Postul din 2 mai 2016

acolo unde am băut prima cafea la 35 de ani
– sentimentul de luna mai, lumina aia, ca şi cea din sufrageria copilăriei cu lalele în vaza din mijlocul camerei
– cum se defineşte fericirea, s-ar putea defini în lucşi
– cu prieteni şi Calnegrii într-un bar mişto. să fi fost vreo 15?
– cu nostalgie după post-studente cu ochii frumoşi & făr’ de riduri şi părul lung, drept şi până la fund.
– cu tihnă şi fără stresuri de chirii sau ipoteci, şi cu burta plină de cultură
– să fie soare! aproape Septembrie chiar.

– şi cu frică de bătrâneţe, de nefolosire şi nerost, cu dureri în balamale
– încotro?
“ce-a fost până acum n-a fost rău deloc din contră”
– #goodlife

Concert Pinholes – 26 aprilie 2016 – Club Control, Sala Berlin

        De multă vreme, de nişte ani, am căpătat o pseudo-expertiză faţă de evenimentele pe care le frecventez îmi dau seama din afiş, din istoria trupelor, din prognoza meteo şi loc desfăşurare balamuc dacă are să fie cu scântei sau fără. Mă şi înşel, dar rar. Eh, şi când se pupă … e bine de tot. Tot de la o vreme – de când am început să bat uşor patruzeciul nu mă mai duc la concerte în primul rând, ba că mă dor genunchii, ba urechile că muzică-i prea tare, ba de la vreun cot neintenţionat dar cu direcţie-n costele-mi nevinovate. Sau că-i prea multă lume şi că sunt prea tineri şi că sunt prea aproape de trupa fix ca o fană acneeica sau că … Aşa că stau mai în spate, preferabil pe lângă sunetist – acolo este pe audio-plus, sau mai retras într-un colţ de bar cu o privire bună de ansamblu, cu un pahar de tărie dublu rafinată în mâna … aşa parcă e mai bine, e mai potrivit. Dar atunci când cei de pe scenă îşi dau sufletul acolo, când trăiesc momentul cu toată fiinţa şi dau cu distortul până spre suportabil, şi când grăiesc cu o crasă şi pură naivitate: “Ne bucurăm că suntem aici şi nu în altă parte” :), cu toţi pustii de 25j sau mai puţin care-şi bălăngăne rockăreala fiecare-n stilul sau dar de fapt toţi la fel, cu urlete, cu “Pih-holes, Pin-holes, Pin-holes” spre dublu bis, cu fetişcane şi cu durerile uitate (vezi tu a două zi cum stă treaba cu trupul de fapt) şi cu scufundarea aia atât de mişto în duşul tinereţii.

        “Tinereţe fără bătrâneţe (şi viaţă fără de moarte)”. Asta spun când ies din CTRL în fiecare seară reuşită care se prelungeşte cu sau fără voia celor implicaţi şi când mulţumirea e până la urechi pe faţa la toată lumea iar picioarele dau să pocnească-n bascheţi de atâta dans. De multe ori – de prea multe ori – îmi fac reproşuri despre frecvenţa ‘anormală’ cu care încerc să repet cuvintele de mai sus, însă măcar o fac de fiecare dată cu sfinţenia corectitudinii faţă de sine, fără să mă păcălesc sau altceva. Totuşi când se ajunge cu asta la de trei ori pe săptămână este prea mult iar abuzul&saturaţia se instalează automat rapid.

        Totuşi după ce o să te plictiseşti DE TOT, cu prezumţia că acest lucru se va întâmpla la un moment dat şi n-o să sfârşeşti fericit precum baba din 54 (1998) pe ringul de dans, după… după ce urmează? Că dacă copii nu atunci pentru ce (să) trăim? Pentru creaţie. Şi de asta Bucureştiul are minunata proprietate că acest lucrul se poate repeta săptămânal cu un pic de efort în acest sens, şi nu numai pe rock ci şi pe alte frecvenţe: jazz, teatru & expoziţii sau alte spectacole şi alte genuri. “Mai răruţ că-i drăguţ” este o lecţie de maturitate însă neaplicabilă celor care-şi comandă câte două beri de o dată ca “să fie” şi care le beau din pahar căci direct din sticlă curge parcă mai lent. Şi care găsesc că unul din cele mai importante lucruri în viaţă este să se trezească la ce ora vrea corpul lor, şi care… şamd. Dar chestia asta s-o mai repetat ani de-a rândul, să o luăm pe rând: Club A, Fire, Megalos, Bourbone, Phoenix, Pulse 1, Control, Shout, Pulse 2, Butter, Doors, Goblin, Strings, CTRL. Etc. 1998-2016 :) Va urma? Probabil că da. Şi probabil că la Londra se măreşte cu un ordin de mărime pe scală adică se înmulţeşte cu 10, însă până “acolo” mai degrabă… mă bucur “că sunt aici şi nu în altă parte”.

Postul din 27 martie 2016

Într-o noapte de primăvară rece – într-un loc hipstăresc relativ nou (Manasia) care nu musai aducea cu un Berlin pe care nu-l ştiu da-l tot auzeam bârfit, ci mai degreaba cu o chestie studenţească din spate de la Operă (Preoteasa) – 4 răspunsuri la întrebarea “Spune-mi un lucru pozitiv din viaţa ta” într-un cerc de peste 30j de ani întârziaţi:
– am o sănătate bună (doah!)
– nu mai locuiesc cu părinţii
– viaţă mea sexuală în ultima vreme e wow
– am parte de teatru&cultură aşa cum îmi doream/lipsea cândva

Şi de restul acadele.

O experienţă la McDonald’s

Într-o zi aveam 25 de minute de pierdut în Romană şi îmi era foame. Hai să intru la McD că n-am mai servit ceva acolo demult, cât de rău poate să fie? M-am aşezat la o coadă mică şi după ce clientul din faţa mea a încheiat o d-ră zâmbind m-a întrebat ce vreau. “Un ham, vă rog. Sau un Big Mac mai bine, să fie mai mare.” “Nu vrei să încercaţi ceva nou?” şi mi-a povestit rapid despre un alt un produs. “Ba da”, “Imediat” şi s-a şi întors cu un hamburger învelit în hârtii personalizate şi l-a pus elegant pe o tavă. Am plătit şi fiind destul de aglomerat am căutat un loc în care să mă aşez. O altă domnişoară ce părea responsabilă pentru curăţenie văzându-mă rătăcit îmi spuse “Veniţi aici, avem o masă special pentru dvs.”. M-a distrat şi m-a mirat suprasolicitarea preţiozităţii, dar am trecut peste asta şi mi-a indicat să stau la una din mesele goale pe care scria `Rezervat`. Ok, foarte bine! Surpriza însă a continuat căci cel mai important hamburgherul era foarte bun – chiar minunat, şi spun asta când în ultimul timp din cauza unui popular serial TV servesc acest timp de înfulăciune mai des deşi înainte îl evitam cu obstinaţie cu prejudecata că ar fi nesănătos.

Termin şi îmi duc frumos înapoi tava, golind-o la cutia de colectare. Am rămas un pic pe gânduri… această experienţă mişto nu se putea opri aici merita un feedback pozitiv, aşa că m-am întors la coada iniţială şi i-am spus: “Ştiţi… hamburgherul acela pe care mi l-aţi recomandat…” , m-am adresat dar părea că nu înţelegea despre ce este vorba şi dădea uşor să se încrunte a reclamaţie. Oare mă recunoştea? Mă realiniez rapid. “Mi-aţi recomandat un produs nou mai devreme. Ei bine… a fost excelent!” Şi faţa i s-a destins într-un zâmbet larg şi mi-a mulţumit înapoi închizând ochii strâns.

Am plecat. Uite aşa am servit un burger bun la McDonald’s, ceea ce… vă doresc şi dumneavoastră!

neuro-psihologice-constiinta 2016

[neuro]
– module – functii
– layere, frecvente, circuite
– sange (oxigenare – intarire, hranire, crestere, neurogeneza) si neurotransmitatori. excitatori & inhibitori.
– [grafic descoperire neurotransmitatori vs. utilitate/functionalitate]
– BI (biologic) de reinterpretat realitatea
– in primul rand suntem maimute (primate). si multe-multe informatii care se schimba sunt inconstiente. in 4 minute ochi-in-ochi sunt jdemii tone de informatii. dar uite ca le mutam usor-usor pe SMS.
– AI. o sa? nu, tools.
– magik? no f. magic, dar a lot of sens. metaforizare, cu greutate in sens (in conteaza).
– cu adevarat important va fi cand vom face Google inconstient, prin interfete neuro-cloud. si minti interconectate.
– somn? facem curat in instalatie, si restul creierelor mai mari o fac.
– drogs nu sunt (o poarta catre) o alta realitate, planuri metafizice etc.; sunt doar mai putine module in functiune&sync cu comunicarea taiata/improprie. dar de ce nevoia (permanenta) de sens? poate ca asa e in programarea in legile 1-2-3 la BI.
– majoritatea neurodegenerativelor sunt prevenibile cu anti-inflamatoare. dar nu la nivel de tesut/organ e treaba, ci la nivel de celula.

[constiinta]
– constiinta?
A. hai intai sa definim. constiinta nu e ca sa fie la fel ca noi; noi vrem asta.
    a) fratii, unde e frati mei? jeo nu vrea sa fie singur => inventie divinitate.
    b) daca nu e noi cei-mai-cei? daca e altcineva… sa-i dovedim.
B. e o poveste – un program (soft) care ajuta maimuta-tesut sa creasca, sa ajunga la structuri si mai complicate.
– constiinta are si termostatul, dar la nivelul sau.
– se stocheaza undeva? nu chiar. in gene, comportamentele “de succes”.
– cum e sa fii un liliac? alfel. LTALFE.
– imortalitate? cui ii trebuie? dupa tine va fi tot timpul ceva. si pietrele au “viata” lor.
– altceva? q.: constiinta poate fi intrerupta / resumed / copiata?

[psihologice]
– depresia? boala. “inchidere in sine” spre ‘racire’ sistem la nivel de zeci-de-zile. e o protectie la supraincalzire, care insa nu face fata, deraiaza, se agreaveaza – dar trece de la sine, daca.
– alcool vs. ciocolata. why? prefrontal cortex lot of sange.
– winning? planuri, asteptari, dopamina. yeah. dar constant, gen sin(x) – pe load/release.
– mintea se adapteaza la orice.

Postul din 20 martie 2016

De pe Twiter/e:
– “costumele de peruani au rămas mici :)”
– “sex si ctrl, asta vrei tu” “o zici de parca ar fi ceva rau”
– “Câteodată, stând în centru – dimineața devreme, se aude un tren. De unde se aude un tren?”
– “(…) cu o puştoaică-post-studentă cu ochii fără riduri.” :)

Postul din 28 februarie 2016

– fu un an mişto. da’ totuşi tre’ să schimb ceva din studenţia asta perpetuă, ca variaţie gen.
– în ctrl de departe cel mai mişto sunt gagicile – îmbrăcate, pieptănate, fistichii etc. (aproape ca perversul din Toamna patriarhului de metrou).
– tot din Control, Positive Tension /via BP la plecare cu uşa spre terasă care se închidea-deschidea intermitent şi sentimentul ăla puternic de “sunt în locul care trebuie” :), dar nu m-am întors – m-am dus să mă culc. că-mi luasem porţia săptămâna aia (într-o joi cu nişte pui de rusoaice).
– zâmbetul ăla de la Centrul Ceh care ştiu că nu mi se adresa, şi prietena ei care venea în spatele meu şi se reflecta în geamul de la intrare. nu ţin minte să-mi fi “zâmbit” cineva vreodată la fel. tinereţea AIA!
– Caramitru la Tv într-un interviu slinoşel că de fapt ei după Revoluţie aşteptau: Noul Om, Noua Societate, cei mai sfinţi şi mai drepţi şi mai… inexact, dar de o naivitate #geez.

Postul din 13 februarie 2016

Am intrat într-o cafenea. Era devreme, era gol, aşa că mi-am scos pachetul de ţigări şi m-am aşezat la o masă. N-am observat semnul de ‘Nu se fumează’ amplasat deasupra uşii la intrare. Apoi mi-am dat seama că nu am brichetă, după ce am comandat i-am spus ospătarului că am rămas fără, mă duc să-mi iau una şi mă întorc. “Ok, te aştept” mi-a răspuns. Şi am revenit repede, apoi am pufăit şi mai vroiam încă un ceai, şi nu venea, şi a venit greu şi am tot pufăit şi tot aşa. Aproape când să dau să plec, că începea să se aglomereze şi pufăisem destul, unul din patronii parteneri proaspăt apărut vine la mine şi îmi spune că în cafeneaua respectivă nu se mai fumează de câteva săptămâni pe timp de weekend. Ah da, n-am văzut semnul… scuze, uite o să ştiu pentru data viitoare. Păi da, dar nu pot să va las să fumaţi că vin şi alţi clienţi şi o să vă vadă şi o să vrea şi ei şi… Şi vrei să nu mai fumez? Da. Ah, nota vă rog. Adioux, şi n-am cuvinteee!… :)

– se înlocuieşte `fumat` cu `laptop`

Postul din 31 ianuarie 2016

R.Ş.M.

(-)
– contractele de publicitate
taxa de linişte!
– contracte cu bani publici preferenţiale (asta face toată lumea) – gen POMA & gunoi
– ratat parteneriat cu ministere de la Buc
– muile care le-a dat pe power (nu se pune)
– alea care le-a luat (nu se pune)
– puiul dat către pensionari
– baroni la propriu – n-a avut concurenţă directă
– şuntarea aia lui GSM
– festivalul berii
– Telegraf + alcool + ㎡
– scos liniile de tramvai cu 10% la PECO
– asfaltările
– ‘taxa’ de înfiinţare începând cu 10% din orice
– bariera în Mamaia – o greşeală PUBLICĂ
– nelasat ăia mari care erau o ameninţare (nu acelaşi lucru se poate spune despre Nicuşor)
– futut cu bună ştiinţă cultura
– futut intelectualimea indirect. valori. (desfiinţat & aţâţat, subfinanţare teatre)

(+)
– peninsula după 10 ani
– ruină Intercontinental -> out.
– festival/carnaval Mamaia
– Formula 1
– încercarea de preluare port (== bani Senat s-ar fi dus la clica de aici)
– cluburile de pensionari
– (Metro + Bila – nu se pune că e de datoria…)

Costumele, gagicile & kitesurfingul istoric vorbind sunt virgule.

Postul din 31 decembrie 2015

În 2016 îmi propun să nu mai beau atâta. Nici acum nu-i mult, fură ani şi mai şi, dar mai pe moderat aşa :). În rest de bine. Am scris o nuvelică, poate până-n primăvară reuşesc să o rescriu. _draft2.00.doc.

Puoc-puoc.

Postul din 13 decembrie 2015

Aproape de fiecare dată când mă duc la Starbucks să scriu la prânz simt că mi se prelungeşte viaţa. Cât reuşesc să scriu 30-40 de minute incontinuu simt că trec şi câte 2-3 ore, de rar mi s-a mai întâmplat ca ceva să-mi facă aşa multă plăcere indiferent de. Mă duc prea des in CTRL – şi de trei ori pe săptămână uneori – dar e locul în care se întâmplă cele mai aproape-mi muzici. La Godot nu mă simt vinovat, şi nu m-aş simţi nici dacă aş merge zilnic, doar că… dacă mă duc prea des după o perioadă nu mai reţin nimic. Dă-i cu GABA, dă-i cu GABA … :). L.

din “Vreau”:

[…] Şi pe lângă `se poate` e asemeni şi `cel mai` – aici e şi surpriza, şi că limita este corpul fizic şi timpul şi că poţi să faci din amândouă bijuterie. O.k. este o mega-exagerare şi deformează să spui că anume conştiinţa există doar în moment şi că ea nu există în afară ei. Ba există, prin mediul care o creează şi când spun asta mă refer şi la celelalte conştiinţe cu care interacţionează , la cultură, la tot pachetul. Este asemeni definită de momentele – nu foarte îndepărtate, deşi prin inducţie… – care te-au adus până aici şi prin alegerile care le-ai făcut ca să devii ce eşti. Evident combinaţie, pe combinaţie, cu mediul. Pe scurt: sunt mai multe persoane în tine, posibile eu-uri care devin, se dezvoltă uşor separat, iar conştiinţa este sumarul de succes al lor contigentat într-un sentiment de apartenenţa / eu / continuitate. TU eşti mulţi / multe dar ai impresia că eşti doar unul. Perioada de “în spate” aş marca-o undeva la 7 ani. Poate nu chiar întâmplător anii la care se începe şcoala.
    Ceea ce înseamnă că:
– eşti maleabil
– ai multe posibilităţi de dezvoltare
– eu-ul principal este mutabil, mai nou îi spunem neuroplasticitate
– e complicat, dar nu nedemontabil
– mecanismele principale de mânărit atenţia (inclusiv ‘narcoticele’) sunt unelte.

untwitts 16 noiembrie – 22 noiembrie 2015

  • nice add-on :) https://chrome.google.com/webstore/detail/shut-up/oklfoejikkmejobodofaimigojomlfim?hl=en
  • viata fara FB e pustiu :)
  • noiembrie, lumina scazu, codita depresiei se vazu :)
  • strtolover :)
  • “de cate ori se berbereste se deoache” #pestrada o vanzatoare despre sotul sau :)
  • guvernul asta ‘nou’ si “revolutionar” de fapt era pregatit in maneca precum negociere intre PSD&PNL pt reconciliere de termen mediu :)
  • Bugetul pe 2016 e bazat pe o crestere economica de 4.1%. wtf! pe context international instabil + petrol ??
  • “Ai auzit ce-au zis astia, ce-au declarat?” #pestrada niste taximetristi
  • din nou pe bicla la sub 6 luni de cand last poc umar. & excelent cardio.
  • a) beut aseara 2.5 beri si imbatat binisor. eh, asa da! nu de 100 RON cu black-out si cu reconstituiri
    b) de abia astept pauza de pranz sa ajung la Starbucks sa scriu. eh, asa da :)
  • #gizaz, “sa manance si gura mea ceva” http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-20608039-alta-cheltuiala-pentru-firme-analiza-riscului-securitatii-fizice.htm
  • in ‘kkt’ veritas nautil.us/issue/30/identity/how-the-western-diet-has-derailed-our-evolution
  • a lot of metal
  • “muie la gabori” it’s so << 27 ani
  • “in viata” mai dificil decat “victima” (mortala)
  • iar am baut – din nou, si multicel. issue: start monitorizare?
  • ca barbat e okeish sa imbatranesti singur, insa ca femeie deloc – bai, da’ deloc.
  • “am chef sa fac bine” #pestrada o fetita sub 10 ani
  • noiembrie? una din cele mai calde toamne

Postul din 15 noiembrie 2015

L'invitation au voyage - Charles BAUDELAIRE (1821-1867)

…te ressemble. TE REssemble. “Aimer à loisir”. #there, there! theretheretheretheretheretheretheretherethere, yes! got it:D there! mi-a ieşit şi sper să ţină cât mai mult nişte ani câţi o fi sa fie-n plus sa fie nişte ani acolo. yeah! :D

[…] “tout n’est qu’ordre et beauté,
Luxe, calme et volupté.”

here :)

Toamna patriarhului de metrou

        Evit metroul, îmi displace aglomeraţia, unde sunt mulţi oameni laolaltă atenţia mea empatică se împrăştie zgomotos către publicul fără de voie din juru-mi şi mă descotoroseşte de energie precum un efort îndelung susţinut la sală. Dar… e imposibil să eviţi metroul chiar tot timpul aşa că din când în când dau deoparte aceste alinturi de preţios făcut din flori şi-l iau în grabă ca toţi oamenii, profitând de acestă excelenţă invenţie a umanităţii de a-şi realoca furnicile-n marile metropole de pe un deal pe un altul.

        Eram în metrou uşor înghesuit către una din uşile sale, amplasat fix lângă pomul de susţinere de lângă, iar în faţa mea erau sprijinite de uşa glisantă trei căprioare care-mai-de-care la vârste fragede şi de apetisănţuri diferite, una din ele mai piţi-poc – asta am aflat dintr-o conversaţie telefonică ulterioară la care am fost martorii unor situaţii unde se negociau vacanţe, spa-uri şi locuri de “aimer à loisir”. În stânga mea, şi el agăţat de o bară de susţinere, un tânăr cerb lovit de maturitate – cu burtică şi calviţia aferentă – priponea cu privirea ceata de fete de lângă, dar la modul laser, cu o insistenţă constantă şi de o intensitate superioară. Şi se uita şi se uita de parcă avea ochii lipiţi de căprioare, care, după o perioadă de neacomodare, nu ştiau cum să-i evite intersecţiile şi încercau din răsputeri să nu-l privească direct ca nu cumva să dea… lui nu părea să-i pese. Chiar la un moment dat, în dulcea sa naivitate socială (sau nesimţire, la propriu, ne-simţire), avea încercări să-şi îndepărteze privirea de ele dar nu reuşea decât să-şi mişte uşor capul în stânga sau dreapta însă cu linia ochilor întinsă către lampadarele incandescente din faţa lui.
        Pe lângă asta se adăuga un zâmbet subtil de pervers tâmp care era foarte mulţumit în neajunsul său acolo, neîndrăznind să facă ceva în acest sens, sau, mai degrabă probabil care renunţase să mai facă ceva în urma multiplelor refuzuri şi acestea îndreptăţite de o inadvertenţă justă dată de etate. Şi se uita! :) Era delicios chiar… chiar aş putea zice că-i lipsea un natural mestecat-plescăit lasciv care, sper! nu pot decât să-mi închipui, ar fi adus şi mai multă oripilare pe feţele tinerelor june dezavuate ruşinos de insistenţa unuia.

        Sunt unele nopţi de weekend care se prelungesc spre dimineţi şi atunci, ca un fel de tradiţie seculară, paşii mă îndreaptă către sieful tinereţii din studenţie, o ultimă bere pe marginea pereţilor din Club A, savurând fără voia lor, precum perversul din metrou, lipsa de prihană de pe feţele întinse de pomeţi şi tâmple făr’ de riduri, sau contemplu muşchi & oase ce încă n-au cunoscut rugini şi care se combină în unduiri ce lasă-n spate juste jerbe de lumină, ca nişte licurici ce pâlpâie la începutul cuarţului. Ce mişto!
        Şi câteodată, aşa… meta, de la înălţimea aburilor de alcool reuşesc să mă desprind de învelişurile culturale şi să-i privesc ca un extraterestru care a ajuns pe Pământ pentru prima oară şi ştie mai nimic despre mică noastră civilizaţiune. Şi care, s-ar mira să vadă această adunătură de ciute&iezi la trei dimineaţă asudând sincron pe ritmul unor cutii agăţate de zidurile care vibrează odată cu ei, şi atunci clar i s-ar părea un ritual. Aşa cum după ceva mai mult de 15 ani îmi fac un obicei să închid cluburile cu o ultima bere-n Club A sau în Expirat sticlind ochii la tinereţuri. Ce frumos era :) Şi, de ce să o dau cotită, alteori, destul de rar dar se întâmplă, când tineretul chiuleşte motivat sau când un concert sau o lună plină sau o bere mai fistichie ne prinde cu garda jos şi ne adună de pe filele canoanelor şi ne aduce pe ringul de dans atunci… eh, atunci tineretul suntem chiar noi. Şi licuricii clipocesc din nou la aceiaşi cadenţă cum o făceau odinioară. Încă re-suntem.

29.10.2015
(c) Mihăiţă Niţă

Postul din 18 octombrie 2015

Azi am reuşit să nu ies – cu ceva efort în acest sens. Mi-am impus ca 1 dată pe săptămâna să nu ies, ca să nu ies chiar în fiecare zi, căci altfel… după câteva luni devine o vrie din care nu mai înţeleg nimic, şi reţin prea puţine şi totul se estompează spre “nimic important”. Dar acum… după pauza din #Septembrie, cu mintea odihnită şi cumva resetată, parcă tind să devin într-un mare fel ca şi cum m-a reîntors la 20j de ani, ceea.ce.îmi.doresc atât de mult. Şi bine e!

Reacomodarea în Bucureşti cred că s-a terminat, au fost nevoie de vreo 6 luni, asta era. Am realizat-o duminică trecută când pe un nivel scăzut de cortizol, serotonina se lăfăia prin creieraş într-o zi ploioasă şi frumoasă, în principal petrecută cu Junkie căreia îi făcui un tur central rapid. Good life. Da, da… exact: din cauza vremii Capitală este mai golaşă zilele astea. Chiar şi azi când fu soare & mişto tot nu era om-lângă-om şi am găsit un colţ de stradă unde nu era NIMENI şi am putut să scriu în linişte. Am schiţa! şi am scrise 5 scene, din care două duble, din freo 20. Şi freo 6-7 personaje care-care. Şi da, scriu ca la nivel de liceu, căci anii ăştia de pauză normal că se cunosc, dar bine că se întâmplă şi aşa. (Foarte) mulţumit de mine pentru treaba asta. + Starbucks.

Şi nişte weekenduri, nişte fete, nişte nopţi, nişte party ppl… miam-miam-miam. “Sunt propriul meu copil”, gen. Când le povestesc sună a ceva de rock-star / party-animal, dar nu e aşa, sunt şi mulţi timpi morţi, şi plictiseală şi rutină, şi devine a obligaţie & obositor la un moment dat. Însă uneori, iese – că aproape mă (auto-)invidiez. Cam aşa:

“Luni ai fost la documentar – la Lucian Freud, ai băut vin fiert după, şi după care… acasă. Bun. Marţi, marţi te-ai întâlnit cu Şerbănescu, după care… parcă acasă, şi atât. Miercuri… ai fost la Control, la party şi ai stat până dimi… până la vreo 3-4, 3 şi. Dar marţi noapte n-ai dormit pentru că ai instalat ceva parcă, un kkt… deci nici nu mai ştiu de ce n-ai dormit, după care joi, nu… miercuri, ah da miercuri ai ieşit cu Petru & Pax, după muncă, un dill, băut… Domnii & fii, şi după care în CTRL la concert la final, dar înainte de asta conferinţa WordPress MeetUp, şi după care joi: Ervin, bere – tot în CTRL, după care Fire, veni şi Leq, şi din Fire în Club A, şi apoi în ăla de expaţi, şi trecut prin Control de final. Şi vineri ai fost la teatru, noroc cu B. că te-a ‘gonit’ şi ai prins şi metroul bine.” “Dar, în weekendul dinainte a fost aşa: vineri ai fost la Colective – concert Grimus şi The Monojacks, cu Leo la butoane pre&after, şi ai stat până la 4-5, cu super-băut, cu dansat … după care un Club A mişto, dar de dată asta puştii eram noi. Bun, şi apoi sâmbătă te-ai văzut cu Lecu… nu mai ţin minte unde, v-aţi întâlnit pe stradă cu Mircea DJ, şi am făcut un ceai, apoi seara am fost la partyul de la barul ăla, după care la Gojira, după care un excelent Expirat The Other Side – miam! cordonul ăla de fete, apoi a doua zi cu Alex la cafea, pe Lipscani la Origo şi apoi un ceai la Carusel, scris un pic, şi apoi la Cişmigiu, ai dus-o la metrou, după care te-ai dus la rugby în Halftime, şi erai fericit… şi după care ai ajuns acasă… şi ce dracu’ ai făcut acasă? Sper că dormit, că erai rupt.”

Iar astea sunt uşor în contrast cu “am fost la Hanul cu Tei şi am stat până târziu, şi la un moment dat era mişto că se dădea F.Tv pe monitoare şi era trecut de miezul nopţii” + “mi-am schimbat uleiul la maşină, am făcut o mare treaba, am stat 2-3 zile ca să cercetez bine problema. vroiam să schimb ceva în viaţă mea, şi ăsta era un lucru uşor de făcut hehe :)”. Şi ntz, culmea… la muncă fu una din cele mai productive săptămâni – cu multe chestiuni rezolvate (făcând rabat la calitate totuşi, nu teribil însă), şi am şi scris zilnic. Or fi fost aliniate poate…sau. Sau, it’s me. Sfârşit de an zgomotos. #entuziasm

test

Tableta vieții, cu autocorrect – exact! – cu tot. Si fara Save Draft automat se pare, dar asta este cel mai aproape de un calculator portabil încorporat, gen.

Postul din 22 septembrie 2015

Ah, ce bine mi-a prins pauza asta! Iar azi… una din cele mai mişto zile de anul ăsta. Cu valuri, la noul golf de la CC – cu plajă mare, ca de ocean, de peste 100 m, şi o groapă bine plasată la linia 2 de valuri care le ridică uşor peste 1.5 m. Dar nu m-am aventurat, căci umărul nu-i tare bine aşa că am stat cuminţel şi am luat doar 3. Dar! :D

Fără să exagerez, fără să încerc să epatez sau să mă plâng ca o baba… totuşi cred că am ajuns la vârsta în care fizicul te ajunge. Mai sunt 3, maxim 4 ani de surf şi gata. Pui placa în cui c-ajunse. A fost frumos, dar e cazul să încep să-mi recunosc limitele. Deşi, deh… la prima linie precum copiii merge şi la pensie, dar era vorba de sport aici.

După plajă am ras un fel de sote de vită la un nou turc în oraş – Efes Döner – d’am lins şi zama ce rămase pe fundul blindului, bun-bun. Nu ştiu cum are să reziste, dar asta-i altă poveste. Apoi o cafea la London, cu notiţele sub ochelari. Şi apoi am scris şi freo patru pagini la Cărtureşti. Apoi nah, frumoasă zi. Oare ce ar mai fi nevoie să se întâmple pe seară să intre la titlul ‘cea mai’? Nimic? :) Nu chiar.

Constanţa cu bani de rentier şi neaglomerată de turişti şi cu soare este de-o frumuseţe rară. Că-n rest… haleau, cam suflă vântul, în… (de_)toate. Totuşi… lasă. Să fie primit! :D şi ptiu-ptiu di_dioki.

M