“Tinereţea cel mai mişto drog din toate timpurile”

(c) photo @ Matthew Kristall for The Sunday Times Style Magazine
–

“Tinereţea cel mai mişto drog din toate timpurile”

(c) photo @ Matthew Kristall for The Sunday Times Style Magazine
–

Autumn.
Overcast and cool.
Woodsmoke-scented air.
Leaves in the yard.
We decided to go out back
among the tall hedgerows to rake and bag the leaves.
You said, in a very sexy voice,
“We’re out of garbage bags.”
And in your shrugging I might have seen
your breasts move,
Had they not been covered by
your fleece sweatshirt,
your work shirt,
and your T-shirt.
“Well, I’m going in,” you said.
Later, we heated up Dinty Moore beef stew
and then you went to bed.
I watched half a Jason Bourne movie.
Did I say orgy?
Sorry, my mind wandered.
I meant yard work.
by John Kenney /via https://www.newyorker.com/magazine/2018/11/12/love-poems-for-married-people
<3
“Îmi zboară mintea spre borșuri și salate. Parcă miroase a ciorbă în aer. Când nu mă gândesc la mâncare, îmi amintesc fragmente de poezie și muzică, străzi și senzații din București, prieteni și seri prelungite cu vin alb, de țară, de la bunicul Elenei. Îmi revin clar amintiri pe care nici nu știam că le am, priviri, bucurii, melancolii, frigul zăpezii și cireșii înfloriți. Număr pe degete lunile de când am plecat. Zece.”
din “Samsara” de Simina Cernat, Ed. Cartex, 2018.
Românii au avut o mare realizare, o imensă realizare în istoria lor și asta este unirea tuturor românilor. Nu e de ici-de colo. Uitați-vă că s-au realizat asemenea uniri și apoi s-au spart, s-au pulverizat în partea asta de Europă, nici Iugoslavia nu mai există, nici Cehoslovacia. Națiunea română a rezistat mult mai bine în cadrul unitar al României mari. Sigur se poate discuta în ce măsură ar fi fost mai potrivită o organizare oarecum descentralizată, mergând chiar până la federalizare. Nu s-a dorit asta. S-a dorit un stat național unitar, modelul administrativ, modelul de organizare politică a fost în bună măsură cel francez, deci un stat centralizat în sensul Franței, nu un stat federal precum Germania, ca să dau alt exemplu. Asta a fost marea realizare a românilor.
Lucian Boia, 2018
Mă mirăm că Parcul Tabacariei este așa de curat în ultima vreme.
Am fost vreo trei-patru ani la rând să-l curăț de 25 septembrie însă se umplea la loc în câteva săptămâni. Inițial am zis că măcar e o acțiune civică care face un pic de lumină, dar după care mi s-a făcut lehamite și am renunțat. Dar la cărarea de pământ spre plajă după Casa Căsătoriilor n-am renunțat… până când într-o zi mi-am propus să mă lupt cu o groapă de gunoi creată într-una din gurile de evacuare. Nu mai știu cum a fost, dar am întârziat teribil de acea zi națională de curățenie și când am ajuns pe la un 16… surpriză! Groapa aia – greu accesibilă și semi-periculoasă – era deja curățita. Altcineva о făcuse. M-am bucurat tare mult.
Azi am văzut că de fapt (periodic probabil) o trupă de studenți cu treninguri personalizate (ceva cu verde, nu mai îmi bate privirea așa departe) strângeau gunoaiele din parc. Mi-a dat cu șoricei. Uite mă, că… Mda, se pare că sfârșit de lună mă prinde în BXL, cumva o restanță pe todolistul meu, și o surpriză plăcută că după Buc următorul ciclul ar fi mai la deal pe “celebra” axă Negru Vodă – New York.
Limba de pantofi din Sport Vision imediat în mall era însă legată de un tag price ca să bipăie la ieșire. Ăștia suntem: jumi-juma amestecați.
Începutul la melodia asta:
Vacanță s-a terminat. În septembrie telefonul a sunat un pic la început, după care a tăcut agresiv toată luna. De m-am speriat – însă a început să-și ia revanșa în octombrie, cu tot felul de promisiuni & posibilități pe mai multe continente. ‘Cotro… drq știe. Este posibil ca sfârșitul lui noiembrie să nu mă prindă în țară. Bucureștiul se pare că și-a încheiat un ciclu. Are să-mi pare rău după teatru, drumurile bete din Ctrl până acasă în Cișmigiu și că n-am fost destul în QP, dar nu poți să fii peste tot. Și vara după Grădina Eden. Iar până la urmă de #Septembrie am avut parte anul ăsta, nu și de munte – anul nu s-a terminat încă.
Daca ML nu e, atunci… ce E?
John Cutler precum TW@cutlefish spune:
Instead of focusing on making “better” estimates … focus on:
– working smaller
– integrating frequently
– exposing work to users/customers sooner
– testing assumptions earlier
– limiting dependencies
– less fragile code
– limiting handoffsYour estimates will improve. #agile
Acum sunt într-o bulă. Aș numi-o “Bula salariată decent”. *salariat la privat
* Turkish Republic is the only Muslim country ruled with secular democracy and one of the three Muslim countries where abortion is legalized. – Jun 1, 2018 sursa
Urcând și coborând scările de pământ de la Casa Căsătoriilor a fost una din cele mai fericite perioade ale mele, inclusiv cea petrecută în zona Trandafirului. #Septembrie.
Sunt la Constanța. Fluctuez între cele două orașe fără mult sens.
Anxietatea zilnică este la un nivel care devine din ce în ce mai greu de suportat. Râzi de ăia pățiții… râzi! Nu că aș fi râs, dar acum îi înțeleg și mai bine. Vorba unei vechi “butade”: sunt de preferat anti-depresivele pe termen lung anxioliticelor de moment. Nu iau nici unele, deși poate că sunt un caz, nu clinic, da’ de băgat în seamă. Partea cea mai urâtă este pierderea sensului, care pur și simplu nu e. Nu că ar fi prima oară când se întâmplă asta, dar e din ce în ce mai. Sperie un pic. Toate șmecheriile de adus bunăstarea mentală: efort fizic, lumină, oameni, bucurii sau sarcini simple, odihnă – merg. Până a două zi. Mă gândesc dacă o terapie mai îndrăzneață ar fi de explorat – și tot alternativă (nu sunt convins că îmbibarea creierului într-o baie de anumit redezechilibrator e cea mai bună strategie pentru cazurile în care adultul e încă funcțional). Probabil terapia psihologică ar fi o bună cârjă, oricum o dai. Nu știu dacă o să ajung sau nu să-mi înțeleg reticiența în ceea ce o privește. Pasămite e frica de eșec, ca și-n dragoste.
Dar o reinventare cu creionul pe hârtie… eh, cum ar fi?
Got there! Program estival:
Mi-a luat 1 luna să treacă oboseală, oh da – o fost, și nu înțeleg cum de am ignorat-o atâta timp. Prima zi în care m-am plictisit a fost de abia la începutul lui mai, și de acolo lucrurile au început să se regleze. Mi-am luat timpul înapoi – deși îmi dau seama că ăsta este un timp de vacanță și cine știe când o să mai pup asemenea momente dulci. Mă zgârie iar dilema Buc-Cța, nu știu ce o să se întâmple cu mine peste vară, dar nici așa, nici așa nu-i super-optim. Așa că… cum o pica, să fie bine. La scenaristică dacă aș putea aș face un curs de 2 ani, credeam că le am cu filmele – dar nu, nu am cultură cinematografică, iar treaba asta cu story nu e chiar de asumat pe repede-înainte. Pe lângă talent, trebuie multă muncă – doah! Însă mă bucur că am făcut-o. Nu știu ce are să aducă pe viitor, poate va rămâne așa doar ca “training”.
În rest… люди-люди, care n’est pas în București sau sunt, dar în stocuri zgârcite calitativ. E un paradox dar așa se joacă piesa asta de oraș mare. Suplinit doar prin cultură, dix it. Ah, încă ceva… nu mă mai văd “la bătrânețe” singur, mi se pare un model nesustenabil. Și uite așa, ușor-ușor… părul argintiu își aclamă tărâmul. “To be haaaaappppy […]”.
Mai am freo două săptămâni până la expirarea preavizului. Izbăvire? După care nu vreau să aud de nici un fel de IT freo 2-3 luni. Am să încerc să mă țin de cursuri (rusă & scenaristică și corporate writing), vreau să redevin studentul de care îmi este atâta dor. N-o să mai am bani de “extravaganțe”, sper că are să-mi țină apa. Amin!
Mr. R.S. said… `Are you happy?`

Yeah it hurts to think that the things can still go on
[…]
Are you happy now?Don’t chickeeeeeeeeeeeeeeeeeen out, it’s aaaall gooooooood / You’re aaaallowed to be what you couuuuuld
Punch drunk, dumb struck, pot luck happy happy
Punch drunk, dumb struck, pot luck happy happy
:)
Chiar dacă nu am pregătit 40jul o reinventare iminentă este pe vine. E mult spus reinventare… o reeșapare de valori ar fi mai o metaforă mai fidelă; oricum ideea este ca modelul să fie funcțional. Uite că “viața” e perversă și are propriile mecanisme mai subtile ce o fac să meargă înainte, și asta fără concursul explicit al liberului arbitru . Același drum, cu revizia făcută și cu aceiași valabilitate a termenului de expirare.
Plouă. 1000 de lei, 2000 de lei, trei mii de lei, patru mii de lei, 5000 de lei… unde am rămas? Stai… 1000 de lei, 2000 de lei, 3000 de lei, patru… Așa, asta e rata la bancă.
Sunt niște răspunsuri găsite anul ăsta care ar merita scrise. Diferența principală între Est și Vest, cum / de ce sexualitatea e motorul principal, când copiii devin pre-adolescenți și de ce este nevoie de cotidian în umwelt. Dar altă dată.
DAY 1
– mare aeroport
– organizati, cam prea
– civilizati, dar roboței
– imigranții sunt calzi/umani
– nazismul a făcut un master-intership cândva aici
– nice concert, multă lume, deși H.R. neangajant; deși batzaieli pe niște melodii de suflet :)
– yet again, muierile n-au nicio treabă cu orientarea. și când au pretenții de așa ceva => double trouble
– multe canale la TV, multe limbi, inclusiv rusa
– scump; cam 10 EUR până la Otopeni dus-întors
– teletext pe TV cu flights schedule
– groaznică gâtuiala lor de limbă
DAY 2
– bune produse, chiar și alea “ieftine”. but not so in food.
– în town se “încălzește” lumea. imigranții fură salvarea lor – mult tineret în centru (=> universități, cluburi, sex&droguri – the good stuff)
– no cars pentru că nu era posibil altfel în infrastructură de oraș central, ar fi fost un ambuteiaj continuu
– pot da peste tine cu bicla pe bike lain; multe surori de-ale Matildei în patria muma :>
– peak (vestic) de cultură pe organizare/ordonare
– totuși: toată lumea își securizează bicicletele
– în coffeeshop-uri plin, dar PLIN – pe zi – de rookies/virgini în ale cuielor
– cartierul evreisc, da! (numele probabil vine din istoricul arhitectural ca și în restul capitalelor europene).
– gurile umblate zic că e “de porc” să ai status-ish și să n-ai o barcă, cât de mică (taxa de dană, of course – not included)
– strange: prioritatea față de bicicliști; și checkout la ieșire din tramvai | dar te obișnuiești prin gregaritate
– cartierul rezidențial (pe lângă Python Bridge); eh, da – altăăă treabă: design, canale navigabile, cărămidă roșie nouă, dane moderne etc. Vest ne-opulent de bun-simț și de viață ff bună. și bineînțeles scump; dar nu și în barul local, din contră.
– bună muzica în barurile lor: brit old – pop, so 80iz.
– Sangeeta, brit-indian-cosmopolit-mulatră-stillchildish bright-solar ppl. Ce seară mișto! Concluzii:
– în night-bus ne-a păsuit “hai ok pt 3 stații”, n-am mai plătit “extra-bilet” pe abonamentul curent. deși nu e chiar full “nazzi” after all; deși asta a făcut-o un imigrant (probabil, după cum arata).
DAY 3
– generația de 60+ (încă) (îți) zâmbea pe stradă; prin Alex am înțeles că ar fi de la criză financiară (i-a acrit). “Nothing stays the way you want it to…” gen.
– shop-uri cu 3D printere, dar nu par să aibă succes.
– iarbă în coffeeshop plătită cu cardul. intrau de la post-adolescenți, la muncitori, la domni bine, sau pensionare cu cățelul după ele.
– destul de multă română în jur; de 3-4 ori pe zi, vânzători ce te interpelau/recunoșteau direct în limba maternă: “Poftiți falafelul dvs., vă rog.”
Regret că nu am făcut o călătorie pe apă prin jurul Amsterdamului. Fuck zi land. Acolo era o cultură marinărească.
“Я – поэ́т. Обы́чно я встаю́ в по́лдень. Я принима́ю ва́нну, за́втракаю и чита́ю, и ду́маю. Пото́м я гуля́ю в па́рке. Bе́чером я у́жинаю в рестора́не, игра́ю в билья́рд, а в по́лночь начина́ю писа́ть.”