Tags: n-are

Postul din 29 august 2011

mi-am adus aminte de ce nu-mi place compania oamenilor mari: pentru că nu prea sunt dispus la compromisuri şi-mi prefer alte lucruri (valori) decât marea majoritate. Q.E.D. . de unul singur sunt doar eu cu opţiunile mele. e de rău, nu-i de bine.

excelente valuri azi la plajă H20 – cinci, după prima groapă – manevre alea-alea:) m-a uns pi suflet, băi! trăiască mama lor de webcamuri îndreptate către mare şi anii de buna lor citire. bate a uşor Septembrie afară şi … de abia aştept :). cu BXL n-am mai făcut nimic de săptămâni deja – fără surprize.

Farewell-goodbye Interpol

Interpol – obsesia unei adolescenţe întârziate prin izolare. Cum să nu te regăseşti în frustarile lor melodioase de natură amoroasă sau socială? Când slalomul în alcool din cluburi eşuează, mai ales când nu mai ai voie să abuzezi de eficienta aldehidă, următorul refugiu este în dans. Cel potrivit … când devii tot una cu muzica şi muzica cu tine, prin toate fibrele şi prin toate încheieturile. Fără o picătură de alcool, şi musai cu ajutorul uşor ilicit al unui drag DJ. Şi niciodată nu iese bine. Nu poţi să dansezi acasă pe muzică rock, poate doar precum chiar adolescent, poate doar pe Jamiroquai, poate la un ceai dansant. Trebuie un club, trebuiesc alţi nebuni ca tine. Oamenii care simt şi gustă la fel şi care au aceleaşi preocupări, orizonturi. Cu care faci clic. Nu iese de un fullnight – iese de un calup-două pe seară. O melodie, “două dacă ascult în seara asta eu mă declar mulţumit”. Muzica pe care o asculţi acasă nu se pune în club, nu se mai potriveşte în maşină, nu mai merge la bar, la nunţi. Fullplaylist! Trebuie şi srl-ul să vândă, trebuie să satisfaci câte puţin din cele 50 de diferite gusturi totuşi, chiar dacă pe aceiaşi tematică. De obicei nu se înţeleg doi oameni în aceiaşi casă legaţi prin două inele simbolice. Nu, nu… nu. Dar ar trebui să se desfăşoare undeva şi muzichia asta tare potrivită ţie, da? Ar putea fi foarte bine la un concert al unei formaţii preferate, mari. Iese gregarul la suprafaţă, ies conexiunile comune, iese “aproapele” lângă aproape. Toţi ca unul. Orgasm colectiv.

Eu asta am aşteptat de la Interpol dar nu fu. Probabil trebuiau văzuţi acum 3 ani în NY; îi simt că în următorii doi se vor destrăma. Sper să aibă demnitatea şi lipsa de rate necesare să nu ajungă un band ratat, auto-pastişat. Sunt destule formaţii în peisaj care ar fi trebuit să se retragă de ceva ani deja. Reveniri există – Manics Street Preachers, reinventări asemeni – Madonna – dar “pe val” şi în plină glorie este o singură dată.

În muzică ca şi în dragoste fiecare este pentru sine. O groază de chestii sunt în capul nostru, şi funcţionează doar pentru noi. Nu există destin în sensul fatalist, că aşa ţi-e scris. Ţi-e scris în gene, precum rezultat al adaptării şi al selecţiei naturale. Interacţionezi cu mediul prin legile sale: gravitaţie, timp, atracţie, conservarea energiei şi al II-lea al termodinamicii. În viaţă ta apar şi dispar persoane noi şi întâmplări nu conform unui plan dedicat ci legilor universale. There is no magic, there is no butterfly effect. Bila pusă pe un plan înclinat se va rostogoli în punctul cu potenţialul cel mai mic, o picătură de apă în vid&imponderabilitate va avea formă sferică, nu cub, nu piramidă, nu floricic elicoidal. Matematică. Fiind incredibil şi făr’ de-nţelegere prea complicat ca să fie determinat.

Muzica nu se reduce doar la o înşiruire de note şi la armonii interpretate într-un mod nedefectuos. Prin muzică se TRANSMIT emoţii şi uneori idei. Prin muzică există o legătură între cel ce codifică universul prin transmitere de mesaj şi cel care îl decodifică, redescoperindu-l (pe el, universul) primind în schimb plăcere şi lecţie, receptorul aducând la rândul său feedback. Şi ciclul se reia, cu amprenta sa proprie. Să cânţi corect şi să aştepţi ca minunea să vină prin amintirea unui fapt postum nu se numeşte act artistic. E ieftin porn şi vitrineala. Kings of a fake empire. Dacă nu te conectezi la publicul tău pentru ce atunci performezi? Pentru alte motive decât cel al “transmiterii”, evident, că sunt o droaie. Cu obligatoriul addendum că sunt zile şi zile, că nu poţi face asta pe bandă automată, câteodată iese fără efort, câteodată deloc oricâte circumstanţe favorabile sunt.

La Interpol la Summer Well 2011 Buftea n-a fost orgasm. Îl voi caută în următorul apropiat concert live pe un stadion mare la Foo Fighters, că la “Nirvana” nu mai am cum.

Postul din 5 iunie 2011

Viaţa – în sensul cel mai larg, că şi formă de auto-organizare a materiei – impune succes, în înţelesul cel mai larg cu putinţă. Prin mecanisme ale adaptării de grup, indivizii lipsiţi de succes, inutili, ai unui grup, sunt condamnaţi la izolare şi în timp la autodistrugere, dacă nu sunt distruşi înainte de forţe exterioare. Depresia este un proces psihic manifest şi probabil iniţiator al stadiului de autodistrugere (Thanatos), cauza fiind insuccesul individului perceput de psihic. Pe drumul scurt, depresia duce la sinucidere, iar pe drumul lung, o stare prelungită de depresie puternică aduce boli de multe ori fatale, organismul reducând în acest stadiu eficienţa sistemului imunitar.

dintr-un comentariu de aici.

asta fiind iunie, şi uitându-mă peste umăr, e cu repetir în ultimii doi ani. graficul l-am fentat, refuzându-i invitaţiile – ce-au fost! – şi de care evident nu scap, într-un fel sau altul. de ziua mea vreau să mă duc în Vamă să mă închid într-o cameră şi să nu aud nimic, nicicum, de la nimeni.

I must be doing something wrong. Nu musai acu/aci, ci în ani.

Postul din 16 aprilie 2011

Ce au ajuns să-mi placă oamenii uşor trecuţi peste 30 de ani. Cu anchilozările lor cu tot, cu bagajul trecutului şi cu experienţa propriilor greşeli şi julituri serioase. Ăia de sunt mai domoli, nu sexplodează din orice, nu dansează pe orice rahat de parcă-s iepuraşi Duracell şi au mai puţin de demonstrat orice oricui. Sunt momente din astea când simţ că energia tineretului din jurul meu mă exasperează, că-mi invadează spaţiul de-mi vine să le dau capete în gură şi să-i trimit la mumele lor să le dreagă mucii. Ştiu doar că trec… de obicei e fix invers: fac alergie la mirosul de naftalină şi mă hrănesc energetic ca un vampir ingrat din carnea lor neprihănită de putreziciune.

Re-confirm cu această ocazie, retrospectiv gândind şi încercând să sar pârleazul unor ani că da, 32 de ani este o vârstă foarte frumoasă, foarte liberă. (Dacă 21 fu echidistantă faţă de acnee şi faţă de facturi, 32 e … voi afla).

I want a daughter while I’m still young

– pornit de la 23 de ani cu “de ce Cta e cum e, de ce atat de putin popor aici asculta Arctic”. cum pot sa fac doar eu singura lumea mai buna, ceilalti ce fac? de ce filmele sunt rele si zugravesc si monstruozitati. naivitate dulce neprihanita, impresionat.
– plecat pe la 7 AM, starnit & scarbit de 1 anumita melodie, 2 oameni si o situatie-n 3.
– pup mam @ home
– ajuns cazat => somn.
– Buc – eternul singurul oras adevarat al .ro, schimbator, viu, plin de energie, plin de fete si oameni frumosi. cu turisti de cheap Europe.
– trafic misto. ‘certat’ bmwist ca n-am semnalizat schimband banda, I didn’t. ori ori. cert e ca NON/NEsemnalizat. and should.
– biletele la teatru booked pe 3-4 zile-nainte. frustrant & frumos.
– coada si la bilete la cinema, dar mergea repede
– vazut un retard de film (‘No strings attached’); vazut promo de o animatie misto
– Control!
– concert The Mono Jacks. rocks! cu nerv, energie si suflet.
– ne-salutat cu d-l Seicaru care era cu amanta. sunt sigur ca n-avea nici memorie pe care sa te bazezi.
– oare cine topaia cu o groupie adevarata:) in primele randuri oferind “quite a performance” herself.
– in CTRL intalnit Manu. povesti, amintiri si referinte. baiatul care debarasa sticlele de bere din Fire face bine, probabil.
– vazut alti “batranei”. cum era compartimentat clubul de boxe si de pupitru DJ. Leo la butoane. gestul ala misto din mana de “cu placere”.
– toate fetele din toata Romania care sunt scuipate-n gura cand refuza insistentele mojicilor sunt acolo. gajikute misto. chiar.
– met miss @astrodom. emotionata. multumit de serial, uitat felicitari pt DoR.en. ratat C.U. . “nu te muti la Buc, aici sunt `concertele`” (a se citi – orice, minus marea). ohhh nu, nu iar dilema asta. nu.
– pustimea NEsigura si destul de timida.
– dans!
– alti nebuni & nebune ce dansau. pe frustache mai mult.
– gusturile se mai si educa. mecanismul satisfactiei/saturatiei ramane acelasi.
– doua piese din premiatul Arcade Fire. si s-a umplut ringul si lumea dansa si se bucura. umflat pipota-n mine. pus ‘semeni si the very last extras pe single de la mamutze… care are … mai putin de 1 saptamana de cand e pus pe net.
– si so 90z-ul din camera cealalta spre dimineata care ridicase lumea pe mese asa ca sa-l injur pe B. :)
– extraordinar de multe intrebari “ce dracu caut eu in Cta?”. am viata searbada aici?
– la final vazut Stefan (LeD). are ori ba copchil maricel?
– melodia de final: You do it to yourseeelf.
– ce misto pe zi in zona Campineanu. amintiri frumoase de la etajul 6 :)
– multe, multe amintiri
– Cismigiul full, si cu catel si cu purcel.
– tarta de fructe langa si ospatarita tanara, simpatica si cu fund/spate mare cu maini numa’ bune de masaj.
– faza cu mamica care semana leit-leit cu Manu-n Cismigiu + Oana M insarcinata (cu al doilea, cred) vazuta intamplator la plimbare cu maica-sa pe Victoriei. Universul, semnale?
– n-am avut timp de alte intalniri si duminica desi vrut fiind ramas mai mult uitat de prieteni.
– primul lucru care l-am facut cand m-am intors a fost sa ma duc sa vad marea, ca disperatu’ ca-n facultate. mi-am adus aminte de cum am hotarat sa raman aici, atunci.
– la Cta ghiata s-a topit.

– ~200 numai benzina drum. consum mare 6.5%. albumul drumului: Manic Street Preachers – Postcards From A Young Man (2010), pe genul urlat de bucurie.
– desi planuit stat mai mult nu mi-a iesit. doar verificat treaba cu one-night-dance CTRL. ramas cu planurile de schimbare.
– lectia hotelului: nu merge CTRL dus&intors in aceaisi seara. TRE’ dormit si inainte si dupa.

Solutia la “tineretea e un drog minunat” este profesoratul. Pentru ca in fiecare an o alta generatie face 18 si prea putini se opresc acolo.

Postul din 25 ianuarie 2011

Ok, anul asta are să fie un an greu, dificil financiar, agitat şi chinuit. Asta în coordonate personale – la fel ca 2009 (cel mai bun financiar ever, nu? dar cu ce preţ). 2010 a fost un an frumuşel – cu-o vară parcă ruptă din fanteziile proprii-mi. Şi 2011, Doamne ajută, poate şi cu o translatare de coordonate geografice. Amin!

Postul din 27 decembrie 2010

E important să-ţi notezi highlight-urile momentele importante atunci când sunt. Prin prisma lor de atunci. Peste vreme pe lângă calităţile fotografice este şi o racordare: la timp şi la tine. Cade în plasă şi mult balast – dar le mai scuturi; le organizezi, le pui note şi etichete.

« “It’s a Hollywood summer / You’d never believe the shitty thoughts I think” «
(ar trebui să am mai multă încredere în last.fm – recomandarile atât de vechi nu-s chiar degeaba. nu toate îndrăgostirile sunt adolescentine de la prima degustare, ca cinematicii, altele tre’ să se matureze, tot în/cu timp, cu descoperire.)

overy m shoulder

– ca nu stiu daca pot fi prieten cu cineva atat de libertin-a.
– ca promiscuitatea si rateurile atarna greu pentru “la 30 de ani neinsurati/nemaritate si fara copii”.
[…]
– ca nu toata lumea e asa. desi ‘lies & fuck around’ face parte din eternul uman.

ditto! cam acum 1 an.

plouativă

Intr-o zi o sa am bani. O sa organizez un concurs de frumusete, Miss Toamna. Pentru femeile de peste 40. Castigatoarei i se va da un sotz. Daca are deja unul, i se va lua. Celelalte vor fi omorate cu pietre ponce.” via Kaos Moon.

ş-afară-i soare.

Postul din 21 august 2010

Cred că deja a devenit o tradiţie a verii filmul de sâmbătă seară şi somn. Surclasează o Vamă prea aglomerată şi prea populară. Poţi să mergi şi-n timpul săptămânii, vinerea… e mult mai drăguţ.

(Ar fi trebuit să-mi fi notat vinerea asta. Plină, ciudată şi întrebătoare zi. Cu linuţe cum o făceam odată. De la impozite … la doar 40 min cu 120 km/h extra-urban wayback din Vamă. Dar nu … sunt curios dacă am să uit.)

Postul din 12 august 2010

Horoscop Rac azi

“13 august 2010

Dimineata, colegii si familia fac eforturi sa va scoata din starea de apatie care va face de nerecunoscut.”

Probabil ăştia nu ştiu la cât mă trezesc eu de obicei:)))) Sunt curios cât popor are să fie-n Vamă sâmbătă la concert la Travka. Dacă primesc sms-uri cu entry-uri de band-uri de la Sziget înseamnă că poate ar fi trebuit să fi fost şi eu acolo? Nu… chiar.

Postul din 27 iulie 2010

Am o dilemă. A trecut juma’+ de vară. Şi a mai rămas tot atât. Şi nu ştiu ce să fac:
– să mă îndrăgostesc (din nou? fsss)
– să îmi găsesc un bar cu muzică foarte-foarte bună (pretenţios mai sunt) … dadada
– să plec undeva… un’i şi cu şe bani?

Şi cam atât. Dobrogea n-aş mai lua-o la întortochiat, dacă îi dispare şi ăsteia misterul de tot îi grav.

Dacă mă uit retroactiv în auguştii ce trecură:
– am frecat-o. şi nu pe bani.

Postul din 10 mai 2010

Ce coleg de apartament am! Uite ce-mi pregătea el mie când eu mă prefăceam că lucrez. This must be l0v3 :) Nepregătit pentru normalitate: ieri îmi conjuram prietena să ne certăm/ţigănim măcar un pic, un picuţ. Creieru-mi complotează împotriva lipsei d’obsesii. Acu’ 10 ani de 10 mai trăgeam linii, făceam bilanţuri. Yet to come: raportul pe T1 – că să văd unde şi cum reuşesc să mă împrăştii la muncă aşa mult. Yet to come: nada – i-e foarte bine aşa cum îi.

PS: ah, si sa nu uit – nevoia de terapie prin alcool era doar in capul meu. se poate si cu altele sa scapi de mizerii, nu stiu pe ce sa pun degetul: sex, drumetii, munte, mare, iarba verde, sport, natura … din astea. alcoolul este o capcana si clar iti distruge sanatatea intr-un fel sau altul, lasand la o parte partea de viciu. au trebuit 6 luni ca sa ajung aici.

Nu-mi pasa, (ba) imi pasa

Zambetul si tipetul Andrei – in timp ce canta cu bucurie nestingherita de copchil “Jingle Bells and A Happy New Year” (varianta reunita si comprimata) – in contrast cu vestea mortii lui George Vasilievici. Aproape 32 de ani. Esti ceea ce lasi in urma, ba. Si atat. In sufletul si in amintirea celorlalti.