Postul din 17 decembrie 2016

Mi-am dat seama că în caz de cutremur ca să iau tot ce am nevoie din casă ar fi: telefonul, portofelul, laptopul şi paşaportul. Laptopul nici măcar nu mai e al meu, dar ar asigura o continuitate până la următorul terminal. În portofel e vorba de niște IDz şi cardul de credit. Ar mai fi nişte acte care acum sunt la Constanţa, dar nimic care să nu se refacă. Hardul de backup are deja chestiile esenţiale puse la păstrare online când o dat să crape acum ceva luni.

Băi… I own and need so little. Și dacă aș fi milionar prin Loto m-aș întoarce la facultate, aș face medicina pe bune, și m-as băga ulterior probabil în niște bio-neuro-cercetare ceva – așa o dat la o bârfă de bere cu simpatie săptămânile trecute. No kids, no wife – nici măcar nu mi-am pus problema.

Și niște jurnale pe hârtie – fetișuri emoționale – chestii de adolecență întârziată și-sau perpetuă. #Deposedații @ K.Le Guin

untwitts 24 octombrie – 6 noiembrie 2016

  • nu cred ca as putea rezista fara muzica la birou; evadare ‘valabila’
  • Nevoia de sens este teribilă.
  • new low-ish-kind-of-dont-do-it-better-avoid-it
  • dc n-aveam job&deadlines ce depresie mai trageam pe vremea asta. oricum somnu’ s-a dat binisor peste cap.
  • “Get good at wasting time in unexpected ways.”
  • cuplurile sunt animale ciudate
  • teatru & film. cam asta e-mi’n ultima vreme.
  • Nada Surf – Peaceful Ghosts (live) [2016] http://www.deezer.com//album/13966168 – miam, cu orchestra
  • mirosul de sacîz & fludor incins :)) copilărie.
  • “E ce-a ieșit”
  • ma duc Hindi Zahra. tandreturi din 2010 :)
  • azi am folosit cuptorul cu microunde; nu avea lilieci inauntru
  • dupa 10 zile de non-FB “telefonul nu mai suna” :) a devenit modalitatea curenta de keep-in-touch
  • am reusit sa ma pierd seara prin oras undeva intre piata Budapesta si parcul Carol. a fost superb! :)
  • parinte la concert cu copchil de 5-6 ani cu mana-n ghips
  • mda, ce-o sa ramana din Buc cu drag are sa fie drumul inapoi din ctrl (beat) pe stradute
  • luat belet la Ian Anderson. are 69 de ani :)
  • nu Steve Jobs a revolutionat lumea, ci IBM. S.J. a marsat.
  • tema icoana: “Mantuitorul asista la Rapirea din Serai” :>>
  • “-Trump nu-i republican…” “-Absolut, absolut.” #pestrada undeva prin .ro
  • 15.05.1998

Postul din 20 octombrie 2016

“Prima imagine care-mi vine în minte: o persoană single de 43 de ani, împovărată de probleme mintale, care locuiește într-o cutie de chibrituri pe care plătește o chirie imensă și care scrolează obsesiv pe Tinder și postează pe rețelele sociale pentru un public tot mai restrâns de prieteni disperați și la fel de singuri.” /via VICE

,pentru că la 42 de ani – se știe – se termină copilăria. Și nu înțeleg de ce sună atât de rău? Eh, nu chiar deziderat dar… Sau așa: “o persoană singuratică la 43 de ani, echilibrată – cât-de-cât, care locuiește într-un spațiu sucifient cu o chirie pe care și-o permite lejer și care scrolează cu amuzament pe Tinder și alte rețelele sociale și postează pentru un public restrâns, un cerc select de prieteni, unii la fel de singuri dar care-i merită compania.”

Mă rog. Consemnez cu această ocazie o tentativă de nou obicei: intru într-o cafenea și nu notez, nu scriu nimic, încerc să nu bubui cât durează consumația servită într-un ritm cât mai leeent – nu citesc nimic, mă uit pe pereți sau pe fereastră; nu interacționez cu nimeni – sau poate doar cu personalul locației dar pe minim, plătesc și plec.

Concediu Lisabona – septembrie 2016

Lisbon neoprens

– valuri moca
– castele si vile “plenty” in jurul Lisabonei
– muieri uratzele mostly, da’ sexoase. si cu varfuri, dar cu dubiu asupra apartenentei lor etnice (east-europe rules!)
– destul de mult maro-skin, dar misto
– latini, muchos emotiones, family a lot – prin tel, fb etc.
– niste noi care au avut noroc geografic (+ fost imperiu)
– graffiti ordonate, frumoase, multe, pe indelete. sistematizare chiar.
– destul de aerisit si neglomerat?
– wow, iesit seara in parc: ca-n Budapesta. mult tineret, direct pe iarba, mini-bere (luai o bere “mare” Bucegi-ish la 2 EUR), chitari – covers, misto.
– destul de multe masini compacte, putine SUV-uri (chiar n-am vazut “de oras”)
– parcagii
– taxiuri fara pret/km pe ele
– putine spre deloc chestii non-stop
– great design outdoor, minimalist, geometric-ish
– da, centru ceva imperialist, bulevarde “rusesti”
– pierdut pe o straduta laterala seara si m-am intors, am ajuns intr-o zona nu chiar safe
– putine semne cu “where I am?” – cred ca doar alea de la metrou
– cam acelasi tip de TV ca in .ro

– se tiganesc cu politia in trafic(ul deviat de santiere)
– destui oameni care scriau / corectau prin cafenele. librariile pline de autori autohtoni. multi autori tradusi in librarii, dar si mai multi de-ai lor.
– o groaza de babalici in concediu din tari straine – e cald si bine, potrivit
– peste tot o cafea (expresso) buna si ieftina. ~1 EUR.
– best suc de portocale evăr la o cafeterie dintr-un parc central
– suit aiurea-n “city bus” si ajuns afara din oras (dupa gagici :D) => plajele de la CARCAVELOS (din Cascais, cam 30 km mai in Nord) => surf & bodysurfers. & life makes sense again. n-am intrat, tre’ cu minim 3 – 2 in apa, si 1 pt chei / tzoale pe mal.
– servire ca pe la noi, cand bine, cand uita / aglomerat
– amețiți / latini
– dubla verificare pe rata de TREN, si la intrare si un nas care-ti verifica biletul in vagon
– aeroportul in mijlocul orasului => not so nice, dar te obisnuiesti. ca sa-mi dau seama mai tarziu ca aeroportul era candva in afara orasului, dar s-a extins.
– unul din cele mai bune expresso l-am baut la o terasa de la baza estuarului
– cam asa ar arata Bucurestiul daca ar avea mare. tot timpul ma intrebam cum ar fi o combinatie intre Bucuresti si Constanta – eh, e Lisabona + un upgrade occidental.
– mai multe marine in oras, freo 5-6 outside turist area bay
– destule macarale-n oras
– capitalism de la 1700, si se incepe cu asiguratorii de nave. si mucho design inca din anii ’30
– poluare pe rush-hour pe artele circulate
– tre’ sa stii sa parchezi / pornesti din panta in orasul asta
– se acorda prioritate la pietoni, trafic destul de aglomerat si se conduce oke
– si totusi ciumecisme de masini scumpe. ex.: nefacut loc la ambulanta.
– portugheza scrisă o inteleg 90% – chiar si subtilitati de text, insa prin viu grai inteleg 1-2 cuvinte din 50. dar vorbita de un italian inteleg 60-70% (din cauza ca acesta facea pauze intre cuvinte).

– putini oameni supraponderali de rasa alba. se si “urca mult”
– magazine de vynils/CDz doar cu muzica “eclectica” (snoaba, prea buna)
– in parcurile obsinuite trotoarele sunt la fel de crapate ca si la noi
– o groaza de muste-musculite
– in Starbucks mi s-a atas atentia de catre un angajat care era agentul de paza sa nu mai imi las ochelarii + telefonul pe masa nesupravegheate. “stiam”, dar uitasem.
– multe moace de alcoolici asumati trecuti de 50 de ani.
– superbe vilele si locurile verzish, chiar suspendate, “dintre blocuri”
– faianta decorativa la exterior, dar totusi… faianta! la exterior
– pasaje-trepte cu scari si bari a lot.
– si un pic de semi-favelas, dar cu farmec (in scari)
– destul de multa “tiganime” / cocalarime
– igrasie cat incape
– Sangria – miam!
– no russians?! printre turisti…
– museo du Fado – city dah tzigani (Zambila, Zaraza)
    – expo de șișuri
    – de mai stradute asa
    – urmand o emancipare / upperclass / canonizare
    – din ’30 avem formalizare (no more bad words)
    – devine muzica culta de abia dupa ’60, s-o pupat pe iberic
– n-am vazut decat 1 nebun pe strada. ba doi.
– este asemeni o poarta catre lumi noi: caraibes, madeiras, brasil. gene si de acolo.
– la Mc’D de langa mine doar adolescenti
– plictisit usor din ziua 2+
– jeo Lișboa ieftina, sunt sigur ca e si una scumpa, cocheta – si in care se plang ca nu e nimic de facut in oras :)
– destui de multi gardieni in zonele publice
GULBENKIAN – best gradina publica cu design modern so far, inside biblioteca de arta (moderna)
– si toata iarba aia “calcata” / “sezuta” din main aria
– unde m-am mai “plictisit” eu asa… la Cluj, dar acolo am cautat distractia, aici nu – si sigur e.
– ba daca eram cu vreun Popesqo-ish nu ma plictiseam; sharing the joy of ride
– ba jumatate din portugheze sunt dragutele, ceea ce este mult. trebuia sa mai bat cartierele. de fapt targetul meu era “la munca” pe weekdays.
– in weekend seara un pic de upgrade la nebunie / ciumecisme pe sosele
– again, stau bine la peisagistica, arhitectura, outdoor
– cidru adevaraaat, cu mai mult gust
– dansatori in piete; could be very nice
– vineri seara tot parcul de copchii se goli; se dusera la disco

– cica schimbat masiv in ultimii 30 de ani (de la o australianca mai in etate)
– zona de coline din spate – fermecatoare, aerisita, blocks-hotels, fasii de parcuri, piste biciclete
– deal de Dobrogea facut parc central cu alei si aparate de miscare si banci pentru picnic. biciclete, hicking.
– gasit terasa “de fitze” in spate la niste terenuri de sport. relaxare :)
– ce vb “baietii” iesiti de la sala? imobiliare
ppl taking up the gardens, demonstratie step cu kids, carnati, praji, cafea – f misto
– misto copiii, toti – peste tot
– turista de varsta a 3-a sprijinita de un afis foarte colorat de partenerul ii facea poze :)
– “suedezul”: as fi venit aici cu trenul in gara, stat la un hotel de 1,2 stele, meet some girls – or some boys, ei se mirau de “uite blondul”, great party, se facea dimineata si uite asa. nostalgie de anii ’80. dar doar in zona portului, zic.

– duminica liniste
– tre sa fie o linie pe pamantul asta chiar si in zig-zag unde vara e tot timpul pe sfarsitelea
– sentimentul de “fara chei” intr-un oras strain si gol

Postul din 16 septembrie 2016

Fezandare plăcută la orizontală. Hai că am prins ultimile zile de vară – Doamne! frumos mai e acasă când e frumos :) Toropirea plăcută în nisipul cu frunze uscate când poţi să priveşti la prânz soarele-n ochi… e… neprețuită. 100 de respiraţii numărate şi frutea-mi se descreţi.

Da, da… ar trebui să fac asta mai des. Sau ca o vocaţie. Sau ca o vocaţie? Ce vocaţie – vocaţia … de … putoare :) Orice om sănătos la cap ar fi bine să aibă vocaţia asta. Şi în afara concediului, ce pisici :D Pisici frumoşi, de toamnă indiană.

Cheers

Postul din 15 septembrie 2016

– conştiinţa prin ceilalţi, ca proiecţie a proiecţiei
– toate fetele alea de la wokshopul T.S. aveau multe temeri în comun
– primate sociale
– fără proiecţii, “valori” -> ce suntem?
– cât e al nostru. se poate fără ceilalţi?
– (modele de succes); ce contează cu adevărat

  • specia ups/downs
  • resurse
  • durata & calitatea vieţii

– cum vine tehnologia aici, ce cuvânt are de spus.

– limbajul. ce face el? unealtă de redus / transmis
– de fapt fluxurile de gânduri nu-s decât zgomot?
– e “concurenţă” darwiniană din care răsare conştiinţa sau e doar balast. dacă e balast, ce e important şi unde/cum este esenţa?
– dacă “eu-ul” este o invenţie a omului modern (10k BC)? de fapt e o descoperire, şi ca model se pupă pe fluxul de informaţii senzoriale din dotare, şi e doar o treaptă între alte modele.
– un model mai complicat ar putea fi un trio de personalităţi, şi dacă nu ţi-ai găsit în viaţă 1/3 + 1/3 şi n-aţi dezvoltat orice care face ca “shit să goes on” e nasol. doar că 1 (singur) penis + 1 (singur) vagin = 1 zigot. decurge din anatomie -> anatomie care e şi ea pe minimul de `energie` evolutivă la timpul ei

Dacă oamenii doar E şi eu-ul e o “invenţie”; şi interacţiunea socială e just 1 shit ca să se re-facă un muşuroi şi mai mare?!

Roadtrip Chiș’nău – august 2016

restaurant Pegas - Chisinau

– mai multe căsătorii mixte; românii wins pe termen lung – subversiv, pe supravieţuire
– mai mulţi bani peste tot. de unde?!
– no more hipsters, acum 6 ani erau. or fi plecat cu toții-n Occident.
– so 2001 împrejur cu ars-etape
– văzut multe blonde cu corp de 24 şi moacă de 42, trase-n rochii mulate pe corp
– Bond vs. nu aveau deloc Kent, la magazinul de chiştoace
– multe mini-markets, un fel de buticărie dar pe ++
– upgrade considerabil al parcului auto; văzut Toyota Prius; mult mai puţin claxonat, se acordă prioritate la pietoni by default şi sunt mult mai puţin nebuni în trafic; multe SUV-uri
– sunt spre capitală europeană, e bine
– mai puţini rackeţi pe stradă, era vacanță – erau toți la mare?
– destul de multe radiouri mişto, gen ProFM
– multe oferte / companii de asigurări
– îmi par cu un potenţial turistic foarte MARE. aceleași coordonate: vin, mâncare, femei
– bătăuşii tineri, treningari slavi care făceau “parte” din trupele de posibilă intervenţie în spate la Guvern de ziua naţională
Vinăria Asconi, sat Puhoi
– vorbe din bopor: “nu există chijdă care să nu deie, ci limbă care să nu ştie să ceară”, “dacă n-a văzut la viața lui mai frumos ca vaca şi mai dulce ca morcovu'”
– “Sărbătoare particulară” :)) – laitmotivul acestui trip

Postul din 10 august 2016

Am terminat Litrarul, deşi poate versiuni finale ar mai putea fi – de dezvoltat, oh da… dar are ceva din bijouxul pe care mi l-am propus. Aştept totuşi să-i scanez şi artwork-ul – pe care-l merită :) Şi ăsta e cel mai important lucru din viaţa mea din ultimile luni – bine sunt, dar ăstuia-i dau valoare. A mea, a mea. Muncă neimportantă – deşi… iar rost de învăţări şi de proiecte mişto sunt. În continuare cel mai bine la muncă este în pauza de prânz când mă duc la Starbucks şi mă scălămbăi pe foi albe – de trece timpul… ca_şi_acum. Există asemeni alintul gândului demisei dar fac efortul de imaginaţie a unei familii cu doi copii şi îmi trece. Pe concediu poate-poate-poate o pui de-o Lișboa – ptiu-ptiu, Doamne ajută!

Am tras o Vamă mişto cu Muf şi Pax şi din găşti de Buc, de-o uns pe suflet cu prins diminățuri la răsărit… “[…] la răăăăsăăăriiit”. Else? Romane? Ntz. Teatru, subţire pe vară dar încă e – în categoria independent-mişto de la actori pentru actori. Azi am luat o semi-pauză de la worci că era cazul, am fost călărit bocu’ în ultima vreme – nişte management cumva emoţional a’ci n-ar strica. Organizând timpul, vremea trece lucrând cu tine – deşi ca scop, în lipsa de, nu scapi. Nobody does. Însă vine acum #Septembrie şi va spăla tot-tot-tot. Să fie şi nişte valuri, deşi umărul e-n pioneze destul de nasol.

Şi ce-i tot aşa de mişto este escapada fix după-muncă cu nasu-n soare printre arbuștii de la Eden: cum pocnesc arcadele ca nişte arcuri tensionate de o mâzgă care vrei nu vrei, se adună şi care – la naiba – ocupă cel puţin 8 ore pe zi. Anormalitatea normalităţii. Şi când nu ajung, fiind acasă, mă observ cu draci şi… “ce s-a întâmplat?” ah… n-am fost la Eden azi :) Locul unde cu Lequ-n weekend stăm cu orele ca în lentoarea şi în bunăvoinţa tinereţii. Ptiu-ptiu, ptiu-ptiu!

Concediu Londra – iunie 2016

– usability baby
– cosmopolit. London? Babylon like
– profil blondin. nişte oche mamă-mamă. dar erau locos? who knows.
– haha… aia cu biblia subliniată în avion pe rândul din faţă noastră
– tren pe noapte. cool.
– Lore sărit în 1st tren pe care a văzut staţia bună, a mers
– cabs
– se conduce “pe contrasens”
– 2 robineţi, haha
– de locuit mai non-exorbitant => înghesuit inside
– extra-curiculare la kids: diving (sărituri) & patinaj artistic – pe lângă cele
– obsesia grădini(erei) din faţa casei
—-
– lot of furat, pardon imperialism și pus în proprietăţi şi parcuri
– St James’s Park (@Buckingham Palace) un fel de Cişmigiu la fel de full-like dar de mai multe stele
– ăla de o făcut baie-n lacul din parc, hatz!, şi copsu’ pe bicicletă purta vestă anti-glonţ
– deschidere către world?
– prea mulţi imigranţi (nasoi). prea toleranţi? brexit?
– “veniţi de unde aţi plecat” elocvent. Evoluţie şoc.
– nigărime. barbershops a lot (socializare? nu, creşte părul repede la ei)
– croitorii
– de toate vârstele în baruri, lovely
– Gay Parade (Love Festival, ţine toată vara) – cu bucurie de exprimare, kids, şcoli etc. (new vs. old?)
– ora 7 şi erau deja beţi / pe mese (!)
– chirie în zona de lux = 530 £ / luna / m2 => preţul ~ cât un apartament în Buc, dar pe lună!
Regent’s Park (royal park), cu private sections – terenuri de benmington (& ~păuni)
– luni pe Oxford era ca sâmbătă în Romană/Magheru
—-
– dejunul mega-proteic
– puţine claxoane
– parcă hipsterii de Buc sunt şi mai hipsteri. de fapt acolo este default? hipster în Anglia == freaks. şi nu era nici măcar “hipster”, ci `îngrijit`
– nu e normal să mergi cu cineva în călătorie şi să ajungi acolo să-ţi faci planuri de aboard/interrupted. but else, cum/cine să te împingă de la spate?
– locul unde a fost inventată furculiţa – “as we know it”
– dc faci conversia în RON din pounds o iei razna
– yard sale
– GURKHA soldier
– cele de cântau la pod
– lăzi de nisip :)
– merită mult şi zone non-turistice, outside inner circle
– când îngheţa Tamisa făceau bâlci pe gârlă
– distanţele chiar sunt de luat în considerare
– coadă la (unul din) restaurant(ele populare, probabil)
– gift cards la caféterie
– consumul este neincriminat, cel puţin în practică, nu ştiu by law
– no rage
– noaptea bus-trains, not so safe. la noi? baremi curate aici.
– if gălăgioşi treci pe next sideway
—–
– întâlnit de câteva ori same personaje
– de unde CIV? $ before? insular?
– a 4,5-a Romă … cât o fu fost. now NY, Shanghai
– latinii erau aproape de noi (din gesticulaţie)
– bătrâne reuşite, cu coloana dreapta şi zâmbet pe buze.
– da, englezoaicele sunt urâte, dar la bătrâneţe :) şi nici atunci chiar toate
– puţini bărboşi. singurii bărboşi aşa “mai” erau pe afişele unui circ
– 5w orientare (răspunzând q. jurnalistice)
– muzical stau bine, deşi în magazinul de muzică încă mai erau chestiuni de descoperit. nu aveau (yet sau era dat) NBT.
– mult metal & hiphop
– indie = “altern&modern” (as în A.M.)
– Mumfordzi la putere prin difuzoare când era cazul de audienţă publică

– pistă de călărie în parc
– asemeni şi parc mai sălbatic lăsat probabil cu intenţie. plouă mult şi e uşor să întreţii vegetaţia. MULT verde, lovely.
– The Two Brewers – Little London Pub, Taylor Walker – unde am mâncat de x3 ori (de foame, hai că ne este lene, ajuns din greşeală&disperare)
– 109, 250 | 159, 3 -> Brixton, pe London Road

House rules works. Noi suntem “isterici” şi la un nivel social mai ridicat; latin = spania, italia, portg.
Şi alţii la începutul anilor ’40 au încercat să rezolve “cu forţa” o problemă spinoasă de `imigrare` şi s-a ajuns la camere de gazare & genocid.

Postul din 19 iunie 2016

Dat o tură de Dobrogea – Enisala & around, light – cu Kirk & Pisi. Din ciclul “am urcat un deal, am coborît o vale” savurat un luminiş pe nişte dealuri de-o minunăţie cum numai pe acolo am mai întâlnit. Ah, de-ar intra semi-săptămânal.

Baie n-am apucat să fac – prea rece – şi nici nu-i stres. De ziua mea se preconizează de-o Londra, cu bucurie să dea.

Postul din 16 mai 2016

Într-o sâmbătă, cu Cifone & gaşca ajunşi nu mai ştiu cum în CTRL şi era muzică bună şi ne-am dus în faţă să urlăm “Tuuuuuurning … away from the light / Beeeeecoming … aaadult / Turniiiing into myself”. Cu nişte engleji mai purii la fel de entuziaşti şi ei, cu o mândră bălaie de-a lor pe acolo… aşa la unison, cu accente tari pe vocalele din refren :D Mişto fu!

Şi apoi alea freo 3 ore cu Leq scurse-n scaunele de la Eden, într-o după-amiază de mai cu soare generos printre frunzele arbuştilor, sărind de la o bere/idee la alta, gumball-ind ca guguştucii de pe margine :) regăsind lentoarea aia care-mi lipsise în ultimile luni.

How can we get our attention span back?”

Concediu Cluj – mai 2016

Photo1687

This is a POV:
– mai multe fite, inca in dezvoltare
– mai mult urban, mai putine locuri de parcare (libere)
– firme, corporate-ism
– BT-uri still a lot
– mai “spalat”, mai aglomerat, si cu mult mai mult trafic, aproape de Buc. dar: se acorda prioritate la pietonii de pe bordura trecerii, insa: centura optionala, vb la tel a lot, condus pe sina de tramvai samd.
– how’bout servicii? pe plus dar inca e loc de mai bine (servetel, “card sau cash”, calitate samd)
– gagigi++, machiaj+++
– codari prin baruri, dar pustani
– piste biciclete. a lot. si multe biciclete – cred ca mai multe ca in Buc.
– cafeterii a lot in Centru
– destul de multa liniste
– multe WizzAir pe cer
– hipsterimea mai boema parca (pt ca intretinuti?)
– tatuaje, lot of stencils
– turisti; lume destula in parca la 9 AM
– cei mai saraci (aproape ca se confunda cu batranii) destul de ingrijiti
– ciorditori, dar marunti si f. vizibili
– s-a construit mult din 2006 dar nici chiar asa mult
– trandafirii in Botanica neinfloriti
– mult mai multa maghiara pe strada ca-n early 2000
– multe tineret(e) frum. deh centru universitar. insa in stilul rusesc, scoabe la 20, dupa 30j+kid: boom.
– multe lume la 50 foarte fit. as veni dupa 50 de ani aici.
– tiganime still, probabil puternica comunitate around, dar si aia in alt spectru decat cel sudist
– comunitatea studenteasca pare mult mai legata
– no/less freaks cult.
– oamenii mai … selfish, nu ca acum 10 ani, mai “bucuresti”
– aproape ca a disparut “Servus”, a fost inlocuit de “Salut”
– am auzit si un “mortii ma-tii” cu patima sudista, se importa la greu :)
– parca mai putini oameni relaxati ca alta data

– un Centru Vechi rasfirat intr-o Sinaia mai pe deal dar cu traficul din P. Victoriei. ceea.ce.nu-i.rau de fapt, am avut asteptari/deformari mari.
– e Clujul combinatia dintre Cta&Buc care mi-o doream? nu crez :>
– da, e ok daca vrei sa fugi de Buc, sau intr-un Buc “mai putin”, oricum au tinut bine pasul cu dezv. post-decembrista aia de vf.
– pe seara un italian pe langa Piata Muzeului ce canta operete cu ‘play with me’ catre altul :) nice
– aici lumea n-a fugit in Pipere, Voluntari – ci pe dealurile de pe langa.
– daca te muti din Buc in Cluj te muti la mai “less” nu la mai “more”. dar de multe ori “less is more”. dar nu e :D e o alternativa, dar e un downgrade.
– totusi, este capitala Ardealului.

– unele cartiere (si de case si de blocuri) fff misto. si cu “la tara”, dar la oras.
– unde sunt locurile de joaca pentru copii? le: ba sunt, dar nu erau acolo
– multe bumpere, multe magazine de piese auto
– “liniute” seara pe unul din bulevardele principale (alo, provincia? :))
– automate cu lapte in tarabute de lemn, nice :)
– mai ieftin ca la Buc (si cu care nu merita sa fie comparat asa mult, dar…). Parcare = 2 RON / ora in centru, 1 RON in rest. Abonament pe toate liniile de transport pe 3 zile = 20 RON.
– Indigo – unul din resturantele laudate (cu profil indian), si-n pliantele turistice – sorry, e la nivel de cantina. si chiar aia e.
– pentru comunele/oraselele de langa tre’ sa fie un paradis
– lipsa asociatii “Salvati Cultura” sau “Doar noi promovam adevarata cultura”
– joi seara cea mai mare aglomeratie era in statia de autobuz din Centru spre cartiere :>

– cam multe ambulante pe strada. sau piata centrala (Piata Unirii) e nodul principal de trafic?
– niste zone rezidentiale frumoase foc. pe genul “Bon Vin”, #goodlife
– locurile misto erau tot alea vechi, chit ca capitalism++ peste tot. le: oare? mai degraba mutate.
– destul de medii deloc isterice outside centru
– in continuare cu alte zone cochete foc, dar mai “ascunse”. cu alee pentru trasura pana-n prispa vilei, eleganta. si liliac&trandafiri.
– str. Galileo Galilei – nu-i pe Street View
– si str. Giordano Bruno de plecare
– reconfirm ca e un oras care te “apuca” cu incetul, probabil ca si data trecuta “aroma” vine dupa 4-5 zile

Oamenii (mei): DJ-ul şi aia de am “scuipat-o de deoki” în troleu.
Merită 9 ore cu autobuzul? Nu pe timp de zi, cu orice – timp aruncat.

Nu prea mă (mai) relaxez în Buc; e “++”, e cu energie dar less “fâââs” (defâs).
Încă nu ştiu ce vreau, în sensul că “nu vreau nimic”.
Încă e timp; şi încă e timp de un proiect mare.