Bucuresti. Nato lu’ ma-sa si lu’ ta-so. Ok. Pe strada plin-plin de gaborime (stau in centru, e normal), ma rog… pot fi evitati, ocolesti mai mult. Eh, te mai izbesti de ei, o freaca, se plictisesc etc. Nu asta vroiam sa spun, sunt PRO NATO, pe negandite asa (si astept cu bratele deschise rachetele americane vandute la afgani, mutate la iranieni, remutate la afgani, colo ashea la mine la Cta). Ma gandeam la altceva: cum era pe vremea lui Ceasca, ce regim de teroare trebuia sa fi fost pe strada, in viata de zi cu zi, sa-ti dardaie curu’ fata de orice militean si de baiet cu ochii albastrii, sa nu poti sa faci nici poc! nici fleosc! Sa barfesti conspirativ cu prietenii pe la colt de… de… pe la colt de acasa la tine. Si sa-ti fie frica si acolo ca te toarna unul din ei. Baaaa! crunt. Sa nu poti sa ai aprozarul tau, motocicleta ta, revista ta… Cata libertate am prins noi in ’96-’05, o normalitate normala, dar de apreciat ca orice lucru implicit atunci cand dispare sau atunci cand este amenintat.
De parca nu l-ar fi putut tine la Sinaia sau la Valenii de Munte, aer curat, spatiu-a-lot… Ca ploaia de vine-n oras pe neinvitate de parca n-ar putea sa stea acolo la tara la ea unde-i nevoie sa creasca grau’, sa creasca orzu’.