Politica: cea mai iubită temă

Un excelent comentariu-analiză legat de a noastră mândră patrie în urma altui articol interesant în România Liberă care îmi dă de gândit:

În primul rând românii nu pleacă din ţară doar pentru că pot acum fugi. Românii nu sunt iepuri. Şi nici nu pleacă doar pentru că acolo o vor duce mai bine. Dusul mai bine e relativ. Un imigrant o va duce (poate) mai bine decât o ducea în locul de unde a plecat, dar cu siguranţă o va duce mai prost decât cei care sunt stabiliţi deja acolo. Comparaţia joacă un rol foarte important aici. Şi românii de pe vremea lui Ceauşescu o duceau mai bine decât sudanezii de exemplu, dar comparaţia nu putea fi susţinută, pentru că nu-i vedeam pe sudanezii ăia. Românii de azi o duc cu siguranţă mai bine decât românii în comunism (magazine pline, căldură în casă, apă caldă tot timpul, maşini, plimbări în străinătate, lucruri care erau de neconceput în trecut), cu toate astea românii de azi se plâng mai mult decât românii în trecut. De ce? Din cauza de comparaţie. Azi ai în ochi o pletoră de îmbuibaţi, care o duc mai bine că ţine de politicieni, care o duc mai bine că ţine de securişti, care o duc mai bine că ţine de ţigani întorşi din occident cu căruţă plină de furtişaguri, care o duc mai bine că ţine de … etc. Ei existau şi în trecut, dar nu erau atât de vizibili. Strigător la cer, domnule!

În al doilea rând românii pleacă şi pentru că văd că societatea asta e sfâşiată cu bună credinţă, e făcută praf, şi nimic n-o mai poate pune la un loc. Nu ne interesează ce spune vecinul, opinia lui n-are valoare pentru noi, doar ce credem noi trebuie să iasă deasupra, şi dacă nu iese, atunci democraţia asta e o mizerie, era mai bine în comunism, unde, dacă erai cineva, puteai să-ţi impui voinţa.

În al treilea rând mai e şi rolul presei aici, aşa cum bine subliniază autorul. Chiar tot ce fac politicienii e rău în ziua de azi? Nu mă refer doar la Băsescu, sau doar la PDL, ci chiar şi la PSD, sau PNL. Tot ce au făcut ăştia a fost rău? Totul a fost doar o hoţie de la un cap la altul? Judecând după presă şi televiziuni, da, totul a fost o hoţie. Dacă te iei după comentarii, România e o Etiopie în Europa.

În al patrulea rând imaginea politicianului de azi e înrădăcinată în mintea românului din trecut. Politicianul de azi e asemănat în mintea romanului cu activistul de partid de ieri, la care te duceai umil, cu căciula în mână să ceri butelie şi pe care îl înjurai după ce închideai uşa.

În al cincilea rând românul încă n-a învăţat să se descurce singur. Câţi americani aşteaptă la Obama? Câţi englezi aşteaptă la Cameron? Număraţi românii acum.

Da. Meseria de politician e ceva murdar în România. Ne place să fie aşa. Trebuie să fie cineva vinovat de insuccesele noastre personale.

În România, cea mai iubită temă de discuţie – politica.
Cea mai hulită meserie – politică.

Vezi dacă mai poţi să-i înţelegi pe români.

semnat de către Gheorghe Popescu – probabil un pseudonim, oricum un domn de bine.

Farewell-goodbye Interpol

Interpol – obsesia unei adolescenţe întârziate prin izolare. Cum să nu te regăseşti în frustarile lor melodioase de natură amoroasă sau socială? Când slalomul în alcool din cluburi eşuează, mai ales când nu mai ai voie să abuzezi de eficienta aldehidă, următorul refugiu este în dans. Cel potrivit … când devii tot una cu muzica şi muzica cu tine, prin toate fibrele şi prin toate încheieturile. Fără o picătură de alcool, şi musai cu ajutorul uşor ilicit al unui drag DJ. Şi niciodată nu iese bine. Nu poţi să dansezi acasă pe muzică rock, poate doar precum chiar adolescent, poate doar pe Jamiroquai, poate la un ceai dansant. Trebuie un club, trebuiesc alţi nebuni ca tine. Oamenii care simt şi gustă la fel şi care au aceleaşi preocupări, orizonturi. Cu care faci clic. Nu iese de un fullnight – iese de un calup-două pe seară. O melodie, “două dacă ascult în seara asta eu mă declar mulţumit”. Muzica pe care o asculţi acasă nu se pune în club, nu se mai potriveşte în maşină, nu mai merge la bar, la nunţi. Fullplaylist! Trebuie şi srl-ul să vândă, trebuie să satisfaci câte puţin din cele 50 de diferite gusturi totuşi, chiar dacă pe aceiaşi tematică. De obicei nu se înţeleg doi oameni în aceiaşi casă legaţi prin două inele simbolice. Nu, nu… nu. Dar ar trebui să se desfăşoare undeva şi muzichia asta tare potrivită ţie, da? Ar putea fi foarte bine la un concert al unei formaţii preferate, mari. Iese gregarul la suprafaţă, ies conexiunile comune, iese “aproapele” lângă aproape. Toţi ca unul. Orgasm colectiv.

Eu asta am aşteptat de la Interpol dar nu fu. Probabil trebuiau văzuţi acum 3 ani în NY; îi simt că în următorii doi se vor destrăma. Sper să aibă demnitatea şi lipsa de rate necesare să nu ajungă un band ratat, auto-pastişat. Sunt destule formaţii în peisaj care ar fi trebuit să se retragă de ceva ani deja. Reveniri există – Manics Street Preachers, reinventări asemeni – Madonna – dar “pe val” şi în plină glorie este o singură dată.

În muzică ca şi în dragoste fiecare este pentru sine. O groază de chestii sunt în capul nostru, şi funcţionează doar pentru noi. Nu există destin în sensul fatalist, că aşa ţi-e scris. Ţi-e scris în gene, precum rezultat al adaptării şi al selecţiei naturale. Interacţionezi cu mediul prin legile sale: gravitaţie, timp, atracţie, conservarea energiei şi al II-lea al termodinamicii. În viaţă ta apar şi dispar persoane noi şi întâmplări nu conform unui plan dedicat ci legilor universale. There is no magic, there is no butterfly effect. Bila pusă pe un plan înclinat se va rostogoli în punctul cu potenţialul cel mai mic, o picătură de apă în vid&imponderabilitate va avea formă sferică, nu cub, nu piramidă, nu floricic elicoidal. Matematică. Fiind incredibil şi făr’ de-nţelegere prea complicat ca să fie determinat.

Muzica nu se reduce doar la o înşiruire de note şi la armonii interpretate într-un mod nedefectuos. Prin muzică se TRANSMIT emoţii şi uneori idei. Prin muzică există o legătură între cel ce codifică universul prin transmitere de mesaj şi cel care îl decodifică, redescoperindu-l (pe el, universul) primind în schimb plăcere şi lecţie, receptorul aducând la rândul său feedback. Şi ciclul se reia, cu amprenta sa proprie. Să cânţi corect şi să aştepţi ca minunea să vină prin amintirea unui fapt postum nu se numeşte act artistic. E ieftin porn şi vitrineala. Kings of a fake empire. Dacă nu te conectezi la publicul tău pentru ce atunci performezi? Pentru alte motive decât cel al “transmiterii”, evident, că sunt o droaie. Cu obligatoriul addendum că sunt zile şi zile, că nu poţi face asta pe bandă automată, câteodată iese fără efort, câteodată deloc oricâte circumstanţe favorabile sunt.

La Interpol la Summer Well 2011 Buftea n-a fost orgasm. Îl voi caută în următorul apropiat concert live pe un stadion mare la Foo Fighters, că la “Nirvana” nu mai am cum.

Postul din 12 august 2011

Văluşoare. Primele pe anul ăsta, max 40 cm. Stat ceva în apă să prind trei onorabile. Şi prins:) Cam am nevoie de holder pentru umăr şi-mi dau seama că ţinând cont de forţele cu care te contrezi la cele mari de aproape 2 m nu ştiu dacă… e bine ce fac. Se prea poate că până spre posibila viitoare operaţie treaba cu valurile să se fi cam terminat pentru mine. Cel puţin nu grupa mare, alea pentru care viaţa merită trăită. Dar… bun şi aşa.

Şi dacă tot ar fi de consemnat, undeva după jumătatea lui iulie, cam la 1 lună după ce m-am mutat iar acasă, unde nu mă ridic din canapea decât pentru chestiuni vitale şi la 2-3 m distanţă… au cedat genunchii. Amândoi, pe rând. Iar acum, în fiecare seară înainte de apus câte o plimbare obligatorie de 30 de minute prin parc că totuşi vreau să prind 45 de ani fără bastoane. Apucat de citit despre articulaţia genunchiului şi-i muuult mai complicat decât la umăr. Asemeni patologie.

În rest de bine.

Postul din 31 iulie 2011

Am un mare regret. E foarte nedrept timpul ăsta. Aş vrea să fi rămas pe loc când erau nepoţelele mici de avea Andra 2 ani. Endless time atunci. De puteai să le fi pupat în voie fără să facă atâtea figuri şi să le tachinezi mult mai mult decât acum. Parol.

“Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”.

E frumos în Vama Veche când te duci cu oameni frumoşi. Iese mişto. Toţi francezii când ajung pentru primele dăţi în Vamă dau în entuziam tâmp de cât de mişto e acolo: muzică, tineret, alcool ‘pe stradă’ şi libertinaj.

Postul din 8 iulie 2011

Îmi place marea. Ştiu ca este o diferenţă imensă între valurile pe timp de toamnă-iarnă cu apa rece şi cele pe timp de vară. Diferenţa constă între concentrarea pe instinctul de supravieţuire vs. distracţie. Adrenalina +/- este aceiaşi, dar… sentimentul general diferă la un unghi cu cel puţin 100 de grade.

Îmi storc creeri iarna de ce sunt depresiv şi nu mă simţ bine. Acu e un soare afară, o căldură fix bună şi o vreme frumoasă de-mi pocneşte pipota-n mine de fericire. Şi nu… n-am mai mulţi bani, mai multă dragoste, relaţii mai bune şi alte împliniri. Sau mai puţine. Băi… e atât de simplu.

Meteo-sensibil.

Incendies (2010)

– bun film. şi artsy şi pentru popor. film căutare.
– o dramă bine conturată
– incursiune în lumea arabă, în războiul civil din Liban. conflict musulmano-creştin, asemănător celui din Bosnia bazat pe aceleaşi motive religioase.
based on a true story, far’ de dar’poate dar nu – e după piesă de teatru iar elementele reale sunt în acest interviu
– foarte bine regizat, bravo! descoperit un nou regizor:
Denis Villeneuve canadian, de urmărit. îmbogăţit towatch.txt cu încă 3 titluri
– bune scene “freezing” de legare
– cere şi a doua vizionare, ce relevă multe detalii bine puse la punct
– nici o scenă nu e gratuită
– memorabilă cea cu autobuzul incendiat – din poster, cea mai cruntă din tot filmul
– regie excelentă, pe alocuri minimalistă. unghiuri de filmare perfecte, bun montaj.
– foarte mişto filmările în apă
– mişto actriţă Lubna Azabal, cea din Loin. dar şi fiica.
– da, chiar are pe Radiohead în soundtrack
– un sfârşit cu un pic telenovelas cu soluţie cam hollywood, da-i iertat
 
 
– excelentă construită tensiunea şi plot-ul
– filmul are un fir personal, în afara războiului, prin care se oferă tocmai lecţii asupra acestuia
– ce vrea să imprime este că familia trebuie să fie familie, ci nu duşmani de moarte/război. că lucrurile să reziste trebuie să pornească din iubire ci nu ură.
 
 
 
 
– două citate:
din script: “La mort c’est jamais la fin d’une histoire”
şi un imdb: “There is no peace to be found in war, and its repercussions resonate through generations”

PS “mă-sa era un fel de a) Doina Cornea b) Fefeleaga c) Ecaterina Teodoroiu” =))
 



Postul din 30 iunie 2011

Amintiri (uitate):
– când săream gardul la creşă cu câte o pătură în mână, cartea şi ochelarii. după-amiază şi citeam până dispărea lumina.
– zecile de dimineţi de îndoială din sufrageria de la ai mei. şi adolescent şi după.
– lalele de mai, tot în sufragerie, pe lumina lu’ 11 AM.
– tartă de mere şi platoul cu ştrudele (concurând “La Albina”, după liceu, lângă staţia de 43, la câte un pahar de suc TEC). în bucătăria imaculată. momente perfecte de fericire.
– valurile luate între Vamă şi 2 Mai, văi! ce frumuseţe. cele mai, ever. ce dulceaţă. cum atârnam pe placă ridicat şi coborât de valuri cu Vama estivală-n zare. ce moment!
– norii şi cerul priviţi cu orele în balconul de sus de la Trocadero, uneori cu muzică portugheza-n acompaniament.
– când mă uităm cu tata la filmuleţe cu Andra la 2 ani, când ea avea 4. emoţionant.

Vama Veche, cadeaux:
– 3 zile de o minunată re-racordare la mine însumi. pierdut unde?
– Vamă minunată, ca-n Septembrie, dar deschisă toată. foarte puţină lume şi Talulah lu’ Jamiroquai în faţă la Goblin: nisip şi mare-n multe culori reci. minunat :)
– plimbarea pe dealul de sus, statul pe stâlp cu spatele la mare-n asfinţit înnourat. kitschy and forever working.
– ciorbă la Bibi 4/10 – aproape digerabila, la Şoni – da, da – 8/10. o bere la Bibi -> 8 RON ! să trăiască Silva Black, minunată – caramel, lighty, nu foarte dulce.
– frumos pe str. Meduzei :) ingenuu, old VV
– ah!… de ce nu e aşa în fiecare zi?
– deşi am avut telefonul închis l-am urât că trebuia să-l deschid seara să verific necesarele sms-uri.
– importanţa maşinii de scris constă în lipsa Internetului, jocurilor etc.
– să-ţi iei în vacanţă: un capsator şi un player de muzică. se pare că nu prea rezist fără.

– câtă tehnologie este într-un mobil: telefon, ceas, calculator buzunar, lanternă, cronometru, calendar, alarmă, aparat foto, SMS, google (dicţionar, spelling, info, twitter şi email).

Nothing Personal (2009)

you

Dear you

Sorry to leave you like
this.

Talent knows when to stop…

The place is yours.

My will is in the
left hand drawer in
the dresser

There’s money in the
teapot.

Tá grá agam duit

(I love you.)

Guernsey (2005)

Guernsey (2005)

– m’uns pe suflet filmul ăista
– bun, al drq de bun. film artistic, imagini statice, cadre lungi, fără explicaţii. bun plot.
– la fel de zgârcit în explicaţii precum “Aurora” lui C. Puiu, aduce mult ca regie cu.
– are ceva din ‘răceala’ filmului nordic în care nu se întâmplă mare lucru.
– excelentă gestică, rolul principal interpretat mişto. multă mimică minimă.
– highlight-ul filmului:

Sister1: “You can’t stay mad at me for the rest of your life.”
Sister2: “Yes, I can.”
Sister1: “No.”

– legături de familie reci, cu înşelăciuni colaterale.
– late grief

http://www.guernseydefilm.nl/

şi una excelentă de pe imdb: “Because of lacking texts the story becomes a quiz. An introvert person suggests to have depth, but sometimes it turns out he has nothing to say. This film acts like an introvert person.” Însă de spus are multe, dacă ai atenţia necesară.

şi încă una de pe avax: “nudity […] is crucial to remind us that these people are very naked underneath their cold Germanic appearance, which is so well portrayed”.

Postul din 19 iunie 2011

O nuntă şi două concluzii, şi una adiacentă:

  • ce mult ne-am îndepărtat de viaţa de la ţară. gastronomic. mâncăm numai prostii – sărate, foarte dulci şi toate procesate. până şi carnea de pe mesele noastre şi-a dobândit această “calitate” de procesată. o să crăpăm? nu, ne vom adapta.
  • la 25 de ani, undeva pe acolo, crezi că viaţă alături de the future signifiant other va fi plină de fericire, că de, de aia “te iei”, de ‘miere’. după, îţi trece, şi împlinirea vine şi din multe altele, fără să stau să intru în detalii, destule chiar din zona gri de nu cenuşii de tot. şi nu ştiu care din cele două moduri de a gândi “greşeşte” mai mult.
  • secundar: mă distrează cumplit efortul cuplurilor de a-şi face viaţa mai bună şi de a controla… relaţia – să nu zică, să nu spună, să facă, să nu, să (nu) afle, să nu se supere, să… de parcă ar fi în controlul lor ce-i ţine împreună, aint.

Îndrumând-o azi pe Andra, şi explicându-i, cum se scrie cuvântul RÎMĂ am avut parte de un rar sentiment de împlinire, pe care la Trocadero n-aş fi avut cum.

Zaz

Zaz, aka Isabelle Geffroy – wiki.

Să reinventăm pisicile aristocrate! Gipsy-jazz :) Cu extrem de mare priză la publicul: franţuz, belgian valon şi sârb. Oare de ce? E simplu de realizat… Câtă bucurie şi ce show mişto, din încheietură. Versiunea live a aceluiaşi cântec. Albumul e destul de uterin şi de pop. Coveruri dupa Édith Piaf (“nooon, je ne regrette rieeen”), alea-alea. Muzică venită din inimă şi din experienţe proprii.

je peux par exemple avoir dans mon voix de fausset mais si l’émotion et l’attention est juste pour moi ça ne sent pas faux

Şi un playlist de voie bună aici.

Postul din 5 iunie 2011

Viaţa – în sensul cel mai larg, că şi formă de auto-organizare a materiei – impune succes, în înţelesul cel mai larg cu putinţă. Prin mecanisme ale adaptării de grup, indivizii lipsiţi de succes, inutili, ai unui grup, sunt condamnaţi la izolare şi în timp la autodistrugere, dacă nu sunt distruşi înainte de forţe exterioare. Depresia este un proces psihic manifest şi probabil iniţiator al stadiului de autodistrugere (Thanatos), cauza fiind insuccesul individului perceput de psihic. Pe drumul scurt, depresia duce la sinucidere, iar pe drumul lung, o stare prelungită de depresie puternică aduce boli de multe ori fatale, organismul reducând în acest stadiu eficienţa sistemului imunitar.

dintr-un comentariu de aici.

asta fiind iunie, şi uitându-mă peste umăr, e cu repetir în ultimii doi ani. graficul l-am fentat, refuzându-i invitaţiile – ce-au fost! – şi de care evident nu scap, într-un fel sau altul. de ziua mea vreau să mă duc în Vamă să mă închid într-o cameră şi să nu aud nimic, nicicum, de la nimeni.

I must be doing something wrong. Nu musai acu/aci, ci în ani.

Frumoasa-i Dobrogea – update rezervaţie Greci / Nifon

Cu bicla. Offroad-ache. Minunăţii de copilărie, deşi pe ritm intens. În total traseul a fost de 43 km. Ajuns în Greci cu maşini – portbagajele pline de biciclete, mers prin pădure până la Nifon (oh, aşa minunat!). Apoi luat spre Luncăviţa şi înainte de popas, pe un forestier ajuns din nou în Greci, de data asta chiar printre dealurile din nord pe care vroiam să le bifez demult.

Şi asta ca traseu. Precum biciclonţ de pădure… greu la deal, distractiv – uneori prea periculos – la vale. Minunat! Nu-mi vine să cred cât de recompensatoriu este. N-am făcut febră musculară (mare) doar mi-am “prăjit” articulaţiile (previzibil). Dar merită… oh da! Şi trebuie: apă (şi nu un bidon plin, ci vreo trei litri), mâncare! (nu rezişti fără, power-bars recomandate), mănuşi, cască, pantaloni mulaţi şi poate chiar un tricou de schimb. Şi musai GPS pentru orientare.

Coborârea aia spre Nifon, 1-2 km de la ieşirea din umbrar, pe câmp. M-a uns pe suflet. Adus aminte de Dobrogea-mi solară de Săcele d’aiurea cu bicla pe câmp. Happy! :) Şi satul ăla minunat, idilic chiar, şi tănţelele ce ne-or dat apă şi bineţe, şi îngheţata savurată la magazinul din centru. :D

Parcă-parcă mi-aş lua biclă (de teren). Dar … parcă aş face altceva cu banii. E de luat cască. N-am nici o poză din păcate. Pe ultimul tronson am cedat, noroc că am mai făcut schimb de bicle că mă omora cea pentru mine.

So fit. So good.

Interpol-ache la Bucureşti

behehe… good things come to those who wait:

Interpol

Last.fm concert page for Interpol at Parcul Stirbey Buftea (Bucharest) on 12 Aug 2011. With Plan B. Festivalul ar avea loc intre 12 şi 14 august in Parcul Stirbey.

‘eftin & bun.

Postul din 13 mai 2011

Concert Travka în Pulse. Allegria, bucuria, fun, distracţie, semi-light-punkăreală autohtonă. Cu versuri, poetice – chiar nice. Popor iubitor care ştia strofele şi cânta împreună cu trupa… etc. Şi la un moment dat când doi în faţă se zbenguiau de ceva vreme spre pogo, evident deranjant – deşi nu prea – poate pentru gagicuţele din jur (departeee de aproape “bătăia” de la OCS) … vocalul se pierde cu firea, opreşte furios concertul şi îi pune la punct verbal “Ajunge! În spate cu voi doi!”. Şah-mat cu gura căscată.

Mi s-a urcat sângele la cap. Câţva chiar au încercat să salveze momentul aplaudând cavalerismul aşa-zis/părut salvator. Am mai staaaat… să se termine melodia. Nuu… că mi se pare mie, că e în capul meu, am mai stat încă o melodie. Nu, nu mi se părea – mi se rupsese filmul – şi am plecat, de tot.

Să analizăm :)
A. a întrerupt concertul
B. a lăsat să-l enerveze “incidentul” ăla, să-l afecteze – asta mi se pare cel mai
C. a pedepsit fără să avertizeze înainte

Sunt foarte curios arc-peste-timp cum are să mi se pară reacţia mea vizavi de. Mă identificăm, mă identific cu Travka, cu versurile, cu… mi-a fost album pe repet luni de zile. Cu el acolo urlând pe scenă. Şi m-am ofticat cumplit, până spre lacrimi, cu draci, cu noduri în gât, cu plimbare aferentă spre aerisire… tot tacâmul.

Sunt primul care este deranjat de măgăriile celor din jur, mă văd salvatoru’ şi justiţiarul p.lii în multe situaţii şi de multe ori nu reuşesc 100% să mă abţin cu “nu, nu e treaba mea; stop joc, not now”, dar de data asta mie unuia mi se părut un gest exagerat. Şi urât. Nuanţarea face toţi banii.

(Ţin minte cum la concert TiPtil pe plajă erau doi lângă scenă care exagerau prea mult, şi nu prea, respectând totuşi linia rampei – la limită – şi îmi păreau aşa din Năvodari – şi după p..esele care erau cu ei, piţipongiste, şi… mă ofticăm cu “da’… de ce aici, da’ de ce acum, dar cum draci aţi dat de MINE, iar“. Şi m-a uns pe suflet când, chit că spre final, a venit unul din staff le-a pus mâna pe umeri şi i-a întrebat de bine, salvaţi de vocală mică:) cu “sunt ok băieţii”. Să constat apoi pe FB că sunt nişte studenţi din Buc, chiar simpatici, pur şi simplu nişte fani, care se luaseră un pic, uşor exagerau şi care iubeau şi trăiau muzica. Acum… cât de penibil aş fi fost cu “mă, voi, ţăranilor, ce (plm) căutaţi aici?!” ?)
 
 
Azi o lecţie pe revers. Sau vineri, 13.
 

Mr. Nobody (2009)

Mr. Nobody (2009). amestecat / aglomerat. m-a plictisit dorinţa de a manipula la fiecare scenă. previzibilitate. foarte multă tehnică de cameră. prea multă. prea multe mici poveşti. în “Le fabuleux destin d’Amélie Poulain” sunt chiar separate. rolurile de adolescenţi sunt surprinzător de bine jucate.

– deşi “paralele” cu Magnolia sunt semi-jenante :), scenografic sunt foarte mişto interconexiunile între cele trei poveşti + more (cică-s 12şpe). simpatică asemeni ideea că fiecare dintre scenariu posibil poate determina altul. faza blocării imaginii în concordanţă cu bătăile maşinii de scris (şi 10$, ba nu, 20$) : chapeau!

– precum înţeles şi semnificaţie sunt sigur că versiunea regizorului este şi mai sucită şi mai adâncă (având aproape 10 ani de “sertar” filmul. exemplu: există la început o scenă în care un postaş care “merge” înapoi îi aduce un plic unui Nemo cu o fotografie din alt fir. başca colorista decorurilor respectată conform fustili celor 3 fete. şi alte “nebunii” demne de Nolan). la a doua vizionare am adormit, de două ori.

– dacă apărea prin 2004 rupea mult gura târgului. sigur răvăşeşte adolescenţii – şi încă negânditorii teoriilor timp/spaţiu prezentate. nu ştiu ce să zic despre ideea sufletului pereche 4ever&ever & beyond time şi cu happy-end: ba că-i simpatică, ba că-i tâmpiţică. în mod ciudat îmi aduce aminte de Brazil‘u’Gilliam.

My personal note: toate scenariile sunt posibile? fix sula. toate scenariile vor FI posibile. da, e mişto să crezi la 21 15 de ani că poţi fi preşedinte. când colo – păstrând tematica filmului – eşti FIX suma alegerilor tale. alegerea nu este seducătoare ca posibilitate ci doar, din păcate, obligatorie, atât. nu probabilitatea universului este minunată ci alegătorul e minunatul-minunat. care este.

+ http://www.bookblog.ro/stiri/de-ce-ne-place-shakespeare/
+ subscriu la:

Mr. Nobody is like that very superficial person in a dinner party, who wants to start talking philosophy just to hear the sound of their own voice. The subject is interesting, it looks very good, but it has nothing to say. It’s not too bad, but it’s infuriating with pendatry.

de aici. Şi cronica cea bună: aici.

Postul din 8 mai 2011

  • ce uşor se mută highlight-ul de we pe Filmul de duminică , din ce în ce mai puţin pe boschetăreala (în fapt, prea puţin existentă) de sâmbătă, şi/sau vineri seară. vine vara.
  • mi-e aşa într-un fel s-o spun, da-i de postat: ce s-au maturizat OCS ca trupă. probabil în 2-3 ani vor fi pe vine cu un material gigea.
  • vine prima zi de luni cu treabă, de livrat, după săptămâni bune. back to butonare, curba creativă se pare că s-a cam terminat. a lăsat în urmă câteva scene, unele chiar bune. cam puţin totuşi. imprimantă nu mi-am luat.
  • ce se-ntampla când “adversarul” mâniei tale e societatea în sine? nimeni în particular şi cam toată lumea în general. ce se întâmplă când porţia masivă din frustrările tale sunt … general-cotidian-sociale? ce fel de “anger management” tre’ să foloseşti – aştept cu o sfântă curiozitate să citesc în acest sens americanismul practic întru control spre iluminare şi izbăvire. toujours l’vineri.

Periferic (2010)

– se iese uşor din intimist / minimalist. mai spre Hollywood. ole!
– foarte bună imagine
– gigea montajul, mai ales pt doar 1 cameră
– o regie prea vrut-corectă

– şi totuşi scenariul… pen’ce avem relaţie okey cu fratele în 1/3 din film? şi al naibii pistol de jucărie… pen’ce, să se gândescă spectatorul la el? pff…
– sfârşit corect, deschis şi sec, dar debusolant, “necurajos”
– prefer `naturaleţea` “Francescăi”, precum scenariu
– dialogurile scurte sunt rutinate, foarte bine însă “consumaţi” actorii pe momentele tari / tensionate
– tot filmul este dat de faza din tren, fumatul pe coridor împreună cu copchilul. “alegeri greşite“. jocul tăios/ne al Anei Ularu acolo-i … just f. purfect.
– film puternic, impresionant

– mişto Andi Vasluianu, as always.
– Mimi Brănescu este excelent (toată lumea căzut de acord cu asta) precum proxenetul flegmatic, şarmant şi şmecher. potrivit şi chiar mai reuşit rol decât soţul prins între doo nu te ploo, da’…
– ce bine a ieşit accidentul de maşină!
– taximetristul ce-i duce după băiat chiar nu zice nimica? văi, ce şansă ratată de neşte replici de autobază.

– cadrul filmului este ok, dar fondul totuşi? care periferic, soţetatea? mai multe tuşe de negreală atunci. if not… atunci ce? din “Morgen” am rămas atât de clar cu prietenia între oameni îi e mai nobilă decât rasa, sexul şi poliţia… aici cu… ce alegi azi, mâine… ?!