Moment istoric în urbea natală, pe 12 septembrie 2016 eroul nostru Andrei Popescu – căruia mă înclin – a anulat infama “Taxa de liniște”, bir local aberant.
P.S. ca apoi mai pe seară să aflu că a fost comasată în taxele de autorizare de la Primărie acestea crescând cu aproximativ echivalentul începând din acest an. Bummer!
Fezandare plăcută la orizontală. Hai că am prins ultimile zile de vară – Doamne! frumos mai e acasă când e frumos :) Toropirea plăcută în nisipul cu frunze uscate când poţi să priveşti la prânz soarele-n ochi… e… neprețuită. 100 de respiraţii numărate şi frutea-mi se descreţi.
Da, da… ar trebui să fac asta mai des. Sau ca o vocaţie. Sau ca o vocaţie? Ce vocaţie – vocaţia … de … putoare :) Orice om sănătos la cap ar fi bine să aibă vocaţia asta. Şi în afara concediului, ce pisici :D Pisici frumoşi, de toamnă indiană.
Cheers
– mai multe căsătorii mixte; românii wins pe termen lung – subversiv, pe supravieţuire
– mai mulţi bani peste tot. de unde?!
– no more hipsters, acum 6 ani erau. or fi plecat cu toții-n Occident.
– so 2001 împrejur cu ars-etape
– văzut multe blonde cu corp de 24 şi moacă de 42, trase-n rochii mulate pe corp
– Bond vs. nu aveau deloc Kent, la magazinul de chiştoace
– multe mini-markets, un fel de buticărie dar pe ++
– upgrade considerabil al parcului auto; văzut Toyota Prius; mult mai puţin claxonat, se acordă prioritate la pietoni by default şi sunt mult mai puţin nebuni în trafic; multe SUV-uri
– sunt spre capitală europeană, e bine
– mai puţini rackeţi pe stradă, era vacanță – erau toți la mare?
– destul de multe radiouri mişto, gen ProFM
– multe oferte / companii de asigurări
– îmi par cu un potenţial turistic foarte MARE. aceleași coordonate: vin, mâncare, femei
– bătăuşii tineri, treningari slavi care făceau “parte” din trupele de posibilă intervenţie în spate la Guvern de ziua naţională
– Vinăria Asconi, sat Puhoi
– vorbe din bopor: “nu există chijdă care să nu deie, ci limbă care să nu ştie să ceară”, “dacă n-a văzut la viața lui mai frumos ca vaca şi mai dulce ca morcovu'”
– “Sărbătoare particulară” :)) – laitmotivul acestui trip
Am terminat Litrarul, deşi poate versiuni finale ar mai putea fi – de dezvoltat, oh da… dar are ceva din bijouxul pe care mi l-am propus. Aştept totuşi să-i scanez şi artwork-ul – pe care-l merită :) Şi ăsta e cel mai important lucru din viaţa mea din ultimile luni – bine sunt, dar ăstuia-i dau valoare. A mea, a mea. Muncă neimportantă – deşi… iar rost de învăţări şi de proiecte mişto sunt. În continuare cel mai bine la muncă este în pauza de prânz când mă duc la Starbucks şi mă scălămbăi pe foi albe – de trece timpul… ca_şi_acum. Există asemeni alintul gândului demisei dar fac efortul de imaginaţie a unei familii cu doi copii şi îmi trece. Pe concediu poate-poate-poate o pui de-o Lișboa – ptiu-ptiu, Doamne ajută!
Am tras o Vamă mişto cu Muf şi Pax şi din găşti de Buc, de-o uns pe suflet cu prins diminățuri la răsărit… “[…] la răăăăsăăăriiit”. Else? Romane? Ntz. Teatru, subţire pe vară dar încă e – în categoria independent-mişto de la actori pentru actori. Azi am luat o semi-pauză de la worci că era cazul, am fost călărit bocu’ în ultima vreme – nişte management cumva emoţional a’ci n-ar strica. Organizând timpul, vremea trece lucrând cu tine – deşi ca scop, în lipsa de, nu scapi. Nobody does. Însă vine acum #Septembrie şi va spăla tot-tot-tot. Să fie şi nişte valuri, deşi umărul e-n pioneze destul de nasol.
Şi ce-i tot aşa de mişto este escapada fix după-muncă cu nasu-n soare printre arbuștii de la Eden: cum pocnesc arcadele ca nişte arcuri tensionate de o mâzgă care vrei nu vrei, se adună şi care – la naiba – ocupă cel puţin 8 ore pe zi. Anormalitatea normalităţii. Şi când nu ajung, fiind acasă, mă observ cu draci şi… “ce s-a întâmplat?” ah… n-am fost la Eden azi :) Locul unde cu Lequ-n weekend stăm cu orele ca în lentoarea şi în bunăvoinţa tinereţii. Ptiu-ptiu, ptiu-ptiu!
This is a POV:
– mai multe fite, inca in dezvoltare
– mai mult urban, mai putine locuri de parcare (libere)
– firme, corporate-ism
– BT-uri still a lot
– mai “spalat”, mai aglomerat, si cu mult mai mult trafic, aproape de Buc. dar: se acorda prioritate la pietonii de pe bordura trecerii, insa: centura optionala, vb la tel a lot, condus pe sina de tramvai samd.
– how’bout servicii? pe plus dar inca e loc de mai bine (servetel, “card sau cash”, calitate samd)
– gagigi++, machiaj+++
– codari prin baruri, dar pustani
– piste biciclete. a lot. si multe biciclete – cred ca mai multe ca in Buc.
– cafeterii a lot in Centru
– destul de multa liniste
– multe WizzAir pe cer
– hipsterimea mai boema parca (pt ca intretinuti?)
– tatuaje, lot of stencils
– turisti; lume destula in parca la 9 AM
– cei mai saraci (aproape ca se confunda cu batranii) destul de ingrijiti
– ciorditori, dar marunti si f. vizibili
– s-a construit mult din 2006 dar nici chiar asa mult
– trandafirii in Botanica neinfloriti
– mult mai multa maghiara pe strada ca-n early 2000
– multe tineret(e) frum. deh centru universitar. insa in stilul rusesc, scoabe la 20, dupa 30j+kid: boom.
– multe lume la 50 foarte fit. as veni dupa 50 de ani aici.
– tiganime still, probabil puternica comunitate around, dar si aia in alt spectru decat cel sudist
– comunitatea studenteasca pare mult mai legata
– no/less freaks cult.
– oamenii mai … selfish, nu ca acum 10 ani, mai “bucuresti”
– aproape ca a disparut “Servus”, a fost inlocuit de “Salut”
– am auzit si un “mortii ma-tii” cu patima sudista, se importa la greu :)
– parca mai putini oameni relaxati ca alta data
– un Centru Vechi rasfirat intr-o Sinaia mai pe deal dar cu traficul din P. Victoriei. ceea.ce.nu-i.rau de fapt, am avut asteptari/deformari mari.
– e Clujul combinatia dintre Cta&Buc care mi-o doream? nu crez :>
– da, e ok daca vrei sa fugi de Buc, sau intr-un Buc “mai putin”, oricum au tinut bine pasul cu dezv. post-decembrista aia de vf.
– pe seara un italian pe langa Piata Muzeului ce canta operete cu ‘play with me’ catre altul :) nice
– aici lumea n-a fugit in Pipere, Voluntari – ci pe dealurile de pe langa.
– daca te muti din Buc in Cluj te muti la mai “less” nu la mai “more”. dar de multe ori “less is more”. dar nu e :D e o alternativa, dar e un downgrade.
– totusi, este capitala Ardealului.
– unele cartiere (si de case si de blocuri) fff misto. si cu “la tara”, dar la oras.
– unde sunt locurile de joaca pentru copii? le: ba sunt, dar nu erau acolo
– multe bumpere, multe magazine de piese auto
– “liniute” seara pe unul din bulevardele principale (alo, provincia? :))
– automate cu lapte in tarabute de lemn, nice :)
– mai ieftin ca la Buc (si cu care nu merita sa fie comparat asa mult, dar…). Parcare = 2 RON / ora in centru, 1 RON in rest. Abonament pe toate liniile de transport pe 3 zile = 20 RON.
– Indigo – unul din resturantele laudate (cu profil indian), si-n pliantele turistice – sorry, e la nivel de cantina. si chiar aia e.
– pentru comunele/oraselele de langa tre’ sa fie un paradis
– lipsa asociatii “Salvati Cultura” sau “Doar noi promovam adevarata cultura”
– joi seara cea mai mare aglomeratie era in statia de autobuz din Centru spre cartiere :>
– cam multe ambulante pe strada. sau piata centrala (Piata Unirii) e nodul principal de trafic?
– niste zone rezidentiale frumoase foc. pe genul “Bon Vin”, #goodlife
– locurile misto erau tot alea vechi, chit ca capitalism++ peste tot. le: oare? mai degraba mutate.
– destul de medii deloc isterice outside centru
– in continuare cu alte zone cochete foc, dar mai “ascunse”. cu alee pentru trasura pana-n prispa vilei, eleganta. si liliac&trandafiri.
– str. Galileo Galilei – nu-i pe Street View
– si str. Giordano Bruno de plecare
– reconfirm ca e un oras care te “apuca” cu incetul, probabil ca si data trecuta “aroma” vine dupa 4-5 zile
Oamenii (mei): DJ-ul şi aia de am “scuipat-o de deoki” în troleu.
Merită 9 ore cu autobuzul? Nu pe timp de zi, cu orice – timp aruncat.
Nu prea mă (mai) relaxez în Buc; e “++”, e cu energie dar less “fâââs” (defâs).
Încă nu ştiu ce vreau, în sensul că “nu vreau nimic”.
Încă e timp; şi încă e timp de un proiect mare.
De multă vreme, de nişte ani, am căpătat o pseudo-expertiză faţă de evenimentele pe care le frecventez îmi dau seama din afiş, din istoria trupelor, din prognoza meteo şi loc desfăşurare balamuc dacă are să fie cu scântei sau fără. Mă şi înşel, dar rar. Eh, şi când se pupă … e bine de tot. Tot de la o vreme – de când am început să bat uşor patruzeciul nu mă mai duc la concerte în primul rând, ba că mă dor genunchii, ba urechile că muzică-i prea tare, ba de la vreun cot neintenţionat dar cu direcţie-n costele-mi nevinovate. Sau că-i prea multă lume şi că sunt prea tineri şi că sunt prea aproape de trupa fix ca o fană acneeica sau că … Aşa că stau mai în spate, preferabil pe lângă sunetist – acolo este pe audio-plus, sau mai retras într-un colţ de bar cu o privire bună de ansamblu, cu un pahar de tărie dublu rafinată în mâna … aşa parcă e mai bine, e mai potrivit. Dar atunci când cei de pe scenă îşi dau sufletul acolo, când trăiesc momentul cu toată fiinţa şi dau cu distortul până spre suportabil, şi când grăiesc cu o crasă şi pură naivitate: “Ne bucurăm că suntem aici şi nu în altă parte” :), cu toţi pustii de 25j sau mai puţin care-şi bălăngăne rockăreala fiecare-n stilul sau dar de fapt toţi la fel, cu urlete, cu “Pih-holes, Pin-holes, Pin-holes” spre dublu bis, cu fetişcane şi cu durerile uitate (vezi tu a două zi cum stă treaba cu trupul de fapt) şi cu scufundarea aia atât de mişto în duşul tinereţii.
“Tinereţe fără bătrâneţe (şi viaţă fără de moarte)”. Asta spun când ies din CTRL în fiecare seară reuşită care se prelungeşte cu sau fără voia celor implicaţi şi când mulţumirea e până la urechi pe faţa la toată lumea iar picioarele dau să pocnească-n bascheţi de atâta dans. De multe ori – de prea multe ori – îmi fac reproşuri despre frecvenţa ‘anormală’ cu care încerc să repet cuvintele de mai sus, însă măcar o fac de fiecare dată cu sfinţenia corectitudinii faţă de sine, fără să mă păcălesc sau altceva. Totuşi când se ajunge cu asta la de trei ori pe săptămână este prea mult iar abuzul&saturaţia se instalează automat rapid.
Totuşi după ce o să te plictiseşti DE TOT, cu prezumţia că acest lucru se va întâmpla la un moment dat şi n-o să sfârşeşti fericit precum baba din 54 (1998) pe ringul de dans, după… după ce urmează? Că dacă copii nu atunci pentru ce (să) trăim? Pentru creaţie. Şi de asta Bucureştiul are minunata proprietate că acest lucrul se poate repeta săptămânal cu un pic de efort în acest sens, şi nu numai pe rock ci şi pe alte frecvenţe: jazz, teatru & expoziţii sau alte spectacole şi alte genuri. “Mai răruţ că-i drăguţ” este o lecţie de maturitate însă neaplicabilă celor care-şi comandă câte două beri de o dată ca “să fie” şi care le beau din pahar căci direct din sticlă curge parcă mai lent. Şi care găsesc că unul din cele mai importante lucruri în viaţă este să se trezească la ce ora vrea corpul lor, şi care… şamd. Dar chestia asta s-o mai repetat ani de-a rândul, să o luăm pe rând: Club A, Fire, Megalos, Bourbone, Phoenix, Pulse 1, Control, Shout, Pulse 2, Butter, Doors, Goblin, Strings, CTRL. Etc. 1998-2016 :) Va urma? Probabil că da. Şi probabil că la Londra se măreşte cu un ordin de mărime pe scală adică se înmulţeşte cu 10, însă până “acolo” mai degrabă… mă bucur “că sunt aici şi nu în altă parte”.
Într-o zi aveam 25 de minute de pierdut în Romană şi îmi era foame. Hai să intru la McD că n-am mai servit ceva acolo demult, cât de rău poate să fie? M-am aşezat la o coadă mică şi după ce clientul din faţa mea a încheiat o d-ră zâmbind m-a întrebat ce vreau. “Un ham, vă rog. Sau un Big Mac mai bine, să fie mai mare.” “Nu vrei să încercaţi ceva nou?” şi mi-a povestit rapid despre un alt un produs. “Ba da”, “Imediat” şi s-a şi întors cu un hamburger învelit în hârtii personalizate şi l-a pus elegant pe o tavă. Am plătit şi fiind destul de aglomerat am căutat un loc în care să mă aşez. O altă domnişoară ce părea responsabilă pentru curăţenie văzându-mă rătăcit îmi spuse “Veniţi aici, avem o masă special pentru dvs.”. M-a distrat şi m-a mirat suprasolicitarea preţiozităţii, dar am trecut peste asta şi mi-a indicat să stau la una din mesele goale pe care scria `Rezervat`. Ok, foarte bine! Surpriza însă a continuat căci cel mai important hamburgherul era foarte bun – chiar minunat, şi spun asta când în ultimul timp din cauza unui popular serial TV servesc acest timp de înfulăciune mai des deşi înainte îl evitam cu obstinaţie cu prejudecata că ar fi nesănătos.
Termin şi îmi duc frumos înapoi tava, golind-o la cutia de colectare. Am rămas un pic pe gânduri… această experienţă mişto nu se putea opri aici merita un feedback pozitiv, aşa că m-am întors la coada iniţială şi i-am spus: “Ştiţi… hamburgherul acela pe care mi l-aţi recomandat…” , m-am adresat dar părea că nu înţelegea despre ce este vorba şi dădea uşor să se încrunte a reclamaţie. Oare mă recunoştea? Mă realiniez rapid. “Mi-aţi recomandat un produs nou mai devreme. Ei bine… a fost excelent!” Şi faţa i s-a destins într-un zâmbet larg şi mi-a mulţumit înapoi închizând ochii strâns.
Am plecat. Uite aşa am servit un burger bun la McDonald’s, ceea ce… vă doresc şi dumneavoastră!
– fu un an mişto. da’ totuşi tre’ să schimb ceva din studenţia asta perpetuă, ca variaţie gen.
– în ctrl de departe cel mai mişto sunt gagicile – îmbrăcate, pieptănate, fistichii etc. (aproape ca perversul din Toamna patriarhului de metrou).
– tot din Control, Positive Tension /via BP la plecare cu uşa spre terasă care se închidea-deschidea intermitent şi sentimentul ăla puternic de “sunt în locul care trebuie” :), dar nu m-am întors – m-am dus să mă culc. că-mi luasem porţia săptămâna aia (într-o joi cu nişte pui de rusoaice).
– zâmbetul ăla de la Centrul Ceh care ştiu că nu mi se adresa, şi prietena ei care venea în spatele meu şi se reflecta în geamul de la intrare. nu ţin minte să-mi fi “zâmbit” cineva vreodată la fel. tinereţea AIA!
– Caramitru la Tv într-un interviu slinoşel că de fapt ei după Revoluţie aşteptau: Noul Om, Noua Societate, cei mai sfinţi şi mai drepţi şi mai… inexact, dar de o naivitate #geez.
R.Ş.M.
(-)
– contractele de publicitate
– taxa de linişte!
– contracte cu bani publici preferenţiale (asta face toată lumea) – gen POMA & gunoi
– ratat parteneriat cu ministere de la Buc
– muile care le-a dat pe power (nu se pune)
– alea care le-a luat (nu se pune)
– puiul dat către pensionari
– baroni la propriu – n-a avut concurenţă directă
– şuntarea aia lui GSM
– festivalul berii
– Telegraf + alcool + ㎡
– scos liniile de tramvai cu 10% la PECO
– asfaltările
– ‘taxa’ de înfiinţare începând cu 10% din orice
– bariera în Mamaia – o greşeală PUBLICĂ
– nelasat ăia mari care erau o ameninţare (nu acelaşi lucru se poate spune despre Nicuşor)
– futut cu bună ştiinţă cultura
– futut intelectualimea indirect. valori. (desfiinţat & aţâţat, subfinanţare teatre)
(+)
– peninsula după 10 ani
– ruină Intercontinental -> out.
– festival/carnaval Mamaia
– Formula 1
– încercarea de preluare port (== bani Senat s-ar fi dus la clica de aici)
– cluburile de pensionari
– (Metro + Bila – nu se pune că e de datoria…)
Costumele, gagicile & kitesurfingul istoric vorbind sunt virgule.
Aproape de fiecare dată când mă duc la Starbucks să scriu la prânz simt că mi se prelungeşte viaţa. Cât reuşesc să scriu 30-40 de minute incontinuu simt că trec şi câte 2-3 ore, de rar mi s-a mai întâmplat ca ceva să-mi facă aşa multă plăcere indiferent de. Mă duc prea des in CTRL – şi de trei ori pe săptămână uneori – dar e locul în care se întâmplă cele mai aproape-mi muzici. La Godot nu mă simt vinovat, şi nu m-aş simţi nici dacă aş merge zilnic, doar că… dacă mă duc prea des după o perioadă nu mai reţin nimic. Dă-i cu GABA, dă-i cu GABA … :). L.
din “Vreau”:
[…] Şi pe lângă `se poate` e asemeni şi `cel mai` – aici e şi surpriza, şi că limita este corpul fizic şi timpul şi că poţi să faci din amândouă bijuterie. O.k. este o mega-exagerare şi deformează să spui că anume conştiinţa există doar în moment şi că ea nu există în afară ei. Ba există, prin mediul care o creează şi când spun asta mă refer şi la celelalte conştiinţe cu care interacţionează , la cultură, la tot pachetul. Este asemeni definită de momentele – nu foarte îndepărtate, deşi prin inducţie… – care te-au adus până aici şi prin alegerile care le-ai făcut ca să devii ce eşti. Evident combinaţie, pe combinaţie, cu mediul. Pe scurt: sunt mai multe persoane în tine, posibile eu-uri care devin, se dezvoltă uşor separat, iar conştiinţa este sumarul de succes al lor contigentat într-un sentiment de apartenenţa / eu / continuitate. TU eşti mulţi / multe dar ai impresia că eşti doar unul. Perioada de “în spate” aş marca-o undeva la 7 ani. Poate nu chiar întâmplător anii la care se începe şcoala.
Ceea ce înseamnă că:
– eşti maleabil
– ai multe posibilităţi de dezvoltare
– eu-ul principal este mutabil, mai nou îi spunem neuroplasticitate
– e complicat, dar nu nedemontabil
– mecanismele principale de mânărit atenţia (inclusiv ‘narcoticele’) sunt unelte.
…te ressemble. TE REssemble. “Aimer à loisir”. #there, there! theretheretheretheretheretheretheretherethere, yes! got it:D there! mi-a ieşit şi sper să ţină cât mai mult nişte ani câţi o fi sa fie-n plus sa fie nişte ani acolo. yeah! :D
[…] “tout n’est qu’ordre et beauté,
Luxe, calme et volupté.”
here :)
Epifanie post-Izvorani: “Humans get “over” things, not computers.”
O baba mă întreabă pe stradă cum se deblochează un telefon cu ecranul mort şi spart; maşina de gunoi încearcă să dea peste tine pe trecere; ambulanţa vine în parc să ridice un boschetar rupt, căzut de după o bancă şi un altul filmează nişte frunze şi când mă vede fuge. O zi obişnuită către serviciu, oh tu #lovelycity.
Ar fi bine să stabilesc nişte KPI de #pânăaci, că nu mai e ca-n anul I; că dacă nu eşti zdravăn la cap… ‘jaba chin?
Bucureștiul la tinerețea a 2-a sau a 3-a, sau a 5-a… sau a câta e, reloaded:
a) 
b) 
Adică pe foarte – pe foarte pe scurt.
Mdeci, Bucureştiul a început după 1 lună cu:
– mai mult de 3-4 ore de somn pe noapte
– reînceput obiceiurile alimentare proaste (mult: calorii, zahăr & alcool)
– văzut & vizitat bucureşteni nu doar cţeni (şi încă n-am apucat să-i văd pe toţi)
– realizat că am lăsat ceva (oameni) în spate. ce-a fost, evident, n-a fost rău – deloc.
– să înceapă să meargă la muncă – pe cont propriu cu-cât-mai-puţin ajutor. big picture-ish în my module. 1 lună – ieşit din vrie.
– scoasă bicla din casă
– reuşit făcut curat (adică sclivisit bine) prin >80% din ‘camera de lângă fântâni’
– cumpărat scule, nu se mai putea: şurubelniţe, moxish, bandizoler din astea.
– renunţat la ideea uşor obsesivă că aş fi abandonat-o pe A.
– detartraj profy făcut => nu mai sângerez la periaj, se pare că am măsele de minte :D şi încep să-şi arate colţii :))
– best vf. de radio – am ajuns acolo unde îmi doream când am început. now what?
– descoperit un ocol inutil de 3 min pe care-l făceam în traseul de serviciu. ce fac acum cu 3 minute în plus în viaţa mea?
Îmi lipsesc:
– spaţiile mari, cât mai verzi şi cât mai lipsite de oameni
– sacrul ăla ce aduce plusul peste dodo-metro-boulot
“Aş! Mă minciunea. Coduri estem peste tot. Folosiţi-le, bă! Că dau acces la next level. Şi e frumos acolo. Bineînţeles :) cu inclusivul efort de adaptare. Că aşa este în tenis.
Eu cred că pot să rezolv problema tremorului – adică să o lungesc destul de mult, căci precum toţi ştim: nu e cu nelimitat. Let’s make the best of it!“
Mihăiță Niță – Vreau (2015)
Nu, nu există destin. “There is no magic!”
Este vorba despre coincidenţe şi despre creativitatea de a construi în jurul acestora POVEŞTI care au semnificaţie şi înţeles. Coincidenţele însă ţin de o probabilitate de eveniment care sunt guvernate de legi universale, gen: gravitaţie, mieii care se nasc primăvara, oraşul mare care atrage oportunităţile şi oamenii++ în jurul sau şi alte cicluri circardine.
Că în aceiaşi zi de martie au venit la tine 6 vânzători să-ți vândă nişte mieluţi e mâna Domnului exact cât era şi pe 3 ianuarie când bătea viscolul afară. Exaltarea mea de fiinţă emoţională şi de story seeker pentru a aduce bolovanul de neuroni în control asupra propiei mişcări (atât în mediul înconjurător cât şi în societate) e altceva. Mai mulţi oameni pornesc în afaceri după ce criza trece etc. iar ţie îţi revine responsabilitatea de a profita de acestea pe curba optimă-ți. Adică să faci alegeri – care la rândul lor influenţează pe alţii, într-un macrosistem complex.
Deşi… respectivele legi… au reguli, au excepţii, au ritmicitate. Le-am putea zice eticheta “Destin” (sau alte D-uri) şi le-am putea metaforiza, chiar în poveşti. Din păcate unele deformate, probleme sunt – dar la bază stă soarele şi iarna, nu bătrânelul cu barbă. Să înţelegem, să încercăm şi să ne adaptăm lărgirii cercului şi complexităţii. Iar paranormalul e fix ce spune – para, chestiuni care încă nu ne-au ajuns în înțeles, în “normal”.
Într-un viitor articol sper să am ocazia să dezvolt cât de necesară este ORA DE RELIGIE în şcoală, şi ce şansă se ratează aici prin ocolirea ei a) directă b) fie prin dogmă singulară… când această oră ar fi bine să fie despre istoria religiilor, despre chestiile mişto din fiecare cult, să înveţe copilul să se roage în mai multe limbi, să înveţe ce putem explica şi ce nu, să înveţe şi despre hindus şi despre eschimos. Să înţeleagă şi Inchiziţia şi Imperiul Musulman – atât algebra cât şi ISIS, cumpătarea duhovnicilor dar şi rigiditatea cu plus şi cu minus ale ortodoxiei. Şi aş începe cu “Tatăl Nostru” pe fiecare cult. Şi cu crucea cu trei degete, şi cu toată mâna, şi cu covoraşul arăbesc. Di tăti. Să vadă, să înţeleagă şi aleagă singurel mai târziu, să fie informat, ne-dogmatizat. Ritualul este important, face parte din comunitate; să priceapă asta, nu să-l tocească.
Orele de biologie la lecţia de anotomie genitală cu fiecare din sexul opus ţinut pe hol sunt contra-productive.
M
– dc #duminici ar fi recitat doar în goală Gara Feteşti ar valora? cât/cum?
– să conjugăm ‘to club’: all reviews + geometrie. şi proprietate nu chirie, evident.
– give it: algoritm, memorie & ‘limbaj’ şi ai conştiinţă. dar poate ia ani de zile să ajungi acolo şi poate că necesită ‘biologic’ => emoţie / qualia / atenţie.
– memories are FLASH-backs (şi au reuşit să impresioneze şoarecii pe ON/OFF)
– eu-ul ca şi reward de existenţă. as in evoluţie, atins nivelul de ‘story’.
Pe 11 septembrie 2001 cam la ora asta stăteam cu o furculiţa înfiptă în mufa antenei televizorului din bucătăria firmei la care lucram, unde ne strânsesem cu toţii gură-cască, la propriu. Fiind de la IT căzuse măgăreaţa pe mine să asigur calitatea transimisei şi mă chinuiam să văd ceva din televizorul ăla, aşa cu mâna prinsă în spatele lui, doar auzeam. Şeful cel mare spunea că după asta lumea n-o să mai fie la fel, atunci credeam că spune prostii, am înţeles mult mai târziu la ce se referea. Din anul ăsta aş vrea să nu-mi aduc aminte de nicio seară cu dejtu’ isteric apăsând pe refreșul ştirilor venite dintr-o ţară vecină şi destul de asemănătoare. Amin!
– resursele vin din interior (oraş, populaţie etc.)
– ba lumea vrea
– do fail, do încearcă x n
– do hub
– există reţeta de succes. flow it.
– adaptează-te
– peste tot e “n-avem (butelie)!”