Votul CG este și votul celor care nu au, sau multă vreme n-au avut. Și sistemul a fost nedrept cu ei: de la colectare taxe, la CNAS, la ture de muncă de 12h.
Oamenii ăștia merită respect, și ei sunt noi. Și noi suntem ei. E un fel de 69 nereușit, ca orice 68+1.
Sunt ăia de dau ture pe bd. Tomis cu caii turați în disperarea de a se face remarcați – doar-doar i-o baga cineva în zamă. Orice ar însemna zeama asta.
Dar eu cred că cei ce au – sau știu că au – sunt mai mulți, și aceștia vor și câștiga. Să ai – înseamnă să fii bogat. Бог-at – adică să ai sănătate, timp, sens, prieteneală și bani.
Acum… dar încotro – unde? Cum unde?! Înainte, cu toții, spre TOT. Așa să facem.
Iar aceștia cu votul pe CG/WC – nu, nu au. Nu e o rușine să nu ai. Când nu ai, cere – și D-zeul tău îți va da, dacă știi să ceri și de asemeni ceri cu putere. “Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” (Marcu 9, 17-32).
Eu? Eu sunt cel mai săraki dintre Pământeni. “Votați Denis Alibec 🇷🇴”.
George Călinescu să ne unească!
În cuget și în ne-simțiri.
Identitatea NAȚIONALĂ – #pestrițeală #Dobrogea #traumanaționlă #traumatransgenerațională
Core strenght: resilience.
CÂND / DE CE?
Ortodoxismul în cadrul Țaratului Bulgar a avut rădăcini în creștinarea oficială a bulgarilor în secolul al IX-lea sub conducerea țarului Boris I (852-889). Aderarea la creștinismul de rit bizantin, prin intermediul Constantinopolului, a fost o cale prin care Boris a încercat să stabilească o identitate comună pentru un popor extrem de divers din punct de vedere etnic. […] Boris a văzut în creștinismul ortodox o cale de a menține un echilibru și de a evita subjugarea completă de către vecini.
Religia ortodoxă a fost folosită pentru a centraliza puterea și pentru a da o coerență culturală teritoriilor controlate. Limba slavonă a fost folosită în cult, ceea ce a încurajat dezvoltarea literaturii slavone, contribuind la o identitate religioasă distinctă de cea greacă bizantină. Întemeierea școlilor de la Ohrid și Preslav și dezvoltarea alfabetului chirilic au fost fundamentele pe care s-a construit identitatea bulgară ortodoxă.
DUJMANII
Pecenegii, cunoscuți în sursele bizantine sub numele de Patzinaki (пацаны [RU] – golanii), au apărut pe teritoriul actual al României în jurul anului 890. Au fost adesea angajați ca mercenari de către Imperiul Bizantin pentru a lupta împotriva inamicilor acestuia, inclusiv bulgarii și ungurii. Stilul lor de viață nomad le permitea să controleze rapid teritorii prin raiduri sângeroase, impunând tribut populațiilor locale. […] După aceste înfrângeri, mulți dintre ei s-au amestecat cu alte grupuri etnice sau s-au refugiat în Ungaria.
Cumanii au fost un popor nomad de origine turcică, care a migrat din stepele euroasiatice și a avut un impact semnificativ asupra regiunii Balcanilor și a voievodatelor românești între secolele XI și XIII. Aceștia erau înrudiți cu pecenegii și au fost cunoscuți pentru abilitățile lor de război, fiind maeștri ai călăriei și arcașilor. Cumanii au venit din stepa kirghiză, situată în Asia Centrală. Cumanii au organizat numeroase raiduri împotriva Imperiului Bizantin și a cnezatelor slave, inclusiv în Moldova, Muntenia și Oltenia. Aceste incursiuni au dus la instabilitate în rândul populației locale, dar au contribuit și la formarea unor relații comerciale. De ce au fost cumanii numiți “războinici blonzi”? […] Episcopatul cuman din Moldova este un exemplu al eforturilor organizate pentru a răspândi catolicismul printre cumani.
Cumanii au avut un rol esențial în formarea primelor voievodate în Moldova și Țara Românească, influențând atât structurile politice, cât și organizarea socială a acestor regiuni în perioada medievală. Căpetenii cumană: Există teorii care sugerează că primii voievozi ai Țării Românești, precum Basarab I și Tihomir (Thocomerius), ar fi avut origini cumane. Neagu Djuvara, un istoric renumit, susține că Tihomir ar fi fost de origine cumană. [“Dacă voi nu mă vreți, EU vă vreau!”] […] Influența lor se resimte nu doar în structurile de putere, ci și în moștenirea culturală a poporului român.
Aceștia (cumanii, pecenegii & the gang) destabilizau regiunea prin raiduri și invazii, amenințând nu doar structurile politice, ci și coeziunea socială. [Nu musai cyber, ci ceva sa placă la toată lumea.]
Ortodoxia a devenit o forță unificatoare. Liturghia, sărbătorile religioase, pelerinajele și viața monahală ofereau un cadru de rezistență spirituală. Credința comună a adus populația băștinașă mai aproape în fața pericolelor externe și a stimulat formarea unor alianțe locale de apărare. Unele grupuri migratoare au reușit să se stabilească temporar în anumite regiuni, iar influențele lor culturale și etnice s-au văzut în conflictele, dar și în fuziuni sociale și etnice.
Prin adoptarea creștinismului ortodox, Țaratul Bulgar a pus bazele unei sinteze culturale și religioase care va defini Balcanii pentru secolele următoare. Noțiunea de „noi” versus „ei” a fost modelată nu doar în termeni politici, ci și religioși, iar conflictele cu popoarele migratoare din nord au contribuit, paradoxal, la consolidarea unei identități ortodoxe unitare.
În vremurile de instabilitate și conflict generate de migrațiile constante din nord și dinspre Ural, mănăstirile au devenit veritabile centre multifuncționale, cu un rol de refugiu și de apărare pentru populațiile locale, dar și cu o implicare indirectă în confruntările armate. […] Mănăstirile medievale din Balcani erau adesea amplasate strategic: fie pe dealuri, fie în zone izolate sau mai greu accesibile, ceea ce le oferea un avantaj defensiv natural. […] Acest aspect a transformat mănăstirile în centre de rezistență simbolică și fizică. […] În special în zonele care erau frecvent expuse atacurilor migratorilor, zidurile groase de piatră și turnurile de observație au fost adăugate pentru a îmbunătăți apărarea.
Mănăstirile ortodoxe și pre-ortodoxe aveau un rol important în sprijinirea logistică a războinicilor locali. Ele puteau furniza hrană, adăpost, îngrijiri medicale rudimentare, arme și echipament, atunci când era necesar. Călugării, în special cei erudiți, puteau acționa ca sfătuitori pentru conducătorii locali, oferind strategii diplomatice sau militare. Unele mănăstiri, mai ales cele de influență bizantină [Елена], aveau și capacitatea de a mobiliza ajutor extern prin rețelele de influență religioasă, fie de la Constantinopol, fie de la alte centre creștine.
Un zid gros și o curte închisă nu reprezentau doar o apărare, ci și o declarație simbolică de rezistență în fața haosului.
Prin această prismă, Ortodoxia nu a fost doar o religie, ci un element de rezistență culturală și de coeziune în fața pericolelor externe, contribuind la configurarea identității balcanice într-un context dominat de conflicte și migrații permanente.
Că și sinele ar avea conștiința sa și este cea universală – sau face parte din ea în mod direct – pe care o accesezi prin renunțarea la eu / supraeu etc. Breaking The Wall, gen.
1. ți se modifică creierul, părinte fiind – intrii pe patern-ul de […], și nu intră pe nasulii.
2. scop în viață asigurat
3. multe-multe-multe bucurii
4. “I’m proud of you” got a whole new level – the proper one
5. ai un task de cel puțin 20j de ani – cu bune & rele
6. nu musai sprijin la bătrânețe (de neignorat), ci mai mulți uameni în jurul tău
7. aduci pe lume alt destin, cu bunele și relele alea – și cât-de-cât responsabil pentru
8. multă-multă dragoste
9. mai responsabil/ă
10. poți devenii bunic/ă. adică viața ta are sens & rost și după 50’j de ani. biologic vb.
Post acetaldehidă:
1. inițial griji, care se duc destul într-o zonă aberant-exagerată
2. făcut schimbul pe bucurie, dar care de fapt consumă mai multă energie, e mai puţin hard-wired, greu sustenabilă
3. înapoi la griji
4. şi apoi ce-ar fi deloc? doar ca o fiinţă care respiră şi se odihneşte, fără gânduri. prea înfricoşător, mai bine orice – cât de rău – decât nimic.
– conştiinţa prin ceilalţi, ca proiecţie a proiecţiei
– toate fetele alea de la wokshopul T.S. aveau multe temeri în comun
– primate sociale – fără proiecţii, “valori” -> ce suntem?
– cât e al nostru. se poate fără ceilalţi?
– (modele de succes); ce contează cu adevărat
specia ups/downs
resurse
durata & calitatea vieţii
– cum vine tehnologia aici, ce cuvânt are de spus.
—
– limbajul. ce face el? unealtă de redus / transmis
– de fapt fluxurile de gânduri nu-s decât zgomot?
– e “concurenţă” darwiniană din care răsare conştiinţa sau e doar balast. dacă e balast, ce e important şi unde/cum este esenţa?
– dacă “eu-ul” este o invenţie a omului modern (10k BC)? de fapt e o descoperire, şi ca model se pupă pe fluxul de informaţii senzoriale din dotare, şi e doar o treaptă între alte modele.
– un model mai complicat ar putea fi un trio de personalităţi, şi dacă nu ţi-ai găsit în viaţă 1/3 + 1/3 şi n-aţi dezvoltat orice care face ca “shit să goes on” e nasol. doar că 1 (singur) penis + 1 (singur) vagin = 1 zigot. decurge din anatomie -> anatomie care e şi ea pe minimul de `energie` evolutivă la timpul ei
Dacă oamenii doar E şi eu-ul e o “invenţie”; şi interacţiunea socială e just 1 shit ca să se re-facă un muşuroi şi mai mare?!
[neuro]
– module – functii
– layere, frecvente, circuite
– sange (oxigenare – intarire, hranire, crestere, neurogeneza) si neurotransmitatori. excitatori & inhibitori.
– [grafic descoperire neurotransmitatori vs. utilitate/functionalitate]
– BI (biologic) de reinterpretat realitatea
– in primul rand suntem maimute (primate). si multe-multe informatii care se schimba sunt inconstiente. in 4 minute ochi-in-ochi sunt jdemii tone de informatii. dar uite ca le mutam usor-usor pe SMS.
– AI. o sa? nu, tools.
– magik? no f. magic, dar a lot of sens. metaforizare, cu greutate in sens (in conteaza).
– cu adevarat important va fi cand vom face Google inconstient, prin interfete neuro-cloud. si minti interconectate.
– somn? facem curat in instalatie, si restul creierelor mai mari o fac.
– drogs nu sunt (o poarta catre) o alta realitate, planuri metafizice etc.; sunt doar mai putine module in functiune&sync cu comunicarea taiata/improprie. dar de ce nevoia (permanenta) de sens? poate ca asa e in programarea in legile 1-2-3 la BI.
– majoritatea neurodegenerativelor sunt prevenibile cu anti-inflamatoare. dar nu la nivel de tesut/organ e treaba, ci la nivel de celula.
[constiinta]
– constiinta?
A. hai intai sa definim. constiinta nu e ca sa fie la fel ca noi; noi vrem asta.
a) fratii, unde e frati mei? jeo nu vrea sa fie singur => inventie divinitate.
b) daca nu e noi cei-mai-cei? daca e altcineva… sa-i dovedim.
B. e o poveste – un program (soft) care ajuta maimuta-tesut sa creasca, sa ajunga la structuri si mai complicate.
– constiinta are si termostatul, dar la nivelul sau.
– se stocheaza undeva? nu chiar. in gene, comportamentele “de succes”.
– cum e sa fii un liliac? alfel. LTALFE.
– imortalitate? cui ii trebuie? dupa tine va fi tot timpul ceva. si pietrele au “viata” lor.
– altceva? q.: constiinta poate fi intrerupta / resumed / copiata?
[psihologice]
– depresia? boala. “inchidere in sine” spre ‘racire’ sistem la nivel de zeci-de-zile. e o protectie la supraincalzire, care insa nu face fata, deraiaza, se agreaveaza – dar trece de la sine, daca.
– alcool vs. ciocolata. why? prefrontal cortex lot of sange.
– winning? planuri, asteptari, dopamina. yeah. dar constant, gen sin(x) – pe load/release. – mintea se adapteaza la orice.
– conştiinţa este o iluzie de sine pentru ca maimuţa să se poată adapta mai bine haitei
– conştiinţa nu există în afară ei
– este un meta-proces cognitiv
– are modulele proprii de control în creier ACC
– are nevoie de TOT creierul – cum un CPU are nevoie de toate componentele să funcţioneze precum un calculator. şi da, conştiinţa are subansamble.
– pe lângă memorie şi limbaj we need rules, moral rules. “I do / I don’t”
– este în permanentă evoluţie (doah!)
– lucrurile nu SUNT ci PAR. precum văzul.
– corolar: cuţitul făcut din distanţele dintre atomi, care mai mult nu sunt decât sunt, dar care poate totuşi să te omoare. levels.
– STORY: BEGIN -> (condiţii) -> DESF. ACŢIUNII -> (condiţii) -> END. adică logică & sens. la acest nivel suntem, lucrurile pot fi şi altfel, şi mai complicate (Internetul asta face acum). De unde rezultă: a) nevoia de sens b) creierul care tot timpul explică, creează stories, umple goluri, produce realităţi (adică impresia lor).
– limbajul este parazit de sintagmă (sintagma este geometrie semantică) pentru a virtualiza mai bine.
– virtualizarea creează tehnologie. care amplifică arealul şi umwelt-ul.
– conştiinţa este mijloc, nu scop; ajută să se îmbogăţească CV-ul biologic al animalului.
– dar… conştiinţa se transmite? memes – themes?
– este “ziar” pentru creier, iar emoţiile “transportă” informaţii între varii nivele de procesare care nu tot timpul sunt în atenţie, şi care – de cele mai multe ori – sunt super-calcul şi destul de solid.
– ideea de continuitate (== suflet). == story.
– este o impresie că operează permanent. este la fel ca la vedere (unde aproape jumătate de creier este implicat în realizarea văzului).
– este o iluzie că tu (conştiinţa) eşti în control – acea 1/3 secunde de activitate neuronală înaintea acţiunii (Libet), totuşi:
a) cine pe cine controlează la o masă de prieteni ieşiţi la bere?
b) dar pe scenă unui teatru între o mână de actori?
– drugs: iluzii @ its best
– somn: no mişcare, less input + sens + more insights (de la componentele de bază) + less cenzură
– religie: good drug (calmare). poate chiar tehnologie.
– budism-meditaţie: mega-tehnică de verificare umwelt.
“Aş! Mă minciunea. Coduri estem peste tot. Folosiţi-le, bă! Că dau acces la next level. Şi e frumos acolo. Bineînţeles :) cu inclusivul efort de adaptare. Că aşa este în tenis.
Eu cred că pot să rezolv problema tremorului – adică să o lungesc destul de mult, căci precum toţi ştim: nu e cu nelimitat. Let’s make the best of it!“
Este vorba despre coincidenţe şi despre creativitatea de a construi în jurul acestora POVEŞTI care au semnificaţie şi înţeles. Coincidenţele însă ţin de o probabilitate de eveniment care sunt guvernate de legi universale, gen: gravitaţie, mieii care se nasc primăvara, oraşul mare care atrage oportunităţile şi oamenii++ în jurul sau şi alte cicluri circardine.
Că în aceiaşi zi de martie au venit la tine 6 vânzători să-ți vândă nişte mieluţi e mâna Domnului exact cât era şi pe 3 ianuarie când bătea viscolul afară. Exaltarea mea de fiinţă emoţională şi de story seeker pentru a aduce bolovanul de neuroni în control asupra propiei mişcări (atât în mediul înconjurător cât şi în societate) e altceva. Mai mulţi oameni pornesc în afaceri după ce criza trece etc. iar ţie îţi revine responsabilitatea de a profita de acestea pe curba optimă-ți. Adică să faci alegeri – care la rândul lor influenţează pe alţii, într-un macrosistem complex.
Deşi… respectivele legi… au reguli, au excepţii, au ritmicitate. Le-am putea zice eticheta “Destin” (sau alte D-uri) şi le-am putea metaforiza, chiar în poveşti. Din păcate unele deformate, probleme sunt – dar la bază stă soarele şi iarna, nu bătrânelul cu barbă. Să înţelegem, să încercăm şi să ne adaptăm lărgirii cercului şi complexităţii. Iar paranormalul e fix ce spune – para, chestiuni care încă nu ne-au ajuns în înțeles, în “normal”.
Într-un viitor articol sper să am ocazia să dezvolt cât de necesară este ORA DE RELIGIE în şcoală, şi ce şansă se ratează aici prin ocolirea ei a) directă b) fie prin dogmă singulară… când această oră ar fi bine să fie despre istoria religiilor, despre chestiile mişto din fiecare cult, să înveţe copilul să se roage în mai multe limbi, să înveţe ce putem explica şi ce nu, să înveţe şi despre hindus şi despre eschimos. Să înţeleagă şi Inchiziţia şi Imperiul Musulman – atât algebra cât şi ISIS, cumpătarea duhovnicilor dar şi rigiditatea cu plus şi cu minus ale ortodoxiei. Şi aş începe cu “Tatăl Nostru” pe fiecare cult. Şi cu crucea cu trei degete, şi cu toată mâna, şi cu covoraşul arăbesc. Di tăti. Să vadă, să înţeleagă şi aleagă singurel mai târziu, să fie informat, ne-dogmatizat. Ritualul este important, face parte din comunitate; să priceapă asta, nu să-l tocească.
Orele de biologie la lecţia de anotomie genitală cu fiecare din sexul opus ţinut pe hol sunt contra-productive.
“Nimic nu e întâmplător” Robert H. Hopcke, Ed. Humanitas, 2011
– vrei -> se întâmplă |=> munceşte pentru asta şi cască bine ochii, variază. do! :)
– ce am ‘descoperit’ în 4-5 ani cercetând dacă există vreo legătură între a-ţi dori şi a se întâmpla (1. Atenţie 2. Caută 3. +/- Efort (poz/neg) 4. Concentraţie pe cale, nu pe rezultat) e o metodologie de a obţine, e tool, e muncă, e howto. nu e magie, nu se reduce la neuroplasticitate.
– celule/placebo -> sincronicităţi/credinţă
– dc vreau-vreau-vreau universul se îndoaie? nu; decât fff puţin, telepatic gen. şi atrag? da. şi ajunge? nu. :) la muncaaa nu la…
– shuffle pe usb-ul din maşină câteodată se potriveşte fix-pe-cel-mai-fix. îl influenţez “telepatic”? sau mood-ul meu se potriveşte cu el? antropomorfizare. dar antropomorfizarea este ff greşită oare? nu ţine şi ea de un trial&error al secolelor? n-a dispărut, ci s-a diminuat. poate e o minunată cârja (de sens?).
– Dumnezeirea e o antropomorfizare
Aşa cum 2+2=4 poate că şi povestea care ne-o scriem noi înşine nu poate varia chiar după capul ei, ci după un anumit pattern pe care unii îl numesc “voia/legea lui D-zeu”. Şi căreia nu i te poţi sustrage, şi dacă o faci se lasă cu buba. Dar God cu barbă n’est pas. E cu gravitaţie, cu electricitate, cu 2+2=4, cu însurat cu doi copii la casă lui la 40j de ani în Europa de NE sau cu crize economice după boom economic.
Dragostea e o pornire omenească esenţială sau, în termenii lui Jung, o realitate arhetipală. Poveştile ne atrag datorită nevoii de a structura evenimentele şi de a le da un sens, ceea ce face că în propriile noastre poveşti legate de iubire sau de prietenie să găsim o semnificaţie unică. Sincronicitatea prin care ajungem la dragoste nu ţine doar de împrejurările uimitoare ce alcătuiesc scenariul poveştii de iubire, ci mai ales de sensul lăuntric pe care-l vedem şi îl trăim în poveştile vieţii noastre.
“Adevăratul conducător se foloseşte de puterea inimii, nu de cea a braţului.”-ish
Oricare ar fi poziţia pe care ne-am situa, nu putem nega că aceste ficţiuni ale noastre, trăirile religioase şi spirituale, credinţele şi practicile, reprezintă o parte esenţială şi universală a naturii noastre umane, indiferent de măsură în care ne-a preschimbat sau ne va preschimba în plan exterior încrederea în raţiune şi ştiinţă.
Nu prevestirile sau revelaţiile sunt importante în procesul de divinaţie, nu semnele în sine, ci modul în care capacitatea noastră de a percepe plenitudinea vieţii – Sinele (lui Jung – n.m.) – poate scoate la lumina aspecte lăuntrice şi exterioare ale vieţii noastre, legate între ele, ceea ce face că povestea vieţii noastre să fie scrisă pentru noi şi, în acelaşi timp, de noi.
“Cum ne schimbă Dumnezeu creierul” Andrew Newberg, Mark Robert Waldman, Ed. Curtea Veche, 2009
– God is a (strong) illusion
– e hardwired chiar, e casă la limbaj
– e mai pe emisfera dreaptă, vezi cum se aprinde talamusul (gara) în rugăciune
– religie = meditaţie(–) + ritual + comunitate (big plus – maimuţe, peşteri, valori)
– adică e pe relaxare. many sisteme se pupă bine. neuroplasticitate++, memorie++, stres-
– credinţa pe rău (D-zeu punitiv, teamă) face mai rău decât ateismul
– creierul se împute (cf. a.c. începând cu 30 de ani, dar hai să-i ziceam 50) => creierul are nevoie de ajutor => religie. nevoia de.
– studii cu psilocibina -> cele mai “experienţe” din viaţa subiecților
– “the God” e atât de diferit la fiecare (religie), dar cu big_picture mare comun.
– sub fRMI yoga/meditaţia în extremis este peste religia în extremis (în acţiune)
– cofeina este the shit (<200mg/zi)
- placebo is...? evoluţie! (efort de) atingerea ţelurilor
- de ce în lobul frontal trebuie să funcţioneze tot timpul naratorul?
- "Cum se simte Dumnezeu?" q. de screening
- "Răspunsul meu preferat a venit de la o femeie care iniţial a scris că doreşte să devină scriitoare, dar după ce a practicat Comunicarea cu Compasiune cu oameni pe care abia îi ştia, şi-a schimbat scopul în dorinţa `să alerge cu girafele`." :)
Din acel moment (al experienţei mistice) sunt convins că Dumnezeu nu poate avea un nume. Dumnezeu este ceva, nu cineva, şi nu este ceva independent de mine. Dar folosesc cuvântul “Dumnezeu” ca să exprim o idee, nu un caracter specific. […] Aceste experienţe nu au părut să fie “personale” atât timp cât nu am simţit că întâlnesc o Persoană mai mare. Cred că ideea de Dumnezeu persoană mi se pare un antropomorfism; proiectarea lui Dumnezeu după propria noastră imagine. [..] La acest nivel vag de conştiinţa, Dumnezeu rămâne o incertitudine. Dar creierul uman nu îi place ambiguitatea, aşa că încearcă să-i dea lui Dumnezeu o formă, începând cu chipul. De ce? Deoarece chipurile ne vorbesc despre stările emoţionale interioare ale celorlalţi.
Deci de ce numesc oamenii această experienţă `Dumnezeu`? Din simplu motiv că anume creierul trebuie să pună un nume tuturor experienţelor pentru a le îndosaria în memorie. Experienţele vagi stimulează multe părţi ale creierului, generând incertitudine şi anxietate şi, prin urmare, din raţiuni de supravieţuire, creierul va consolida şi va reduce acest sentiment într-o categorie identificabilă. Dacă întrerupeţi conştient procesul de etichetare care are loc natural în lobul frontal, veţi interfera cu abilitatea dumneavoastră de a comunica şi altora experienţa. Practicanţii religioşi care fac acestea sunt adesea consideraţi mistici pentru că refuză să definească experienţele lor într-un mod neambiguu.
Când vă direcţionaţi conştient intenţia asupra unui anumit obiect, creierul blochează informaţia senzorială şi neuronală care nu are legătură cu obiectul contemplaţiei şi tot ceea ce consideră irelevant. Pe măsură ce meditaţia progresează, acest blocaj devine tot mai intens. Rezultatul final este conştiinţa intensă a obiectului şi o pierdere a conştienţei faţă de orice altceva decât obiectul meditaţiei. Dacă acel obiect este Dumnezeu, atunci meditatorul va avea experienţa de a deveni una cu Dumnezeu, sau sentimentul că Dumnezeu impregnează întreaga realitate. Dacă obiectul meditaţiei dispare, aşa cum se întâmplă uneori în cele mai intense stări mistice, persoana poate experimenta universul ca pe un întreg complet nediferenţiat – un sentiment de unitate absolută cu toate lucrurile. Când se întâmplă aceasta, s-ar putea să deveniţi conştient că “voi” nu sunteţi gândurile voastre, iar aceasta pune paradoxală problema: ce sunteţi “voi” de fapt. Aceasta se poate întâmplă în oricare dintre exerciţiile descrise mai sus, dar rezultatul apare după multe luni de meditaţie intensă.
Conştiinţa focalizată creează uneori senzaţia pierderii sentimentului de sine. În vreme ce începeţi să vă daţi seama că “voi” este o construcţie neurologică destul de arbitrară, activitatea din zona parietală a creierului descreşte, iar sentimentul de sine începe să se dizolve. Cei mai mulţi practicanţi descriu această stare ca fiind simultan iluminatoare şi tulburătoare, deoarece sentimentul de sine este una din cele mai timpurii construcţii neuronale din creier. Însă întoarcerea atenţiei înapoi spre respiraţie se dovedeşte a fi o modalitate eficientă de a face faţă unor astfel de tulburări.
De final: “Spre deosebire de Mark, nutresc speranţa şi credinţa că Dumnezeu este o realitate ultimă, indiferent de forma pe care o are, că există. Nu ştiu dacă intuiţia mea este adevărată, dar mă simt bine cu incertitudinea mea.”
Cartea “Teatrul minții” Jay Ingram, Ed. Curtea Veche, 2008 mi-a facut rezumatul unor lecturi din varii domenii a ultimilor 3-4 ani de întrebări, căutări și răspunsuri. Iata-l, împreună cu micile mele completări.
Q:
– The Question: cum se realizează în creier conştiinţa? din (ce) componente / ce module implică.
– q.: este generată (varianta preferată academic) sau e receiver TV like. sau e generată dar interacţionează cu altele la nivele pe care nu le cunoaştem / percepem (câmpuri / unde (încă) necunoscute).
– q.: realitatea schizofrenicului e mai puţină (sau mai multă) decât cea ‘normală’?
(PROCESE) BRAIN:
– brain = pattern seeker(s) + filtrare, ce are multiprograme ce compete to win
– dimensiuni: dacă creierul ar avea dimensiunea planetei Pământ ar avea de 250 de ori suprafaţa sa, iar un neurotransmiţător ar avea dimensiunea unei doze de cola. nr. neuroni === nr. stele
– realitatea (adică o fracţiune din ea) este reconstruită de creier în “simulator” (teatrul minţii)
– intuiţie = predicţia (“amintirea”) unui lucru ce se va întâmpla
– dacă diferenţa între predicţie (cortex) şi input (occipital) e mică => se face inconştient (mersul pe bicicletă, condusul)
– emisfera (left+right) e (paralel+secvenţial) mode. vezi articol super-circuite.
– conştiinţa = conştient de conştient (dogs are INCLUDED)
– la rândul său conştiinţa are componente (subconştient, eu, supra-eu, hiperconstiinţa etc.) şi mecanisme? probabil că da – fiind structuri.
ANIMALE:
– şi animalele au conştiinţă dar… doar un pic :) pic-pic. maimuţele antrenate pe limbaj nu reuşesc să înţeleagă gramatica. “Bob kills Maria” same thing “Bob killed Maria”. dar învaţă să mintă ;)
– toate drepturile animalelor, pardon pretenţii de umanitate din partea lor sunt proiecţiile noastre. animalele nu-s mai bune sau mai rele, ele sunt. culmea, şi noi la rândul nostru suntem biosferic animale.
– diferenţa faţă de primate: cooked food => abundenţă de energie => procesul cognitiv se amplifică (lăfăie, îşi permite, bogăţie) şi se “întoarce” asupra lui însuşi.
ATENŢIE:
– conştiinţă este ca un ziar al inconştientului (cotidian – ca o hartă, ca un brief zilnic al companiei pt CEO)
– citând teoreticieni AI: “cea mai bună cale de a produce informaţia potrivită penru rezolvarea problemelor din surse bogate este de a folosi o metodă de selecţie activă, foarte concentrată şi pe termen scurt.”
– flow ; attention ; bits / sec
– 2 biţi (2 gânduri) / 1/18 sec x 70 ani = 185 bilioane de biţi => e limitat. însă ca film, nu ca organizare.
– legea selecţiei naturale în conştiinţă: în atenţie vine informaţia senzorială care durează (mai) mult şi/sau procesul mental care persistă (mai) mult. poate că e un model over-simplificat dar cât e funcţional e ok. mo’ input, mo’ process.
LIMBAJ:
– conştiinţa este foarte pe limbaj; inter-depinde de el. limbajul e o structură de social + collective learning / history.
– limbajul dezvoltă virtualizare, care 1) augumenteaza realitatea (realm-ul – realitatea de/codată) şi 2) dezvoltă tehnologie (tools + science)
MEMORIE:
– unde este stocată memoria? nu cumva celule gliale sunt chiar memoria? cortexul nu. că hipotalamusul şi amidala sunt doar circuite de formare, nu şi stocare. vitale, dar… nu baza.
– amintirile copiilor sub 1 an fails pentru că 1) mecanismele respective încă ‘devin’ şi 2) no limbaj dezvoltat (nu are cu ce să se agaţe, sau prea puţin, sau neantrenat antropomorfic)
NARATOR (THE INTERPRETER):
– acel narator din capul nostru (noi! eu-ul, Gigi, Lăscărică, “un fleac, m-au ciuruit!…”) nu există. e meta-proces. it’s a lie. e personaj. CV-ul biologic e important; naratorul helps build this more up.
– alter_states sunt adaptări la orice neurotoxină_like care nu ne omoară (+ revenire! pe default => repară => terapie). naratorul devine narator++ pentru că e dulcele/centrul atenţiei.
– se pare emisfera dreaptă nu are o voce narativă ( + limbaj + abstractizare). o arde pe imagini, senzaţii mainly, dacă. deşi procese de “migrare” left->right s-au văzut / uşor cercetat (la afectaţi).
– visele sunt computaţiune de input senzorial scăzut + amintiri + narator (who needs to keep running – why?!) = poveste (absurdă, –rules).
VIZUAL:
– if blind zeci de ani şi nu de la naştere, if refacere => ?, rezultă scrambles 2-3 weeks, aia rezultă. cam aceiaşi durata şi pt ‘adaptarea’ la “ochelarii” cu sunete. fix neuroplasticitate.
– din 1 mil de imagini prezentate recunoaştem ~986k din ele. that visual! => de aceea imaginile pe net fac mult, şi un pics însoţite de text loveşte unde tre’.
– conştiinţa este posibil să fie precum gravitaţia & electricitatea, pur şi simplu să existe (şi chiar condiţionată de prezenţa ăstora – cosmic, gen). şi eventual doar să-i stabilim proprietăţi, încă bâjbâim dar am luat-o cât-de-cât într-o direcţie. vom depinde de rezoluţia şi-mai-şi a scanerelor chimico-electrice.
– după moarte? ei, bine… (că nu-i nimic.) poate o speranţa ar fi cu memoria colectivă (la propriu şi la figurat). aproape de fiecare dată miturile globale s-au demonstrat ulterior ca pornite de la ceva adevărat şi că nu se perpetuează prin secole chiar degeaba. deformarea lor e altceva.
– upgrade-ul de conştiinţa poate însemna nu mai mult inconştient (informaţie) adus în conştient ci mai multe conştiinţe emerged, ceea ce s-ar realiza foarte precar nowadays prin social media (gen Google Glass?). e posibil ca mai multul zahăr în instalaţie a ultimilor ani să sprijine acest lucru, pentru că mersul înainte se face cu becuri aprinse mai mult, mai des – more.
– ateii şi persoanele religioase de fapt operează în acelaşi spaţiu, deşi cu unelte aparent diferite, dar distincte invers proporţional în sofisticare şi în eficienţă.
– qualia – calitatea experienţei
– când o parte a filtrării de informaţie eşuează atunci qualia/realm se modifică putând provoca experienţe ‘cosmice’. care sunt halucinaţii sau ceea CE elementar suntem? cum s-ar putea experimenta cu asta: substanţe psihotice, cu neurotransmiţători (adică care/cum/cât?!) sau prin chirurgie (practică periculoasă pentru că putem dezafecta şi alte sisteme şi ar putea duce la handicapuri serioase precum dispariţia spaţiului left/right cu totul din respectiva qualia)
– cum ELEMENTAR? suntem modele complicate ale ceva măreţ – cu/prin mecanisme de simplificare, care “re”-virtualizează realitatea, şi care – cumva ironic / nobil – se dezvoltă treptat tinzând spre complicatul şi mai mare ‘iniţial’. recomplicat.
Atunci când vom afla ce este conștiința nu vom mai avea nevoie de zei.
