Au şi morţii rostul lor http://www.facebook.com/vasilievici .
Postul din 5 iunie 2011
Viaţa – în sensul cel mai larg, că şi formă de auto-organizare a materiei – impune succes, în înţelesul cel mai larg cu putinţă. Prin mecanisme ale adaptării de grup, indivizii lipsiţi de succes, inutili, ai unui grup, sunt condamnaţi la izolare şi în timp la autodistrugere, dacă nu sunt distruşi înainte de forţe exterioare. Depresia este un proces psihic manifest şi probabil iniţiator al stadiului de autodistrugere (Thanatos), cauza fiind insuccesul individului perceput de psihic. Pe drumul scurt, depresia duce la sinucidere, iar pe drumul lung, o stare prelungită de depresie puternică aduce boli de multe ori fatale, organismul reducând în acest stadiu eficienţa sistemului imunitar.
dintr-un comentariu de aici.
asta fiind iunie, şi uitându-mă peste umăr, e cu repetir în ultimii doi ani. graficul l-am fentat, refuzându-i invitaţiile – ce-au fost! – şi de care evident nu scap, într-un fel sau altul. de ziua mea vreau să mă duc în Vamă să mă închid într-o cameră şi să nu aud nimic, nicicum, de la nimeni.
I must be doing something wrong. Nu musai acu/aci, ci în ani.
Frumoasa-i Dobrogea – update rezervaţie Greci / Nifon
Cu bicla. Offroad-ache. Minunăţii de copilărie, deşi pe ritm intens. În total traseul a fost de 43 km. Ajuns în Greci cu maşini – portbagajele pline de biciclete, mers prin pădure până la Nifon (oh, aşa minunat!). Apoi luat spre Luncăviţa şi înainte de popas, pe un forestier ajuns din nou în Greci, de data asta chiar printre dealurile din nord pe care vroiam să le bifez demult.
Şi asta ca traseu. Precum biciclonţ de pădure… greu la deal, distractiv – uneori prea periculos – la vale. Minunat! Nu-mi vine să cred cât de recompensatoriu este. N-am făcut febră musculară (mare) doar mi-am “prăjit” articulaţiile (previzibil). Dar merită… oh da! Şi trebuie: apă (şi nu un bidon plin, ci vreo trei litri), mâncare! (nu rezişti fără, power-bars recomandate), mănuşi, cască, pantaloni mulaţi şi poate chiar un tricou de schimb. Şi musai GPS pentru orientare.
Coborârea aia spre Nifon, 1-2 km de la ieşirea din umbrar, pe câmp. M-a uns pe suflet. Adus aminte de Dobrogea-mi solară de Săcele d’aiurea cu bicla pe câmp. Happy! :) Şi satul ăla minunat, idilic chiar, şi tănţelele ce ne-or dat apă şi bineţe, şi îngheţata savurată la magazinul din centru. :D
Parcă-parcă mi-aş lua biclă (de teren). Dar … parcă aş face altceva cu banii. E de luat cască. N-am nici o poză din păcate. Pe ultimul tronson am cedat, noroc că am mai făcut schimb de bicle că mă omora cea pentru mine.
So fit. So good.
Interpol-ache la Bucureşti
behehe… good things come to those who wait:
Last.fm concert page for Interpol at Parcul Stirbey Buftea (Bucharest) on 12 Aug 2011. With Plan B. Festivalul ar avea loc intre 12 şi 14 august in Parcul Stirbey.
‘eftin & bun.
Postul din 13 mai 2011
Concert Travka în Pulse. Allegria, bucuria, fun, distracţie, semi-light-punkăreală autohtonă. Cu versuri, poetice – chiar nice. Popor iubitor care ştia strofele şi cânta împreună cu trupa… etc. Şi la un moment dat când doi în faţă se zbenguiau de ceva vreme spre pogo, evident deranjant – deşi nu prea – poate pentru gagicuţele din jur (departeee de aproape “bătăia” de la OCS) … vocalul se pierde cu firea, opreşte furios concertul şi îi pune la punct verbal “Ajunge! În spate cu voi doi!”. Şah-mat cu gura căscată.
Mi s-a urcat sângele la cap. Câţva chiar au încercat să salveze momentul aplaudând cavalerismul aşa-zis/părut salvator. Am mai staaaat… să se termine melodia. Nuu… că mi se pare mie, că e în capul meu, am mai stat încă o melodie. Nu, nu mi se părea – mi se rupsese filmul – şi am plecat, de tot.
Să analizăm :)
A. a întrerupt concertul
B. a lăsat să-l enerveze “incidentul” ăla, să-l afecteze – asta mi se pare cel mai
C. a pedepsit fără să avertizeze înainte
Sunt foarte curios arc-peste-timp cum are să mi se pară reacţia mea vizavi de. Mă identificăm, mă identific cu Travka, cu versurile, cu… mi-a fost album pe repet luni de zile. Cu el acolo urlând pe scenă. Şi m-am ofticat cumplit, până spre lacrimi, cu draci, cu noduri în gât, cu plimbare aferentă spre aerisire… tot tacâmul.
Sunt primul care este deranjat de măgăriile celor din jur, mă văd salvatoru’ şi justiţiarul p.lii în multe situaţii şi de multe ori nu reuşesc 100% să mă abţin cu “nu, nu e treaba mea; stop joc, not now”, dar de data asta mie unuia mi se părut un gest exagerat. Şi urât. Nuanţarea face toţi banii.
(Ţin minte cum la concert TiPtil pe plajă erau doi lângă scenă care exagerau prea mult, şi nu prea, respectând totuşi linia rampei – la limită – şi îmi păreau aşa din Năvodari – şi după p..esele care erau cu ei, piţipongiste, şi… mă ofticăm cu “da’… de ce aici, da’ de ce acum, dar cum draci aţi dat de MINE, iar“. Şi m-a uns pe suflet când, chit că spre final, a venit unul din staff le-a pus mâna pe umeri şi i-a întrebat de bine, salvaţi de vocală mică:) cu “sunt ok băieţii”. Să constat apoi pe FB că sunt nişte studenţi din Buc, chiar simpatici, pur şi simplu nişte fani, care se luaseră un pic, uşor exagerau şi care iubeau şi trăiau muzica. Acum… cât de penibil aş fi fost cu “mă, voi, ţăranilor, ce (plm) căutaţi aici?!” ?)
Azi o lecţie pe revers. Sau vineri, 13.
Mr. Nobody (2009)
Mr. Nobody (2009). amestecat / aglomerat. m-a plictisit dorinţa de a manipula la fiecare scenă. previzibilitate. foarte multă tehnică de cameră. prea multă. prea multe mici poveşti. în “Le fabuleux destin d’Amélie Poulain” sunt chiar separate. rolurile de adolescenţi sunt surprinzător de bine jucate.
– deşi “paralele” cu Magnolia sunt semi-jenante :), scenografic sunt foarte mişto interconexiunile între cele trei poveşti + more (cică-s 12şpe). simpatică asemeni ideea că fiecare dintre scenariu posibil poate determina altul. faza blocării imaginii în concordanţă cu bătăile maşinii de scris (şi 10$, ba nu, 20$) : chapeau!
– precum înţeles şi semnificaţie sunt sigur că versiunea regizorului este şi mai sucită şi mai adâncă (având aproape 10 ani de “sertar” filmul. exemplu: există la început o scenă în care un postaş care “merge” înapoi îi aduce un plic unui Nemo cu o fotografie din alt fir. başca colorista decorurilor respectată conform fustili celor 3 fete. şi alte “nebunii” demne de Nolan). la a doua vizionare am adormit, de două ori.
– dacă apărea prin 2004 rupea mult gura târgului. sigur răvăşeşte adolescenţii – şi încă negânditorii teoriilor timp/spaţiu prezentate. nu ştiu ce să zic despre ideea sufletului pereche 4ever&ever & beyond time şi cu happy-end: ba că-i simpatică, ba că-i tâmpiţică. în mod ciudat îmi aduce aminte de Brazil‘u’Gilliam.
My personal note: toate scenariile sunt posibile? fix sula. toate scenariile vor FI posibile. da, e mişto să crezi la 21 15 de ani că poţi fi preşedinte. când colo – păstrând tematica filmului – eşti FIX suma alegerilor tale. alegerea nu este seducătoare ca posibilitate ci doar, din păcate, obligatorie, atât. nu probabilitatea universului este minunată ci alegătorul e minunatul-minunat. care este.
+ http://www.bookblog.ro/stiri/de-ce-ne-place-shakespeare/
+ subscriu la:
Mr. Nobody is like that
verysuperficial person in a dinner party, who wants to start talking philosophy just to hear the sound of their own voice. The subject is interesting, it looks very good, but it has nothing to say. It’s not too bad, but it’s infuriating with pendatry.
Postul din 8 mai 2011
- ce uşor se mută highlight-ul de we pe Filmul de duminică , din ce în ce mai puţin pe boschetăreala (în fapt, prea puţin existentă) de sâmbătă, şi/sau vineri seară. vine vara.
- mi-e aşa într-un fel s-o spun, da-i de postat: ce s-au maturizat OCS ca trupă. probabil în 2-3 ani vor fi pe vine cu un material gigea.
- vine prima zi de luni cu treabă, de livrat, după săptămâni bune. back to butonare, curba creativă se pare că s-a cam terminat. a lăsat în urmă câteva scene, unele chiar bune. cam puţin totuşi. imprimantă nu mi-am luat.
- ce se-ntampla când “adversarul” mâniei tale e societatea în sine? nimeni în particular şi cam toată lumea în general. ce se întâmplă când porţia masivă din frustrările tale sunt … general-cotidian-sociale? ce fel de “anger management” tre’ să foloseşti – aştept cu o sfântă curiozitate să citesc în acest sens americanismul practic întru control spre iluminare şi izbăvire. toujours l’vineri.
Postul din 6 mai 2011
I’ve changed. I’m older. I am.
Periferic (2010)
– se iese uşor din intimist / minimalist. mai spre Hollywood. ole!
– foarte bună imagine
– gigea montajul, mai ales pt doar 1 cameră
– o regie prea vrut-corectă
– şi totuşi scenariul… pen’ce avem relaţie okey cu fratele în 1/3 din film? şi al naibii pistol de jucărie… pen’ce, să se gândescă spectatorul la el? pff…
– sfârşit corect, deschis şi sec, dar debusolant, “necurajos”
– prefer `naturaleţea` “Francescăi”, precum scenariu
– dialogurile scurte sunt rutinate, foarte bine însă “consumaţi” actorii pe momentele tari / tensionate
– tot filmul este dat de faza din tren, fumatul pe coridor împreună cu copchilul. “alegeri greşite“. jocul tăios/ne al Anei Ularu acolo-i … just f. purfect.
– film puternic, impresionant
– mişto Andi Vasluianu, as always.
– Mimi Brănescu este excelent (toată lumea căzut de acord cu asta) precum proxenetul flegmatic, şarmant şi şmecher. potrivit şi chiar mai reuşit rol decât soţul prins între doo nu te ploo, da’…
– ce bine a ieşit accidentul de maşină!
– taximetristul ce-i duce după băiat chiar nu zice nimica? văi, ce şansă ratată de neşte replici de autobază.
– cadrul filmului este ok, dar fondul totuşi? care periferic, soţetatea? mai multe tuşe de negreală atunci. if not… atunci ce? din “Morgen” am rămas atât de clar cu prietenia între oameni îi e mai nobilă decât rasa, sexul şi poliţia… aici cu… ce alegi azi, mâine… ?!
Pulse
Pulse is home. Constanţa home.
Postul din 21 aprilie 2011
Ieri la concert Subcarpaţi (simpatic, etno reinventat de la K1 repetiţie de x ani încoace – mai mult hiphop, iar partea de DJiala foarte interesantă chiar. dar de văzut oameni frumoşi nişaţi, şi steag românesc mare purtat pe mâini în faţă de către public mega-entuziast) am dat de DJul (de fapt invers, el de mine) din ex-Virus, ex-Exit. Amintiri!:) Schimbat ceva “m-am făcut mare, bă”, se făcuse. Ce seri frumoase mi-a mai oferit omu’ ăla, păcat că n-am stat mult să-i dau de-a berea ce-o prea mult merita. Poate într-o dată viitoare. Les jours s’en vont!
Hamlet cu femei
Teatrul Agon – Constanţa , piesa “Hamlet”
regia Cosmin Borodan:
– mişto punere în scenă, simplă şi eficientă. bine adaptată spaţiului mic.
– variantă clasică, bun produs, concurează nu… cu TdS Constanţa, ci chiar Bucureştiul + actori
(- ultimul Shakespeare văzut a fost “Regele Lear” în 1999 la Bulandra, cu Rebenciuc într-o cheie scenică şi mai simplistă şi mult mai abstractă).
– mi-au plăcut soluţiile la înmormântări şi “florile” oferite de Ofelia
– mişto şi duelul de săbii
– nu travesti, ci o “convenţie”
minusuri:
– posteriorul lui Hamlet proeminent feminin dezavuat îmbrăţişând fantoma tatălui înalt cât gardu’ de parcă era mai degrabă o Julieta & Romeo, s-a dus drq toată masculinitatea personajului acumulată greu
– fără pauză la o piesă de aproape de 3 ore! şi solicitantă la nivel de limbaj
actori:
– Mirabela Moroşanu, precum Polonius – oh daa!, un bătrân sfetnic ce ţese intrigi, jucat cumva în “falsetto”. foarte mişto.
– precum Hamlet, Cătălina Popescu, lead-rol dificil, onorabil ieşit, dar nu acolo. sigur excelentă actriţă în alte distribuţii.
(- the Hamlet al României fu Adrian Pintea, ci nu Marcel Iureş)
– Cosmina Soare, precum Horaţio – mişto, pui de actriţă mare, cu text nu ff bine stăpânit:) şi uşor repezit, dar cu pasiune, foarte atentă la detalii, gestică excelentă şi susţinută pe întreg parcursul piesei. posibil să fiu uşor subiectiv.
– profa Daniela Vitcu-Hanţiu, precum Claudius – oh da, rol ieşit, deşi nu tot timpul susţinut.
– mişto şi groparul, Ana-Maria Ştefan, rol episodic.
– remarcat şi Alina Elena Bondari, precum Laertes, rol scurt, dar în forţă, pe genul “ars”, curios de capacităţi pe un rol contrar.
– Dana Cojan, precum Guildenstern – non-acting, ci pur şi simplu dramatică ea. mişto gestul de scărpinat în fund (regie?), necesar ca suplimentare “bărbăţie” din cauza staturii / vocii.
– surprins că Ioana Chelmuş (Rosencrantz) poate să joace, nu mi-o închipuiam deloc, şi chiar binişor.
– Arina Cojocaru, precum Ofelia, prestaţie medie, căldicică.
sincope:
– Hamlet strângând doar 1 singur pumn la/de nervi cu mâinile pe lângă corp
– prinsoare de mâini refăcută (Laertes&Hamlet) -> not so male
Mi-a plăcut, mă mai duc – vreau să le văd în cel puţin încă o piesă, poate o comedioară. Mulţumiri D. că a reuşit să mă convingă să ajung şi că s-a ţinut de capul meu – mă “chinuiam” din noiembrie anul trecut să.
Recomandare – adaptare clasică romanovciană la început de secol XX şi bine-făcută, entertaiment – varianta lungă de cinema cu Kenneth Branagh.
Postul din 18 aprilie 2011
Premisa este că suntem fericiţi din start. Trebuiesc eliminate petele: astfaltul, presiunile erotice, impulsurile progeniturale, complexele, dilemele financiare, mizeriile de trafic şi oamenii gri. La care se mai adaugă un pic de soare şi un vârf de adrenalină. Cea a descoperirilor sau a ierbii verzi. Go play!
Arcade Fire – No Cars Go (at Coachella 2011)
Category: Music
Postul din 16 aprilie 2011
Ce au ajuns să-mi placă oamenii uşor trecuţi peste 30 de ani. Cu anchilozările lor cu tot, cu bagajul trecutului şi cu experienţa propriilor greşeli şi julituri serioase. Ăia de sunt mai domoli, nu sexplodează din orice, nu dansează pe orice rahat de parcă-s iepuraşi Duracell şi au mai puţin de demonstrat orice oricui. Sunt momente din astea când simţ că energia tineretului din jurul meu mă exasperează, că-mi invadează spaţiul de-mi vine să le dau capete în gură şi să-i trimit la mumele lor să le dreagă mucii. Ştiu doar că trec… de obicei e fix invers: fac alergie la mirosul de naftalină şi mă hrănesc energetic ca un vampir ingrat din carnea lor neprihănită de putreziciune.
Re-confirm cu această ocazie, retrospectiv gândind şi încercând să sar pârleazul unor ani că da, 32 de ani este o vârstă foarte frumoasă, foarte liberă. (Dacă 21 fu echidistantă faţă de acnee şi faţă de facturi, 32 e … voi afla).
Postul din 10 aprilie 2011
Grimus – “Started” – live acoustic @ Le General, Cluj – 16 Martie 2011
tre’ia să fi fost acolo.
Calitatea relaţiilor pusă sub lupă
Citesc o carte exagerată şi prost concluzionată dar cu nişte metode de investigaţie extraordinare. La capitolul “Întemeiază-ţi relaţiile pe apropiere, nu pe conflict” jbang! un test de test de a cărui eficienţă (eu ăla bolnav de grafice, măsurători şi control) am rămas cu gura căscată:
Chestionarul relaţiilor:
1. De obicei, îţi place să-ţi petreci timpul singur sau cu partenerul?
2. Consideri că partenerul te critică şi nu te susţine sau de cele mai multe ori te simţi admirat şi apreciat de către acesta?
3. Ai, în mod frecvent, sentimente negative faţă de partener sau simţi în mod natural admiraţie şi afecţiune pentru el?
4. Comunici bine cu partenerul sau vă dezabrobaţi mereu şi imediat ies scântei?
5. Dacă partenerul are obiceiuri sau caracteristici care te irită, acestea par semnificative sau stărui asupra lor? Partenerul se concentrează în mod constant asupra lucrărilor pe care le faci şi pe care le consideră enervante?
6. Partenerul doreşte să se implice la fel de mult că şi tine? Este disponibil când vrei să relaţionezi? Eşti mulţumit cu o cantitate rezonabilă din timpul şi atenţia ta?
7. Dacă eşti supărat şi vrei să te confesezi cuiva, ai apela la partener? El ar apela la tine? Consider că partenerul este un adevărat sprijin şi ajutor?
8. Eşti atent şi iei în considerare nevoile partenerului? Dacă nu ai fi într-o formă bună, un prieten sau un partener mai sportiv s-ar impacienta dacă ai nevoie de opriri dese în timp ce urcaţi pe munte?
9. Vă bucuraţi pentru succesul partenerului sau există o competiţie între voi care vă face să împărtăşiţi cu greu reuşitele?
10. Relaţia este inegală, adică se bazează pe salvarea partenerului sau pe constrângerea lui permanenţă?
11. Partenerul este loial, onest şi de încredere?
12. Partenerul este abuziv din punct de vedere emoţional, fizic sau sexual? if so restul nu mai contează.
Şi plusul de întrebări amoroase:
1. Partenerul este romantic şi afectuos, iar relaţia fizică este satisfăcătoare? Îl consideri atrăgător şi viceversa?
2. Ai încredere în faptul că partenerul îţi este credincios şi că nu te expune unor boli cu transmitere sexuală?
3. Sunteţi responsabili pentru comportamentul vostru? Anumite persoane deprimate, nervoase sau iritate dau vina pe partener pentru starea lor. Unii nu poţi fi fericiţi dacă partenerul nu se află lângă ei.
4. Sunteţi capabili să vă luaţi angajamente unul faţă de celălalt care corespund cu durata şi nivelul de intimitate al relaţiei? De prea multe ori, oamenii îşi irosesc cei mai frumoşi ani aşteptând în zadar ca partenerul să se decidă să-şi ia un angajament permanent faţă de relaţia respectivă.
Extras din Dependenţa de nefericire scrisă de soţii M&W Pieper. Testul te ajută in principal să-ţi îmbunătăţeşti relaţiile curente, aproape de orice natură. Despre ceilalaţi nu aduce nimic nou, despre tine posibil că da şi-ţi oferă şi pârghiile aferente de acţionare. Poţi downloada chestionarul relaţiilor şi în format Excel testul de relaţii.xls 
.
Boala persoanelor creative – civilia
Titlul preluat şi ideile de mai jos mi-au venit urmărind superbul interviu cu Ana Ularu, via o mutoana.
- Creierul este un mare consumator de energie.
- Creierul nu ştie să facă diferenţa între bine şi rău. El recunoaşte paternuri neuronale – moduri şi căi de a gândi, situaţii, soluţii – şi le repetă. Existând cicluri.
- Dacă îţi antrenezi creierul de mic copil să facă multe lucruri, în special să-ţi antrenezi imaginaţia – lucru venit sau nu prin har / genă sau dezvoltat – atunci creierul se obişnuieşte cu un consum mare de energie (resurse, sinopse, centrii activi – mai ales memorie).
- Dacă creierul tău (meu) NU este ocupat cu (multe) chestiuni creative se întoarce împotriva lui însuşi, sau împotriva ta – adică împotriva celui mai important şi mai activ personaj din “teatrul” din gândurile sale – restul fiind pensionate.
- De unde rezultă: obsesii, fixisme, răutăţi şi mai ales încrâncenări la muncă şi nu numai. Şi tot astfel de rahaturi care implică noradrenalină şi alţi muşchi încordatori. Este mult mai uşor – repetând ce este cunoscut şi durerea fiind un senzor / declanşator mai sensibil şi mai activ – să fie concentrat pe chestiuni negative. Ciclul: scop – efort – (saturaţie) – recompensare exemplificat prin:
A) preiau un proiect – muncesc – (mi-e greu) – am satisfacţie
este facil surclasat de negativul:
B) colegii nu fac că bine / bine – hai să facem AŞA – (m-am săturat!) – pocnesc, exhale. - Neavând “de lucru” – în principal nefiind activă imaginaţia – creierul tău (meu) cel mai probabil se va întoarce împotriva lui reiterând un sistem negativ.
- Pe lângă soluţia evidentă: creează mai mult şi implică-te în chestiuni creative (şi fă-ţi marcări de pre-draci, pre-obsesii, pre-fixisme şi la apariţia lor evită ciclul negativ abandonându-l sau deviindu-l) ar mai fi o chestiune importantă puţin documentată: pentru fiecare gând negativ (auto-distructiv) există unul pozitiv. Pentru fiecare ciclu negativ ce implică nervi, depresie, frică, anxietate, lene(?) există unul pozitiv (bucurie, fericire(?), dragoste, simpatie, satisfacţie, good-will/good-vibe).
Liberul arbitru funcţionează. Creierul nu face mofturi atâta timp cât este ocupat şi poate deveni un instrument de lucru cu tine însuţi.
Fericirea de la ora 15:27
Câteodată, atunci când soarele răzbate molcom prin albastrul perderlelor trase, când ştii că tot anturajul tău social îşi bate capul de un perete corporatist sau antreprenorial şi alte cuvinte împrumutate dintr-un capitalism pe care încercăm să-l băgam în vene cu forţă pe fast-forward… şi merge, că ştim să asimilăm. Şi când foarte rar, dar foarte rar ţi-ai bifat toate todo-urile din notiţele împrăştiate prin toată casa – sau! pur şi simplu ai renunţat la ele, ai făcut un pas înapoi că să iei un moment de respiro. Sau… Când lumea în jurul tău te împinge spre acelaşi drum care l-au străbătut aproape toate rudele lor apropiate sau nu, şi nu cumva Doamne fereşte să calci strâmb, dorindu-ţi culmea de fapt binele, când în jurul tău copiii cresc, reinventând roata, cu o viteză pe care o intuisei corect ca fiind uluitoare dar fără să te priveze de magia lui “wow”, când vechile iubiri se aşează cuminţi în rastelul corect al trecutului şi-ţi fac cu ochiul ştregăreşte din mormintele lor parfumate cu levănţică, când părinţii tăi îmbătrânesc frumos şi nu poţi să n-ai regretul că nu ajunge o viaţă întreagă să-i cunoşti mai bine. Eh… atunci stai. Stai şi leneveşti la un serial genial în patul mic de la Trocadero – “cutia de chibrituri” suprinzătoare în bine din două motive, pat aproape întotdeauna nefăcut cu bulendrele răvăşite ca perne în camera izolată de la etajul 4+1=5 şi cablăreturile încurcate, pline de praf ale calculatorului. Aducându-ţi aminte de o vară superbă ce va fi fost cumva să vină şi de o minune prea rar apreciată ce-ţi suflă-n conştiinţă zilnic că este prezentă la 20 de metri în larg de la linia digurilor. Atunci ştii că eşti fericit :).
Gâlcevile din Chioggia – stagiunea 2011 Teatrul de Stat Constanţa
O excelentă punere în scenă a unui text clasic de Goldoni – fără upgrade major de limbaj şi uşor frezat la nivel de scenariu – sub îndrumarea reuşitului debut regizor al Danei Dumitrescu.
O piesă cu mulţi actori – şi mai tineri şi mai uşor trecuţi de prima tinereţe – cu un joc bun ce dă viaţă unei comedi bufe – o frescă a unui sat pescăresc italian unde eternele partide ei & ele îşi pun paie în cap unii altora. Câteva detalii de culise:
[flv:http://www.reporterntv.ro/video/2011/02/27/14289.flv http://img710.imageshack.us/img710/7153/galcevilechioggia.jpg 520 360](sursă video embed Neptun TV)
Se remarcă Mirela Pană într-un rol de spiriduş ce nu apare în textul original precum voce narativă şi “fitilist” – un rol dificil de mimă şi secondare – excelent jucat. Asemeni Adoichiţei Marian şi Turchian Nasurla – sau precum un bâlbâit haios cu priză la public pe Adrian Dumitrescu.
Ca lucruri inedite ce ies în evidenţă mai enumăr curajosul dar nepotrivitul intermezzo muzical de hip-hop (mulţumit însă că nu s-a dezbrăcat nimeni pe tot parcursul piesei, sătul de inedit ieftin) asemeni şi lumina stroboscopică folosită în cele câteva scene de păruială generală a cărei semnificaţie îmi scapă. Plusul de regie rămâne chiar şi după final propriu-zis – precum ştim din operele italianului un (:end – cu ieşirea la rampă a actorilor sub aplauzele spectatorilor.
Mi-a plăcut mult şi am să încerc să revin cât de curând în sala de spectacol. Aşa cum satisfacţiile de actor sunt mici în afara scenei şi uriaşe pe, şi cum probabil toate reprezentaţiile au frumuseţea şi entuziasmul lor în prospeţime, dramaturgia merită încercată până nu apare rodarea; să fii acolo lângă la doi metri de ei şi să te bucuri de minunea civilizaţiei numită teatru.
Profit de ocazie să ofer spre folosinţă nişte uz RSS din anticul site al instituţiei http://www.teatruldestatconstanta.ro la care te poţi abona prin Google Reader şi a scăpa de chinul refreshului continuu cu “ce a mai apărut nou?”, direct de la sursă – aici.
Preţul unui bilet întreg este de 26 RON.
itinerariu istoric in Dobrogea – de la Enisala la Silistra
Vroam-vroam… road trip! http://dordeduca.ro/impresii/scrie_romania_2:_tot_dobrogea/7846 graţie drumliber.ro şi Cazare Constanta Mamaia şi ddd. Plimbări din Constanţa prin istorica Dobrogică în cadrul proiectului “Scrie România”.
(c) poza – Razvan Radu