Votul CG este și votul celor care nu au, sau multă vreme n-au avut. Și sistemul a fost nedrept cu ei: de la colectare taxe, la CNAS, la ture de muncă de 12h.
Oamenii ăștia merită respect, și ei sunt noi. Și noi suntem ei. E un fel de 69 nereușit, ca orice 68+1.
Sunt ăia de dau ture pe bd. Tomis cu caii turați în disperarea de a se face remarcați – doar-doar i-o baga cineva în zamă. Orice ar însemna zeama asta.
Dar eu cred că cei ce au – sau știu că au – sunt mai mulți, și aceștia vor și câștiga. Să ai – înseamnă să fii bogat. Бог-at – adică să ai sănătate, timp, sens, prieteneală și bani.
Acum… dar încotro – unde? Cum unde?! Înainte, cu toții, spre TOT. Așa să facem.
Iar aceștia cu votul pe CG/WC – nu, nu au. Nu e o rușine să nu ai. Când nu ai, cere – și D-zeul tău îți va da, dacă știi să ceri și de asemeni ceri cu putere. “Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” (Marcu 9, 17-32).
Eu? Eu sunt cel mai săraki dintre Pământeni. “Votați Denis Alibec 🇷🇴”.
George Călinescu să ne unească!
În cuget și în ne-simțiri.
Identitatea NAȚIONALĂ – #pestrițeală #Dobrogea #traumanaționlă #traumatransgenerațională
Core strenght: resilience.
CÂND / DE CE?
Ortodoxismul în cadrul Țaratului Bulgar a avut rădăcini în creștinarea oficială a bulgarilor în secolul al IX-lea sub conducerea țarului Boris I (852-889). Aderarea la creștinismul de rit bizantin, prin intermediul Constantinopolului, a fost o cale prin care Boris a încercat să stabilească o identitate comună pentru un popor extrem de divers din punct de vedere etnic. […] Boris a văzut în creștinismul ortodox o cale de a menține un echilibru și de a evita subjugarea completă de către vecini.
Religia ortodoxă a fost folosită pentru a centraliza puterea și pentru a da o coerență culturală teritoriilor controlate. Limba slavonă a fost folosită în cult, ceea ce a încurajat dezvoltarea literaturii slavone, contribuind la o identitate religioasă distinctă de cea greacă bizantină. Întemeierea școlilor de la Ohrid și Preslav și dezvoltarea alfabetului chirilic au fost fundamentele pe care s-a construit identitatea bulgară ortodoxă.
DUJMANII
Pecenegii, cunoscuți în sursele bizantine sub numele de Patzinaki (пацаны [RU] – golanii), au apărut pe teritoriul actual al României în jurul anului 890. Au fost adesea angajați ca mercenari de către Imperiul Bizantin pentru a lupta împotriva inamicilor acestuia, inclusiv bulgarii și ungurii. Stilul lor de viață nomad le permitea să controleze rapid teritorii prin raiduri sângeroase, impunând tribut populațiilor locale. […] După aceste înfrângeri, mulți dintre ei s-au amestecat cu alte grupuri etnice sau s-au refugiat în Ungaria.
Cumanii au fost un popor nomad de origine turcică, care a migrat din stepele euroasiatice și a avut un impact semnificativ asupra regiunii Balcanilor și a voievodatelor românești între secolele XI și XIII. Aceștia erau înrudiți cu pecenegii și au fost cunoscuți pentru abilitățile lor de război, fiind maeștri ai călăriei și arcașilor. Cumanii au venit din stepa kirghiză, situată în Asia Centrală. Cumanii au organizat numeroase raiduri împotriva Imperiului Bizantin și a cnezatelor slave, inclusiv în Moldova, Muntenia și Oltenia. Aceste incursiuni au dus la instabilitate în rândul populației locale, dar au contribuit și la formarea unor relații comerciale. De ce au fost cumanii numiți “războinici blonzi”? […] Episcopatul cuman din Moldova este un exemplu al eforturilor organizate pentru a răspândi catolicismul printre cumani.
Cumanii au avut un rol esențial în formarea primelor voievodate în Moldova și Țara Românească, influențând atât structurile politice, cât și organizarea socială a acestor regiuni în perioada medievală. Căpetenii cumană: Există teorii care sugerează că primii voievozi ai Țării Românești, precum Basarab I și Tihomir (Thocomerius), ar fi avut origini cumane. Neagu Djuvara, un istoric renumit, susține că Tihomir ar fi fost de origine cumană. [“Dacă voi nu mă vreți, EU vă vreau!”] […] Influența lor se resimte nu doar în structurile de putere, ci și în moștenirea culturală a poporului român.
Aceștia (cumanii, pecenegii & the gang) destabilizau regiunea prin raiduri și invazii, amenințând nu doar structurile politice, ci și coeziunea socială. [Nu musai cyber, ci ceva sa placă la toată lumea.]
Ortodoxia a devenit o forță unificatoare. Liturghia, sărbătorile religioase, pelerinajele și viața monahală ofereau un cadru de rezistență spirituală. Credința comună a adus populația băștinașă mai aproape în fața pericolelor externe și a stimulat formarea unor alianțe locale de apărare. Unele grupuri migratoare au reușit să se stabilească temporar în anumite regiuni, iar influențele lor culturale și etnice s-au văzut în conflictele, dar și în fuziuni sociale și etnice.
Prin adoptarea creștinismului ortodox, Țaratul Bulgar a pus bazele unei sinteze culturale și religioase care va defini Balcanii pentru secolele următoare. Noțiunea de „noi” versus „ei” a fost modelată nu doar în termeni politici, ci și religioși, iar conflictele cu popoarele migratoare din nord au contribuit, paradoxal, la consolidarea unei identități ortodoxe unitare.
În vremurile de instabilitate și conflict generate de migrațiile constante din nord și dinspre Ural, mănăstirile au devenit veritabile centre multifuncționale, cu un rol de refugiu și de apărare pentru populațiile locale, dar și cu o implicare indirectă în confruntările armate. […] Mănăstirile medievale din Balcani erau adesea amplasate strategic: fie pe dealuri, fie în zone izolate sau mai greu accesibile, ceea ce le oferea un avantaj defensiv natural. […] Acest aspect a transformat mănăstirile în centre de rezistență simbolică și fizică. […] În special în zonele care erau frecvent expuse atacurilor migratorilor, zidurile groase de piatră și turnurile de observație au fost adăugate pentru a îmbunătăți apărarea.
Mănăstirile ortodoxe și pre-ortodoxe aveau un rol important în sprijinirea logistică a războinicilor locali. Ele puteau furniza hrană, adăpost, îngrijiri medicale rudimentare, arme și echipament, atunci când era necesar. Călugării, în special cei erudiți, puteau acționa ca sfătuitori pentru conducătorii locali, oferind strategii diplomatice sau militare. Unele mănăstiri, mai ales cele de influență bizantină [Елена], aveau și capacitatea de a mobiliza ajutor extern prin rețelele de influență religioasă, fie de la Constantinopol, fie de la alte centre creștine.
Un zid gros și o curte închisă nu reprezentau doar o apărare, ci și o declarație simbolică de rezistență în fața haosului.
Prin această prismă, Ortodoxia nu a fost doar o religie, ci un element de rezistență culturală și de coeziune în fața pericolelor externe, contribuind la configurarea identității balcanice într-un context dominat de conflicte și migrații permanente.
1. “de ce eşti tu special?” pentru că sunt. “şi ce înseamnă asta?” nimic special de fapt, sunt un om normal care are nişte valori interioare (piramida lor, poate) altfel decât ceilalţi oameni. “şi asta te face special?” da. şi, în acelaşi timp: toţi oamenii se consideră speciali, dar speciali sunt puţini de fapt (în jurul tău). no biggie.
2. “şi ce faci cu specialul ăsta după 30j de ani? cum îl suporţi/manevrezi?” u won’t, pentru că moare cumva de la sine. de fapt, nu moare ci-i scade din importanţă. să zicem că specialul ăsta era în camera eu-ului un ditamai animalul foarte muflos şi moody pe care-l ţesălai cu drag, frică şi mare dragoste. şi care ocupa cam toată camera. după nişte ani… observi, cu oarecare mirare, că de fapt acel animal era doar unul mai mic – de dimensiuni normale, că e retras într-un colţ, e la fel de special doar că percepţia ta era deformată, nu mai e atât de important, atât de mare. “şi ce e important?” altele, o să descoperi tu. everybody does.
să mă duc “să bag la pokere” într-un loc destul de sordid, eventual şi costumat ca atare – trening, geacă de fâş şi fes
✓ să trăiesc un triunghi amoros aşa cum poate doar în literatură am citit, şi nu ‘lies&fuckaround’ prin care am mai trecut
✓ să beau o cafea de 1 RON de la dozator în CityMall şi să o frec cât pot dintr-o zi întreagă pe acolo aşa cum văd că fac pensionarii, eventual cu o căciulă de blană de astrahan şi fular – sau ceva asemănător
făcut Revelionul pe pod la Agigea, ‘colo 15 minute de miezul nopţii, spart o sticlă de şampanie şi întors acasă
✓ să re-călăresc un val mare – de peste 2 m – la ocean
Bifate:
mers la interviuri doar pentru distracţie: de secretară, reporter şi designer. #studenţie
sex pe biroul şefului cu uşa neîncuiată la cameră. oh, tu #adrenalină
vorbit 1 zi întreagă în engleză, pretinzându-ne turişti în oraşul natal, cu consoarta #POV
“5 minute de tăcere” la Phoenix cu prietenii de #plictiseală
făcut Revelionul într-un oraş necunoscut, pe scena unui teatru, cu alţi necunoscuţi, pui de artişti #popescianism
luciditatea acestor dimineţi sigur dansate şi de multe ori bete, de multe ori lately cam nu… luciditatea acestor dimineţi dansate este fantastică. viaţă asta nu-i dată să fim singuri pe pământ, egoişti da. egoişti e bine de cele mai multe ori. dar să ne intersectăm iţele chiar şi la nivel de conversaţie e un lucru minunat. prietenii noştrii sunt extensii ale arhivelor conştiinţei noastre. când îi pierdem suntem mai săraci şi o parte din noi moare. desuet… nedesuet. puştanii merg în club să se sărute, să facă sex. toată lumea merge, e chibiţul social. şi totuşi… pe lângă ne-statul acasă e o interacţiune superbă. mai ales acolo unde ne lăsăm depozitele de tinereţe, care întotdeauna-întodeauna sunt dulci. “Nina, ochii tăi sunt ca de căprioară”. Of, nu vreau să vorbesc despre sex sau despre lipsa lui ci despre alienare şi evident contrariul ei. Suntem făcuţi să ne iubim aproapele. Empatia dată de un set de neuroni vitali supravieţuirii, evoluţie. Jesus Christ Super Star. Deşi am început să fim în căutarea altuia. E nevoie de un sens şi lucrurile se rodează în timp şi trebuiesc reinventate. Şi totuşi Soarele rămâne. Aş vrea să nu sune a aberaţii. Nu sunt beat. Nici măcar trist. Poate mâhnit că sunt uneori mai tot timpul prea încrâncenat când interacţionez cu orice nefamilial – rac. Nu, nu… nu când dansez. Atunci mă pierd… orgasm. Etichete.
Şi zilele trec. Şi eu rămân. Ca întotdeauna. E plăcut să spui că tu, tu şi tu… aţi fost la un moment dat importanţi în viaţa mea, pentru nişte momentele alea. Conexiuni între matematici. Şi să căutăm maximul de plăcere şi minimul de durere nu-i rău. E rău să nu interacţionezi: “connect, be active, take notice, keep learning, give“. Cât mai mulţi, cât mai calitativ. Bucuriile triste a unor foste noiembrii depresive îmi cad uşor la stomac. Pe toamnă. Scaunele goale sunt de regretat. Dacă o viaţă avem şi-o gaură-n coeur … atunci să fie spaghetuită cu alte multe spaghete. Limbaj:) şi mustăţi. Şi dansuri: “They said (he) changes when the sun goes down”. Vreau sa încep să ţin minte numele la toţi.
