Votul CG este și votul celor care nu au, sau multă vreme n-au avut. Și sistemul a fost nedrept cu ei: de la colectare taxe, la CNAS, la ture de muncă de 12h.
Oamenii ăștia merită respect, și ei sunt noi. Și noi suntem ei. E un fel de 69 nereușit, ca orice 68+1.
Sunt ăia de dau ture pe bd. Tomis cu caii turați în disperarea de a se face remarcați – doar-doar i-o baga cineva în zamă. Orice ar însemna zeama asta.
Dar eu cred că cei ce au – sau știu că au – sunt mai mulți, și aceștia vor și câștiga. Să ai – înseamnă să fii bogat. Бог-at – adică să ai sănătate, timp, sens, prieteneală și bani.
Acum… dar încotro – unde? Cum unde?! Înainte, cu toții, spre TOT. Așa să facem.
Iar aceștia cu votul pe CG/WC – nu, nu au. Nu e o rușine să nu ai. Când nu ai, cere – și D-zeul tău îți va da, dacă știi să ceri și de asemeni ceri cu putere. “Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” (Marcu 9, 17-32).
Eu? Eu sunt cel mai săraki dintre Pământeni. “Votați Denis Alibec 🇷🇴”.
George Călinescu să ne unească!
În cuget și în ne-simțiri.
Identitatea NAȚIONALĂ – #pestrițeală #Dobrogea #traumanaționlă #traumatransgenerațională
Core strenght: resilience.
CÂND / DE CE?
Ortodoxismul în cadrul Țaratului Bulgar a avut rădăcini în creștinarea oficială a bulgarilor în secolul al IX-lea sub conducerea țarului Boris I (852-889). Aderarea la creștinismul de rit bizantin, prin intermediul Constantinopolului, a fost o cale prin care Boris a încercat să stabilească o identitate comună pentru un popor extrem de divers din punct de vedere etnic. […] Boris a văzut în creștinismul ortodox o cale de a menține un echilibru și de a evita subjugarea completă de către vecini.
Religia ortodoxă a fost folosită pentru a centraliza puterea și pentru a da o coerență culturală teritoriilor controlate. Limba slavonă a fost folosită în cult, ceea ce a încurajat dezvoltarea literaturii slavone, contribuind la o identitate religioasă distinctă de cea greacă bizantină. Întemeierea școlilor de la Ohrid și Preslav și dezvoltarea alfabetului chirilic au fost fundamentele pe care s-a construit identitatea bulgară ortodoxă.
DUJMANII
Pecenegii, cunoscuți în sursele bizantine sub numele de Patzinaki (пацаны [RU] – golanii), au apărut pe teritoriul actual al României în jurul anului 890. Au fost adesea angajați ca mercenari de către Imperiul Bizantin pentru a lupta împotriva inamicilor acestuia, inclusiv bulgarii și ungurii. Stilul lor de viață nomad le permitea să controleze rapid teritorii prin raiduri sângeroase, impunând tribut populațiilor locale. […] După aceste înfrângeri, mulți dintre ei s-au amestecat cu alte grupuri etnice sau s-au refugiat în Ungaria.
Cumanii au fost un popor nomad de origine turcică, care a migrat din stepele euroasiatice și a avut un impact semnificativ asupra regiunii Balcanilor și a voievodatelor românești între secolele XI și XIII. Aceștia erau înrudiți cu pecenegii și au fost cunoscuți pentru abilitățile lor de război, fiind maeștri ai călăriei și arcașilor. Cumanii au venit din stepa kirghiză, situată în Asia Centrală. Cumanii au organizat numeroase raiduri împotriva Imperiului Bizantin și a cnezatelor slave, inclusiv în Moldova, Muntenia și Oltenia. Aceste incursiuni au dus la instabilitate în rândul populației locale, dar au contribuit și la formarea unor relații comerciale. De ce au fost cumanii numiți “războinici blonzi”? […] Episcopatul cuman din Moldova este un exemplu al eforturilor organizate pentru a răspândi catolicismul printre cumani.
Cumanii au avut un rol esențial în formarea primelor voievodate în Moldova și Țara Românească, influențând atât structurile politice, cât și organizarea socială a acestor regiuni în perioada medievală. Căpetenii cumană: Există teorii care sugerează că primii voievozi ai Țării Românești, precum Basarab I și Tihomir (Thocomerius), ar fi avut origini cumane. Neagu Djuvara, un istoric renumit, susține că Tihomir ar fi fost de origine cumană. [“Dacă voi nu mă vreți, EU vă vreau!”] […] Influența lor se resimte nu doar în structurile de putere, ci și în moștenirea culturală a poporului român.
Aceștia (cumanii, pecenegii & the gang) destabilizau regiunea prin raiduri și invazii, amenințând nu doar structurile politice, ci și coeziunea socială. [Nu musai cyber, ci ceva sa placă la toată lumea.]
Ortodoxia a devenit o forță unificatoare. Liturghia, sărbătorile religioase, pelerinajele și viața monahală ofereau un cadru de rezistență spirituală. Credința comună a adus populația băștinașă mai aproape în fața pericolelor externe și a stimulat formarea unor alianțe locale de apărare. Unele grupuri migratoare au reușit să se stabilească temporar în anumite regiuni, iar influențele lor culturale și etnice s-au văzut în conflictele, dar și în fuziuni sociale și etnice.
Prin adoptarea creștinismului ortodox, Țaratul Bulgar a pus bazele unei sinteze culturale și religioase care va defini Balcanii pentru secolele următoare. Noțiunea de „noi” versus „ei” a fost modelată nu doar în termeni politici, ci și religioși, iar conflictele cu popoarele migratoare din nord au contribuit, paradoxal, la consolidarea unei identități ortodoxe unitare.
În vremurile de instabilitate și conflict generate de migrațiile constante din nord și dinspre Ural, mănăstirile au devenit veritabile centre multifuncționale, cu un rol de refugiu și de apărare pentru populațiile locale, dar și cu o implicare indirectă în confruntările armate. […] Mănăstirile medievale din Balcani erau adesea amplasate strategic: fie pe dealuri, fie în zone izolate sau mai greu accesibile, ceea ce le oferea un avantaj defensiv natural. […] Acest aspect a transformat mănăstirile în centre de rezistență simbolică și fizică. […] În special în zonele care erau frecvent expuse atacurilor migratorilor, zidurile groase de piatră și turnurile de observație au fost adăugate pentru a îmbunătăți apărarea.
Mănăstirile ortodoxe și pre-ortodoxe aveau un rol important în sprijinirea logistică a războinicilor locali. Ele puteau furniza hrană, adăpost, îngrijiri medicale rudimentare, arme și echipament, atunci când era necesar. Călugării, în special cei erudiți, puteau acționa ca sfătuitori pentru conducătorii locali, oferind strategii diplomatice sau militare. Unele mănăstiri, mai ales cele de influență bizantină [Елена], aveau și capacitatea de a mobiliza ajutor extern prin rețelele de influență religioasă, fie de la Constantinopol, fie de la alte centre creștine.
Un zid gros și o curte închisă nu reprezentau doar o apărare, ci și o declarație simbolică de rezistență în fața haosului.
Prin această prismă, Ortodoxia nu a fost doar o religie, ci un element de rezistență culturală și de coeziune în fața pericolelor externe, contribuind la configurarea identității balcanice într-un context dominat de conflicte și migrații permanente.
Că și sinele ar avea conștiința sa și este cea universală – sau face parte din ea în mod direct – pe care o accesezi prin renunțarea la eu / supraeu etc. Breaking The Wall, gen.
Războiul în Ucraina durează de 7 luni. Pare că va rămâne așa. În baza la Minsk 1 & 2 din faza precedentă. Deși cred că se vor flutura și una-două tactice până la sfârșitul anului.
Cțoiesc. Ar trebui să-mi dau demisia și să schimb macazul, dar în loc am acceptat o nouă poziție ‘challenging‘. Să văd dacă ajung până acolo.
Cu rusa am ajuns la un platou și chiar regresie – cred că m-am întors la A1. Gramatica nu intră deloc, dă cu regurgitare. Vine și de la muncă și de la lehamitea de la ce se întamplă acum pe ambele fronturi – dacă citești “presa” e cu nino-nino. (Și ca să rămână clar: УКР e victima aici, chit că.) Cre’că o să iau o pauză și dacă mă reapuc m-aș baga la un grup de conversație, ceva. Dacă. Italia e off, dar nici nu știu dacă mai e cazul – health-wise or not, mi-a sărit și stângul prin Septembrie.
Cam atât. Vara asta am fost doar de două ori la înot, doar atât. Am chiulit. Iar Sept & Oct nici nu știu unde și cum au zburat, parcă n-am nici o amintire, niște cafele la mall și aia e tot. Ar trebui să iau trenul spre Buc, da-i cu lene. Ah, se leagă în cap niște scene/idei pentru “Furia Albă” – și n-aș vrea să repet tehnica din MLdTN, dar din păcate sunt înecate de oboseală, seara cam pic. Poate într-o pauză?
A început războiul în Ucraina. Și pare că va da pe din afară.
Din întâmplare am fost sâmbătă în București și fusei la un protest pro-UKR în față ambasede(lor). Am repetat pe drum încontinuu să pronunț corect & tare: Ruski karablî idi na … și cuvântul ăsta îl ratam, îmi ieșia cu “urechi” :) că nah Dasha nu mă învață prostii. Dar nu era cazul, la protest lucrurile erau foarte liniștite, lumea era pe chill. Acolo am avut însă o mare senzație de stranietate, că acel conflict nu era al meu – că n-am nicio treabă cu războiul ăla, cu ucranienii prezenți și ce caut eu acolo. Dа, că-mi pare rău de ei, dar… Asta până aseară când 1 avion și 1 elicopter au căzut prin Dobrogea, iar până la ora asta se pare că au căzut “pe vreme rea” / incompenență / ‘corupție’ – d-astea d’ale noastre.
Ce este important? Înainte să plec la Buc m-a luat așa … o chestie și am fost să o văd pe Andra. Și pe Rebeca. Kids are fine. -ish.
Muncesc f mult și ies din casă de 2-3 ori pe zi în ideea de a-mi reduce tensiunea, funcționează – dar cum mă așez la calculator și citesc vreo 2-3 threduri de probleme la muncă “mi se ridică sângelele la cap”, mă enervez. Nu știu să nu mă implic. Da’ altceva voiam să zic, când să ies – mama: “Păi ieși mamă, ieși. Ieși cât se mai poate, că după aia nu se mai știe…” Cred că cel mai important în perioada următoare pentru mine este să rămân în viață pentru ea – ca să nu mă îngroape, că nu merită așa ceva.
Bun. Îmi doresc o lună de Roma în Aprilie. Dar nu cred că iese :) Și e de la bani, cumva – că trebuie băgați în gură, că-mi pică gingiile și după ele dinții. Sau invers, sau cum drq e. Da’… poate 1-2 săptămâni tot mi-or ieși. Da’ dacă plec… să mă mai întorc?
“Îmi zboară mintea spre borșuri și salate. Parcă miroase a ciorbă în aer. Când nu mă gândesc la mâncare, îmi amintesc fragmente de poezie și muzică, străzi și senzații din București, prieteni și seri prelungite cu vin alb, de țară, de la bunicul Elenei. Îmi revin clar amintiri pe care nici nu știam că le am, priviri, bucurii, melancolii, frigul zăpezii și cireșii înfloriți. Număr pe degete lunile de când am plecat. Zece.”
Mai am freo două săptămâni până la expirarea preavizului. Izbăvire? După care nu vreau să aud de nici un fel de IT freo 2-3 luni. Am să încerc să mă țin de cursuri (rusă & scenaristică și corporate writing), vreau să redevin studentul de care îmi este atâta dor. N-o să mai am bani de “extravaganțe”, sper că are să-mi țină apa. Amin!
– în Constanţa sunt toţi oamenii pe care îi iubesc
– relaţiile cu copiii, deşi mega-rewarding, sunt false. sau iubire în formă mai pură nu-i?
– nu-ţi poţi renega rădăcinile la nesfârşit. dar poţi încerca să fugi de ele. mai amâni lucruri, mai câştigi din alte părţi. etc
– frate, cât teatru & Club Control poate să încapă într-o viaţă de om?
– nu nefericit, ci nemulţumit
– am renunţat (deocamdată) la mare. semi-idioţenie, măcar de-o barcă să bag. dacă nu în primăvara asta, măcar în toamnă.
– “where is the love, where is the love”
– n-am făcut mare brânză cu Brainiacs, să vedem cu rusa şi/sau creative writtting.
– pe valorile mele nu am prieteni în Bucureşti. ŞTIAI asta. lateredit: ba ai, dar nu destui. nemulţumit, deh.
Într-o sâmbătă, cu Cifone & gaşca ajunşi nu mai ştiu cum în CTRL şi era muzică bună şi ne-am dus în faţă să urlăm “Tuuuuuurning … away from the light / Beeeeecoming … aaadult / Turniiiing into myself”. Cu nişte engleji mai purii la fel de entuziaşti şi ei, cu o mândră bălaie de-a lor pe acolo… aşa la unison, cu accente tari pe vocalele din refren :D Mişto fu!
Şi apoi alea freo 3 ore cu Leq scurse-n scaunele de la Eden, într-o după-amiază de mai cu soare generos printre frunzele arbuştilor, sărind de la o bere/idee la alta, gumball-ind ca guguştucii de pe margine :) regăsind lentoarea aia care-mi lipsise în ultimile luni.
…te ressemble. TE REssemble. “Aimer à loisir”. #there, there! theretheretheretheretheretheretheretherethere, yes! got it:D there! mi-a ieşit şi sper să ţină cât mai mult nişte ani câţi o fi sa fie-n plus sa fie nişte ani acolo. yeah! :D
[…] “tout n’est qu’ordre et beauté,
Luxe, calme et volupté.”
1. “de ce eşti tu special?” pentru că sunt. “şi ce înseamnă asta?” nimic special de fapt, sunt un om normal care are nişte valori interioare (piramida lor, poate) altfel decât ceilalţi oameni. “şi asta te face special?” da. şi, în acelaşi timp: toţi oamenii se consideră speciali, dar speciali sunt puţini de fapt (în jurul tău). no biggie.
2. “şi ce faci cu specialul ăsta după 30j de ani? cum îl suporţi/manevrezi?” u won’t, pentru că moare cumva de la sine. de fapt, nu moare ci-i scade din importanţă. să zicem că specialul ăsta era în camera eu-ului un ditamai animalul foarte muflos şi moody pe care-l ţesălai cu drag, frică şi mare dragoste. şi care ocupa cam toată camera. după nişte ani… observi, cu oarecare mirare, că de fapt acel animal era doar unul mai mic – de dimensiuni normale, că e retras într-un colţ, e la fel de special doar că percepţia ta era deformată, nu mai e atât de important, atât de mare. “şi ce e important?” altele, o să descoperi tu. everybody does.
Momentele alea – 2002, 2003 – în care beat p. aruncam noaptea pachete de ţigări soldaţilor din cart de la garnizoana militară de Pompieri Constanţa; şi uneori mă refuzau :) ; şi Rosa.
