Concert Travka în Pulse. Allegria, bucuria, fun, distracţie, semi-light-punkăreală autohtonă. Cu versuri, poetice – chiar nice. Popor iubitor care ştia strofele şi cânta împreună cu trupa… etc. Şi la un moment dat când doi în faţă se zbenguiau de ceva vreme spre pogo, evident deranjant – deşi nu prea – poate pentru gagicuţele din jur (departeee de aproape “bătăia” de la OCS) … vocalul se pierde cu firea, opreşte furios concertul şi îi pune la punct verbal “Ajunge! În spate cu voi doi!”. Şah-mat cu gura căscată.
Mi s-a urcat sângele la cap. Câţva chiar au încercat să salveze momentul aplaudând cavalerismul aşa-zis/părut salvator. Am mai staaaat… să se termine melodia. Nuu… că mi se pare mie, că e în capul meu, am mai stat încă o melodie. Nu, nu mi se părea – mi se rupsese filmul – şi am plecat, de tot.
Să analizăm :)
A. a întrerupt concertul
B. a lăsat să-l enerveze “incidentul” ăla, să-l afecteze – asta mi se pare cel mai
C. a pedepsit fără să avertizeze înainte
Sunt foarte curios arc-peste-timp cum are să mi se pară reacţia mea vizavi de. Mă identificăm, mă identific cu Travka, cu versurile, cu… mi-a fost album pe repet luni de zile. Cu el acolo urlând pe scenă. Şi m-am ofticat cumplit, până spre lacrimi, cu draci, cu noduri în gât, cu plimbare aferentă spre aerisire… tot tacâmul.
Sunt primul care este deranjat de măgăriile celor din jur, mă văd salvatoru’ şi justiţiarul p.lii în multe situaţii şi de multe ori nu reuşesc 100% să mă abţin cu “nu, nu e treaba mea; stop joc, not now”, dar de data asta mie unuia mi se părut un gest exagerat. Şi urât. Nuanţarea face toţi banii.
(Ţin minte cum la concert TiPtil pe plajă erau doi lângă scenă care exagerau prea mult, şi nu prea, respectând totuşi linia rampei – la limită – şi îmi păreau aşa din Năvodari – şi după p..esele care erau cu ei, piţipongiste, şi… mă ofticăm cu “da’… de ce aici, da’ de ce acum, dar cum draci aţi dat de MINE, iar“. Şi m-a uns pe suflet când, chit că spre final, a venit unul din staff le-a pus mâna pe umeri şi i-a întrebat de bine, salvaţi de vocală mică:) cu “sunt ok băieţii”. Să constat apoi pe FB că sunt nişte studenţi din Buc, chiar simpatici, pur şi simplu nişte fani, care se luaseră un pic, uşor exagerau şi care iubeau şi trăiau muzica. Acum… cât de penibil aş fi fost cu “mă, voi, ţăranilor, ce (plm) căutaţi aici?!” ?)
Azi o lecţie pe revers. Sau vineri, 13.
