Tags: Rusalka

Nu-mi pasa, (ba) imi pasa

Zambetul si tipetul Andrei – in timp ce canta cu bucurie nestingherita de copchil “Jingle Bells and A Happy New Year” (varianta reunita si comprimata) – in contrast cu vestea mortii lui George Vasilievici. Aproape 32 de ani. Esti ceea ce lasi in urma, ba. Si atat. In sufletul si in amintirea celorlalti.

Postul din 20 august 2009

Azi ar fi trebuit sa fie zi de doliu. Pentru neplecarea mea in KL. Am suferit cum stiu eu mai bine: sub apa, cu gura si sufletul pana la urechi :). Tras o Bulgaria de-o zi amin! libera cu Luca family. Suprinzator de bine, simtit de milioane. (Poate uneori e bine sa mai schimbi si gasca). Ei virgini in ale scuba-duba se bucurau precum copiii mici, mai ales Luca care era ca “pestele in apa”. Observ ca se intampla asta de cate ori duc zodii de apa la Shabla, li se sparge o lumina interioara pe fata de-s de admirat.

Bun ase. Sculat lenes de la 9 (! – civilizatia asta facea, se grabea stupida spre servicii prin toate orasele de pe traseu), ajuns pe la 12, cu Matizachele packed. La locul nostru cam era bulau, n-am intrat decat cu Cristi in apa, in “fiord”, asa sa-i arat, cam tragea, usor sport extrem, dar a fost ok – doar cateva belituri de control firave. Am excelenta inspiratie sa le arat inspre Tiulenovo roci si locul pescarilor, cand… la pestere era apa linistita. Pai, nu dam o tura de dupa bolovanul din pestera? Ba da. Dar nu stam noi aici ca in alta parte nixam apatie? Si-am stat. Cateva ore bune. Foarte fain. M-am suit pe stanca / insula de langa – are o cordelina otelita pentru suport la urcare pe acolo, deranjat niste cormorani din siesta lor, facut poza “la inaltime” (care-s yet to come; venira). So very fun. O zi misto.

Pe la 5 hai sa mergem la niste scoici unde iar ne-am lungit cu 10 feluri de mancare, 5 persoane in echivalentul a 120 RON. Spre seara: “dar ne grabim?” oh nu. Si nu c-am avut noi oo sa face litoralul bulgaresc si grecesc pana se terminau banii de pe toate cardurile sau macar pana luni dimineata, dar macar de-o baie la Rusalka am ajuns. La Rusalka taxa de intrare s-a marit la 5 leva, dar un batranel simpatic ne-a lasat sa intram ca era seara si l-am spaguit samaritean cu doua doar (desi la iesire ne-au cerut spre verificare cartonul de sedere, insa ridicatul umerilor a fost suficient de impaciutor incat sa ne ridice bariera). Hai sa-l duc pe L. la stancile din larg. Cand ajung acolo… ii cer putin vizorul sa fac o verificare de meduze. Era una medie care statea langa perete cuminte. Zic, e bine. Ne balacim noi pe acolo… cand… hopa meduza la noi. Zic, a luat-o curentul. Bai nu, aia venea spre mine! Atacul meduzelor, pampam! Bai, nu-i adevarat. Ma uit mai bine, aia chiar venea. Ii cer lui Luca s-o “execute” cu labele si asta-mi confirma, avea comportament de animal in stres. Chiar in halul asta sa fi evoluat meduzele in ultimii 10 ani? Ma mult mir. Astuia i-a ars si niste toxine pe moaca, din apa ajea, noroc ca eram pregatit ca cercetasii (marini) cu sarea la mine.

N-am reusit sa bem o bere-n Shabla (desi chit ca este cat Cobadinul, am vazut minim 4 restaurante / terase, si toate foarte onorabile, iar oamenii imbracati frumusel, de seara). Schimbat 10 leva unui compatriot ratacit sau “ratacit” pe la supermarket (ce dracului cauta acolo la ora aia?) si ne-am intors spre tara. Am trecut si prin Vama unde am ras doua beri la o terasa si una-n Expirat, cam golut, cam frigut, dar frumusel, insa nu eram de stat. Frumoase fete-n Vama.

Eh, si uite asa am purtat io doliu azi. :). Amin!

cred ca au ceva meduzele cu mine

Iar am dat cu moaca intr-una. Dar nu stiu cum, tare mi-e ca astea isi pot lasa veninul in apa si sa-l culegi “de pe drum”. Am tras o Rusalka subtire azi, desi programata, cu ceva valuri si marea agitata. Din pacate locul mirific era plin de meduze cat roata carului asa ca n-am facut decat o scufundare si aia cu teama si cu fata usor umflata, de abia asteptam sa ajung la mal. Si apoi Cifone, care si-a luat si el echipament si na belea! de cum intra pierde tubul si apoi da-l si cauta, si cauta… cred ca doua ore am cautat la nenorocirea aia de tub de ia-l de unde nu-i… de parca-l inghitise apele:) M-am ofticat ca am recuperat echipament pierdut in ape si mai murdare si mai agitate si tot l-am gasit… Dar se pare ca asa fu sa fie.

Pe drum la intoarcere ne-a mancat in coeur sa evitam aglomeratia si ne-am plimbat vreo 2 ore prin Dobrogea, ghicind drumuri prin intersectii de ulite nepietruite, intorcandu-ne din drum si consultand in draci cand harta cand GPS-ul. Macar ne-am plimbat si ne-am si concluzionat: Agigea – Negru Voda, aia e alternativa, in rest… cand s-o termina cimentarile pe acolo poate mai apare si o scurtatura pe la 23 August. Iar echipamentul de scuba trebuie cumparat la fata locului langa un cunoscator, nu prin sfaturi telefonice, iar pentru training lucrurile trebuie facute pas cu pas.

Next week: so much _work. Iu-huu.

Chituc + Rusalka

Rusalka

– Van, Chituc
– oboseala, fun bere (no Cucaracha. all slept | not good bere afterveryall)
– Shabla si Rusalka (best of M.N., adunate: Vama, Agigea, Shabla)
– catarat, Lore pestera
– 3 m adancimea medie
– comisura, punga alba, butt
– drum “ascuns”, ocolitor si golf capitanie
– 4 leva
– casute si rezervatie
– scoici pe ploaie
– coada (la dus Costinesti – Cta ~ 3 ore)
– trebuie explorat tot tronsonul Tiulenovo – Rusalka

Sambata am tras traditionalul Chituc de post-ziua lui ‘Van si intr-o regretata lipsa Tudor. Pozele se pot vedea aici – imbatranim frumos, ce pot sa zic, inca putem insela ochiul mai putin vigilent care nu se impleticeste si peste CI. Frumos, bere cu prietenii buni intr-un colt uitat de lume. Cam ce-ti poti dori de la un weekend de socializare tihnita, si… prima betie dupa cele doua saptamani cumva auto-impuse de abstinenta la alcool. Si deci implicit si de la bere. Mai, ceva-ceva putred este in alcoolizarea asta: nevoie de, clar, este – functioneaza ca un burete de sters pentru creier, dar ca intoxicare devine serios-nesanatoasa. Deci treptat cred ca am sa trec pe vin – da’ rosu, nu alb ca pentru burtosi. Pacat ca papa Freud n-a trait destul sa ne zica care din drogurile usoare sunt cele mai de folosit; ar fi prins bine. Partea misto la chituceala a fost ca dupa, in entuziasmul general, s-a hotarat ca mergem in Cucaracha, dar odata patul atins de fiecare in parte am cazut lati ca niste paduchi beti spre disperarea lui Lore care ma bate la cap de o vara intreaga sa ajunga acolo.

Bun, si asta fu Chituc. (Ah, atentie la asta. Dar… fara grija. Vor sta pana primul ex-fost-CAPist sau fi-so o sa vrea sa ajunga-n zona si o sa-i puna sa le astupe la loc:) ). Duminica o vizita cumva neprogramata la Shabla (blablabla Shabla, again), dar, din dorul neostenit al consoartei de drumetii si locuri noi si din cauza usoarei “aglomeratii” in zona am ajuns la Rusalka.

dsc01487.jpg dsc01490.jpg dscf7494.jpg dscf7506.jpg dscf7514.jpg dscf7530.jpg

Imi devine clar ca tot tronsonul Tiulenovo – Rusalka trebuie facut la pas intr-un concediu porcesc. E prea minunat! Plaja in cauza (daca am putea spune asa – vezi poze) are tot ce se poate mai bun vazut de mine din litoralul Marii Negre. Are apa minunata din Vama de langa epava, fundul plin de verdeata si pietre si animalute de la Agigea, si stancaria spectaculoasa de la Shabla, toate adunate intr-un iar excelent pool de training cu adancimea medie de 3 m. M-am catarat pe pietre, m-am dus in mini-pesterile de pe acolo, iar la comisura stancilor din larg exista sub apa intre stanca din dreapta cum te uiti si una subacvatica la vreo 2 m o punga de ~ 4 metri adancime cu nisip alb-alb si cu peretii aia curbi pe langa, gizaz! am stat o jumate de ora doar acolo. Minunat loc, minunat! Poate ajungem duminica viitoare mai multi. Mi-a placut si modelul turismului de bariera care ne-a usurat de 4 leva, ca-n Mamaia, insa tot incerc sa vad de un drum ocolitor care ajunge in golful celalalt, unde era un fel de capitanie si barci, si o priveliste… ramai prost, ce comori la atat de putin mers de Cta. Ca sa nu mai vorbesc de intreaga rezervatie din spatele bungalow-urilor organizate din dreapta “statiunii” cum intrii. De mers si acolo o data si stat macar o seara.

La plecare aventura s-a incheiat cu niste scoice mestecate pe fuga amenintate de ploaia care pana la urma ne-a prins si ne-a facut ciuculete cand urcam dealul spre masina. Eh, aventuri. Fu frumos, si de abia astept sa mai ajung acolo. Nu stiu insa ce o sa se intample cu drumul la intors caci abuteiajul Costinesti – Constanta dureaza in jur de 3 ore. Otopeni – Victoriei e un copchil de tzatza pe langa.