Şi de ce nu, pe pozitiveală iată şi o listă scurtă cu izbândele trecute:
– o minte inginerească face minuni în hârţoage / proceduri / implementări
– nu ignora potenţialul unui vânzător bun. do team it.
– susţinerea reciprocă este cheia evitării dezastrelor
– want + plans = $
– oameni dedicaţi => ++valoare proiect
– potenţial de afacere există oriunde se află oameni. caută-l.
(sunt pe cale să) mă bag (iar) într-un proiect (mai) mare. fac rapid o listuţă a greşelilor trecutului pe aceiaşi poveste:
– lipsa negocierii la start, ci la apariţia rezultatelor, aduce aşteptări diforme de ambele părţi (“lasă că vedem noi când începe să fie bine” fails)
– calcul nerealist
—-
– munca patriotică neplătită atrage după sine lucru pe alte proiecte care vor plăti ratele şi coşniţa, ceea ce influenţează considerabil progresul proiectului vizat
– plan nerealist
– o soluţie (tehnică) != un produs (de vânzare)
– ca să faci o afacere ar fi bine s-o cunoşti mai întâi, dacă nu-o cunoşti ar fi bine s-o înveţi
—-
– 2009: izolarea atrage după sine plictis, depresie şi `pentru ce?`. plus, ai doar jumătaţi de lecţie – ca şi temă de lucru, ca şi învăţăminte, ca şi reward şi potenţial de dezvoltare. “să ne iubim aproapele”, gen.
– do not ignore burnout, doaah
+
maintenance is not progress
hoardele de câini veseli, dând din coada şi alintaţi pe drumurile bete înapoi în nopţile abstinente din toamna lu’ 2011 + ciupercile de piele adunate în acest interval
ar fi plăcut să fie văzută mai des, gen zilnic. când se poa’ – şi se poa’.
Sâmbătă am fost la concertul OCS – “Omul cu şobolani” – în Bibliotek. Şi nu s-a ţinut, că n-a fost sunet profesionist, că n-au fost bani de lăutari, că n-a fost nimeni pregătit, că… că. Şi la un moment dat, după ce OCSişti plecaseră ca şi majoritatea poporului ce venise cu drag să-i vază… apare o mireasă. Care ocupă scena încropită pentru acoarde serioase şi dă să mângâie ba o tobă, ba o chitară, ba-şi dă poalili peste cap, veselie mare. Zic… nu-i rău pentru un oraş provincial, sâmbătă seara la “căminul cultural” de-o crăiasă, două… care să întreţină atmosfera absentă. Dacă în noiembrie ăsta nu pică economia europeană doar un răzbel ar mai putea opri avântul avântos al omenirii vest-vrednice dintr-un progres internautic imens. Aştept(ăm)!
“Cum să trăim alături de un `nevrotic` acasă şi la locul de muncă” – Albert Ellis
Ed. Trei 2010
este, cu un titlu de falsă “senzaţie” – de marketing bălărios – una din cele mai bune cărţi de psihologie practică pe care le-am citit până acum. Cu exerciţii şi cu concepte sănătoase, tot ce trebuie pentru o viaţă cotidiană normală! mai bună, inclusiv o lungă şi de apreciat bibliografie şi o benefică neluare în absolutizare de sine.
– pe foarte pe-scurt: “<<totul>> e în capul nostru” sau “You do it to yourself” (Radiohead)
– etichetarea absolută este periculoasă: “Oamenii înţelepţi evită aproape orice `trebuie`”
– bun sfat terapeutic: nevroticii au o oarecare capacitate de relaţionare călduroasă. nu te adânci prea mult în relaţia cu un nevrotic şi dacă da, fă-o pe propria piele şi în cunoştinţă de cauză.
– ar fi mişto de citit aceiaşi carte pe pozitiveală, în loc de `vină` sa aflu despre cauze, mobile şi studii “don’t worry be happy”
Spicuiesc câteva citate interesante, o parte din sublinieri îmi aparţin:
“[Nevroticii] îşi fac rău, pentru că evită să se vadă cu lumea, vor să stea singuri în camerele lor sau să acţioneze ca pustinicii.”
“”Nevroticii” folosesc deseori alcoolul şi drogurile pentru a evada din realitate şi pentru a-şi reduce temporar anxietatea.”
“[…]deoarece au viziuni generale de condamnare şi remuşcare, “nevroticii” se urăsc mai întâi pe ei înşişi pentru că nu manifestă perfecţiunea pe care consideră că trebuie să o arate.”
“[…]puneţi pune sub semnul întrebării presupunerea conform căreia ar trebui să vă comportaţi perfect şi infailibil. […]vă puteţi întreba: “Trebuie să fac întotdeauna numai lucruri bune?” şi “Trebuie să câştig aprobarea celorlalţi pentru a mă descurcă bine?””
“Dacă copiii acceptă cu devotament aceste premise ( a) că trebuie să acţioneze bine şi, astfel, să-şi câştige “caracterul bun”, b) că va fi un dezastru dacă se comportă rău, c) că trebuie să câştige dragostea şi aprobarea tuturor şi d) că trebuie să se simtă cumplit dacă nu reuşesc ) şi cresc fără se le modifice, practic se osândesc la nevroză. Îşi vor petrece restul zilelor încercând să facă imposibilul: încercând întotdeauna să pară “oamani buni” şi să câştige invariabil dragostea şi aprobarea tuturor. Şi din moment ce nu pot îndeplini întocmai aceste saricini imposibile şi se vor teme că vor eşua mai târziu, chiar dacă acum au succes, vor dobândi sentimente adânc înrădăcinate de inadecvare şi ură de sine şi, deseori, vor avea o toleranţă scăzută la frustrare şi la ostilitate.”
“Aceste fraze […] îi ajuta pe copii să se considere că este teribil, oribil, îngrozitor dacă oamenii – şi în special părinţii – nu îi plac.”
“Majoritatea copiilor tind (prosteşte!) să se accepte cam tot atât de mult pe cât cred că îi acceptă ceilalţi.”
“X, un eveniment extern, cu greu ar fi putut ajunge în sinea subiectului şi să-l facă să tremure de jignire şi depresie. Ar fi putut contribui la o astfel de cauză, dar cu greu ar fi putut să cauzeze această depresie.”
“[…]vă spuneţi prosteşte că nu ar fi trebuit sau nu ar fi fost nevoie să comiteţi o fapta reprobabilă când, destul de evident, aţi comis-o. În realitate vreţi să spuneţi: `Aş fi preferat să nu fi comis fapta`.”
“Dar dacă aceasi persoană iese la fereastra unui spital de boli mintale şi vă înjură la fel, atunci vă veţi simţi tot aşa de rău? Nu prea!”
Cu contra-balansarea lui `ceea ce se întâmpla azi nu are nicio importanţă`: “Dacă un apropiat […]vă loveşte în falcă, veţi avea o falcă cel puţin dureroasă, iar acest lucru vi se va părea destul de important, măcar pentru dvs., dacă nu pentru toţi. Prin urmare, să nu spuneţi că nimic nu are importanţă şi că nu trebuie să fiţi niciodată preocupat de ceva. […] Pentru indivizii sănătoşi, ceea ce se întâmpla are importantă. Dar nu prea mult!”
vină iraţională / inadecvare / complex de inferioritate
– Ei bine, mă simt ca un păduche dacă nu reuşesc.
– Dar ce te face să te simţi ca un păduche? Cum ai fi neapărat o persoană de nimic dacă nu ai avea rezultate mai bune decât altcineva?
– Nu ştiu. Pur şi simplu aşa simt.
– Dar de ce simţi aşa?
– Chiar nu ştiu ce să spun. Cred că nici nu m-am gândit la un motiv.
– Exact! Ai acceptat doar ideea, fără să te gândeşti la ea. Cineva te-a învăţat să crezi că dacă ai rezultate mai bune decât altcineva, reprezintă un avantaj, şi uneori aşa e. Dar tu amplifici asta la: “Valorez ceva pentru că am performanţe”. Astfel, generalizezi exagerat şi iraţional: că nu îţi poţi evalua în mod legitim propria persoană, propria esenţă. Tu eşti prea complex şi intr-o continuă schimbare, ceea ce face imposibilă o evaluare globală validă.
greşeala absolutizării
Desigur, de fapt, nu putem etichetă pe nimeni cu acurateţe drept “un ticălos” sau “un păduche” [sau “o curvă”] din câteva motive:
1. “Un ticălos” s-ar comportă în totalitate cu ticăloşie şi nu ar acţionă decât şi întotdeauna rău. Cum am putea demonstră vreodată acest lucru?
2. Chiar dacă o persoană a acţionat invariabil cu ticăloşie până acum, cum am putea şti cu certitudine că acest “ticălos” până în măduvă oaselor va avea un viitor perfect ticălos?
3. “Un ticălos” sau “un păduche” [sau “o curvă”] nu înseamnă numai o persoană care acţionează rău, ci una care posedă întreaga responsabilitate şi care, în concluzie, merită o pedeapsă severă sau o condamnare eternă pentru că a acţionat astfel. Dar o persoană care acţionează vrednic de dispreţ în mod constant are influenţe ereditare şi/sau dobândite din mediul înconjurător; or, cum ar putea acea persoană să poarte întreaga responsabilitate (inclusiv cea juridică) pentru trăsături pe care le-a moştenit sau învăţat?
4. Chiar dacă un om ar avea un liber arbitru total sau o responsabilitate absolută pentru propriile acţiuni rele (lucru ce pare foarte improbabil), etichetarea respectivei persoane “un ticălos” sau “un păduche” [sau “o curvă”] implică în mod clar existenţă unei legi dumnezeieşti sau universale imuabile conform căreia acel om merită sau trebuie să fie condamnat pentru astfel de acţiuni. Unde sunt dovezile pentru existenţă unei astfel de legi?
Iar precum conluzie de final:
“Încercaţi să obţineţi totul de la cei 70 de ani, trăidu-i la maximum, descoperind, pe cât posibil, cât mai multe lucruri interesante, asumandu-vă riscuri pentru a căpăta anumite plăceri, fixandu-vă scopuri şi planuri foarte clare şi muncind să le împliniţi.”
Vineri seară – una din serile din acest weekend, pen’că după un 30ish nu mai poţi să măcăni din picioare câte 2-3 nopţi la rând fără ca următoarea săptămână să fie compromisă la nivel de plutire decentă pe verticală – concert în Pulse, zi MOOod – cu 100 de “o” , aceleaşi ritmuri zbenguite dar şi cu creaţii noi care parcă-parcă scot aşa uşor capul din garaj, deh! maturizare. Aşa… şi precedaţi de nişte tineret, iar c-ţean de o calitate pe scenă să nu-mi vină să cred – pe numele lor Words On Sand. (Paranteză: mare-mi e plăcerea când văd puştime cu potenţial ce ştie să închege un proiect, chit că aveau fani colegii de clasă, că erau toţi părinţii acolo… mi-au plăcut. Şi bine înfipţi pe instrumente şi un vocal ce-mi aduce aminte de Evanescence care poate şi dă foarte bine la mic.) Aşa, aşa… după concert, şi după pre-concert, şi după post-concert cu minunatul nou DJ ce le ştie bine de mă făcu să mă bâţâi chiar şi pe “Jump Around”, şi cu indie cât încape… în fine, detalii… ah, şi după publicul de club alternativ tomitan care creşte şi întinereşte şi se diversifică şi bine face şi…
Şi… la un moment dat intră-n club două tipese – pe care le ştiu din vedere de pe acolo, mai rockeriţe – îmbrăcate în nişte rochii cu imprimeuri înflorate gen batic mamaia 19toamnă, mulate pe corp, cu pantofi vintage, păr coc şi geantă neagră mare pe umăr, rupte din alt film, parcă dintr-un casting interbelic, clar la mişto şi cu o senzualitate din aia Betty Boop in-ya-face. Secondate de gâturile la absolut tot segmentul masculin în 35+/- ce au rămas ca la circ cu gura căscată hihi, treziţi din amorţeala inerentă a negăsirii într-o locaţie nepotrivită cu oasele lor de dinozauri, îmbrâncindu-se unii pe alţii cu îndemne de cot sau de umăr, cu zâmbete până la urechi şi veselie ca la desene animate. Băi, ce mi-a plăcut! Fix! Şi au rămas aşa cam toată noaptea, făcând coadă propunerilor domniţelor ce-i refuzau pe rând cu zâmbetul pe buze. La final au tras amândouă două geci de motor peste veşmintele alea de bunicuţe senzuale şi s-au dus.
Constanţa începe să devină din ce în ce mai interesantă – îmi spun. Asemeni consemnez încheierea unui superb Septembrie în care m-am bronzat ca un drac negru şi am călărit ceva valuri spre mândru-mi sufleşiel. Amin, să fie!
Valuri, bătut Estul. La capăt de Mamaia. Cel mai lung val luat ever. Cam 100 m de drift, s-a refăcut de două ori sub mine, m-a dus până la mal de tot. Fericire!:) De abia aştept hula.
Chiar dacă sezonul s-a terminat Mamaia încă mai are rezervele sale, şi asta intr-o locaţie geografică unde hotelierii nu ştiu să facă turism astfel încât cele trei luni de vară să se extindă în şapte, în 12. E vorba de ultima şi cea mai nouă bucată de plajă, de la Enigma încolo, Mamaia Nord cumva – cu IpaNera, H2O, Blue Beach-măzărici şi Fratelli. Deşi e doar puţin trecut de 15 septembrie, dintre toate acestea nu este deschisă decât una din ele. Vremea-i de un idealisim Septembrie – vară / toamnă indiană – încă atrăgătoare pentru zăcut la orizontală, chit că doar între orele 11 şi 16 ale zilei. Ştiu că ce spun sună ca o reclamă, ain’t … sau e. E vorba de o minunată terasă, chiar pe botul malului, unde te poţi refugia într-o după-amiază mai lejeră la o berică şi o baie rece de Gustar. Cochetut, drăguţ, non-flashy, cu facilităţi, fără cohoarde degradante – ceea ce-ţi poţi dori de la o normalitate civilizată.
Intermezzo writtical: stând la masă cu buni amici mă pocneşte o teribilă constatare de tabieturi şi atitudini pe un pod de timp de 10 ani distanţă. Eram la masă trei bărbaţi, toţi în jur de 30+ şi mai aşteptam spre companie încă doi. Acum 10 ani – la 23 – nu mi-ar fi plăcut configuraţia prezentă desconsiderând-o lăbăristic prin lipsa măcar a unei prezenţe feminine ce ar fi îndulcit atmosfera. Acum remarcam cu plăcere, şi cu deliciul exerciţiului imaginar, absenţa desăvârşită a sexului frumos şi cicălitor care ne-ar fi obturat comportamentul prin conformare la norme socio-familiale pe care nu ţi le doreşti când şezi cu fundul pe scaun la bere. E o diferenţă.
Fantastică este plaja extra-sezon, parol. Fantastică este Mamaia într-un non-ploios început de toamnă. Şi azi o superbă apă cu atributele perfecţiunii: (foarte) limpede, rece şi sărată. Poate un pic cam rece pentru genunchii-mi şubrezi pe care neopreanca scurtă nu are cum să-i acopere. Dar… apă, lumină şi soare. Sub apă, oh da! :)
“Controlul imperfect – lupta noastră continuă cu puterea şi renunţarea” – Judith Viorst, Ed. Trei 2009
– foarte “slabă”, descrieri şi treceri în revistă a teoriilor / cărţilor adiacente subiectului dezbătut în fiecare capitol
– peroratul mult pe faptul ca rezultatul dilemei “determinat genetic” vs. “determinat mediu” este de fapt undeva la mijloc, şi bine face
– controlul ba e, ba nu e în mâna şi în favoarea noastră
– sexualitate, the usual stuff
– mintea peste bolnav, precum gena peste mediu. exemplu cu nebunul cu personalităţi multiple care-şi inducea simptome, una din personalităţi având alergii şi insuficienţe de insulină, cealaltă nu (în acelaşi corp!)
– în capătul opus, despre controlul benefic: credinţa (din nou! credinţa – n.m.) că deţinem controlul – fie că îl deţinem sau nu – ne ajută sa ne simţim bine.
– nice ideea azilelor specializate în îngrijirea persoanelor cu boli terminale precum control imperfect al lui “memento mori”
– pledoarie finală de echilibru între putere şi capitulare
N-o recomand: muieristică, non-practical, aproape inexistent “what to do” (next) ori paşi sau metode. Am avut tentaţia să o arunc catalogând-o precum semi-maculatură, dar nu.
to private or not to private (spice)
Pentru prima oară în ultimii doi-trei ani, din indisponibilităţi întemeiate, iau autobuzul spre plajă ce se dovedeşte o experienţă iniţiatică în sine. Pe lângă conştientizarea faptului că este un serviciu public scump (1,75 RON costul unei călătorii, asta la o paritate de 1 EUR = 4,2657 RON) pentru o populaţie mult săracă care nu ştie să-şi cultive başca valorile cât bunurile pe care le deţine la comun, îmi nimereşte în câmpul vizual o pereche tinerică-frumuşică, şi cumva printr-o ne/fericită întâmplare albul materialului lenjeriei d-rei atunci când cei doi se aşezară pe bancheta din faţă mea (alb?). Cam 22 de ani, brunetă, piţi-superior şi nu prea, manichiură x-tremă – cu steluţe – totuşi culmea! nu chiar un kitsch oribil. Din super-rapida analiză informaţională, raitingul său sexual imobiliar-artistiq – o crescut cu câteva puncte doar pen’că băiatul era chiar ok. Asemeni în involuntarul incidentului privirea-mi a stăruit pentru o milisecundă mai mult decât trebuia pe intersecţia picioarelor ei cât şi ale lui – el ce are, e scutit? – lucru care s-a lăsat cu reacţii promptisime precum încrucişarea cataligelor d-rei din prea scurtul fustei ce nu prea încerca să le acopere şi prin privirea uşor necesar încruntată a începutului de protectorat / provider al d-rului. Dar fără urmări şi fără insistenţe, aşa cum se cuvenea să fie de ambele fronturi; nu-mi stă în fire să fac asta – încerc pe cât de mult pot să eschivez impulsul natural, ceea ce îmi iese de cele mai multe ori, asemeni fără să stărui asupra faptului în sine trecându-l uşor la categoria – fapte diverse, poate “de reţinut” şi/sau “s-a întâmplat”.
Am coborât … însă nu mi-a ieşit din minte pe tot drumul pănă la plajă. Bucăţica aia de chilot nevinovat în spatele căreia se ascundea o întreagă simbolistică mi-a explodat în minte ca în desenele animate expulzând chintesenţa feminităţii, a fertilităţii şi a driverului sexual care împinge cotidianul înainte ca un motoraş Diesel de mare-mare randament. Jerbe de flori de primavară!… Axis mundi, cazanie a “corolei de minuni a lumii” pe care evident că nu voi a o distruge, ci din contră: vreau să o înţeleg, să particip la ea, s-o gust şi să o trăiesc. Şi nu mi se întâmplă zilnic asta şi nici nu băusem ceva care să conţină ori alcool ori cofeină, beat fiind poate doar de penumbra unui prea-copt portocaliu #Septembrie în care mă scăldam ca un porcuşor alintat ce sunt :)
Ori sunt eu cam nefutut ori azi, 11 septembrie 2011 – lună plină chiar pare-se (doaaah!) – a fost o zi mişto.
Am văzut 3 delfini în mare azi la CC, jucăuşi, du-te-vino, aproape de mal. Frumos. S-a ridicat tot golful în picioare ca la circ. Curios, nu ştiu cum – vizual, miros, altfel? – câinii care erau sus la şosea, la cam 50-70 m în linie dreaptă, îi lătrau de mama focului. Doi adulţi şi un pui.
Când Laur a intrat după ei, şi eu la puţin timp după, evident s-au îndepărtat la câteva zeci de metri în larg. Stând mai mult în apă şi fiind mai aproape spunea că îi auzea destul de bine cum comunicau între ei: cu ţiuituri stridente pe care le ştim, dar şi păcănituri, cu o claritate destul de bună, deşi distanţă era apreciabilă. Pe mine urechea stângă nu m-a lăsat să mă scufund.
La începutul ăsta de toamnă are să fie vreme bună ca de vară indiană.
:)
indignarea / furia / neputinţa / mila / resemnarea / bucuria, toate alternând, în ochii lui bunică-miu când îl hrăneam cu lingura la spital la al doilea său “stroke”. la ale mele sper să crăp din prima.
În zile ca astea #Constanţa îşi spală toate păcatele de peste an! :D Valuri bune, butoi, lungi … chiar ‘La Butoaie’ în faţă. Miam-miam-miam. Regulate, cam 1.25 m, luat câteva, dat în stambă puţin :) Mândre zgârieturi şi un ear-plug pierdut, să fie primit. Ah… ce bine e: să încerci să programezi câte ceva toată ziua şi spre după-amiază mai târziu ţup! la nişte valuri bine-venite. “Fericit ca o jivină săracă”, ce sunt! :)
A început sezonul? Amin!
Lo-ve
PS: şi acu’ pe seară să băgăm o Vamă zic :D
The Peter Pan Complex:
mi-am adus aminte de ce nu-mi place compania oamenilor mari: pentru că nu prea sunt dispus la compromisuri şi-mi prefer alte lucruri (valori) decât marea majoritate. Q.E.D. . de unul singur sunt doar eu cu opţiunile mele. e de rău, nu-i de bine.
excelente valuri azi la plajă H20 – cinci, după prima groapă – manevre alea-alea:) m-a uns pi suflet, băi! trăiască mama lor de webcamuri îndreptate către mare şi anii de buna lor citire. bate a uşor Septembrie afară şi … de abia aştept :). cu BXL n-am mai făcut nimic de săptămâni deja – fără surprize.
Din ciclul cititorii întreabă redacţia le răspunde: unde mâncăm la Shabla? La minimarketul din interesecţie. Se cumpără doar cu leva, există bancomat chiar lângă el. Asemeni, seara sunt şi nişte terase drăguţe în zonă. La Shabla Tuzla de nicăieri – aint safe. Mai poţi cumpăra ţigări locale la singurul butiq din Tiulenevo şi cam atât.
Şi pentru cei cu o ţâră de chef turistic şi încă neştiutori, evident: scoicile de la Dalboka (cele mai simple sunt cele mai bune), din drumul de la Kavarna spre cap Kaliakra undeva pe dreapta, până-n sat.
Cu drag,
M
“Învaţă cum să-ţi controlezi furia” – Dr. Les Carter , Ed. Teora 2008
O carte mai utilă decât Biblia. Nimeni nu se naşte învăţat. THIS IS (the practical) SHIT.
– mesajul către celălalt ajunge oricum
– nu ignora faptul că poate fi înţeles bine chiar pe un ton moderat
– nu TREBUIE nimic
– nimeni nu reacţionează bine la draci, se trezesc alţi draci
– întotdeauna există o cale mediană bună pentru ambele părţi
– exprimarea violenţei ESTE opţiunea ta, dar oricând poţi să faci altceva cu ea
– schimbarea ca să fie de succes trebuie să fie dorită, nu ca o obligaţie. plăcere şi structură / fond.
– porneşte de la sentimentul de egalitate între oameni, şi descrie diferenţele. nu pissing contest, nu top-that.
– un conflict este un prilej de a manifesta mediere şi armonie
– pretenţiile altora nu sunt treaba ta
– respectul trebuie oferit for granted; este premisa umanităţii din fiecare, pentru un bun start
– acţionând cu calm nu este o garanţie a răspunsului pozitiv al interlocutorului, dar ajută în minimizarea daunelor interioare după dacă
– oamenii furioşi nu sunt oameni fericiţi
Mi-a plăcut mult spre concluzionare:
Nu veţi ajunge niciodată la un punct în care veţi înceta să ai simţiţi mânia, dar vă puteţi categoric aştepta să găsiţi eliberarea din cleştele în care această v-a prins personalitatea.
Cu motivaţii diferite, mi-aş dori să cumpăr câte un exemplar pentru fiecare dintre: Pavel, Ruxandra, Cristi, Mihai, Geo, Mimi, Gică, Laur, Tudor şi Marius.
