Category: orice

Boala persoanelor creative – civilia

· · · Leave a comment

Tagged:

Titlul preluat şi ideile de mai jos mi-au venit urmărind superbul interviu cu Ana Ularu, via o mutoana.
 

  • Creierul este un mare consumator de energie.
  • Creierul nu ştie să facă diferenţa între bine şi rău. El recunoaşte paternuri neuronale – moduri şi căi de a gândi, situaţii, soluţii – şi le repetă. Existând cicluri.
  • Dacă îţi antrenezi creierul de mic copil să facă multe lucruri, în special să-ţi antrenezi imaginaţia – lucru venit sau nu prin har / genă sau dezvoltat – atunci creierul se obişnuieşte cu un consum mare de energie (resurse, sinopse, centrii activi – mai ales memorie).
  • Dacă creierul tău (meu) NU este ocupat cu (multe) chestiuni creative se întoarce împotriva lui însuşi, sau împotriva ta – adică împotriva celui mai important şi mai activ personaj din “teatrul” din gândurile sale – restul fiind pensionate.
  • De unde rezultă: obsesii, fixisme, răutăţi şi mai ales încrâncenări la muncă şi nu numai. Şi tot astfel de rahaturi care implică noradrenalină şi alţi muşchi încordatori. Este mult mai uşor – repetând ce este cunoscut şi durerea fiind un senzor / declanşator mai sensibil şi mai activ – să fie concentrat pe chestiuni negative. Ciclul: scop – efort – (saturaţie) – recompensare exemplificat prin:
      A) preiau un proiect – muncesc – (mi-e greu) – am satisfacţie
    este facil surclasat de negativul:
      B) colegii nu fac că bine / bine – hai să facem AŞA – (m-am săturat!) – pocnesc, exhale.
  • Neavând “de lucru” – în principal nefiind activă imaginaţia – creierul tău (meu) cel mai probabil se va întoarce împotriva lui reiterând un sistem negativ.

 

  • Pe lângă soluţia evidentă: creează mai mult şi implică-te în chestiuni creative (şi fă-ţi marcări de pre-draci, pre-obsesii, pre-fixisme şi la apariţia lor evită ciclul negativ abandonându-l sau deviindu-l) ar mai fi o chestiune importantă puţin documentată: pentru fiecare gând negativ (auto-distructiv) există unul pozitiv. Pentru fiecare ciclu negativ ce implică nervi, depresie, frică, anxietate, lene(?) există unul pozitiv (bucurie, fericire(?), dragoste, simpatie, satisfacţie, good-will/good-vibe).

    Liberul arbitru funcţionează. Creierul nu face mofturi atâta timp cât este ocupat şi poate deveni un instrument de lucru cu tine însuţi.

 
sursa foto

Fericirea de la ora 15:27

· · , · 1 Comment

Tagged:

Câteodată, atunci când soarele răzbate molcom prin albastrul perderlelor trase, când ştii că tot anturajul tău social îşi bate capul de un perete corporatist sau antreprenorial şi alte cuvinte împrumutate dintr-un capitalism pe care încercăm să-l băgam în vene cu forţă pe fast-forward… şi merge, că ştim să asimilăm. Şi când foarte rar, dar foarte rar ţi-ai bifat toate todo-urile din notiţele împrăştiate prin toată casa – sau! pur şi simplu ai renunţat la ele, ai făcut un pas înapoi că să iei un moment de respiro. Sau… Când lumea în jurul tău te împinge spre acelaşi drum care l-au străbătut aproape toate rudele lor apropiate sau nu, şi nu cumva Doamne fereşte să calci strâmb, dorindu-ţi culmea de fapt binele, când în jurul tău copiii cresc, reinventând roata, cu o viteză pe care o intuisei corect ca fiind uluitoare dar fără să te priveze de magia lui “wow”, când vechile iubiri se aşează cuminţi în rastelul corect al trecutului şi-ţi fac cu ochiul ştregăreşte din mormintele lor parfumate cu levănţică, când părinţii tăi îmbătrânesc frumos şi nu poţi să n-ai regretul că nu ajunge o viaţă întreagă să-i cunoşti mai bine. Eh… atunci stai. Stai şi leneveşti la un serial genial în patul mic de la Trocadero – “cutia de chibrituri” suprinzătoare în bine din două motive, pat aproape întotdeauna nefăcut cu bulendrele răvăşite ca perne în camera izolată de la etajul 4+1=5 şi cablăreturile încurcate, pline de praf ale calculatorului. Aducându-ţi aminte de o vară superbă ce va fi fost cumva să vină şi de o minune prea rar apreciată ce-ţi suflă-n conştiinţă zilnic că este prezentă la 20 de metri în larg de la linia digurilor. Atunci ştii că eşti fericit :).

Gâlcevile din Chioggia – stagiunea 2011 Teatrul de Stat Constanţa

· · · 1 Comment

Tagged: , ,

O excelentă punere în scenă a unui text clasic de Goldoni – fără upgrade major de limbaj şi uşor frezat la nivel de scenariu – sub îndrumarea reuşitului debut regizor al Danei Dumitrescu.

O piesă cu mulţi actori – şi mai tineri şi mai uşor trecuţi de prima tinereţe – cu un joc bun ce dă viaţă unei comedi bufe – o frescă a unui sat pescăresc italian unde eternele partide ei & ele îşi pun paie în cap unii altora. Câteva detalii de culise:

[flv:http://www.reporterntv.ro/video/2011/02/27/14289.flv http://img710.imageshack.us/img710/7153/galcevilechioggia.jpg 520 360](sursă video embed Neptun TV)
 
 
Se remarcă Mirela Pană într-un rol de spiriduş ce nu apare în textul original precum voce narativă şi “fitilist” – un rol dificil de mimă şi secondare – excelent jucat. Asemeni Adoichiţei Marian şi Turchian Nasurla – sau precum un bâlbâit haios cu priză la public pe Adrian Dumitrescu.

Ca lucruri inedite ce ies în evidenţă mai enumăr curajosul dar nepotrivitul intermezzo muzical de hip-hop (mulţumit însă că nu s-a dezbrăcat nimeni pe tot parcursul piesei, sătul de inedit ieftin) asemeni şi lumina stroboscopică folosită în cele câteva scene de păruială generală a cărei semnificaţie îmi scapă. Plusul de regie rămâne chiar şi după final propriu-zis – precum ştim din operele italianului un (:end – cu ieşirea la rampă a actorilor sub aplauzele spectatorilor.

Mi-a plăcut mult şi am să încerc să revin cât de curând în sala de spectacol. Aşa cum satisfacţiile de actor sunt mici în afara scenei şi uriaşe pe, şi cum probabil toate reprezentaţiile au frumuseţea şi entuziasmul lor în prospeţime, dramaturgia merită încercată până nu apare rodarea; să fii acolo lângă la doi metri de ei şi să te bucuri de minunea civilizaţiei numită teatru.

Profit de ocazie să ofer spre folosinţă nişte uz RSS din anticul site al instituţiei http://www.teatruldestatconstanta.ro la care te poţi abona prin Google Reader şi a scăpa de chinul refreshului continuu cu “ce a mai apărut nou?”, direct de la sursă – aici.
Preţul unui bilet întreg este de 26 RON.

Concert Supermassive @ Club Butter – Constanta 2011, 19 martie

· · · 1 Comment

Tagged: , , , ,

      Constanţa va fi un oraş frumos peste vreo 10 ani, vorba lui Radu M. Din când în când, la câteva săptămâni în Clubul Butter, pe bd. Ferdinand nr. 30, lângă GMB, se întâmplă o minune în direct: cei de la Supermassive mângâie corzile la chitări spre delectarea celor prezenţi – tineret frumos şi entuziast. Precum trupă Supermassive – numele fiind o referinţă la reuşita piesă a celor de la Muse – sunt încă la început, în perioadă copilariei, de imitaţie prin coveruri – de la Arctic Monkeys la Elvis Presley – clar “mai pe rock”.
 
 


(c) pics @ Ada Taleb. mai multe poze de la concert aici.

 
 
      Showurile pornite din inima karaoke-ului într-un oraş provincial – un fel de highlight de petrecanie non-weekendist – sunt extraordinare cu oameni purtaţi pe sus şi mişcări de popor ne-dansate (pogo – chiar dacă uneori exagerate), cu urlete şi chiote. Cerând cumva Constanţei culturale – care lipseşte acut – un “mai mult” ce probabil are să vină cu viteza paşilor de furnică cu care se mişcă şi în momentul actual. Dar se mişcă.

      Să vorbim puţin şi despre muzică. Vocalul Alex, aka Taz, ştie să ţină microfonul în mână ,
să interacţioneze cu publicul şi când are să se facă mare o să ştie şi să cânte (mai ales dacă se auto-susţine pe ritmul muzicii bune – a se citeşte Beirut – aşa cum o declară deschis pe scenă la unul din after party-urile trecute). Dar mai ales ştie să transmită – unul din cele mai importante lucruri la un vocal. Plus carismă. Nimic mai prejos nici restul formaţiei: chitară solo, basul şi tobele. Personal am o afinitate pentru baterie şi îmi place mult cum Cătălin reuşeşte să ţină formaţia închegat, pe ritm şi îmi pare de viitor dacă… Sâmbătă pe coverul celor de la Foo Fighter pur şi simplu … a ruuuuuuupt! Şi când vor şi o nimeresc pe o piesă mai repetată probabil chiar transmit, toţi. Ceea.ce.este.de.căutat. Şi îi aşteptăm în periplu de a-şi cauta şi găsi propriul stil, şi de a-şi compune propriile piese.

      Aşa cum nimeni nu ştie cum arată exact viitorul ce se va alege de dânşii nu se ştie, declar că şi premergătoarele au farmecul lor foarte mare, acolo în chimia dintre artist şi artist, artist şi public. Iar în speranţa unor cât mai apropiaţi cei 10 ani menţionaţi la început le urez (h)artiştilor … “break a leg” şi să posteze pe FB chiar de fiecare dată pe unde merg ca să avem ocazia să ne bucurăm de prestaţiile lor mai des.

Aurora (2010)

· · · Leave a comment

Tagged:

– un film dificil
– nu e cinema, da-i artă. e “cinefilie cu spume”.
– super regie
– film “detectiv”
– prea lung, prea mult
– hai să cumpărăm, acum – de la “Poliţist, adjectiv”, un al doilea… microfon! pentru “cinematografia românească” le: neah! s-a auzit prost în cinema, din fericire n-a schimbat esenţa ci doar nişte detalii ajutătoare pe parcurs
– plăcut faza cu caloriferul
– toata scena la masă cu soacra dinaintea celei de-a doua duble crime: gigea-giugiuc
– cadrele alea printre uşi, uneori juxtapuse. super.
– dacă în NCfOM se uita pe pantofi dacă are sânge la crimă aici cade cadrul ca la finalul lui “Un cartuş de kent şi un pachet de cafea” (unde se ridica)
– mişto jocul lui Puiu, chiar că nebun :)
– pe lângă comunicare, lipsa ei, autism (social), divorţ, românisme şi alte alea, filmul este despre un lucru bine facut şi dus la capăt. dedicaţie. aduce pe nivel de filozofeala destul cu The Wrestler. le: la o doua vizionare cam iese din firul ăsta – rămâne ca fiind doar al personajului – ci revine la comunicare/lipsa ei, complexitatea vieţii şi alte entrangisme.
– totuşi o frescă a societăţii româneşti, Pintilie & Daneliuc şi Dan Piţa (le: via Angelo Mitchievici) pe ’90 reinventate re-adaptate
– mişto referinţă cu mustăciosul poliţist din final faţă de “P, adj.”
– prea multe detalii, îţi umple creeri, dar eu am avut catharsis pe final ceea ce a făcut să merite cele 3 lungi ore.
– da review @Pitbull

Cristi Puiu, omul – @ Eugenia Vodă. le: bănui de ce Cristi Puiu s-a certat cu Răzvan Rădulescu.

Postul din 15 martie 2011

· · , · Leave a comment

Tagged:

Când părinţii fac o astfel de diferenţă între propriii copii, aceştia pot confunda nefericirea pe care o resimt – faptul că sunt sau nu plăcuţi din diverse motive – cu fericirea că se iubesc singuri şi tind să recreeze o astfel de situaţie mai târziu, când ajung la maturitate.

“Dependenţa de nefericire” – M&W Pieper (2003).
 
 
 
Fuck!
 

I want a daughter while I’m still young

· · · 1 Comment

Tagged: ,

– pornit de la 23 de ani cu “de ce Cta e cum e, de ce atat de putin popor aici asculta Arctic”. cum pot sa fac doar eu singura lumea mai buna, ceilalti ce fac? de ce filmele sunt rele si zugravesc si monstruozitati. naivitate dulce neprihanita, impresionat.
– plecat pe la 7 AM, starnit & scarbit de 1 anumita melodie, 2 oameni si o situatie-n 3.
– pup mam @ home
– ajuns cazat => somn.
– Buc – eternul singurul oras adevarat al .ro, schimbator, viu, plin de energie, plin de fete si oameni frumosi. cu turisti de cheap Europe.
– trafic misto. ‘certat’ bmwist ca n-am semnalizat schimband banda, I didn’t. ori ori. cert e ca NON/NEsemnalizat. and should.
– biletele la teatru booked pe 3-4 zile-nainte. frustrant & frumos.
– coada si la bilete la cinema, dar mergea repede
– vazut un retard de film (‘No strings attached’); vazut promo de o animatie misto
– Control!
– concert The Mono Jacks. rocks! cu nerv, energie si suflet.
– ne-salutat cu d-l Seicaru care era cu amanta. sunt sigur ca n-avea nici memorie pe care sa te bazezi.
– oare cine topaia cu o groupie adevarata:) in primele randuri oferind “quite a performance” herself.
– in CTRL intalnit Manu. povesti, amintiri si referinte. baiatul care debarasa sticlele de bere din Fire face bine, probabil.
– vazut alti “batranei”. cum era compartimentat clubul de boxe si de pupitru DJ. Leo la butoane. gestul ala misto din mana de “cu placere”.
– toate fetele din toata Romania care sunt scuipate-n gura cand refuza insistentele mojicilor sunt acolo. gajikute misto. chiar.
– met miss @astrodom. emotionata. multumit de serial, uitat felicitari pt DoR.en. ratat C.U. . “nu te muti la Buc, aici sunt `concertele`” (a se citi – orice, minus marea). ohhh nu, nu iar dilema asta. nu.
– pustimea NEsigura si destul de timida.
– dans!
– alti nebuni & nebune ce dansau. pe frustache mai mult.
– gusturile se mai si educa. mecanismul satisfactiei/saturatiei ramane acelasi.
– doua piese din premiatul Arcade Fire. si s-a umplut ringul si lumea dansa si se bucura. umflat pipota-n mine. pus ‘semeni si the very last extras pe single de la mamutze… care are … mai putin de 1 saptamana de cand e pus pe net.
– si so 90z-ul din camera cealalta spre dimineata care ridicase lumea pe mese asa ca sa-l injur pe B. :)
– extraordinar de multe intrebari “ce dracu caut eu in Cta?”. am viata searbada aici?
– la final vazut Stefan (LeD). are ori ba copchil maricel?
– melodia de final: You do it to yourseeelf.
– ce misto pe zi in zona Campineanu. amintiri frumoase de la etajul 6 :)
– multe, multe amintiri
– Cismigiul full, si cu catel si cu purcel.
– tarta de fructe langa si ospatarita tanara, simpatica si cu fund/spate mare cu maini numa’ bune de masaj.
– faza cu mamica care semana leit-leit cu Manu-n Cismigiu + Oana M insarcinata (cu al doilea, cred) vazuta intamplator la plimbare cu maica-sa pe Victoriei. Universul, semnale?
– n-am avut timp de alte intalniri si duminica desi vrut fiind ramas mai mult uitat de prieteni.
– primul lucru care l-am facut cand m-am intors a fost sa ma duc sa vad marea, ca disperatu’ ca-n facultate. mi-am adus aminte de cum am hotarat sa raman aici, atunci.
– la Cta ghiata s-a topit.

– ~200 numai benzina drum. consum mare 6.5%. albumul drumului: Manic Street Preachers – Postcards From A Young Man (2010), pe genul urlat de bucurie.
– desi planuit stat mai mult nu mi-a iesit. doar verificat treaba cu one-night-dance CTRL. ramas cu planurile de schimbare.
– lectia hotelului: nu merge CTRL dus&intors in aceaisi seara. TRE’ dormit si inainte si dupa.

Solutia la “tineretea e un drog minunat” este profesoratul. Pentru ca in fiecare an o alta generatie face 18 si prea putini se opresc acolo.

Postul din 12 martie 2011

· · · 3 Comments

Tagged: ,

Puştiul din Pulse care aşteapta să se elibereze toaleta ca să vomite. În pişoar a zis că n-are loc şi n-ar fi vomitat în chiuvetă că n-ar fi fost frumos şi “nu se cuvine”. Rău nu părea să-i fie tare. Şi dansa atât de frumos – tinerel-pişpirel tocilărel aşa – stângaci, dar cu frumuseţea omului ce ejaculează liber pe ringul de dans. Pe dubstep – că-i muzica generaţiei lui. Fost impresionat. Nu m-ar mira deloc ca odată liceul terminat să-şi caute orizonturi vestice. Păcat, îi pregătim pentru export. În contrast cu alţi (zeci de) ţărani care scuipă în gura fetelor ce le refuză avansurile insistente.

Mor… de sete că mă costa freo patru sute de lei ca să beau o bere frumoasă la Bucureşti. Cândva banii de naş ş-un covrig ajungeau.

Postul din 10 martie 2011

· · · Leave a comment

Tagged: , ,

ce viaţă boemă de lepră am :)

secretul? 6000 RON peste cheltuielile curente de spart în buzunar. acelaşi sentiment trăit în primăvara lui 2007.

Una din cărţile care mi-a influenţat tinereţea şi o fost unealtă în ceea ce sunt acum e “Jurnalul fericirii” lui Nicolae Steinhardt citită pe la 18-19 ani (şi recitită pe diagonală “distractiv” pe la 25-26). Totuşi fericirile dânsului aveau nevoie de un oponent, de un duşman, de un torţionar. (Deşi esenţa nu e aşa, ci doar circumstanţele sunt.) Eh… cum de puşcarie n-am avut parte, slavă Domnului!, de comunism … n-am avut când, de alte lipsuri majore… nu. Aşa că a trebuit – în contextul dat – să fiu propriu-mi torţionar. Like Dr. Jekyll and Mr. Hyde. Patern neuronal, dependenţa de nefericire şi alte alea-alea.

Postul din 6 martie 2011

· · · Leave a comment

Tagged:

exerciţiu stilistic:

“Nu ştiu când s-a întâmplat prima oară, şi poate nu e vorba de întâmplat ci de o decizie luată … nu ştiu, dar la un moment dat am renunţat să mai vreau lucruri pentru mine. Am încetat să vreau. Aceasta nu s-a petrecut brusc şi acum nici nu mai ştiu dacă a venit de la sine sau a fost ceva indus. De alţii, de societate, de restul alegerilor pe care le faci. Am lenevit. Şi nu e vorba de o comoditate bonomă şi nici de o pensionare înainte devreme. Pur şi simplu din frică – şi e foarte important acest sentiment, merită supus unei analize minuţioase – am renunţat să mă mai agit. Mi-am dat seama într-o seară la un pahar cu nişte amici, o ieşire obişnuită aşa cum fac prietenii când nu se mai văd de o vreme, în barul lor comun, împărţind nişte mese cu alţi oameni care şi ei fac la fel, ies cu alţi prieteni să povestească şi să-şi depene rezumatele ultimilor săptămâni, sau zile … sau ore. Vorbeam despre plecarea mea din ţara şi le spuneam că nu găsesc job pe profilul meu tehnic la care mi-au spus că ar trebui să-l schimb să mă apuc să învăţ ce anume se cere şi să falsific istoricul CV-ului pentru că este mai important să ajung acolo şi nu cum. Ceea ce evident ştiam de când aplicasem însă mă tot cramponam în ideea că pe lângă cunoştiinţe îţi trebuie şi experienţă care în cazul meu, după mine, nu există. Mi s-a replicat că ce mă costă să încerc şi că ar merita făcut în momentul în care m-a pocnit că de fapt am o reţinere de a învăţa ceva nou, reţinere fiind un eufemism, şi că mi-este destul de frică de schimbare. Că nu vreau şi nu îmi doresc. La aceiaşi discuţie soţia cuiva vorbea de un articol la care scria de mai multă vreme şi la care avea reţineri în a-l publica fiindu-i frică de reacţia criticii din care făcuse parte ceva vreme. La care mi-a servit întrebarea că de ce nu mă apuc să scriu pentru bani aşa cum făceau diverşi şi mi-am dat seama că şi acest lucru este posibil dar că nici pentru aceasta nu am făcut prea mare brânză rezumându-mă la nişte varii ieşiri curiculare condiţionate de circumstanţe de caz. Unde şi când s-a stricat sau poate, sper, doar gripat motoraşul ăsta al dorinţelor? Dintotdeauna am zis că nu poţi să faci anumite lucruri sau să ajungi undeva dacă nu ştii cine eşti. Şi această măsură a auto-cunoaşterii dă mai departe combustibilul necesar motivaţiei şi face ca ceea ce-ţi doreşti să se întâmple. Şi că în definitiv lipsa împlinirilor din viaţa ta se reduce la lipsa acestei bune şi corecte percepţii despre sine. Lucru pe care îl refuz având tocmai o fire analitică şi o predilecţie naturală de a împarţi firul în patru însă probabil nu despre analiză e vorba sau poate că aceasta singură nu ajută să lumineze tot. Iar de încercat sigur am încercat, iar lista eşecurilor îţi este importantă şi-ţi face cinste ajutând la învăţarea unor lecţii atâta timp cât gradul de repetiţie nu este foarte mare căci altfel ar fi vorba doar de amăgire.”

Postul din 27 februarie 2011

· · · 2 Comments

Tagged:

“Ben lives in a Los Angeles crash pad with a group of grubby friends who spend their days playing videogames, smoking pot and unsuccessfully planning to launch a porn website.”

de aici

despre diferite rugini

· · · Leave a comment

Tagged: ,

Când aveam 20j de ani consideram că muierea perfectă e undeva între 28 şi 32 de ani, şi fără să vreau şi fără să mă simt tare vinovat le consideram uşor babe sau cu început de. Există o vârstă, diferă de la gen la gen, în care patina timpului începe să se vadă. La ambele sexe, doar că la masculi după o perioadă de derapat din prospeţime capătă un copticism destul de sexos care îi revitalizează hai să zicem în jur de 40 – sau ma rog aşa cum pare de aici/acum. La ele însă… nu: it’s going’ down-down-doooown. Şi trecerea aia de la tânără la încă mai araţi bine e cruntă. Zgârieturile fiarei încep să se cunoască în jurul ochilor, apoi în colţul buzelor, în sânii care încep uşor să se lase, în gambele care se umflă, în talia care se măreşte vizibil şi în tot felul de încreţiuri nedorite ale pielii rezumate sub o grimasă ascunsă de ‘am fost’. Evident în spatele acelor mimici involuntare şi neobligatorii sunt tot persoane. Dacă nu ai o evidenţa, fie a arhivei fotografice fie a amintirii nu-i chiar uşor detectabilă – ochii (nu) rămân la fel. Actorii din serialele de comedie – cele întinse pe mai mult de cinci ani – îţi sunt în mod special cei mai evidenţi, şi surprinşi din ultimii lor 20 până spre sfârşitul lui 30 sau poate chiar începutul lui 40. E crunt! Încep aşa ca nişte copii frumoşi şi deşi rămân relativ aceiaşi timpul îi tăvăleşte şi-i măscăreşte bine. Nu-i corect dar termodinamica e un lege necesară ca roata să-şi menţină mişcarea.

(Dacă mai aud – chit că indirect şi la mâna a doua sau a treia – de tenative de suicid stupid şi degeaba înaintea termenului de expirare chiar şi a garanţiei, jur! le bat cu mâna mea cea mică.)

Postul din 7 februarie 2011

· · · Leave a comment

Tagged:

Vârful acestor luni trecute (minus 90% timpul de hibernare – de benoclat la monitoare, filme şi seriale) a fost ca DJul să-mi pună nişte melodii în nişte cluburi. Lucru la care am renunţat, tot acum ceva luni, că nu mai ieşea cum trebuie. Adică am stat acasă şi m-am uitat la un vreun film – la mai multe.

Bulele din paharul de bere de azi. Deşi am ajuns la saturaţie şi am avut crâncene blocaje în ultima vreme… sunt un fericit cu munca şi cu programul de lucru. Şi nu-mi place că vorbesc prea mult despre ea, e doar modalitatea de a face bani, undeva acolo în subsidiar.

Şi atunci ce te defineşte? Nu pot să atrag fonduri europene pentru calculatoarele copiilor de la ţară pentru că sunt cheltuieli neeligibile – tot vechile şi sănătoasele donaţii şi sponsorizări.

Postul din 25 ianuarie 2011

· · · 1 Comment

Tagged:

Ok, anul asta are să fie un an greu, dificil financiar, agitat şi chinuit. Asta în coordonate personale – la fel ca 2009 (cel mai bun financiar ever, nu? dar cu ce preţ). 2010 a fost un an frumuşel – cu-o vară parcă ruptă din fanteziile proprii-mi. Şi 2011, Doamne ajută, poate şi cu o translatare de coordonate geografice. Amin!