Am fost duminică la un spectacol de improvitaţie în Goblin. Foarte simpatic – am ras cu poftă. Mai văzusem acu vreo 10 ani în clădirea TNB la Cafe Deko care ulterior au ajuns pe TVR2. În fine… cel mai mişto din tot show-ul a fost la început când toată trupa retrasă după un colţ înainte de intrarea la rampă – unul din ei avea un tricou cu Lucky Strike – au trecut toţi şi au atins singla pentru noroc şi baftă. Şi la mişto, şi cu emoţie. Mi-a plăcut mult asta.
Category: orice
Postul din 15 februarie 2014
Acum ceva ani eram administrator de reţea într-o firmă, nu contează care, şi oblojeam nişte cabluri bolânde undeva într-un depozit. Şi întâmplarea face ca în biroul secretarei, care lipsea temporar, trona o lista de inventar pe ecranul monitorului abandonat. Din joacă şi poate din uşoară frondă, m-am infiltrat fraudulos în respectivă listă şi am introdus o linie nouă la care am adăugat un “43 metri cub de aer”. Nu mai ţin minte exact cantitatea dar era ceva cu două cifre consecutive. Aşa, la caterincă, într-un fişier Word lăsat de izbelişte pentru o finalizare ulterioară. Atunci am presupus că secretara, o drăguţă de altfel, când se va fi întors şi se va reapuca de treabă va observa înregistrarea mea, va râde şi se va supăra pe mine, un pic dar nu mult că mă ţin de şotii, o va şterge şi asta va fi tot. Nu am urmărit ulterior acţiunea de sabotare, am lăsat-o aşa.
La câteva luni distanţă, fiind în biroul şefei zonale, pe masa ei erau multe hârtii şi… surpriză! printre ele era listat şi uşor prăfuit inventarul meu. Pe poziţia x în continuare era linia mea “tz m cubi de aer”. Nimeni n-a observat înregistrarea intrusă şi nu s-a sinchisit s-o şteargă. Inventar, da! Firma particulară, măricică, România, 20toamnă, în fine…
Acu’ câteva zile ajung la FISC. În faţă mea o domniţă înmâna funcţionarei multe de acte prin care adăuga o persoană juridică în sistem – un PFA zic eu. “Dar nu mi-aţi dat autorizaţia de X”, “Ba da”, “Ba nu”, “Asta e aia verde”. Staţi, caută, schimbă, vreau copie, ba am, ba n-am… Caragiale. Până la urmă se lămuresc părţile – lipsă de comunicare şi informare către cetăţean şi slab interes al acestuia faţă de proceduri. Domniţa pufăia. Cât timp actele erau înregistrate (?) aceasta scoate o bancnotă de 50 RON şi o pune pe tejgea. Am crezut că-i şpagă. Tipa de la ghişeu nu se sesiza. În sfârşit după câteva minute de clăpănit în calculator îşi ridică ochii şi zice: “Ah nu, nu-mi daţi mie banii, asta se plăteşte la sediul de pe Sulii-la-muma-n-coeur-în-altă-parte”. D-ra uşor siderată – în mintea ei se derula deja alt drum, alt, alt… “Ah, acolo se plăteşte? Păi şi ce fac, mă întorc cu chitanţă la dvs.?” Sec: “Da.” Buhahahahahahahaha :))) … La un moment dat, alt moment, mă băgasem la a 4-a mână să refac site-ul unei instituţii importante din oraş. Şi aceată refacere necesita o legătură la baza lor centrală de date – făcută de firma Y (mâna a 2-a) pe multe mii de euro la vremea aceia. Nu se putea, pentru că inginerul şef IT de acolo muta informaţiile necesare cu discheta! de la etajul 3 la parter (la ghişeu) ca să poată să le modifice şi să le manipuleze, şi implicit să câştige nişte bănuţi din asta (ilegal, normal – fals, uz de fals, furt, manipulare, corupţie, atentant la siguranţa… relax! s-a prescris).
Câteodată cu atât de puţin efort se pot face aşa multe lucruri, care contează, deşi în final uneori nu. Merită încercat.
Grammar Nazi
Postul din 25 ianuarie 2014
În noaptea de Revelion am făcut trei lucruri. Iniţial planul era să mă duc în London la un after şmecher&cooleanu’ care începea la 5 dimineaţa, să dorm până atunci şi să merg direct acolo. Ăsta e al treilea lucru pe care l-am făcut, primul e că am dormit până la 12 când m-au trezit artificiile, iar de la 12 la 3 jumătate am făcut un radio online – adică am configurat o platforma pe radionomy.com, care acum este pe indiemotion.ro . Mi-am făcut radio în ideea de a sprijini evenimentele pe care le organizez din noiembrie anul trecut când mi s-a rupt iară firul la programare, şi de data asta ca să nu mă mai pedepsesc cu vreo depresie sau să nu-mi tai venele lungi am zis să fac ceva pentru… mine. Dacă nu reuşesc să mă distrez în felul ĂLA, se citeşte Bucureşti – evident pe axa Negru Vodă – New York, să încerc să o fac eu mâna mea. Să strâng oameni, să caut locuri, să pun muzică eventual – sau nu, că-mi place să dansez – să cresc DJei şi să colorez puţin oraşul aşa cum pot unde pot. Să scot şi mai multă lume din casă. De la Mircea Calnegru putere – vizionară. În afară că e a treia luna în care îmi plătesc rata din împrumuturi – şi poate luna asta reuşesc să încasez ceva, adică să muncesc, că nu m-am mai jucat cu şerpişori pe moacele ecranelor din toamnă – mi-a cam ieşit. Adunat nişte puştani şi înghesuit într-o joi, două, trei în nişte puburi care au nevoie de public şi se lasă cu indie, dans şi voie bună. E simpatic, doar că din păcate nu mă mai distrez, mă simt gazdă şi nu mă mai pot relaxa la eveniment, am devenit PR. Da-i ok, că am avut până acum vreo 3-4 tinereţi hai că e cazul să mai “dau” din asta şi la alţii. Sau cel puţin aşa-mi place să cred că se întâmplă.
Nişte lucruri s-au schimbat şi cred că are încă să se mai schimbe, nu vreau să fiu cârcotaş. Şi e complicat, implică mult mai multă muncă decât credeam. Nu ştiu dacă musai vreau să mă plâng, dar ştii petrecerile alea “de căcat” unde nu se întâmplă nimic şi sunt “nasoale de tot” şi totul “e mort”. Ei bine cineva se ocupă de ele, e acolo în spate şi le organizează, face un afiş, gândeşte o cât-de-mică strategie, vorbeşte cu lumea, împarte invitaţii, aducet sunet, suportă dijeiul şi îi bagă câte un deget în fund aşa pentru asezonare şi nederaiere muzicală, se ocupă cu aprovizionarea, plăteşte oameni care fac curat după tine şi care te servesc şi poate sunt chiar şi mai multe. Nu ţin să le fi zis pe toate, şi da e o afacere, e pentru bani, dar şi la petrecerile care ies prost şi sunt ratate, chiar şi aşa, cineva munceşte pentru asta. Cu atât mai mult la cele reuşite. Iar trebuşoarele astea de promovare pot ocupa aproape tot timpul. Oamenii nu se mişcă de la sine: cineva îi fluieră întru adunare şi le mai dă şi câte o limbuţă din când în când. Jur că n-am să mai fac ever-never-ever mişto de nici o piaristă oricât de cât pe dinafară mi-ar mai părea. E în nomenclator, şi hai lasă că şi calculatoriştii sau contabilii şi sudorii pot excela sau face breasla de…geaba.
Bun, vorbeam despre mine. Că au început să se întâmple lucrurile astea şi mi-s cumva mândru de ele, adică dimineaţa când mă uit în oglindă mi se pare că e ok, că e bine şi că are sens şi direcţie bună. Că oricât aş fi făcut de bine pe partea cealalată cu programarea, ce s-ar fi întâmplat? Nişte contracte şi lucrări livrate, site-uri ridicate, bani câştigaţi şi sparţi şi … asta s-a tot repetat pe non-shuffle atâta vreme, e mişto şi altceva. Doar că nu plăteşte chiria dar, nu cât_că ar fi posibil, ci că ar putea-o suplini foarte bine. Tineret cât încape, deşi mi-am promis ceva la începutul anului şi am să încerc să mă ţin de cuvânt – sper să nu ajung cumva să-mi fac rău din cauza asta ţinând cu mortişul – şi ar fi bine să fie schimbat ceva în acest sens, e dulcel foc cu puştoaicele dar eşuează. Sună a rezoluţie şi a dat peste cap şi ieşit din zona de comfort, ok asta da, dar nu e chiar aşa. Viaţa e plus-minus tot la fel, chiar mai colorată puţin – adolescenţa mea continuă, o să ies din ea direct la pensie.
Şi m-am cam îngrăşat, am vreo 10 kg peste genunchii-mi şubrezi – şi cam-cam devine o problemă – dar în continuare îmi folosesc stomacul ca un vagin şi evadez în mâncare mult peste nevoi. Probabil… nu, am încetat să mai încerc – o să se belească la un moment dat unul din ei (stângul) şi o să fie de nevoie. Nu ştiu unde că pe ring nu prea mă mai ţin, deşi eu nu mă las, nu mă las :)
Multă muzică. Iar între 13 decembrie şi 7 ianuarie am băut în fiecare zi de am fost într-o semi-stare de euforie generalizată – d’asta e bine să ieşi cu maşină în oraş! Nu mi-am făcut nici o transaminază dar suspectez că erau măricele. Mare tâmpenie băutul, când poţi muşca din mărul ăsta aşa doar puţin din coajă şi să-ţi şi ajungă, nu să-l bagi pe tot în gură riscând să te îneci cu el în gât. Partea asta am rezolvat-o, mi-a luat cam 4-5 ani. Hai trei… îţi pui capul şi rezolvi, atât. Se porneşte de la “de ce bei?” şi ajungi la seri în care eşti la propriu pe mese şi iese de nu se poate şi eşti DOAR pe apă plată. True story – de la contaminare “telepatică” şi autosugestie putere. Şi voinţă, gen. Şi atenţie, non-gen – ci total, like rili 4 rili.
O.K.
Alint
Acu ceva ani când încercam să-mi dau seama ce vreau de la viaţă cu Lore, într-o zi când ne certam – cum ne certam noi de obicei – şi eram pe cale să plec de la ea către un client, când să dau să ies pe uşa îmi spune – bine asta după ce, probabil, ne ciondănisem şi mai tare în prealabil – îmi spune să-mi bag cămaşa în pantaloni pentru că arăt precum a nu mai ştiu ce. Fu ca un pumn de paie peste foc, m-am înfierbântat şi mai tare “ba pe a ma-tii”, “ba pe-a ta”.. că nici de al dracului să nu-mi spună ea ce să fac şi cum să mă port, că nu ştie, că eu… că ea… că. Vârtoşind rahatul şi mai mult :) Ne plăcea de fapt. În fine… am plecat cu uşa în spate şi cu geanta la laptop pe umăr, cu cămaşa atârnând pe afară precum însemnele unui trofeu. Însă am trecut pe acasă după nişte hârtii şi când am intrat în bloc mi-am zărit imaginea în oglinda de pe holul scării aşa nervos şi răvăşit cum eram. Arătam fix cum îmi spusese că arăt – ca un clovn parcă – şi în plus jalnic pentru întâlnirea de $ pentru care mă pregăteam. Mi-am băgat cămaşa în pantaloni, am urcat la ei mei, luat documentaţia şi m-am dus la birou.
Pentru asta este nevoie de o femeie în viaţa unui bărbat: să-i spună să-şi bage cămaşa în pantaloni când asta îl compromite.
casa.Trocadero100626/de facut.txt
ok – RDS – Cristina (?)
e ok – spoturi sufragerie – se intrerup
ok – audio sufragerie ON / antena radio
ok – mutat pat
ko – alternativa monitor “vizor”
ok – curatat congelator ice ganganii
ok – verificat consum less frigo
ok – identificat contoar
ko – usi dulapuri hol sus
ok – pilit aparatoare broasca jos usa intrare
ok – pamant floare
– usi reparat / gresat
– reparat pat
– instalat umeras/dulap dupa perdea
– sonor TV sus
– reparat gaurica balcon sus
– 1 deget benzina la tocul dormitor mare
– read docs casnice
– spart Cristina
ok – robinet sus calorifer !
later – robinet siguranta sus calorifer
– cot pexal baie jos
– baie jos apa calda
– scurgere baie sus
Postul din 31 decembrie 2013
Pe 2014 îmi propun să citesc “Gândirea critică” şi să nu mai fut puştoaice, atât.
puterea comunităţii şi valoarea tradiţiei
indie newsletter
După 6 ani de mini-newslettere pe Yahoo! mail acesta blochează trimiterea de mesaje în masă.
Aşa că m-am regrupat pe Facebook: facebook.com/indie.newsletter.
M
sistemul de credinţe în viaţă
pe scurt
/via Santa brand book
Postul din 15 decembrie 2013
Am fost la un cros cu premii în Tăbăcăriei. Băi ce de feţe echilibrate şi luminoase, plezneau de sănătate – şi cu păsăret din belşug, nu mega frumuseţi, da’ iepe şi ţepene. Mulţi oameni cu vibe bun şi zâmbitori.
Diferă mult de moacele de beţivi din cluburi ce mi-au devenit a două casă de nişte ani. Tot timpul e o masă de oameni care iese aproape non-stop. Şi ei sunt mişto, dar sunt şi vicioşi, iar alcoolul a început să le muşte roşu pe faţă, şi cu cearcăne şi cu frustrache şi cu problemele personale. Au carismă da-s şi pe autodistrugere aşa.
Şi acum 1 săptămâna fusei la un miting de protest. ‘Ca-ţi-aş… numa’ ciudaţi. Multe faciale diforme şi asimetrice, cu câte o chestie motorie aiurea ori un ochi, ori gesturi de Bălăceanca. Sau golani-golani cu fulare de Faru şi pe spart seminţe, şmenari în trening. Ăştia-mi erau cu jerba civilă-n bâţ de găseau plăcere isterică în tăvălitul buturugii mici.
Acu… e la alegere: poţi să mergi peste tot, selectiv sau nicăieri, da’ pe bune… unde ţi-ai dori să fii?
#superimunitate
Deputaţii de Constanţa
Babuş Radu – PSD *
Dobre Mircea Titus – PSD *
Dragomir Gheorghe – PNL
Dumitrache Iuliana Cristian – PSD
Lupu Mihai – PNL
Manea Victor Gheorghe – PNL
Martin Eduard Stelian – PSD *
Mitrea Manuela – PSD *
şi restul.
Postul din 30 noiembrie 2013
Acu ceva zile, eram pe stradă cu rucsacul de la laptop în spate, când un ciutanel – să fi fost clasa întâi sau a doua – mă întreabă nedumerit: “Sunteţi la liceu?” :))) folosind plurarul politeţii, şi cu nişte ochi mari, dulci şi curioşi, uşor buflel, la rândul său cu un ghiozdan de şcoală în spate. Mă pufneşte râsul, mă fâstâcesc puţin şi-i răspund: “Nu, sunt la facultate” încercând cumva să o dreg. Se uita mirat când la mine când la adidaşii mei adolescenţi-sidefii şi nu ştia ce să creadă, parcă l-aş fi păcălit. Între timp mă îndepărtez. Aproape că mi-a făcut ziua respectivă :)
still cheating time successfully
ce înseamnă weekend – texte re-ciclate
scriam – binişor! – asta undeva prin 2002-2003… sau 2006? sunt curios să compar cu ce este pentru mine weekend-ul acum. revin :)
week-end-ul va deveni sfant! week-end-ul este sfant!
week-end-ul incepe vineri seara cand se iese fara intentii fioroase in oras (“la o bere scurta”) prelungita pana la un 2 intr-un club sticlind ochii la tinereturi.
sambata dimineata se doooarme pana la 11. cazul nefericit: unii muncesc si sambata:( Urmeaza o dupa-amiaza cu izuri casnice: se plimba catel, prietena, rudele; se fac treburi gospodaresti, se arunca un ochi peste felurile proiecte personale de care nu ai timp, se scalda ochiul si mintea la un film bun.
sambata seara se iese in oras cu pretentii. gasca mai mare, bere mai multa, urmata dupa caz de invariabile rotatii de cluburi si prea mult alcool pana dimineata. cu o asemeni invariabila shaorma candva intre 1am si 4am.
duminica dimineata: se doarme pana la 2 pm. (cazul super-nefericit: unii muncesc si duminica:(( ). se inghite galbenusul pana la 4-6 pe la teve fara sa se urmareasca ce-i pe ecran apoi urmeaza pana seara tarziu munca, ca deh… “pana luni trebuie sa fie gata” ceva.varianta freelancer-iata: nu contaza ce zi e, toate-s la fel. se munceste, si seara daca se iese in oras si e prea multa lume atunci sigur e week-end.
bonus: Buc-ul are o minunata-minunata proprietate. este la 300 km (3 ore aprox. tren/masina) fata de: mare, munte si Craiova (pt. baieti).
Postul din 29 octombrie 2013
Weekendul 26-28 septembrie a fost extraordinar şi foarte plin – adică sâmbătă, duminică şi luni. Bucureştiul este o chestie de reracordare la un mine foarte-foarte viu. De fapt totul a pornit chiar de vineri noapte după concertul RatB în Doors când m-am întâlnit cu gaşca Robin pe la 3 AM de poşteau o votcă-n parcarea clubului… sigur că vin la un concert luni dimineaţa în Bucureşti! O să avem croissante. CrrrrRRRRrroissszzzaant… Şi-au avut. Ş-au mers toate unse. Dar chiar cam multe… “oare nu ne-ar pocni venele de la atâta bucurie”? Ei bine… nu.
Poate revin.
câinele meu japonez
The balance in the brain chemistry
serotonină, acidul glutamic, GABA, dopamină, endorfine, noradrenalină
Postul din 12 octombrie 2013
Cum mă întreba Ruxa ieri: “dar tu cum rezişti aici”, aici = Constanţa şi rezişti = lipsa vieţii culturale (as we know it, dar pe trend uşor ascendent în ultimii ani blabla) şi viaţa slabă a cetăţii în general care să te ajute să creşti şi ea odată cu tine.
Bună întrebare şi mă jur că vara nu am deloc dileme din astea ‘telectuale.
Postul din 11 octombrie 2013
La una din 3 ture consecutive dintr-o plimbare noctura in cartier intalnesc cel putin 1 data masina de politie, si cel putin 1 data o situatie pentru care ma bucur ca exista acea patrula pe strazi. Nimic life-threating, dar cat sa faci sa bagi mana in buzunar dupa ceva teapan sau ascutit. Azi fu un cumul, desi nu prea in zona pericol:
– ala mare, sportif, atat de distrat in propriile ganduri incat a trebuit sa schimb directia sa nu ne lovim unul de altul. cand a ajuns in dreptul meu si-a dat seama ce facea, ca evitasem eu – a tresarit – si a mers mai departe
– sticla aia de Finlandia, goala, mareata, lasata pe bordura langa bancute la Dacia. tronand. i-am facut o poza.
– la T3 in intersectie, usa din spate a unui taxiu oprit la stop se deschide si unul alcoolizat bine incerca sa iasa din masina. sofer era calm la volan. dupa ce deschide larg usa isi da seama ce face si se asigura sa nu vina vreo masina din contrasens – nu era nici una oricum, din reflex ma asigurasem si eu si soferul din prima secunda – da din cap ca e ok si isi continua incercarea. soferul il fixa cu privirea in retrovizoare si un pffffff pe fata.
– boschetara care a locuit deasupra mea 1 an cu ex-Stere senior langa un butic, always “a pleasure” to the eye. a trecut destul de mult timp si inca nu stiu daca sa ma fac la ea c-o lovesc sau sa o salut omeneste cu macar un zambet. inca indecis.
– la B. dupa Peco unul – tot alcoolizat, iesit dintr-o masina intentioneaza sa se urineze direct in florile de acolo. ma uit la el daca isi da seama ce face, de-i tupeu, daca-i violent, daca o si borasca. ma uit la el mai mult, isi desface usor cureaua la pantaloni – da! are chiloti non-ieftini – si continua, ma observa ca ma uit la el si cu ridicat de umeri imi zice “scuze, frate… ma pis”, ii raspund “pentru?”, rad usor si trec pe langa. intre timp colegul din masina din care iesise (soferul, de etnie tatar) usor-usor incruntat probabil sa se asigure ca asta nu face ceva aiurea. sigur se va stropi pe pantaloni bine de tot si urina aia o sa miroasa si a doua zi pe ciment. ar putea sa se urce pe gardul mic de piatra si sa faca direct pe pamant – nu e chiar atat de beat sa nu poata – dar… nu ii zic nimic, trec si-i las.
– la 100 m mai incolo unul in geaca neagra, descheiata scoate cheile la masina – o Skoda neagra – si isi aranjeaza gulerul la camasa cu un zambet impacat, smecheros de auto-multumire. as fi jurat ca vine de la vreo domnita futut si era foarte mandru de ce facuse. parea chiar ca iubeste.
– mai devreme peste drum 2 adolescenti arunca un ambalaj la cosul de gunoi fara sa-l vandalizeze. Slava Domnului!
– mai pe langa piata coboara dintr-o masina un cuplu middle-class. ea pe toace, blugi, pardesiu, par lung. el burtica si cam abtiguit. trec pe trecere si el se rezeama de o masina cu ‘stai putin’ – de fapt e cam praf. ea “hai ma acasa”. ăsta intra intr-o perorare comica ca ar mai sta sa bea, ca vezi cat de obosita e ea, ca unde mai merg, ca face ce vrea cu sotia lui, da hai ca merge, stai un pic, da… era rupt si cauta atentie. ea condescendenta, vrea doar sa-l vada urcat in casa. ma abtin sa nu ma pufneasca rasul decat dupa ce ma departez destul. inca palavrageste ca el poate, ca…
Nu-i luna plina.
Cam atat. Asta intre 2-3 AM. Vezi Corina?
P.S. acum imi dau seama ca jumatate din intamplari – 4/8 – sunt legate de alcool. sincronicitate?
2. mr. Nita, erai pe cofeina in seara aia – dupa 1+ luna fara ea in sistem.
Vinul apă nu se face
bună asta:
