Ba se poate

Goblin Constanta

DJ Undoo Concert Şuie Paparude - Goblin Constanta 23 martie 2012 Concert AB4 - Goblin Constanta 17 martie 2012

“Şi la doar câteva săptămâni distanţă se deschide Goblin Constanţa care-i fix pe gustul tău, adevărat în registrul mai electro decât alternativ, dar “a dream come true” din 2007 încoa’.”

Postul din 9 martie 2012

“Alcoolismul pentru mine este autodistrugere în aceiaşi măsură în care şi pictura este, căci se ignoră minunatul proces de alterare a conştiinţei şi se vulgarizează întru consecinţe fiziologice.” + “Momentul de când apreciezi căsătoria precum dovada clară că există cineva pe lumea asta de-l/o suportă.” #filozofisme

Postul din 4 martie 2012

– iar nu am nici un chef să scriu –

Doors Club

  • dacă aş fi ajuns în Club Doors acum 5 ani, eram mulţumit? ba aş fi fost
  • pare o locaţie mai generoasă pt concerte, pe axa Negru Vodă – New York, o combinaţie ciudatî între Fratelli & Pulse. e frumos şi s-a investit enorm (da’ de ce, există olimpiade de cluburi?).
  • îmi aduc aminte cu multă plăcere de începutul Pulsului în 2008 şi de începutul DJ-B a 2010
  • “e ca în Club A”, corect doar (cî nu e!) că e plin tot de c-ţeni. la fel: “precum un club de corporatişti, doar că în C-ţa nu există corporatişti”.
  • a încerca să-ţi aduni oamenii tăi eşuează, mai tot timpul

Există o relaţie viciosă între locaţie – servicii – public – dj şi muzică. Clubul are potenţialul; că oamenii n-ar avea – cum – este întotdeauna – poa’ pen’că-s ultimii din cerc? Sau primii? Clar ţine şi de DJ – cu ale sale intervenţii patronale pe rock vechi pupându-se precum cuiu-n perete cu tot cercul vizual din juru-i.

Cum să faci să-ţi aduci oamenii şi muzica ta aproape? Te închizi în maşină, apartament, cafeneaua din colţ, cum?! To TRIP.

“E timpul să fac ceva”

am citit astăzi pe un blog superb despre speciile pe care de dispariţie,

cu amendamentul că

“Îmi place frumuseţea moale şi înţeleaptă a tinerelor mame, ochii care devin adânci fără să mai aibă nevoie de rimel sau mascara.”

(re-sursa),

valabil prevalent pentru cei cu sampling fine

.

Hârtia igienică va fi albastră

– Care-i AMR-ul?
– La vară, şefu’!
– Să-ţi aduc pâine, salam?
– Nu, nu, am primit grămezi!
– Ţigări?
– Nu, am cartuşe întregi, toată lumea ne dă. Auzi?
– Zi.
– Dacă vrei să mă ajuţi… poate poţi să-mi aduci un sul de hârtie igienică.
– Hârtie igienică?
– Da, nene, suntem de pe 22 aici şi nu ne-am căcat decât în tufişurile alea, să nu facem mizerie peste tot, da’ n-avem hârtie deloc. E nasol de tot, mă-nţelegi?

de aici. un calup de umanitate din vremuri mult mai crâncene.

Ninjălău de Buzău

me: pai devine… dupa un timp. rodaj, rutina, sictir, scarba. iaaaaaaaar? mai rarutz, ca-i mai dragutz. ba deloc. samd
dra: rutina nu intervine cand lucrurile se desfasoara la fel o perioada mai lunga?
me: rutina intervine no matter what. parerea mea.
dra: stii ca aia urmeaza acu’, in felul ala etc. mbine. s-atunci?
me: nu tine de tehnica, tine de chimie. n-am nici o solutie. adulter? mai rar? etc
dra: cum o dai, e stramba
me: important e sa fie. si sa se faca copiii mari&sanatosi
dra: si adica sa faca parte din viata de zi cu zi
me: hai sa-i zicem, din saptamana cu saptamana. sa fim… realisti.
dra: am spalat copilu’, punem masa, facem sex, ne uitam la tv, nani, maine…
dra: ‘ai lasa-ma cu saptamana
me: nu stiu ce scrii tu acolo, dar pt mine aia e The Hell pe pamant. deci toata viata mea (“toataaaa viataaa meaa, toata viataaa mea…”). am fugit de asa ceva. mi se pare… end of… orice. ideal? tocmai ne-am trezit pe la 14 dupa party-ul monstruos de aseara. eu ma duc sa iau doo nuci de cocos, tu pui de-o salata. dar ne e lene la amandoi si mai stam in hamace pe veranda.
dra: INCEP SA TE URASC. scuze caps
me: pana la urma ni se face foame, pe la 16 asa :) mai prindem si puteri, tragem o partida de sex, din semi-plictiseala, dar si cu entuziasm, dar si nostalgie, dar si curiozitate. asa… vreo 1 ora.
me: cu gandul la blondele gemene care ar trebui sa vina la party-ul din seara asta si poate-poate ti-o trece ceva prin cap aventuros. cum ti-a trecut data trecuta cu mulatrul ala simpatic. pe urma un film. si-o baie in mare. si inainte si dupa. ma rog… cred ca deja ti-ai facut o idee.
dra: mmm… cine gateste?… cine spala vasele?… cine calcaaa?… ;)
me: tu gatesti, eu spal vase. nimeni nu calca. decat tu cand trebuie o camasa la intalnirea care aduce jdmemii de $ care ne mai tin inca x luni pe relash. si nu ca n-as putea-o calca-o si eu. dar tie iti ies mai bine si lasa ca ma revansez diseara + breakfast la pat maine dimineata. pt masaj mai negociem. ;)
dra: incep negocierile, clar
me: plus ca mai vine din cand in cand si cate o tanti pt curat&mancare, ca doar n-o sa ne pierdem viata cu asta
dra: eu discutam de negocierile pentru masaj, da? ca ala mi-a sarit in ochi
me: pai nu vine iar mulatru de data trecuta? ce maini divine avea D-zeule!
dra: doar el?
me: pai cat mai e pe aici, pe insula luna asta. sa profitam, zic!
dra: da, asta era ideea, sa vorbesti la plural
me: si eu oricum saptamana viitoare plec cateva zile la NY pt un contract
dra: cu gemenele?
me: ah nu
dra: poate n-oi ramane singura pe insula
me: poate trec si pe la Irene, dar asta-i treaba mea. tu nu pui intrebari, eu nu pun intrebari despre mulatru.
dra: doar am vrut sa stiu pe cine ma bazez
me: si D-zeule la cat de bine arata, l-as f. si eu
dra: nu cred… nu si pe el. multumeste-te ca esti de fatza
me: da da
me: oricum, dupa ce vin de la NY, dupa sarbatoarea florilor aruncate-in-sus-degeaba ma gandesc sa plec in Thailanda la o manastire. o sa-mi priasca vreo 2-3 saptamani de cucu-ness
dra: mi-ar prinde bine si mie o pauza
me: dar la concursul ala de surf din iunie vreau sa vii cu mine te rog
me: plus ne intalnim cu lume draguta acolo, si e si un festival de arta. poate iti iei cu tine niste lucrari.
dra: daca-mi promiti o noapte pe plaja
me: it’s a deal
me: —————————————-
me: mie imi suna a ideal. tie?
dra: m… plictisitor :) … glumesc
me: :)
me: inteleg, e prea departe. Portugalia de Sud sa fie
dra: :)
dra: pe malul marii sa fie. cu dormitoarele spre rasarit
me: nu stiu daca s-ar putea altfel. totusi simt ca ceva nu e in regula la tine. tu cum ti-ai dori idealul?
dra: ceva pe acolo. nici sa nu ma ignore, nici sa nu ma sufoce. am intepenit de tot cu visarea asta
me: :)
me: eu inca am ramas in hamac si apune soarele, si n-am facut nimic toata ziua. si m-as duce sa fac o baie-n mare, dar mi-e o leeeneee… si mi-e si cam foame
dra: mie mi’amortise un picior. cred ca m-ai lasat atarnand de hamac :)
me: si nu stiu ce tot vrei de la mine, ca te aud asa printre picaturi
dra: ce auzi tu nu sunt eu
me: ah… o fi vecina
dra: ti-au venit maseuzele
me: deja? trebuiau sa vina dupa 20
dra: ai timp mai mult pentru amandoua
me: da’ sa vie, usa e deschisa, ca nu exista. e bere-n frigider.
me: dar poate contramandez si stam in seara asta doar noi doi. ce zici? nu facem nimic, stam in hamac pana apune soarele de tot
dra: nu te refuz. iti mai aduc o bere?
me: nu, ajunge ca ma ametesc, mai e un sfert. stii ce as vrea de la tine?
dra: m?
me: un :*
dra: oricum ti-l dadeam pana sa ma-ntind din hamac. daca tot sunt apropiate, ma tii de mana cat privim apusu’?
me: te tin. vreau un bot din ala asa plictisit si copilaresc, cu zgomot, la misto :) ahhhhh… ce viata buna avem
dra: sa ma culc? mi-e ca visez mai urat
dra: ah, sa nu uit
dra: :* pentru iv cel naiv
me: :)
me: pe ambele cearcane?
dra: si pe pleoape

Yellow Project – Aş vrea să te sărut

Yellow Project – Aş vrea să te sărut (cu Sorin Romanescu)

…o menţionez aici pentru că o văd prea puţin ‘peste tot’ pe unde mi-aş fi dorit, pen’că-i atât de mişto, pen’că mi-e ‘dor’ de Maca – excelent interviu, pen’că nu reuşesc să mă obişnuiesc cu mai gravul şi mai-e-de-polisat-ul Act As If – deşi obiectiv aşa parcă-i mai potrivit ca tonalitate … pen’că mi-e dor de fluturi în stomac şi de furnicături ascultând muzică.

Postul din 10 ianuarie 2012

creeeeeed… cred că poţi mima optimismul. şi nu musai mimare – falsitate – ci cât metodă de a-l obţine din aproape în aproape. sunt atâta lucruri pentru care ai motive să fii optimist şi să te bucuri. le alegi. e un antrenament, e un tipar pe care legătura neuronală îl urmăreşte şi îl cimentează. reprogramare. nu mă lua cu NPL că e doar o altă bălărie de marketing de a vinde ceva intangibil. Rusia faţa de USA asta are în plus: mai puţină depărtare faţă de natură => spiritualitate.

Premisa este că deja ai ce-ţi trebuie, că deja eşti mişto, că deja eşti bun, că deja lucrurile pe care le ai le meriţi. Enjoy it!

Postul din 1 ianuarie 2012

Fost foarte mişto de Revelion. Cu gaşca Bogdan DJ, Maletă şi sora. Din păcate însă m-am îmbătat aşa tare – ceea ce îmi propusesem – că s-a rupt filmul de la o anumită oră încolo şi… mă oftic! :) Că deşi am fost acolo, şi cică o fost mişto – confirm prima parte – de fapt n-am fost acolo. Şi-s un pic supărat pe mine din cauza asta, un picuţ, pen’că… c’mooon fun&fun dar dacă conştiinţă şi memorie n’est pas… pen’ce?
=> 3 luni de zile abstinenţă de la beuturică, să vedem ce&cum.

La mulţi ani! :)

PS un soare superb-superb printre blocuri a doua zi la plimbare prin parc de revenire din beţie, o vreme frumoasă de un martie vesel. ca de obicei, la munte să ningă, nu aci. soaaareee :) mare, dodoloţ, uşor incandecent de-l puteai privi de nu te mai săturai, pe apus. că încotro ne ducem şi că-i frumos să fii aici de la o zi la alta, chiar dacă unele-s mai puţin strălucite, fiecare altă nouă merită, cu fiecare zi. să fim!

genele noastre

La 24 de ani mi s-a schimbat brusc scrisul. Fără să se întâmple nimic deosebit pentru asta, fără să urmez un curs în acest sens, fără o aparentă explicaţie. Coincide însă cu vârsta la care tata a decis că scrie prea urât şi a început să copie scrisorile caligrafice ale mamei, ca să-şi schimbe grafia. Şi şi-a. Şi mie.

De la 32 de ani am început să repar aproape tot ce-mi pică în mâna. Chiar dacă am făcut Politehnica, chiar dacă sunt pe un domeniu tehnic, chiar dacă am multă răbdare … n-am avut niciodată super-abilităţi practice inginereşti, capacităţile mele ţineau de software. Mai nou însă: doar zi-mi … ţevi, robinete, ceasuri, telefoane, aparatură, televizoare (!) şi … multe altele, evident fără să fac ceva în sensul ăsta, şi, de multe ori, fără să consult un manual în prealabil. Cu ce coincide? Cu anul în care al treilea copil îţi intră la şcoală şi caietele, ghetuţele şi ghiozdanele se multiplică cu încă un rând. Anul lui taică-miu, normal. Şi mie.


Aseară, cele două mândre care ne umple cu bucurie weekendurile la Cţa, după ce-şi luaseră cadourile de Crăciun au venit ‘la bloc’. Şi dăi călăreală şi chiţăială că nu le mai văzusem demult. Fun-fun… în cârcă-ciuş dar până când, că începea să mă doară spatele. “Ultima şi gata”, “încă o dată” şi tot aşa… la un moment dat zic stop-joc că ajunge. La care cea mare face un bot imens şi teatral că eaaa mai vreaaa o dataaa şi… pleacă supărată, plângăcioasă de lângă mine. Şi se întoarce cu mamă-sa de mâna … ca să-mi spună: că eu sunt unchiul fără copii, şi că eu nu am foarte multe stresuri şi de aia trebuie să mă joc cu ea, şi că ce dacă am luat-o în cârcă de 5 ori, ce? nu mai puteam şi a 6-a oară, încă o dată, că atât mai vroia doar 1, că nu muream. Şi că e supărată şi să o iau pe umeri la oglindă. … Am rămas mat şi m-am conformat în faţa acestei pledoarii de notă 12, ce puteam să mai zic… m-a convins :).

Cred că la un moment dat clubul se va stinge de la sine. Pur şi simplu… înlocuit cu şi mai mult sex se poate şi fără club. O să moară cândva în anii ce vin, şi nu mai este cazul să-mi bat capul eu cu “de ce funcţionează atât de bine, încă”.

Postul din 16 decembrie 2011

Înainte să uit – să notez câteva din simpaticele experimente de ‘puterea minţii’ de toamna asta. Ca preambul – este clar că, ştiinţific vorbind, suntem încă la începutul descoperirii universului şi că bozonul ăla sfios este doar treapta următoare. Comparaţia pinguinului care vrea să înţeleagă bomba atomică este edificatoare. Nu… nu ştim cum se transmite informaţia cu totul, nu ştim ce înseamnă materia vie şi energia încă este un concept nedefinit. Chakre / nechakre uite cu ce m-am jucat lunile astea:– clasicele pişcări de ceafă, făcute încă din copilărie, prin “concentrare” insistentă asupra punctului cefei cuiva. nu merge la toată lumea, da’ funcţionează. mult prea repetată încât să fie negată-mi.
– tot la coada la Poştă :) “potolirea” isteriilor babelor şi tanţelor care sporavaiau negativist-bârfist despre… orice, cu scârbă şi zeflemea de piaţă. le îmbrăţişam cu dragoste în mintea mea … şi rămâneam prost de ce întorsătură la 180 de grade le-o lua dispoziţia, parca trecuseră pe la biserică. funcţioneză! şi sunt atât de multe de învăţat.
– visatul soluţiilor tehnice peste noapte. pfuai, asta-i de când eram mic copchil, dar hai să fie menţionată şi ea.

Aş mai băgă nişte liniuţe dar încă nu sunt destul de rodate, căci întâi e bine să fie eliminate din sfera probabilistică a “întâmplării”. Plus amendamentul că reinventarea şi paternul neuronal nou rupe vechile trasee ale depresiei. Nu ştiu de ce scriu truismul ăsta evident, dar… mă surprind că încă mai pot să programez, de fapt, cu motivaţiile resetate.

Sunt şi mai aproape de cuantificarea legăturii între “a-ţi dori” şi “a se întâmpla”. Nu mă las :)

Hævnen – In a Better World (2010)

din păcate n-am timp de dezvoltare săptămânile astea, n-am apucat să fac decât introducerea plus încă puţin. aşadar, liniuţele:

despre regie
– excelent script, lucratura “nemteasca”, perfectionista
– putine chestii lasate la intamplare si random :)
– la fel si la nivel imagine, montaj
– emotional pe limbaj cinematografic
– minimalism puternic
– taceri nordice expresive
– intim, de aproape. close-up-uri, dar nu si intimist
– pt mine se apropie de Biutiful ca filmul anului 2010
– asemeni drama nu inseamna ca lucrurile trebuie sa se termine trist musai sau ca cineva trebuie sa moara
 
 
despre personaje:

Anton

– alegeri
– slava Domnului ca exista juramantul lui Hipocrate, pe lumea asta
– cum isi iubea Anton fiul, m-a miscat. scenele alea pe banca casa de langa coasta.
– Anton este un tata de o autoritate calma ceva de invidiat
– cum folosea apa pt frustrari
– superba scena la telefon cu nevasta
– el nu s-a dus sa ia mai multe palme ci ala sa-si ceara iertare in fata copiilor. sa impuna respect si sa aduca echilibru. dar nu reuseste, bruta e bruta.
– scena/situatia palmelor nu este o alta scena de ‘ce sa facem cu/despre violenta’. ci face parte din transformarea personajului Anton si este o motivatie necesara-n scenariu pt grozavia pustilor. and he FAILS to deliver a lessons to kids. deci el e Maica Teresa. cateodata violenta trebuie folosita impotriva violentei, mai ales cand… (dar de la scoala, nu de la BM).
– in cazul Big Man, el ca doctor ramane integru. the killing is happening ca tornada in desert, si nu se face la el in ograda. il omoara indirect pe BM ca omul Anton, nu ca doctorul pe post.
– the Big Man nu trebuia sa moara, ci trebuia infruntat, asta-i tot. si la nivel personal, nu ca chief in charge de detasament. si in mediul lui, o mierleste, cam corny – cu ochii lu Anton albastrii ca sideful (hai ma lasi:)), true.
– si actorul lui Big Man e gigea, foarte acolo. neaccelerandu-l mai mult decat regia a cam facut-o.
– hævnen in daneza inseamna “razbunare”

– una din lectiile lui Anton este ca: be THERE. make good action and be THERE. pt ca actiunile lui sunt foarte bune, convinge subtil copilul sa vb cu el, dar nu e acolo cand asta vrea sa o faca. si sansa are ceva de zis aici.
– a actionat cu Big Man => actioneaza si cu sotia. nu pleaca la casuta de vacanta, se intoarce si ramane cu ea. e acolo.

Christian

– ma regasesc mult in baiatul incrancenat
– foarte bun joc actoricesc. f bun! (William Jøhnk Nielsen) – are si scena in care plange si pare ca aint fake tears. de fapt amandoi copiii. film de debut pt amandoi.
– pustiul este empatic si lupta impotriva durerii celoralti, cu sabia si cu curaj, gresind. freak-control.
– el vrea sa faca ceva, nu sa lase pe “mama” altora sa moara. vrea sa faca ceva pt durerea lui de fapt. si se defuleaza.
– violenta lui C. era sugerata si de la joc, Counter-Strike si “trebuie sa termin jocul”
– un baiat vroia sa se departeze de tatal sau, si-l ura, altul vroia sa se apropie, si-l iubea.

Elias

– cei doi fac de fapt un personaj intreg
– pure cancer, dual. incrancenatul si sensibilul. ca fata m-as fi indragostit de amandoi, mai ales de cel sensibil. excelent cuplu, nascuti in aceiasi zi.
– Elias e the good kid care cade in plasa treptat. cand a dus cutitul pe skype vroia sa-l contacteze pe taica-su.

Numai “nişte ţărani” n-ar fi atenţi la detalii de genul: ambele personaje principale sunt născute în aceiaşi zi. Oare ce vrea să zică autorul/regizorul cu asta, ce vrea să zică? Ar fi util să accept că anumit tip de limbaj (mai complicat, mai elevat) nu se adresează tuturor, şi că este superior nu prin mesaj ci prin codificare. Plăcerea decodificării este responsabilitatea consumatorului fiind răsplătit în schimb, corespunzător prin catharsis.

 
 
Concluzii:
– este un film care se adreseaza celor care au pierdut pe cineva si/sau iubesc copii. altfel relationezi mai dificil.
– the world lui “I have too”
– apa vs internet de mare viteza si muzica “proasta” din Pulse
– unii aveau masinute cu telecomenzi, altii aveau o besica si atat. tot copii si acolo si acolo.
– ca societatea, oricat de auto-protejata este, tot debila si tampita e si produce monstrii de care ne izbim “in viata” fara voia noastra. directoarea le vorbeste de teme de week-end, unele despre arme. Africa este Wild-Wild-Civilization, care pana la urma nu-s foarte diferite.
– loveste in male-ish. scena cu copii africani in jocul razboinic, insistat subtil asupra ei (max. 15 sec)
– cum e minimalizata femeia in film, si felul ei comunicativ de’a-si lume. numai solutii, numai decizii, very focused. not always winning with the best answer.
– mama lui C. e super-violenta, de la afectiunea “in joaca” de la inceput – pe genul sa ne batem, la isterie la scoala, la reactia descoperit cutit, la strans de gat la spital.
– filmul nu bate-n male-ish, ci vorbeste despre lipsa mamei, prin “corporate”-izarea sa, in viata copiilor nostri => bube
– pacat ca lipseste si sex-ualitatea
– episodul din The Simpsons despre violenta este cea mai buna lectie media pt mine pana acum.

– cinematografic este peste Inncedies. e better script dincolo, aici bate regia, desi solutia de final de acolo… la fel de cih! ca si moartea lui Big Man.
“In a drama the action needs to be a result of the psychology” spune regizoarea Susanne Bier intr-un interviu dupa Oscar.
– de luat in seama toata seria de nominalizari la Oscar, in 2010: Heavnen, Inncedies, Dogtooth, Biutiful.

Harry Tavitian & Guest

Timp de mulţi ani Harry Tavitian a ridicat nivelul de cultură a unui oraş pe nedrept mult prea provincial cu apariţiile şi “cenaclurile” sale de jazz în cadrul Muzeului de Arta până în anul de graţie 2001 când din motive necunoscute publicului larg şi uşor de intuit îi este <<interzisă>> această activitate de descălecare muzicală pe meleagurile unde soarele mângâie generos timp de şapte luni pe an nisipurile marine. Ca atare ansamblul de pian şi percuţie pe note blues intră intr-un cvasi-con de anonimat şi reprezentare locală ca în acest an, prin conspirarea CJC – acelaşi consiliu a unei urbe ce îşi refuză accesul la cultură în mod organizat (vorbim de lipsa unui cinematograf pentru câtva ani buni, desfinţarea şi mutarea unor teatre şamd) dobrogeanul H.T. este readus în sânul comunităţii printr-un concert de Crăciun / Sf. Andrei organizat la Teatrul Naţional de Opera şi Balet “Oleg Danovski”, şi îi este dată cheia oraşului şi este reconfirmat precum cetăţean de onoare al Constanţei.

Sala a fost arhiplină s-a stat peste tot: pe scaune, pe culoare, pe scări, chiar şi pe scenă… oriunde se putea aruncă un ac. Faptul că odaia unui aşezământ cultural, chit că la un eveniment cu titlul gratuit / caritabil, este neîncăpătoare mă face pe mine precum “victimă” directă a lipsurilor iniţial menţionate să traiesc un rar şi un ciudat sentiment de mândrie tomitană.

În formaţia concertului avem aşa, în ediţie princeps, cu virgulă: H.T. la pian şi Corneliu Stroie la baterie nucleul Noului Jazz Est-European, saxofonistul Antony Vapirov, Aida Tavitian – fiica maestrului – pe voce la câteva piese; suplimentaţi de prezenţa pianistei de muzică clasică Delia Pavlovici ce ne-a introdus în lumea ragtime-ului, şi în momentele de respiro de către criticul Sorin Antohi cu câte un bun discurs de istoria Dobrogei, plus Doinea Păuleanu – directoarea Muzeului de Artă – cu un preambul al monografiei “Cazinoul din Constanţa. Boemă, loisir şi patrimoniu european la Marea Neagră” – carte lansată în aceiaşi seară. Am auzit câteva din celebrele piese ale concertului de Crăciun spre încântarea publicului constănţean, s-a bifat un frumos moment de jam-session la patru mâini pe finalul părţii de jazz interbelic şi în memoria regretatului Johnny Răducanu – amintit des între scurtele sau lungile pauze muzicale – s-a interpretat una din piesele sale.

Am asistat la un vârf artistic la nivel judeţean, şi de regiune istorică, care ne aduce aminte de ceea ce este Dobrogea – o fuziune de culturi şi de oameni, care deşi n-au prilejiul să se exprime în permanenţă, atunci când o fac excelează într-o demonstraţie de virtuozitate de toată lauda.