Tags: n-are

Postul din 16 februarie 2013

Cum se face că sublimarea durerii, stimulentele (alcoolul, cofeina, THC şi altele), inhibitori SSRI sau IMAO etc. forţând căile neuro obişnuite de legătură fac loc altor sinapse, reducând procese vechi şi “dăunătoare” (evident, şi putând a le potenţa în acelaşi timp) înlocuindu-le cu “chestiuni noi”, nemaîntâlnite de subiect până atunci, crescând într-un fel – considerabil şi uşor cuantificabil – creativitatea şi inventivitatea? Cum se poate ajunge la acest “proces” în mod endo, natural fără ajutorul substanţei externe? E vorba de evitarea mecanismelor “defectuoase”: saturaţie, rutină, TOC-uri şi alte ‘deformări’ sau e necesar de un trigger pentru atingerea respectivelor nivele de creativitate şi formarea de legături “noi”? În ce măsură acestea sunt controlabile? Este doar o chestiune de ‘atenţie’ şi de ecologie mentală sau ţine de un echilibru al unui neurotransmiţător specific în relaţie cu un factor extern?

Şamd … acestea sunt întrebările care-mi vor umple căutările următoarelor luni. Şi sunt de abia la circulator.

Postul din 30 noiembrie 2012

Dacă nu o scriu pe asta am să o uit.

Era o zi de săptămână obişnuită, trecuse parcă de ora 00 şi deşi ieşisem la ceai pe seară încă mai aveam chef de interacţiune aşa că m-am decis să nu stau în casă şi să fac măcar un ocol de Tomis Nord, pe jos că afară era frumos şi cald. În faţă la Phoenix era un tip uşor pierdut, undeva la un 27-28, mic, bonom, uşor îndesat şi cu ochii puţin bulbucaţi – genul de tip empatic, sociabil, ţepar de meserie. Prima lui replică a fost dacă am un minut să pot să-l ajut cu ceva, care era un pic altfel formulată decât în mod obişnuit aşa că i-am zis sigur. Dacă ştiu de în bar se poate plăti cu CC că nu prea are bani la el sau dacă ştiu un bancomat BRD în apropiere. Ştiam sigur că nu se poate plăti cu cardul şi bancomatul BRD era undeva la Brotac. Să îl ajut / conduc până acolo, să luam un taxi, pe urmă ne-am fi întors în bar şi ar fi făcut cinste cu băutură. Sigur. (De fapt eu mă dusesem să îmi ridic trotineta abandonată acolo, avusesem o zi de rahat şi scosesem lume la suc, la care am ras 2 beri iar eu nu şofez beat. Era luni.) Aşa că am invitat pe individ să-l duc cu maşina, asigurându-l că locuiesc în zonă şi-o cunosc bine.

Pe drum, după ce s-a minunat că l-am luat, şi că nu-i par dubios – ba eşti un pic dubios, dar nu atât de dubios încât să nu te iau în maşină – ba nu, că e ceva, că am simţit eu în privirea sau vocea lui că e un om ok. Şi că vreau să-l ajut şi că, ah… ai lăsat maşina aici mai devreme şi ai băut, şi acum conduci beat, ah doar două beri şi acum tz ore, treaba ta… Am ajuns la bancomat.

Să nu pleci! Nu, o să te aştept, şi se duce să scoată bani. Câteva bancnote de 10 lei pe care le-a tot numărat, a întors cardul pe toate părţile, o parte i-a pus în portofel, câţva îi ţinea în mâna şi a revenit. Mergem să bem? Hai, dar eu o să beau ceva nealcoolizat. De ce îmi pun centura? Că aşa fac de fiecare dată. Să mergem. Îl întreb dacă a rezolvat la bancomat, că stătuse cam mult. Da, a fost ok, de ce ar fi fost o problemă? Nici o problemă. La un moment dat mi-a fost frică că are altceva în mâna decât bani şi să mă fi înşelat nasol de tot în priviinţa lui – făcând calcule de lovituri şi asigurandu-mă unde mi-e portofelul, dar mi-a trecut rapid. Alunecând la vale pe Cişmelei mă prezint şi-mi spune că îl cheamă Costel parcă, sau Cornel. Ah… înainte l-am întrebat dacă e ardelean, sau dacă are gene ardeleneşti, că îmi pare cu accent. Nu, sunt machidon de machidon şi până acum am băut la Căsuţa XY, poţi să întrebi ospătăriţele de acolo, dar s-a închis şi… mergem şi bem, dar pe urmă mă duci şi acasă? Vedem, te duc dacă locuieşti în Constanţa, da locuia undeva pe la CET (cam departe, dar ok) şi îmi povestea ceva de maică-sa machidoanca că era doar pe jumătate de fapt. Dar de ce am eu încredere în el? Că e ceva sigur în chestia asta.

Ajungem în Phoenix. Eu mă aşez la o masă jos şi comand un ceai. El de cum intră începe să vorbească cu barmanii, cere şi cu ‘şeful de tură’, să-l întrebe dacă pare a fi ardelean, nu părea. Între timp consult chelneriţa dacă a fost mai înainte aici şi a făcut probleme. Nu făcuse, era doar vorbăreţ atât. Vine la masă cu ‘şeful de tură’ – un puşti mai puşti ca noi – să-l invite să bea ceva, ăsta că e în timpul serviciului, că nu, că ce îi aduce… nişte votcă. Că vrea să ne întrebe pe amândoi ceva, întrebă-ne. Că dacă ne plac băieţii sau fetele, cu frică – că e prea dubios ce i se întâmplă. Râd, îi spun că îmi plac fetele, ‘şeful de tură’ se retrage (fără să-i bată comanda) iar el începe să se întrebe ce lume o mai fi sus la etaj. Că se duce la toaletă şi să vază cine-i pe acolo. Şi se duce. Avea un ghiozdan negru în spate ce părea gol.

Şi stau şi aştept vreo 10 minute, jos erau doar încă vreo 2 mese ocupate. Termin ceaiul fără să mă grăbesc şi îmi zic că ar fi timpul să plec şi să-l las în pace cu cine s-o fi înhăitat pe sus şi poate e mai bine aşa. După care îmi zic că poate i s-o fi făcut rău la baie şi poate ar fi bine să mă duc să-l verific totuşi. ‘Şeful de tură’ îmi confirmă că nu i-a trecut votca – îmi plătesc ceaiul şi urc. Întradevăr era mai multă lume, iar al meu era într-un colţ singurel cu nişte vin la pahar în faţă, cu apă lângă. Mă duc la el şi îi spun că mă retrag. Ok. Vreau bani pentru cursa făcută? – chestie care m-a atins, de ce îi era lui, şi să-mi dau seama că în trening arăt ca un taximetrist – îi spun că nu-i cazul, îi strâng mâna şi plec. Să aibă grijă.

Gizăz, câtă neîncredere şi câte frici. Mă recunosc în temerile astea.

Postul din 27 noiembrie 2012

Din ultimile luni de prea multă muncă şi alte rateuri personale singurul lucru pe care mi-l reproşez este că n-am mai citit. Şi mă simt mult mai sărac şi mai îndobitocit din cauza asta. Iar ieşitul are şi el farmecul său (farmec!) atâta timp cât nu devine ca o rutină de întors pagini în care rar mai dai de un colţ îndoit sau rupt sau de vreo poza mai frumoasă asupra căreia stărui câteva secunde, ca să te chinui apoi să-ţi dai seama după ce închizi cartea cu “Dar despre ce a fost vorba?!”. Când imaginaţia nu reuşeşte restul păleşte zdravăn.

Postul din 9 august 2012

Încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina, încheie şi închide Crina.

uuokey, that should work.

Postul din 8 iunie 2012

deja îmi devine penibil la ce eforturi fac, da eforturi!, ca să-mi umplu ziua; ce viaţa de pensionar am. şi de lucrat lucrez cât pot, cât intră. şah?

Postul din 10 ianuarie 2012

creeeeeed… cred că poţi mima optimismul. şi nu musai mimare – falsitate – ci cât metodă de a-l obţine din aproape în aproape. sunt atâta lucruri pentru care ai motive să fii optimist şi să te bucuri. le alegi. e un antrenament, e un tipar pe care legătura neuronală îl urmăreşte şi îl cimentează. reprogramare. nu mă lua cu NPL că e doar o altă bălărie de marketing de a vinde ceva intangibil. Rusia faţa de USA asta are în plus: mai puţină depărtare faţă de natură => spiritualitate.

Premisa este că deja ai ce-ţi trebuie, că deja eşti mişto, că deja eşti bun, că deja lucrurile pe care le ai le meriţi. Enjoy it!

Postul din 29 august 2011

mi-am adus aminte de ce nu-mi place compania oamenilor mari: pentru că nu prea sunt dispus la compromisuri şi-mi prefer alte lucruri (valori) decât marea majoritate. Q.E.D. . de unul singur sunt doar eu cu opţiunile mele. e de rău, nu-i de bine.

excelente valuri azi la plajă H20 – cinci, după prima groapă – manevre alea-alea:) m-a uns pi suflet, băi! trăiască mama lor de webcamuri îndreptate către mare şi anii de buna lor citire. bate a uşor Septembrie afară şi … de abia aştept :). cu BXL n-am mai făcut nimic de săptămâni deja – fără surprize.

Farewell-goodbye Interpol

Interpol – obsesia unei adolescenţe întârziate prin izolare. Cum să nu te regăseşti în frustarile lor melodioase de natură amoroasă sau socială? Când slalomul în alcool din cluburi eşuează, mai ales când nu mai ai voie să abuzezi de eficienta aldehidă, următorul refugiu este în dans. Cel potrivit … când devii tot una cu muzica şi muzica cu tine, prin toate fibrele şi prin toate încheieturile. Fără o picătură de alcool, şi musai cu ajutorul uşor ilicit al unui drag DJ. Şi niciodată nu iese bine. Nu poţi să dansezi acasă pe muzică rock, poate doar precum chiar adolescent, poate doar pe Jamiroquai, poate la un ceai dansant. Trebuie un club, trebuiesc alţi nebuni ca tine. Oamenii care simt şi gustă la fel şi care au aceleaşi preocupări, orizonturi. Cu care faci clic. Nu iese de un fullnight – iese de un calup-două pe seară. O melodie, “două dacă ascult în seara asta eu mă declar mulţumit”. Muzica pe care o asculţi acasă nu se pune în club, nu se mai potriveşte în maşină, nu mai merge la bar, la nunţi. Fullplaylist! Trebuie şi srl-ul să vândă, trebuie să satisfaci câte puţin din cele 50 de diferite gusturi totuşi, chiar dacă pe aceiaşi tematică. De obicei nu se înţeleg doi oameni în aceiaşi casă legaţi prin două inele simbolice. Nu, nu… nu. Dar ar trebui să se desfăşoare undeva şi muzichia asta tare potrivită ţie, da? Ar putea fi foarte bine la un concert al unei formaţii preferate, mari. Iese gregarul la suprafaţă, ies conexiunile comune, iese “aproapele” lângă aproape. Toţi ca unul. Orgasm colectiv.

Eu asta am aşteptat de la Interpol dar nu fu. Probabil trebuiau văzuţi acum 3 ani în NY; îi simt că în următorii doi se vor destrăma. Sper să aibă demnitatea şi lipsa de rate necesare să nu ajungă un band ratat, auto-pastişat. Sunt destule formaţii în peisaj care ar fi trebuit să se retragă de ceva ani deja. Reveniri există – Manics Street Preachers, reinventări asemeni – Madonna – dar “pe val” şi în plină glorie este o singură dată.

În muzică ca şi în dragoste fiecare este pentru sine. O groază de chestii sunt în capul nostru, şi funcţionează doar pentru noi. Nu există destin în sensul fatalist, că aşa ţi-e scris. Ţi-e scris în gene, precum rezultat al adaptării şi al selecţiei naturale. Interacţionezi cu mediul prin legile sale: gravitaţie, timp, atracţie, conservarea energiei şi al II-lea al termodinamicii. În viaţă ta apar şi dispar persoane noi şi întâmplări nu conform unui plan dedicat ci legilor universale. There is no magic, there is no butterfly effect. Bila pusă pe un plan înclinat se va rostogoli în punctul cu potenţialul cel mai mic, o picătură de apă în vid&imponderabilitate va avea formă sferică, nu cub, nu piramidă, nu floricic elicoidal. Matematică. Fiind incredibil şi făr’ de-nţelegere prea complicat ca să fie determinat.

Muzica nu se reduce doar la o înşiruire de note şi la armonii interpretate într-un mod nedefectuos. Prin muzică se TRANSMIT emoţii şi uneori idei. Prin muzică există o legătură între cel ce codifică universul prin transmitere de mesaj şi cel care îl decodifică, redescoperindu-l (pe el, universul) primind în schimb plăcere şi lecţie, receptorul aducând la rândul său feedback. Şi ciclul se reia, cu amprenta sa proprie. Să cânţi corect şi să aştepţi ca minunea să vină prin amintirea unui fapt postum nu se numeşte act artistic. E ieftin porn şi vitrineala. Kings of a fake empire. Dacă nu te conectezi la publicul tău pentru ce atunci performezi? Pentru alte motive decât cel al “transmiterii”, evident, că sunt o droaie. Cu obligatoriul addendum că sunt zile şi zile, că nu poţi face asta pe bandă automată, câteodată iese fără efort, câteodată deloc oricâte circumstanţe favorabile sunt.

La Interpol la Summer Well 2011 Buftea n-a fost orgasm. Îl voi caută în următorul apropiat concert live pe un stadion mare la Foo Fighters, că la “Nirvana” nu mai am cum.

Postul din 5 iunie 2011

Viaţa – în sensul cel mai larg, că şi formă de auto-organizare a materiei – impune succes, în înţelesul cel mai larg cu putinţă. Prin mecanisme ale adaptării de grup, indivizii lipsiţi de succes, inutili, ai unui grup, sunt condamnaţi la izolare şi în timp la autodistrugere, dacă nu sunt distruşi înainte de forţe exterioare. Depresia este un proces psihic manifest şi probabil iniţiator al stadiului de autodistrugere (Thanatos), cauza fiind insuccesul individului perceput de psihic. Pe drumul scurt, depresia duce la sinucidere, iar pe drumul lung, o stare prelungită de depresie puternică aduce boli de multe ori fatale, organismul reducând în acest stadiu eficienţa sistemului imunitar.

dintr-un comentariu de aici.

asta fiind iunie, şi uitându-mă peste umăr, e cu repetir în ultimii doi ani. graficul l-am fentat, refuzându-i invitaţiile – ce-au fost! – şi de care evident nu scap, într-un fel sau altul. de ziua mea vreau să mă duc în Vamă să mă închid într-o cameră şi să nu aud nimic, nicicum, de la nimeni.

I must be doing something wrong. Nu musai acu/aci, ci în ani.

Postul din 16 aprilie 2011

Ce au ajuns să-mi placă oamenii uşor trecuţi peste 30 de ani. Cu anchilozările lor cu tot, cu bagajul trecutului şi cu experienţa propriilor greşeli şi julituri serioase. Ăia de sunt mai domoli, nu sexplodează din orice, nu dansează pe orice rahat de parcă-s iepuraşi Duracell şi au mai puţin de demonstrat orice oricui. Sunt momente din astea când simţ că energia tineretului din jurul meu mă exasperează, că-mi invadează spaţiul de-mi vine să le dau capete în gură şi să-i trimit la mumele lor să le dreagă mucii. Ştiu doar că trec… de obicei e fix invers: fac alergie la mirosul de naftalină şi mă hrănesc energetic ca un vampir ingrat din carnea lor neprihănită de putreziciune.

Re-confirm cu această ocazie, retrospectiv gândind şi încercând să sar pârleazul unor ani că da, 32 de ani este o vârstă foarte frumoasă, foarte liberă. (Dacă 21 fu echidistantă faţă de acnee şi faţă de facturi, 32 e … voi afla).

I want a daughter while I’m still young

– pornit de la 23 de ani cu “de ce Cta e cum e, de ce atat de putin popor aici asculta Arctic”. cum pot sa fac doar eu singura lumea mai buna, ceilalti ce fac? de ce filmele sunt rele si zugravesc si monstruozitati. naivitate dulce neprihanita, impresionat.
– plecat pe la 7 AM, starnit & scarbit de 1 anumita melodie, 2 oameni si o situatie-n 3.
– pup mam @ home
– ajuns cazat => somn.
– Buc – eternul singurul oras adevarat al .ro, schimbator, viu, plin de energie, plin de fete si oameni frumosi. cu turisti de cheap Europe.
– trafic misto. ‘certat’ bmwist ca n-am semnalizat schimband banda, I didn’t. ori ori. cert e ca NON/NEsemnalizat. and should.
– biletele la teatru booked pe 3-4 zile-nainte. frustrant & frumos.
– coada si la bilete la cinema, dar mergea repede
– vazut un retard de film (‘No strings attached’); vazut promo de o animatie misto
– Control!
– concert The Mono Jacks. rocks! cu nerv, energie si suflet.
– ne-salutat cu d-l Seicaru care era cu amanta. sunt sigur ca n-avea nici memorie pe care sa te bazezi.
– oare cine topaia cu o groupie adevarata:) in primele randuri oferind “quite a performance” herself.
– in CTRL intalnit Manu. povesti, amintiri si referinte. baiatul care debarasa sticlele de bere din Fire face bine, probabil.
– vazut alti “batranei”. cum era compartimentat clubul de boxe si de pupitru DJ. Leo la butoane. gestul ala misto din mana de “cu placere”.
– toate fetele din toata Romania care sunt scuipate-n gura cand refuza insistentele mojicilor sunt acolo. gajikute misto. chiar.
– met miss @astrodom. emotionata. multumit de serial, uitat felicitari pt DoR.en. ratat C.U. . “nu te muti la Buc, aici sunt `concertele`” (a se citi – orice, minus marea). ohhh nu, nu iar dilema asta. nu.
– pustimea NEsigura si destul de timida.
– dans!
– alti nebuni & nebune ce dansau. pe frustache mai mult.
– gusturile se mai si educa. mecanismul satisfactiei/saturatiei ramane acelasi.
– doua piese din premiatul Arcade Fire. si s-a umplut ringul si lumea dansa si se bucura. umflat pipota-n mine. pus ‘semeni si the very last extras pe single de la mamutze… care are … mai putin de 1 saptamana de cand e pus pe net.
– si so 90z-ul din camera cealalta spre dimineata care ridicase lumea pe mese asa ca sa-l injur pe B. :)
– extraordinar de multe intrebari “ce dracu caut eu in Cta?”. am viata searbada aici?
– la final vazut Stefan (LeD). are ori ba copchil maricel?
– melodia de final: You do it to yourseeelf.
– ce misto pe zi in zona Campineanu. amintiri frumoase de la etajul 6 :)
– multe, multe amintiri
– Cismigiul full, si cu catel si cu purcel.
– tarta de fructe langa si ospatarita tanara, simpatica si cu fund/spate mare cu maini numa’ bune de masaj.
– faza cu mamica care semana leit-leit cu Manu-n Cismigiu + Oana M insarcinata (cu al doilea, cred) vazuta intamplator la plimbare cu maica-sa pe Victoriei. Universul, semnale?
– n-am avut timp de alte intalniri si duminica desi vrut fiind ramas mai mult uitat de prieteni.
– primul lucru care l-am facut cand m-am intors a fost sa ma duc sa vad marea, ca disperatu’ ca-n facultate. mi-am adus aminte de cum am hotarat sa raman aici, atunci.
– la Cta ghiata s-a topit.

– ~200 numai benzina drum. consum mare 6.5%. albumul drumului: Manic Street Preachers – Postcards From A Young Man (2010), pe genul urlat de bucurie.
– desi planuit stat mai mult nu mi-a iesit. doar verificat treaba cu one-night-dance CTRL. ramas cu planurile de schimbare.
– lectia hotelului: nu merge CTRL dus&intors in aceaisi seara. TRE’ dormit si inainte si dupa.

Solutia la “tineretea e un drog minunat” este profesoratul. Pentru ca in fiecare an o alta generatie face 18 si prea putini se opresc acolo.

Postul din 25 ianuarie 2011

Ok, anul asta are să fie un an greu, dificil financiar, agitat şi chinuit. Asta în coordonate personale – la fel ca 2009 (cel mai bun financiar ever, nu? dar cu ce preţ). 2010 a fost un an frumuşel – cu-o vară parcă ruptă din fanteziile proprii-mi. Şi 2011, Doamne ajută, poate şi cu o translatare de coordonate geografice. Amin!