meri înfloriţi

– 8 martie 2002 –

Faza lungă: după ce am fost la o bere care s-a prelungit sfios la mai multe pahare de vorbă, uşor ameţit, afară negru-primăvăratec. O vreme superbă, parcă ar fi fost început de mai, iar iarna tocmai terminată blând. Mă îndreptam pe o alee păzită de nişte blocuri cuminţi spre o staţie de taxiu ca să ajung spre casă.

Eh!: copaci înfloriţi – meri, cireşi, vişini – superbi, sub nişte lampadare de un galben lăptos, bătea vântul şi îi scutura şi curgeau-curgeau dalbii, dalbii. Bătea vântul. Impresia unor nopţi fantomatice japoneze în care se strigă destine sau se iau hotărâri mistice. Foarte impresionant, beat puţin şi era linişte.

“Dodo, métro, boulot” – lipseşte sacrul. Sacrul unor nopţi mirifice de primăvară, cu cer senin şi meri înfloriţi, care curg pe străduţe şi pe alei. Este romantic.