Rata divorțurilor din România este aproximativ egală cu 1.04%
– oricum sub media EU.
sursă: Institutul Național de Statistică (INS)
/w Perplexa via HotNews
Tags: Last Temptation
George Călinescu să ne unească!
Votul CG este și votul celor care nu au, sau multă vreme n-au avut. Și sistemul a fost nedrept cu ei: de la colectare taxe, la CNAS, la ture de muncă de 12h.
Oamenii ăștia merită respect, și ei sunt noi. Și noi suntem ei. E un fel de 69 nereușit, ca orice 68+1.
Sunt ăia de dau ture pe bd. Tomis cu caii turați în disperarea de a se face remarcați – doar-doar i-o baga cineva în zamă. Orice ar însemna zeama asta.
Dar eu cred că cei ce au – sau știu că au – sunt mai mulți, și aceștia vor și câștiga. Să ai – înseamnă să fii bogat. Бог-at – adică să ai sănătate, timp, sens, prieteneală și bani.
Acum… dar încotro – unde? Cum unde?! Înainte, cu toții, spre TOT. Așa să facem.
Iar aceștia cu votul pe CG/WC – nu, nu au. Nu e o rușine să nu ai. Când nu ai, cere – și D-zeul tău îți va da, dacă știi să ceri și de asemeni ceri cu putere. “Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” (Marcu 9, 17-32).
Eu? Eu sunt cel mai săraki dintre Pământeni. “Votați Denis Alibec 🇷🇴”.
George Călinescu să ne unească!
În cuget și în ne-simțiri.
“Te-ai dat [cu biserica] azi pe Tomis?”
Identitatea NAȚIONALĂ – #pestrițeală #Dobrogea #traumanaționlă #traumatransgenerațională
Core strenght: resilience.
CÂND / DE CE?
Ortodoxismul în cadrul Țaratului Bulgar a avut rădăcini în creștinarea oficială a bulgarilor în secolul al IX-lea sub conducerea țarului Boris I (852-889). Aderarea la creștinismul de rit bizantin, prin intermediul Constantinopolului, a fost o cale prin care Boris a încercat să stabilească o identitate comună pentru un popor extrem de divers din punct de vedere etnic. […] Boris a văzut în creștinismul ortodox o cale de a menține un echilibru și de a evita subjugarea completă de către vecini.
Religia ortodoxă a fost folosită pentru a centraliza puterea și pentru a da o coerență culturală teritoriilor controlate. Limba slavonă a fost folosită în cult, ceea ce a încurajat dezvoltarea literaturii slavone, contribuind la o identitate religioasă distinctă de cea greacă bizantină. Întemeierea școlilor de la Ohrid și Preslav și dezvoltarea alfabetului chirilic au fost fundamentele pe care s-a construit identitatea bulgară ortodoxă.
DUJMANII
Pecenegii, cunoscuți în sursele bizantine sub numele de Patzinaki (пацаны [RU] – golanii), au apărut pe teritoriul actual al României în jurul anului 890. Au fost adesea angajați ca mercenari de către Imperiul Bizantin pentru a lupta împotriva inamicilor acestuia, inclusiv bulgarii și ungurii. Stilul lor de viață nomad le permitea să controleze rapid teritorii prin raiduri sângeroase, impunând tribut populațiilor locale. […] După aceste înfrângeri, mulți dintre ei s-au amestecat cu alte grupuri etnice sau s-au refugiat în Ungaria.
Cumanii au fost un popor nomad de origine turcică, care a migrat din stepele euroasiatice și a avut un impact semnificativ asupra regiunii Balcanilor și a voievodatelor românești între secolele XI și XIII. Aceștia erau înrudiți cu pecenegii și au fost cunoscuți pentru abilitățile lor de război, fiind maeștri ai călăriei și arcașilor. Cumanii au venit din stepa kirghiză, situată în Asia Centrală. Cumanii au organizat numeroase raiduri împotriva Imperiului Bizantin și a cnezatelor slave, inclusiv în Moldova, Muntenia și Oltenia. Aceste incursiuni au dus la instabilitate în rândul populației locale, dar au contribuit și la formarea unor relații comerciale. De ce au fost cumanii numiți “războinici blonzi”? […] Episcopatul cuman din Moldova este un exemplu al eforturilor organizate pentru a răspândi catolicismul printre cumani.
Cumanii au avut un rol esențial în formarea primelor voievodate în Moldova și Țara Românească, influențând atât structurile politice, cât și organizarea socială a acestor regiuni în perioada medievală. Căpetenii cumană: Există teorii care sugerează că primii voievozi ai Țării Românești, precum Basarab I și Tihomir (Thocomerius), ar fi avut origini cumane. Neagu Djuvara, un istoric renumit, susține că Tihomir ar fi fost de origine cumană. [“Dacă voi nu mă vreți, EU vă vreau!”] […] Influența lor se resimte nu doar în structurile de putere, ci și în moștenirea culturală a poporului român.
Aceștia (cumanii, pecenegii & the gang) destabilizau regiunea prin raiduri și invazii, amenințând nu doar structurile politice, ci și coeziunea socială. [Nu musai cyber, ci ceva sa placă la toată lumea.]
Ortodoxia a devenit o forță unificatoare. Liturghia, sărbătorile religioase, pelerinajele și viața monahală ofereau un cadru de rezistență spirituală. Credința comună a adus populația băștinașă mai aproape în fața pericolelor externe și a stimulat formarea unor alianțe locale de apărare. Unele grupuri migratoare au reușit să se stabilească temporar în anumite regiuni, iar influențele lor culturale și etnice s-au văzut în conflictele, dar și în fuziuni sociale și etnice.
Prin adoptarea creștinismului ortodox, Țaratul Bulgar a pus bazele unei sinteze culturale și religioase care va defini Balcanii pentru secolele următoare. Noțiunea de „noi” versus „ei” a fost modelată nu doar în termeni politici, ci și religioși, iar conflictele cu popoarele migratoare din nord au contribuit, paradoxal, la consolidarea unei identități ortodoxe unitare.
—
BISERICA lui Микхаиль
În vremurile de instabilitate și conflict generate de migrațiile constante din nord și dinspre Ural, mănăstirile au devenit veritabile centre multifuncționale, cu un rol de refugiu și de apărare pentru populațiile locale, dar și cu o implicare indirectă în confruntările armate. […] Mănăstirile medievale din Balcani erau adesea amplasate strategic: fie pe dealuri, fie în zone izolate sau mai greu accesibile, ceea ce le oferea un avantaj defensiv natural. […] Acest aspect a transformat mănăstirile în centre de rezistență simbolică și fizică. […] În special în zonele care erau frecvent expuse atacurilor migratorilor, zidurile groase de piatră și turnurile de observație au fost adăugate pentru a îmbunătăți apărarea.
Mănăstirile ortodoxe și pre-ortodoxe aveau un rol important în sprijinirea logistică a războinicilor locali. Ele puteau furniza hrană, adăpost, îngrijiri medicale rudimentare, arme și echipament, atunci când era necesar. Călugării, în special cei erudiți, puteau acționa ca sfătuitori pentru conducătorii locali, oferind strategii diplomatice sau militare. Unele mănăstiri, mai ales cele de influență bizantină [Елена], aveau și capacitatea de a mobiliza ajutor extern prin rețelele de influență religioasă, fie de la Constantinopol, fie de la alte centre creștine.
Un zid gros și o curte închisă nu reprezentau doar o apărare, ci și o declarație simbolică de rezistență în fața haosului.
Prin această prismă, Ortodoxia nu a fost doar o religie, ci un element de rezistență culturală și de coeziune în fața pericolelor externe, contribuind la configurarea identității balcanice într-un context dominat de conflicte și migrații permanente.
OST pe #bass:
bonus: https://www.youtube.com/watch?v=lC5JFQaSSxs
bonus from Kul: https://www.youtube.com/watch?v=NhlmcOdgqRU
/w Perplexity & ChatGPT /curated by Kul
Surse:
- https://chatgpt.com/c/673d665c-7fd8-8013-bcd1-22bd071f3a81
- https://www.perplexity.ai/search/cine-sunt-pecenegii-ce-rol-au-vljTmGEwRqylxOgWkz_Gpw
- & Internetzi
Nota personală: mmtii de agarici-periculos, `cusut`-te-aș la loc fmmm!
Postul din 16 ianuarie 2020
Cea mai mișto statuie din toată Roma este una ciuntită, normal – în muzeul Vaticanului, un tors gay care îi plăcea lui Michelangelo, după ce-l lăsese privirea și îl băga la pipăit. Da’ a fost mișto înainte ca anume ghidul să deschidă gură. Însă artistic după La Pietà, aia capodoperă. Restul sunt virgule + grădina de trandafiri de pe una din coline, gen 19toamnă – dar de-o aristrocrație și-o bunăstare greu de intuit. Doamne, și cât de mișto o putut să fie teatru de cartier la capitala romanes. Ptiu-ptiu!
În altă ordine de idei: “Stați liniștiți la locurili voastre!”,
faptul că a intrat Moise Guran în politică (de fapt că și-a asumat o poziție) este … irelevant.
Pentru că:
1. nu, nu a fost un bun strateg – ci un bun comentator. toată viață lui a fost mercenar.
2. și că e jurnalist și că… și ce?
3. e de aplaudat implicarea, ca la oricine. că înseamnă un sacrificiu.
4. consultant de consultant este altceva.
Tipup-tipup.
Postul din 1 ianuarie 2020
În primul rând mă bucur că am ajuns aici. Aveam dubii, dar uite că am ajuns să văd lumea cu ochii mei în sec XXI :)
Pe 2020 îmi doresc să fie ce-a fost și pe 2019, dar fără burnouturi. Tipup-tipup.
Postul din 7 decembrie 2019
Hai că am fost și azi în Ctrl.
Postul din 8 noiembrie 2019
Mdeci: “Vремя просто несется в пропасть”, gen.
Postul din 8 iulie 2019
Cc @Unaoarecare
1. ți se modifică creierul, părinte fiind – intrii pe patern-ul de […], și nu intră pe nasulii.
2. scop în viață asigurat
3. multe-multe-multe bucurii
4. “I’m proud of you” got a whole new level – the proper one
5. ai un task de cel puțin 20j de ani – cu bune & rele
6. nu musai sprijin la bătrânețe (de neignorat), ci mai mulți uameni în jurul tău
7. aduci pe lume alt destin, cu bunele și relele alea – și cât-de-cât responsabil pentru
8. multă-multă dragoste
9. mai responsabil/ă
10. poți devenii bunic/ă. adică viața ta are sens & rost și după 50’j de ani. biologic vb.
Postul din 10 iunie 2019
- Cum l-am confundat pe Leq – nerecunoscându-l pentru câteva secunde – cu un nene de vârstă mijlocie, grizonant, pufos și bonom care se băga în jocul dintre un copil și un cățel.
- Instagramele Andrei la 12 ani și jumătate, cu o sexualitate deja definită, care se bat cap-în-cap cu pozele și filmele de mers de-a bușilea și în Țara piticilor din memoria mea afectivă.
Vremea trece, vremea vine.
Postul din 24 mai 2019
Дерево Души
Dorian Gray meets Benjamin Button meets Peter Pan
Postul din 23 martie 2019
“Не годится ездить в Ниццу”
(ne gaditsya yezdit’ vf’Nitstsu)
Alison Brie (also known as the voice of Diane Nguyen)
“Tinereţea cel mai mişto drog din toate timpurile”
(c) photo @ Matthew Kristall for The Sunday Times Style Magazine
–
Postul din 15 mai 2017
Lacrimile podidite de la saltul acela tineresc din Cărtureşti AFI. Nu-i despre ele, e despre mine.
Postul din 16 februarie 2017
“Și, mai important, cât de mult din frumusețe este, de fapt, tinerețe.” Radu Ghelmez
Postul din 2 mai 2016
– acolo unde am băut prima cafea la 35 de ani
– sentimentul de luna mai, lumina aia, ca şi cea din sufrageria copilăriei cu lalele în vaza din mijlocul camerei
– cum se defineşte fericirea, s-ar putea defini în lucşi
– cu prieteni şi Calnegrii într-un bar mişto. să fi fost vreo 15?
– cu nostalgie după post-studente cu ochii frumoşi & făr’ de riduri şi părul lung, drept şi până la fund.
– cu tihnă şi fără stresuri de chirii sau ipoteci, şi cu burta plină de cultură
– să fie soare! aproape Septembrie chiar.
– şi cu frică de bătrâneţe, de nefolosire şi nerost, cu dureri în balamale
– încotro?
– “ce-a fost până acum n-a fost rău deloc din contră”
– #goodlife
Postul din 31 ianuarie 2016
R.Ş.M.
(-)
– contractele de publicitate
– taxa de linişte!
– contracte cu bani publici preferenţiale (asta face toată lumea) – gen POMA & gunoi
– ratat parteneriat cu ministere de la Buc
– muile care le-a dat pe power (nu se pune)
– alea care le-a luat (nu se pune)
– puiul dat către pensionari
– baroni la propriu – n-a avut concurenţă directă
– şuntarea aia lui GSM
– festivalul berii
– Telegraf + alcool + ㎡
– scos liniile de tramvai cu 10% la PECO
– asfaltările
– ‘taxa’ de înfiinţare începând cu 10% din orice
– bariera în Mamaia – o greşeală PUBLICĂ
– nelasat ăia mari care erau o ameninţare (nu acelaşi lucru se poate spune despre Nicuşor)
– futut cu bună ştiinţă cultura
– futut intelectualimea indirect. valori. (desfiinţat & aţâţat, subfinanţare teatre)
(+)
– peninsula după 10 ani
– ruină Intercontinental -> out.
– festival/carnaval Mamaia
– Formula 1
– încercarea de preluare port (== bani Senat s-ar fi dus la clica de aici)
– cluburile de pensionari
– (Metro + Bila – nu se pune că e de datoria…)
Costumele, gagicile & kitesurfingul istoric vorbind sunt virgule.
forever 21
When you and I was 7, I was sure that we would never be 21. Now I still hope that we will never turn 30 and we will always be as young as now. I love you and I know that you love me, perhaps even stronger. And you know that when you fall, I’ll be the only person who is dying of laughter to ask: “Tanya, I hurt you?” After doing so only the best of friends. Happy Birthday
KAI
nobody
“Nimic nu e întâmplător”
“Nimic nu e întâmplător” Robert H. Hopcke, Ed. Humanitas, 2011
– vrei -> se întâmplă |=> munceşte pentru asta şi cască bine ochii, variază. do! :)
– ce am ‘descoperit’ în 4-5 ani cercetând dacă există vreo legătură între a-ţi dori şi a se întâmpla (1. Atenţie 2. Caută 3. +/- Efort (poz/neg) 4. Concentraţie pe cale, nu pe rezultat) e o metodologie de a obţine, e tool, e muncă, e howto. nu e magie, nu se reduce la neuroplasticitate.
– celule/placebo -> sincronicităţi/credinţă
– dc vreau-vreau-vreau universul se îndoaie? nu; decât fff puţin, telepatic gen. şi atrag? da. şi ajunge? nu. :) la muncaaa nu la…
– shuffle pe usb-ul din maşină câteodată se potriveşte fix-pe-cel-mai-fix. îl influenţez “telepatic”? sau mood-ul meu se potriveşte cu el? antropomorfizare. dar antropomorfizarea este ff greşită oare? nu ţine şi ea de un trial&error al secolelor? n-a dispărut, ci s-a diminuat. poate e o minunată cârja (de sens?).
– Dumnezeirea e o antropomorfizare
Aşa cum 2+2=4 poate că şi povestea care ne-o scriem noi înşine nu poate varia chiar după capul ei, ci după un anumit pattern pe care unii îl numesc “voia/legea lui D-zeu”. Şi căreia nu i te poţi sustrage, şi dacă o faci se lasă cu buba. Dar God cu barbă n’est pas. E cu gravitaţie, cu electricitate, cu 2+2=4, cu însurat cu doi copii la casă lui la 40j de ani în Europa de NE sau cu crize economice după boom economic.
Dragostea e o pornire omenească esenţială sau, în termenii lui Jung, o realitate arhetipală. Poveştile ne atrag datorită nevoii de a structura evenimentele şi de a le da un sens, ceea ce face că în propriile noastre poveşti legate de iubire sau de prietenie să găsim o semnificaţie unică. Sincronicitatea prin care ajungem la dragoste nu ţine doar de împrejurările uimitoare ce alcătuiesc scenariul poveştii de iubire, ci mai ales de sensul lăuntric pe care-l vedem şi îl trăim în poveştile vieţii noastre.
“Adevăratul conducător se foloseşte de puterea inimii, nu de cea a braţului.”-ish
Oricare ar fi poziţia pe care ne-am situa, nu putem nega că aceste ficţiuni ale noastre, trăirile religioase şi spirituale, credinţele şi practicile, reprezintă o parte esenţială şi universală a naturii noastre umane, indiferent de măsură în care ne-a preschimbat sau ne va preschimba în plan exterior încrederea în raţiune şi ştiinţă.
Nu prevestirile sau revelaţiile sunt importante în procesul de divinaţie, nu semnele în sine, ci modul în care capacitatea noastră de a percepe plenitudinea vieţii – Sinele (lui Jung – n.m.) – poate scoate la lumina aspecte lăuntrice şi exterioare ale vieţii noastre, legate între ele, ceea ce face că povestea vieţii noastre să fie scrisă pentru noi şi, în acelaşi timp, de noi.
Cu copii sau fără copii?
Dacă ar fi să mă iau după instinctul social toată lumea ar fi bine să facă copii. Aproape toată lumea şi am evitat verbul “trebuie” – pentru că nimic nu trebuie pe lumea asta. Pentru mine asta e ultima modă în presiunea socială: “(şi) tu când faci copii”, “ah, păi eu nu vreau…”, “cum nu vrei?! păi…”, “păi nu”. Şi începe o poveste cu explicaţii pornind de la Andra care avea câteva luni şi când am ţinut-o pentru prima dată în braţe şi atunci mi-am dat seama că nu vreau copii, ci vroiam o jucărie cu care să mă joc trei ore/zi după care să o închid în dulap. Sau după aia să meargă la mă-să. Şi aia nu sunt copii. Cel puţin sunt mulţumit că a dispărut întrebarea “dar tu când te însori?”, până la urmă s-au prins, nu toţi, dar îmi place însă că forma apăsării a evoluat să zicem.
M-am gândit de multe ori serios la chestiunea aceasta, inclusiv luând în calcul că ceea ce “simt”/vreau acum în 7-10 ani s-ar putea să mai fie valabil, aşa cum făcând acelaşi arc în trecut didn’t. Printre scenariile (im)posibile care mi-au trecut prin cap, într-o frumoasă după-amiază de vară, ca asta, m-am gândit cum ar fi fost dacă cuplurile din jurul meu cu copii nu i-ar fi avut, oare cum ar fi fost? Hai să fabulăm. Dar înainte vreau să jonglez un pic pe marginea justeţei subiectului: adică cum cineva care nu are copii, hai lasă asta, pur-şi-simplu altcineva decât părinţii copilului respectiv ar putea să judece, sau să analizeze – poftim, situaţia în care acel copil n-ar mai fost. Ei bine… uite aşa, prin exerciţiul imaginaţiei. Hai să iau câteva cupluri de părinţi din jurul meu, aparent într-o ordine aleatorie şi să văd ce iese. Ar veni cam aşa: părinţii mei, bunicii – ambele perechi, sora mea, fratele meu, Luca – cel mai bun amic din copilărie, V&R – foarte buni amici, P&A – altă părinţi prieteni şi.. mătuşa din partea tatălui. Should do it. Aşadar… hai să încep cu bunicii.
• Ioana şi Ion, din Săcele – un cuplu impetuos, deseori separaţi, zodii de foc cu personalităţi puternice, ce s-ar fi întâmplat în viața lor dacă nu ar mai fi avut copii? Ar fi fost mai bună sau ar fi fost mai rea? Poate ştii cineva asta sau evalua? Poate. Eu zic că s-ar fi despărţit la un moment dat, ca apoi la bătrâneţe dacă nu ar fi apărut alte jumătăţi mai compatibile probabil şi-ar fi petrecut ultimii din nou împreună, aşa cum s-a întâmplat şi în realitate.
• Mihail şi Elena, din Feteşti-sat, bunicii mamei. Pe ei pur şi simplu nu-i concep fără copii, familia lor a fost atât de puternică şi de legată iar valorile lor au fost atât de pe “baza societăţii” încât nu-i văd/închipui altfel. Fără copiii i-aş fi fost vedea complet nefericiţi.
• Mama & tata – dacă nu ar fi avut copiii… băi, băi, băi!… păi dacă părinţii mei nu ar fi avut copii înseamnă că nici eu n-aş mai fi fost. Şi dacă moi n-aş mai fi existat aceasta nu s-ar mai fi fost fu ar e este cumva povesti! Chestiune valabilă inclusiv cu bunicii, nu? :) Dar aceasta este un exerciţiu de imaginaţie, nu vă luaţi după prostiile mele faceţi copii: breed ppl breed. Revenind, cum ar fi fost viaţa alor mei dacă n-ar fi avut copii? … Altfel, şi mai cu bani, poate concedii mai multe. Nu i-aş vedea divorţaţi, din contră, dar prin ocaua fericirii?… Habar n-am.
• Cum ar fi fost viaţa surorii mele dacă n-ar fi avut copii? Mai nefericită şi mai puţin plină. Sor-mea e în filmul ăla “mamă şi atât”, deşi nu poate fi redusă doar la asta, cum nimeni nu poate fi.
• Fratele meu? Ha! O viaţă mai tihnită, mai împlinită, un cuplu mai liber. Aşa îi văd. Parcă nu le-ar fi stricat o copilărie mai prelungită. Şi cei ’50j de ani i-ar fi domolit burghezeşte aşa. Sunt sigur că nu ar fi de aceiaşi părere cu mine.
• Luca? Habar nu am. Poate e şi prea proaspăt tătic pentru dat cu presupusul… nu-mi dau seama. Poate mai bine, poate mai rău. Poate-poate.
Iar pentru ceilalţi sincer nu mă mai interesează analiza, care mă repet: priveşte doar intimitatea cuplului de fapt, pentru că îmi dau seama că proiecţia în viitorul alternativ nu reflectă altceva decât gradul de mulţumire pe care-l percep eu vizavi de imaginea lor familială. Cum ar fi fost cu adevărat? Who knows, who cares…