Tags: România

Acum ceva ani eram administrator de reţea într-o firmă, nu contează care, şi oblojeam nişte cabluri bolânde undeva într-un depozit. Şi întâmplarea face ca în biroul secretarei, care lipsea temporar, trona o lista de inventar pe ecranul monitorului abandonat. Din joacă şi poate din uşoară frondă, m-am infiltrat fraudulos în respectivă listă şi am introdus o linie nouă la care am adăugat un “43 metri cub de aer”. Nu mai ţin minte exact cantitatea dar era ceva cu două cifre consecutive. Aşa, la caterincă, într-un fişier Word lăsat de izbelişte pentru o finalizare ulterioară. Atunci am presupus că secretara, o drăguţă de altfel, când se va fi întors şi se va reapuca de treabă va observa înregistrarea mea, va râde şi se va supăra pe mine, un pic dar nu mult că mă ţin de şotii, o va şterge şi asta va fi tot. Nu am urmărit ulterior acţiunea de sabotare, am lăsat-o aşa.

La câteva luni distanţă, fiind în biroul şefei zonale, pe masa ei erau multe hârtii şi… surpriză! printre ele era listat şi uşor prăfuit inventarul meu. Pe poziţia x în continuare era linia mea “tz m cubi de aer”. Nimeni n-a observat înregistrarea intrusă şi nu s-a sinchisit s-o şteargă. Inventar, da! Firma particulară, măricică, România, 20toamnă, în fine…

Acu’ câteva zile ajung la FISC. În faţă mea o domniţă înmâna funcţionarei multe de acte prin care adăuga o persoană juridică în sistem – un PFA zic eu. “Dar nu mi-aţi dat autorizaţia de X”, “Ba da”, “Ba nu”, “Asta e aia verde”. Staţi, caută, schimbă, vreau copie, ba am, ba n-am… Caragiale. Până la urmă se lămuresc părţile – lipsă de comunicare şi informare către cetăţean şi slab interes al acestuia faţă de proceduri. Domniţa pufăia. Cât timp actele erau înregistrate (?) aceasta scoate o bancnotă de 50 RON şi o pune pe tejgea. Am crezut că-i şpagă. Tipa de la ghişeu nu se sesiza. În sfârşit după câteva minute de clăpănit în calculator îşi ridică ochii şi zice: “Ah nu, nu-mi daţi mie banii, asta se plăteşte la sediul de pe Sulii-la-muma-n-coeur-în-altă-parte”. D-ra uşor siderată – în mintea ei se derula deja alt drum, alt, alt… “Ah, acolo se plăteşte? Păi şi ce fac, mă întorc cu chitanţă la dvs.?” Sec: “Da.” Buhahahahahahahaha :))) … La un moment dat, alt moment, mă băgasem la a 4-a mână să refac site-ul unei instituţii importante din oraş. Şi aceată refacere necesita o legătură la baza lor centrală de date – făcută de firma Y (mâna a 2-a) pe multe mii de euro la vremea aceia. Nu se putea, pentru că inginerul şef IT de acolo muta informaţiile necesare cu discheta! de la etajul 3 la parter (la ghişeu) ca să poată să le modifice şi să le manipuleze, şi implicit să câştige nişte bănuţi din asta (ilegal, normal – fals, uz de fals, furt, manipulare, corupţie, atentant la siguranţa… relax! s-a prescris).

Câteodată cu atât de puţin efort se pot face aşa multe lucruri, care contează, deşi în final uneori nu. Merită încercat.

Filmuleţul ăsta mai vechiuţ ar fi bine să rămână-n arhive. Spune atât de multe şi e atât de tipic de redă aşa de bine realitatea (noastră) … tristă/veselă… fix cum e.

:)

Un excelent comentariu-analiză legat de a noastră mândră patrie în urma altui articol interesant în România Liberă care îmi dă de gândit:

În primul rând românii nu pleacă din ţară doar pentru că pot acum fugi. Românii nu sunt iepuri. Şi nici nu pleacă doar pentru că acolo o vor duce mai bine. Dusul mai bine e relativ. Un imigrant o va duce (poate) mai bine decât o ducea în locul de unde a plecat, dar cu siguranţă o va duce mai prost decât cei care sunt stabiliţi deja acolo. Comparaţia joacă un rol foarte important aici. Şi românii de pe vremea lui Ceauşescu o duceau mai bine decât sudanezii de exemplu, dar comparaţia nu putea fi susţinută, pentru că nu-i vedeam pe sudanezii ăia. Românii de azi o duc cu siguranţă mai bine decât românii în comunism (magazine pline, căldură în casă, apă caldă tot timpul, maşini, plimbări în străinătate, lucruri care erau de neconceput în trecut), cu toate astea românii de azi se plâng mai mult decât românii în trecut. De ce? Din cauza de comparaţie. Azi ai în ochi o pletoră de îmbuibaţi, care o duc mai bine că ţine de politicieni, care o duc mai bine că ţine de securişti, care o duc mai bine că ţine de ţigani întorşi din occident cu căruţă plină de furtişaguri, care o duc mai bine că ţine de … etc. Ei existau şi în trecut, dar nu erau atât de vizibili. Strigător la cer, domnule!

În al doilea rând românii pleacă şi pentru că văd că societatea asta e sfâşiată cu bună credinţă, e făcută praf, şi nimic n-o mai poate pune la un loc. Nu ne interesează ce spune vecinul, opinia lui n-are valoare pentru noi, doar ce credem noi trebuie să iasă deasupra, şi dacă nu iese, atunci democraţia asta e o mizerie, era mai bine în comunism, unde, dacă erai cineva, puteai să-ţi impui voinţa.

În al treilea rând mai e şi rolul presei aici, aşa cum bine subliniază autorul. Chiar tot ce fac politicienii e rău în ziua de azi? Nu mă refer doar la Băsescu, sau doar la PDL, ci chiar şi la PSD, sau PNL. Tot ce au făcut ăştia a fost rău? Totul a fost doar o hoţie de la un cap la altul? Judecând după presă şi televiziuni, da, totul a fost o hoţie. Dacă te iei după comentarii, România e o Etiopie în Europa.

În al patrulea rând imaginea politicianului de azi e înrădăcinată în mintea românului din trecut. Politicianul de azi e asemănat în mintea romanului cu activistul de partid de ieri, la care te duceai umil, cu căciula în mână să ceri butelie şi pe care îl înjurai după ce închideai uşa.

În al cincilea rând românul încă n-a învăţat să se descurce singur. Câţi americani aşteaptă la Obama? Câţi englezi aşteaptă la Cameron? Număraţi românii acum.

Da. Meseria de politician e ceva murdar în România. Ne place să fie aşa. Trebuie să fie cineva vinovat de insuccesele noastre personale.

În România, cea mai iubită temă de discuţie – politica.
Cea mai hulită meserie – politică.

Vezi dacă mai poţi să-i înţelegi pe români.

semnat de către Gheorghe Popescu – probabil un pseudonim, oricum un domn de bine.

În primul şi în primul rând de ce am avut teribilul sentiment de panică imediat după ce am aterizat / m-am întors? Căcat eram, pişat eram, nu aveam nici un stres. De unde a apărut frică aia de-mi venea să o iau la fugă, dar nu spre Est. Nu înţeleg ce s-a întâmplat, dar ceva – relativ profund – s-a. Băi frate, ce s-a întâmplat cu mine atunci? Dilemas! Deşi s-ar putea să supralicitez să fi fost vorba de ceva fiziologic-organic. Coada de la check-out îmi aducea aminte de cea mai teribilă coadă din viaţă mea, cea din Polizu de la prima bursă din Electronică. Şi erau cam -15 grade Celsius şi mă simţeam de parcă ieşisem de la sala de forţă – Andrei Stănescu. Ruxandra nu răspundea la telefon şi eu nu văzusem plăcuţele cu telefonul interzis. Şi dracii inexplicabili ce îi aveam în faţa poliţistului de frontieră ce-mi verifică actele – de ceee? – şi care ezita: se uită la buletin, iar la mine, să mă oprească sau nu. Şi moldoveanca aia brunetă cu crăcii lungi la care n-am vrut să opresc în staţie să îndrăznesc să o duc spre casă. Nu ştiu ce s-a întâmplat acolo. Sentimentul a continuat până am dat de căldură.

Şi … drumul pe autostradă la plecare. Bucuria aia imensă, intrinsecă pe Groove Armada … despre care nu vreau să vorbesc aici şi pe care nu vreau să o detaliez. Şi gândurile despre Andra punctate undeva în liniuţele aferente ce vor veni în postul următor.

Nu există patriotism. Iar patriotism înseamnă să-i meargă bine şi celui de lângă tine. Să faci lucruri dezinteresate pentru binele comun, să existe spirit civic. Când furi, furi doar pentru sine. La nivel de structuri înalte primează cearta, împărţirea ciolanului şi meta-organizare. În felul acesta doar subzişti. Ca societate nu avansezi – sau avansezi prin “arderi de etape” şi ambalări – dacă nivelul de civilizaţie se reduce la “a-ţi fie bine doar ţie”. Aici e marele semnificativ în diferenţa celor “300 de ani de capitalism”. Civilizaţiile vestice pe lângă faptul că au furat, jefuit, exploatat resursele altora nişte bune zeci de ani au acele secole de joc de glezne în “hai să ne fie la toţi bine”. Identitatea naţională nu se creează în 2010-1848=162 de ani şi pârghiile unei economii de piaţă (chit că pe fondul unui chix global în ultima vreme) în doar 2010-1990=20 de ani. Plus, trebuie să şi produci intern – produse, nu servicii. Şi să ştii cine vei fi, pe lângă cine eşti şi pe lângă cine ai fost. Schimbările în bine legate de “noi” şi nu “eu” nu pot fi decât lente, şi prin compromis şi prin muncă. Iar lucrurile astea nu se întâmplă fiind explicate, comentate şi analizate, nu ajută cu nimic, poate doar aşa … întru conştiinţa faptului, ci realizate. “Bob cu bob”. Adenda: ca să ajungi în vârf într-o astfel de organizare trebuie totuşi musai să dai şi “un pic la popor” – un pui, o pâine, nişte circ, nişte ceva acolo. Şi totuşi tu române ştii să te distrezi, ca şi ţiganul, ca şi rusul. Presiunea trebuie să răsufle pe undeva, mai ales când nu ai.

Petru: furatul e romanesc
Petru: nu trebuie luptat, trebuie indreptat spre ceva mai bun
Petru: sa fure romanii, de afara – de la altii, s-ar numi imperialism