Grimus – “Started” – live acoustic @ Le General, Cluj – 16 Martie 2011
tre’ia să fi fost acolo.
Category: post pt sufletul meu
Fericirea de la ora 15:27
Câteodată, atunci când soarele răzbate molcom prin albastrul perderlelor trase, când ştii că tot anturajul tău social îşi bate capul de un perete corporatist sau antreprenorial şi alte cuvinte împrumutate dintr-un capitalism pe care încercăm să-l băgam în vene cu forţă pe fast-forward… şi merge, că ştim să asimilăm. Şi când foarte rar, dar foarte rar ţi-ai bifat toate todo-urile din notiţele împrăştiate prin toată casa – sau! pur şi simplu ai renunţat la ele, ai făcut un pas înapoi că să iei un moment de respiro. Sau… Când lumea în jurul tău te împinge spre acelaşi drum care l-au străbătut aproape toate rudele lor apropiate sau nu, şi nu cumva Doamne fereşte să calci strâmb, dorindu-ţi culmea de fapt binele, când în jurul tău copiii cresc, reinventând roata, cu o viteză pe care o intuisei corect ca fiind uluitoare dar fără să te priveze de magia lui “wow”, când vechile iubiri se aşează cuminţi în rastelul corect al trecutului şi-ţi fac cu ochiul ştregăreşte din mormintele lor parfumate cu levănţică, când părinţii tăi îmbătrânesc frumos şi nu poţi să n-ai regretul că nu ajunge o viaţă întreagă să-i cunoşti mai bine. Eh… atunci stai. Stai şi leneveşti la un serial genial în patul mic de la Trocadero – “cutia de chibrituri” suprinzătoare în bine din două motive, pat aproape întotdeauna nefăcut cu bulendrele răvăşite ca perne în camera izolată de la etajul 4+1=5 şi cablăreturile încurcate, pline de praf ale calculatorului. Aducându-ţi aminte de o vară superbă ce va fi fost cumva să vină şi de o minune prea rar apreciată ce-ţi suflă-n conştiinţă zilnic că este prezentă la 20 de metri în larg de la linia digurilor. Atunci ştii că eşti fericit :).
nimic nu este întămplător. nici moartea. nici taxele.
azi a murit d-na Cristea de la etajul 1 din blocul alor mei. femeia care la bătrâneţe alesese să crească copii de la orfelinat în loc de câini şi pisici. o zi tristă. vreau să mă fac muci diseară. privirea disperată, împăcată şi deznădăjduită a d-lui Cristea: “S-a prăpădit, Mihăiţă”.
Manic Street Preachers – Postcards From A Young Man (2010)
Postul din 15 martie 2011
Când părinţii fac o astfel de diferenţă între propriii copii, aceştia pot confunda nefericirea pe care o resimt – faptul că sunt sau nu plăcuţi din diverse motive – cu fericirea că se iubesc singuri şi tind să recreeze o astfel de situaţie mai târziu, când ajung la maturitate.
“Dependenţa de nefericire” – M&W Pieper (2003).
Fuck!
Generatii
Dragoş
400 posturi de noiembrie
luciditatea acestor dimineţi sigur dansate şi de multe ori bete, de multe ori lately cam nu… luciditatea acestor dimineţi dansate este fantastică. viaţă asta nu-i dată să fim singuri pe pământ, egoişti da. egoişti e bine de cele mai multe ori. dar să ne intersectăm iţele chiar şi la nivel de conversaţie e un lucru minunat. prietenii noştrii sunt extensii ale arhivelor conştiinţei noastre. când îi pierdem suntem mai săraci şi o parte din noi moare. desuet… nedesuet. puştanii merg în club să se sărute, să facă sex. toată lumea merge, e chibiţul social. şi totuşi… pe lângă ne-statul acasă e o interacţiune superbă. mai ales acolo unde ne lăsăm depozitele de tinereţe, care întotdeauna-întodeauna sunt dulci. “Nina, ochii tăi sunt ca de căprioară”. Of, nu vreau să vorbesc despre sex sau despre lipsa lui ci despre alienare şi evident contrariul ei. Suntem făcuţi să ne iubim aproapele. Empatia dată de un set de neuroni vitali supravieţuirii, evoluţie. Jesus Christ Super Star. Deşi am început să fim în căutarea altuia. E nevoie de un sens şi lucrurile se rodează în timp şi trebuiesc reinventate. Şi totuşi Soarele rămâne. Aş vrea să nu sune a aberaţii. Nu sunt beat. Nici măcar trist. Poate mâhnit că sunt uneori mai tot timpul prea încrâncenat când interacţionez cu orice nefamilial – rac. Nu, nu… nu când dansez. Atunci mă pierd… orgasm. Etichete.
Şi zilele trec. Şi eu rămân. Ca întotdeauna. E plăcut să spui că tu, tu şi tu… aţi fost la un moment dat importanţi în viaţa mea, pentru nişte momentele alea. Conexiuni între matematici. Şi să căutăm maximul de plăcere şi minimul de durere nu-i rău. E rău să nu interacţionezi: “connect, be active, take notice, keep learning, give“. Cât mai mulţi, cât mai calitativ. Bucuriile triste a unor foste noiembrii depresive îmi cad uşor la stomac. Pe toamnă. Scaunele goale sunt de regretat. Dacă o viaţă avem şi-o gaură-n coeur … atunci să fie spaghetuită cu alte multe spaghete. Limbaj:) şi mustăţi. Şi dansuri: “They said (he) changes when the sun goes down”. Vreau sa încep să ţin minte numele la toţi.
The Mooooood:)
vai! ce concert, ce de brit, ce de energie… salta sufletelul in mine ca al unui pionier inflacarat. chit ca la final valsam pe pasi de rock printre pizdet teenish, ce conteaza… poate atata are si al meu: 18. Doamne, ce bine a fost! Ma simt ca rockerul de aici. Da’ mai pe indie-rock, ce conteaza, tot nisa. Stiam ca va fi asa. Chit ca dragostea is goin’ down-down-down (si nu ba, nu putem fi redusi nici la pozitia de iubit, iubita, sot, mama, tata, frati, copii… i-e complex a+ib, şmmm). Strangand mana lu’ Octav cu bucurie, urland si el: “parca-i in Control, ba, parca e in Control”. Strangand mana vocalului, M., “sunteti cei mai buni pe live mah, din tot .ro”. Si sunt! Cu plecaciuni in fata chitarilor si percutiei. Ce conteaza ca nu mergea microfonul, laba la baterie si altele. Se transmitea ba!, se transmitea. Si publicul va placea. Oh da… oh da…
O viata avem, si-o gaura-n coeur:) “Ana are mere”. Anaaaaaaa…
28 decembrie 2010
Praful din lumina proiecţiei de la cinema în scaunul de sub. Goldiş…
E toamnă târzie
Afară sigur-îi. Şi nu dă semne să se îndrepte. Revolution?
blonde
De la inaltimea balconului meu, cel superior chiar, azi am vazut un cuplu ce traversa strada. Ea blonda, subtire, tunsa scurt, uratica si cu ochelari. A dracu’ / preocupata. El inca tinerel, scund, tocilarel, brunet, usor plinut cu parul zburlit, tinea in brate un copil – un baietel blondin si tacut de vreo 3-4 ani. Preocupati pentru ca il duceau la cabinetul medical de alaturi. Faceau o poza buna trecand strada amandoi precipitati. Ah, in Pastele ma-tii, am fi facut o casa buna! Prin ce meleaguri, paturi si greutati financiare te-oi mai zvarcoli p’acu? Pierderea ta – care s-a dus demult – a fost si a mea, tu.
Usor bruxism.
Postul din 18 septembrie 2010
the best of times. very sweet September days!
Postul din 9 septembrie 2010
E un Septembrie atât de frumos afară. Încă destul de cald, cu Soarele de-o intensitate fix cât trebuie. Un portocaliu molcom. Vreme de concediu sau de valuri. Din motive obiective nici una din păcate, fără să-mi pară rău. Au trecut 5 luni de când m-am mutat şi nu ştiu dacă am scris 3 pagini. Ar trebui să-mi fie ruşine şi mi-i. Probabil atunci când condiţiile sunt propice mă apucă pofta. +6000 RON peste cheltuielile curente. Şi Timişoara. Dacă ajung în Vamă iar până-n octombrie şi-are să-mi placă la nebunie e ceva defect în capul meu. Curbili viniii-vini.
1 Mai – Cluj 2010
notiţe, got no time:) deja previbil. pozne via Cifone.
– dus. masina Cif
– popas in Sibiu – ciorba, supa de fasole in paine
– meet Helga si intamplator si pe mama ei. frigider nou:)
– ajuns, frenda Andrei, papi paste bune (sos alb + usturoi verde, cu carne)
– Cluj – nu chiar asa cosmopolit precum ma asteptam fiind laudat in ultimii ani
– bere preambul la o sarbatorita
– Booha – bar, artsy, musiq, Hasdeu
– iesit in aftereight.ro, remember de acu’ 4 ani, now cam “yak!”, electro de cartier cu DJ la microfon :). si ce daca. noua expresie: “pitzi superior” :)
Pestera “Ghetarul” de la Scarisora, muntii Apuseni
– drumul in viteza pana acolo, condus A.
– drumul de la poale pana la pestera. semana cu drumul spre Pestera de la Moeciu. oameni frumosi, cai de munte vigurosi si tarani care dau buna ziua pe strada la necunoscuti (turisti, noi)
– ajuns la Ghetar; placute cu “nu aruncati hartii & peturi”; pompe cu apa de izvor pe drum.
– stat sa intram (pana la urma); inside; “biserica” – 20/60 m; as fi fost regretat daca nu.
– pe drum se vindeau tot felul de chestii – foarte misto!, turism – sirop de muguri de brad si afine. “La ce pret?” “Vedeti la doamna de langa”, doamna de langa “Mama, cat costa asta?” :)) si cum tinea telefonul in fata gurii ca pe o statie radio:).
– bazoi – leneveala intinsi pe o pajiste
– alta pestera pe plecare: Ionele, trei camere mari, inceput pârâu – foarte misto, neasteptat. zgariat mana intr-o sarma ghimpata vrand a urca in a treia pe niste scanduri/schele improvizate :) renuntat, era prea nesigur.
– jucat la volan pe PC seara. n-am iesit, eram morti -> 30iz.
Cluj-Napoca
– next morning CICA excursie la Salina Turda nou renonvata, dar eu nu, stat sa savurez Clujul pe strazi, per-pedos.
– Manastur la vale; casa aceea plina de liliac inflorit din Grigorescu
– nevoia de concept de Dzeu. credinta da vietii sens. modelele prezentate mie pana acum mi-au esuat oh! atat de lamentabil… credincios si nesatisfacut. dupa ce mori nu se intampla nimic, absolut nimic – asta fara sa excluda sensul.
– berea Ursus de la Belvedere:)) oh, da!
– poveste auzita la masa vecina: Emilia – Italia, 50 de ani, inca tanara, ospatarita, 2k euro. idila semi-lesbi. divortata, ramasa fara apartament aici. “cand ai nevoie de ajutor sa ma suni”.
– papi la restaurant Toldi, nice. salata de verzituri cu capere si clatite cu branza + nuci + stafide + rom + sos ciocolata. yummy :)
– gradina botanica: magnolii mari, violet si frumoase – si lalele.
– TURN again.
– o bere la Euforia
– G., stat la fantana din centru + alta “bere” pe bulevardul Eroilor (rearanjat foarte frumos pietonal): crème brûlée (miam!)
– cadou Cif, vizita Helga
– acasa. joc + SOMN!:)
– plecat. frumos Cluj. brunete, iai-iai:)
– 12 ore pe drum pana in Cta. 3 autostrazi (la dus – a treia pana la Gilau).
lucrativa – de noapte
In toti anii astia trecututi au fost nopti cand si cand – ca aceasta – cand statea intinsa langa mine o tanara domnisoara pe care-mi placea sa o privesc cum doarme cu o nostalgie parvenita. Si de multe ori ma certa in context ca nu sunt langa ea si eu imi reprosam ca as putea fi, si sa las lucru pentru a doua zi. Dar clar n-as mai fi avut momentele astea. Si nici nu ma mai surprinde ca anume contrar fanteziilor mele adanci declarate profilul e blondin chiar, cu pielea alba. Frumoase mai sunt ca niste printese adormite:) Les jours s’en vont.
Nu-mi pasa, (ba) imi pasa
Zambetul si tipetul Andrei – in timp ce canta cu bucurie nestingherita de copchil “Jingle Bells and A Happy New Year” (varianta reunita si comprimata) – in contrast cu vestea mortii lui George Vasilievici. Aproape 32 de ani. Esti ceea ce lasi in urma, ba. Si atat. In sufletul si in amintirea celorlalti.
Ploaia care va cadeaAaahA
… pacatele mi le va spala. Am obosit. E obositor sa faci eforturi zilnice ca sa fi fericit. Ce draci de fericire mai e si aia? Cu eforturi.
experiencing self vs. remembering self. Colonoscopii curate – de la “the storytelling mind” putere.
[vezi detalii]
Pana la saturatie orice nou e bine-venit: stagiu descoperire, stagiu bucurie, stagiu noradrenalina, stagiu durere, stagiu serotonina down – dopamina up, samd.
Noroc cu timpul care are rabdare cu toate.
Ce-am avea de invatat de la chinezi e partea cu ‘ce trebuie sa ramana in urma (ta)’: caci asa – aici/acum [vest – grecesc/imperiu roman/sua] fails.
Postul din 11 ianuarie 2010
Ce cadru de film simbolic aruncandu-mi la gunoi una cate una antidepresivele de asta vara. (Ce chestii serioase: pilule, psiholog, 30 de ani, analize medicale, gama GT, cariera – (casa) de piatra). Anul asta ‘no more’ si in nici un caz cu pastile. As putea sa ma opresc aici. Si mi-as dori sa-i declarar patetic Depresiei razboi: “Fight it!”. Cand se declara razboi la cartile de joc? Cand picai pe aceiasi carte cu adversarul. Ce carte, ce adversar?! LAI she’s gone in Buc, de tot – vant la pupa sa aibe, s-o poarte pe unde-si doreste sufletelul ei. Sau alte organe. Iar eu anul asta din nou constantean – n-o sa ma recunosc niciodata in tabloul asta – cu niste auto-lectii invatate de anul trecut, sa vedem cum si aplicate pe cel ce vine. Fost frumos la Chisinau, chiar mi-a placut – da’s o lepra de putoare si n-am scris decat cu liniute, ca deh mi-s artist si transpir doar cand imi intra. Poate ar trebui sa invat o lectie si aici: daca marea, suprinzaaaatoooooor… n-a fost (sa fie) un moft pana la urma, apai nici scrisul n-ar fi. Sa fie.
vazandu-le crescand cu ochii
Ce-i la noi in casa in fiecare we de cateva bune incoace. Sunt highly addictive.