Archive for Octombrie, 2015

Toamna patriarhului de metrou

        Evit metroul, îmi displace aglomeraţia, unde sunt mulţi oameni laolaltă atenţia mea empatică se împrăştie zgomotos către publicul fără de voie din juru-mi şi mă descotoroseşte de energie precum un efort îndelung susţinut la sală. Dar… e imposibil să eviţi metroul chiar tot timpul aşa că din când în când dau deoparte aceste alinturi de preţios făcut din flori şi-l iau în grabă ca toţi oamenii, profitând de acestă excelenţă invenţie a umanităţii de a-şi realoca furnicile-n marile metropole de pe un deal pe un altul.

        Eram în metrou uşor înghesuit către una din uşile sale, amplasat fix lângă pomul de susţinere de lângă, iar în faţa mea erau sprijinite de uşa glisantă trei căprioare care-mai-de-care la vârste fragede şi de apetisănţuri diferite, una din ele mai piţi-poc – asta am aflat dintr-o conversaţie telefonică ulterioară la care am fost martorii unor situaţii unde se negociau vacanţe, spa-uri şi locuri de “aimer à loisir”. În stânga mea, şi el agăţat de o bară de susţinere, un tânăr cerb lovit de maturitate – cu burtică şi calviţia aferentă – priponea cu privirea ceata de fete de lângă, dar la modul laser, cu o insistenţă constantă şi de o intensitate superioară. Şi se uita şi se uita de parcă avea ochii lipiţi de căprioare, care, după o perioadă de neacomodare, nu ştiau cum să-i evite intersecţiile şi încercau din răsputeri să nu-l privească direct ca nu cumva să dea… lui nu părea să-i pese. Chiar la un moment dat, în dulcea sa naivitate socială (sau nesimţire, la propriu, ne-simţire), avea încercări să-şi îndepărteze privirea de ele dar nu reuşea decât să-şi mişte uşor capul în stânga sau dreapta însă cu linia ochilor întinsă către lampadarele incandescente din faţa lui.
        Pe lângă asta se adăuga un zâmbet subtil de pervers tâmp care era foarte mulţumit în neajunsul său acolo, neîndrăznind să facă ceva în acest sens, sau, mai degrabă probabil care renunţase să mai facă ceva în urma multiplelor refuzuri şi acestea îndreptăţite de o inadvertenţă justă dată de etate. Şi se uita! :) Era delicios chiar… chiar aş putea zice că-i lipsea un natural mestecat-plescăit lasciv care, sper! nu pot decât să-mi închipui, ar fi adus şi mai multă oripilare pe feţele tinerelor june dezavuate ruşinos de insistenţa unuia.

        Sunt unele nopţi de weekend care se prelungesc spre dimineţi şi atunci, ca un fel de tradiţie seculară, paşii mă îndreaptă către sieful tinereţii din studenţie, o ultimă bere pe marginea pereţilor din Club A, savurând fără voia lor, precum perversul din metrou, lipsa de prihană de pe feţele întinse de pomeţi şi tâmple făr’ de riduri, sau contemplu muşchi & oase ce încă n-au cunoscut rugini şi care se combină în unduiri ce lasă-n spate juste jerbe de lumină, ca nişte licurici ce pâlpâie la începutul cuarţului. Ce mişto!
        Şi câteodată, aşa… meta, de la înălţimea aburilor de alcool reuşesc să mă desprind de învelişurile culturale şi să-i privesc ca un extraterestru care a ajuns pe Pământ pentru prima oară şi ştie mai nimic despre mică noastră civilizaţiune. Şi care, s-ar mira să vadă această adunătură de ciute&iezi la trei dimineaţă asudând sincron pe ritmul unor cutii agăţate de zidurile care vibrează odată cu ei, şi atunci clar i s-ar părea un ritual. Aşa cum după ceva mai mult de 15 ani îmi fac un obicei să închid cluburile cu o ultima bere-n Club A sau în Expirat sticlind ochii la tinereţuri. Ce frumos era :) Şi, de ce să o dau cotită, alteori, destul de rar dar se întâmplă, când tineretul chiuleşte motivat sau când un concert sau o lună plină sau o bere mai fistichie ne prinde cu garda jos şi ne adună de pe filele canoanelor şi ne aduce pe ringul de dans atunci… eh, atunci tineretul suntem chiar noi. Şi licuricii clipocesc din nou la aceiaşi cadenţă cum o făceau odinioară. Încă re-suntem.

29.10.2015
(c) Mihăiţă Niţă

Postul din 18 octombrie 2015

Azi am reuşit să nu ies – cu ceva efort în acest sens. Mi-am impus ca 1 dată pe săptămâna să nu ies, ca să nu ies chiar în fiecare zi, căci altfel… după câteva luni devine o vrie din care nu mai înţeleg nimic, şi reţin prea puţine şi totul se estompează spre “nimic important”. Dar acum… după pauza din #Septembrie, cu mintea odihnită şi cumva resetată, parcă tind să devin într-un mare fel ca şi cum m-a reîntors la 20j de ani, ceea.ce.îmi.doresc atât de mult. Şi bine e!

Reacomodarea în Bucureşti cred că s-a terminat, au fost nevoie de vreo 6 luni, asta era. Am realizat-o duminică trecută când pe un nivel scăzut de cortizol, serotonina se lăfăia prin creieraş într-o zi ploioasă şi frumoasă, în principal petrecută cu Junkie căreia îi făcui un tur central rapid. Good life. Da, da… exact: din cauza vremii Capitală este mai golaşă zilele astea. Chiar şi azi când fu soare & mişto tot nu era om-lângă-om şi am găsit un colţ de stradă unde nu era NIMENI şi am putut să scriu în linişte. Am schiţa! şi am scrise 5 scene, din care două duble, din freo 20. Şi freo 6-7 personaje care-care. Şi da, scriu ca la nivel de liceu, căci anii ăştia de pauză normal că se cunosc, dar bine că se întâmplă şi aşa. (Foarte) mulţumit de mine pentru treaba asta. + Starbucks.

Şi nişte weekenduri, nişte fete, nişte nopţi, nişte party ppl… miam-miam-miam. “Sunt propriul meu copil”, gen. Când le povestesc sună a ceva de rock-star / party-animal, dar nu e aşa, sunt şi mulţi timpi morţi, şi plictiseală şi rutină, şi devine a obligaţie & obositor la un moment dat. Însă uneori, iese – că aproape mă (auto-)invidiez. Cam aşa:

“Luni ai fost la documentar – la Lucian Freud, ai băut vin fiert după, şi după care… acasă. Bun. Marţi, marţi te-ai întâlnit cu Şerbănescu, după care… parcă acasă, şi atât. Miercuri… ai fost la Control, la party şi ai stat până dimi… până la vreo 3-4, 3 şi. Dar marţi noapte n-ai dormit pentru că ai instalat ceva parcă, un kkt… deci nici nu mai ştiu de ce n-ai dormit, după care joi, nu… miercuri, ah da miercuri ai ieşit cu Petru & Pax, după muncă, un dill, băut… Domnii & fii, şi după care în CTRL la concert la final, dar înainte de asta conferinţa WordPress MeetUp, şi după care joi: Ervin, bere – tot în CTRL, după care Fire, veni şi Leq, şi din Fire în Club A, şi apoi în ăla de expaţi, şi trecut prin Control de final. Şi vineri ai fost la teatru, noroc cu B. că te-a ‘gonit’ şi ai prins şi metroul bine.” “Dar, în weekendul dinainte a fost aşa: vineri ai fost la Colective – concert Grimus şi The Monojacks, cu Leo la butoane pre&after, şi ai stat până la 4-5, cu super-băut, cu dansat … după care un Club A mişto, dar de dată asta puştii eram noi. Bun, şi apoi sâmbătă te-ai văzut cu Lecu… nu mai ţin minte unde, v-aţi întâlnit pe stradă cu Mircea DJ, şi am făcut un ceai, apoi seara am fost la partyul de la barul ăla, după care la Gojira, după care un excelent Expirat The Other Side – miam! cordonul ăla de fete, apoi a doua zi cu Alex la cafea, pe Lipscani la Origo şi apoi un ceai la Carusel, scris un pic, şi apoi la Cişmigiu, ai dus-o la metrou, după care te-ai dus la rugby în Halftime, şi erai fericit… şi după care ai ajuns acasă… şi ce dracu’ ai făcut acasă? Sper că dormit, că erai rupt.”

Iar astea sunt uşor în contrast cu “am fost la Hanul cu Tei şi am stat până târziu, şi la un moment dat era mişto că se dădea F.Tv pe monitoare şi era trecut de miezul nopţii” + “mi-am schimbat uleiul la maşină, am făcut o mare treaba, am stat 2-3 zile ca să cercetez bine problema. vroiam să schimb ceva în viaţă mea, şi ăsta era un lucru uşor de făcut hehe :)”. Şi ntz, culmea… la muncă fu una din cele mai productive săptămâni – cu multe chestiuni rezolvate (făcând rabat la calitate totuşi, nu teribil însă), şi am şi scris zilnic. Or fi fost aliniate poate…sau. Sau, it’s me. Sfârşit de an zgomotos. #entuziasm