Cred că am înțeles cum funcționează fenomenul CG. Oamenii nu îl ascultă cu adevărat, ci doar skimmuiesc și reacționează prin prisma propriilor bias-uri.
Din analiza pe care am făcut-o acum un an, mecanismul era cam așa: CG poate vorbi orice, important este să-și păstreze un ton pseudo-doct și să bifeze cât mai multe subiecte de interes general. Ulterior, AI-ul extrage din aceste discursuri fragmente, pe care le distribuie micro-targetat către segmente de public FOARTE bine definite. Și nu contează dacă afirmi inexactități sau banalități; dimpotrivă — cu cât amesteci mai multe, cu atât mai eficient devine procesul, exact după manualul clasic de manipulare al KGB. Distribuția e automatizată.
După aproximativ zece luni de expunere emoțională constantă, efectul s-a cimentat: CG a devenit un fel de “guru al mulțimii”, iar de aici înainte conținutul în sine nici nu mai contează. Figura lui este percepută aproape mesianic, intrând într-o zonă de credință și pseudo-spiritualitate. Poate spune nonsensuri absolute — “ham ham ham, mașina de spălat, miau miau” — și, dacă cineva se regăsește în acel cuvânt-cheie (de exemplu, “mașina de spălat”), reacția e instantă: Like! Nu ține de educație. Dacă frustrarea e alimentată suficient de mult timp, gândirea critică cedează. În microclimatul construit de rețelele sociale, fiecare om este redus la un simplu profil. Iar, ca observație: nu TikTok a introdus votul în urnă; au făcut-o oamenii, cu mâna lor.
Cum ar putea fi contracarat acest fenomen? Tot prin AI: fight the fire with fire. Dar vorba cuiva: “Ok – bine, dar pe bugetul cui?”.