Nu-s un monstru: am doar o intuitie ingrozitoare in ceea ce priveste calitatea oamenilor din jur. Calitate? Da… calitate. Aia care o stim cu totii, si care in mod cert este necesara. Heaven / hell aint my thing. Toate pacatele sunt personale. Toateeee.
Oricat de om / neom as fi… nu pot sa uit cum se tineau de mana amandoi. La 80 de ani, unul rapus de un semi-stroke, cealalta de Parkinson si alte-alea. Stateau in pat, scofalciti, uscati, batrani-batrani… bai si se tineau de mana…. Cum naibii sa nu te induioseze?
Si nu este o calitate este o povara. Iar marea m-a tradat, bastarda, nemas valuri, ‘jeaba presiune atmosferica mare.